ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 436/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1515 din 22 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 2021/2005, s-a admis acțiunea reclamanților M.A., P.M., M.A. și SC M.T.C. SRL formulată împotriva pârâtei SC C.M.C. SA, constatându-se nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 16 din 6 iunie 2005. Prin aceeași sentință s-au respins: excepția lipsei calității procesual active a reclamanților persoane fizice, excepția lipsei calității de reprezentat legal al SC M.T.C. SRL a numitei M.A. și excepția de reprezentant convențional al aceleiași societăți a avocatei S.K. Instanța fondului a reținut în considerentele deciziei că reclamanții au calitate procesuală activă în raport de obiectul acțiunii, nulitatea absolută care poate fi invocată de orice persoană interesată fără a fi necesar să aibă calitatea de acționari.

Cu privire la celelalte două excepții s-a constatat că M.A. are calitate de reprezentant legal al societății SC M.T.C. SRL, fiind administrator al acesteia, calitate în care a dat împuternicire avocatei S.K. care are calitatea de reprezentant convențional. Pe fondul cauzei, s-a reținut că hotărârea A.G.A. din 6 iunie 2005 a fost luată de acționarii reprezentând doar 15,269 % din capitalul social, deși art. 14 sin Statutul societății prevede un cvorum de minimum ½ din capitatul social. Că, prevederile statutare ale societății pârâte se circumscriu prevederilor art. 112 și 115 din Legea nr. 31/1990, situație în care hotărârile au fost adoptate cu nerespectarea condițiilor de cvorum și majoritate, încălcându-se un interes general, încălcare pe care legea o sancționează cu nulitatea absolută.

Apelul formulat de pârâta SC C.M.C. a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia nr. 15/ A din 27 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că apelul nu a fost legal timbrat deși, apelanta a fost citată cu această mențiune pentru termenul din 27 februarie 2006. Urmare neconformării obligațiilor legale de plată a taxei de timbru s-a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel. În esență, criticile recurentei vizează nelegalitatea deciziei în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținându-se că la data declarării apelului a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 6 lei. Consideră că, în mod nelegal, instanța de apel a calculat și i-a pus în vedere să dispună o taxă suplimentară de 12,30 lei, neexistând nici un temei legal cât timp, prin art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997 se prevede că „cererile în anulare sau declararea nulității unui act juridic se taxează cu 12 lei”. Cum taxa de timbru datorată pentru exercitarea apelului este de ½ din taxa plătită la instanța de fond, recurenta consideră că a achitat în mod corespunzător și în termenul util taxa de timbru. Mai mult, se susține că și taxa suplimentară a fost achitată în termen util (13 februarie 2006) însă din motive obiective, dovada nu a putut fi depusă la dosar.

Recursul este fondat. Examinând actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat în mod nelegal sancțiunea reglementată de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Acțiunea dedusă judecății are ca obiect constatarea nulității absolute a unei hotărâri A.G.A. situație în care își au aplicabilitatea dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997 în sensul cărora taxa judiciară de timbru datorată este de 12 lei. Cum, potrivit art. 11 din aceeași lege, taxele pentru exercitarea căilor de atac sunt de ½ din taxa datorată pentru acțiunea soluționată în primă instanță se constată că pârâta și-a îndeplinit obligația de plată, dovadă fiind chitanța nr. 3344 din 17 ianuarie 2006 prin care a achitat suma de 6 lei.

De asemenea, prin chitanța depusă la fila 10 lei dosar de recurs, se confirmă susținerea recurentei că s-a conformat și obligației dispuse de instanță, achitând o diferență de 13 lei prin chitanța nr. 10060 din 13 februarie 2006. În atare situație, criticile recurentei sunt fondate atât cu privire la cuantumul taxei de timbru, în sensul că taxa de timbru datorată este de 6 lei, fiind achitată, cât și cu privire la omisiunea instanței de apel de a constata că obligația de plată a taxei a fost îndeplinită. Este adevărat că ambele taxe au fost plătite către Primăria Miercurea Ciuc însă nu se poate reține o culpă a pârâtei atâta timp cât instanța apelului nu i-a pus în vedere să efectueze plata în contul corect.

Conform considerentelor expuse, Înalta Curte va admite ca fondat recursul pârâtei și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia atacată și o va trimite la aceeași instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C.M.C. SA împotriva deciziei nr. 15/ A din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2007.