ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 436/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 436/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1515 din

22 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 2021/2005,

s-a admis acțiunea reclamanților M.A., P.M., M.A. și SC M.T.C. SRL formulată

împotriva pârâtei SC C.M.C. SA, constatându-se nulitatea absolută a hotărârii A.G.A.

nr. 16 din 6 iunie 2005.

Prin aceeași sentință s-au

respins: excepția lipsei calității procesual active a reclamanților persoane

fizice, excepția lipsei calității de reprezentat legal al SC M.T.C. SRL a

numitei M.A. și excepția de reprezentant convențional al aceleiași societăți a

avocatei S.K.

Instanța fondului a reținut

în considerentele deciziei că reclamanții au calitate procesuală activă în

raport de obiectul acțiunii, nulitatea absolută care poate fi invocată de orice

persoană interesată fără a fi necesar să aibă calitatea de acționari.

Cu privire la celelalte două

excepții s-a constatat că M.A. are calitate de reprezentant legal al societății

SC M.T.C. SRL, fiind administrator al acesteia, calitate în care a dat

împuternicire avocatei S.K. care are calitatea de reprezentant convențional.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că hotărârea A.G.A. din 6 iunie 2005 a fost luată de acționarii

reprezentând doar 15,269 % din capitalul social, deși art. 14 sin Statutul

societății prevede un cvorum de minimum ½ din capitatul social.

Că, prevederile statutare

ale societății pârâte se circumscriu prevederilor art. 112 și 115 din Legea nr.

31/1990, situație în care hotărârile au fost adoptate cu nerespectarea

condițiilor de cvorum și majoritate, încălcându-se un interes general,

încălcare pe care legea o sancționează cu nulitatea absolută.

Apelul formulat de pârâta SC

C.M.C. a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia nr. 15/ A din 27

februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și

de contencios administrativ.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța apelului a reținut că apelul nu a fost legal timbrat deși, apelanta a

fost citată cu această mențiune pentru termenul din 27 februarie 2006.

Urmare neconformării

obligațiilor legale de plată a taxei de timbru s-a dat eficiență dispozițiilor art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva deciziei, pârâta a

declarat recurs solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare la curtea de apel.

În esență, criticile

recurentei vizează nelegalitatea deciziei în raport de dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținându-se că la data declarării apelului a depus dovada

achitării taxei de timbru în cuantum de 6 lei.

Consideră că, în mod

nelegal, instanța de apel a calculat și i-a pus în vedere să dispună o taxă

suplimentară de 12,30 lei, neexistând nici un temei legal cât timp, prin art. 3

lit. a) din Legea nr. 146/1997 se prevede că „cererile în anulare sau declararea

nulității unui act juridic se taxează cu 12 lei”.

Cum taxa de timbru datorată

pentru exercitarea apelului este de ½ din taxa plătită la instanța de

fond, recurenta consideră că a achitat în mod corespunzător și în termenul util

taxa de timbru.

Mai mult, se susține că și

taxa suplimentară a fost achitată în termen util (13 februarie 2006) însă din

motive obiective, dovada nu a putut fi depusă la dosar.

Recursul este fondat.

Examinând actele și

lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat în

mod nelegal sancțiunea reglementată de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Acțiunea dedusă judecății

are ca obiect constatarea nulității absolute a unei hotărâri A.G.A. situație în

care își au aplicabilitatea dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997

în sensul cărora taxa judiciară de timbru datorată este de 12 lei.

Cum, potrivit art. 11 din

aceeași lege, taxele pentru exercitarea căilor de atac sunt de ½ din

taxa datorată pentru acțiunea soluționată în primă instanță se constată că

pârâta și-a îndeplinit obligația de plată, dovadă fiind chitanța nr. 3344 din 17

ianuarie 2006 prin care a achitat suma de 6 lei.

De asemenea, prin chitanța

depusă la fila 10 lei dosar de recurs, se confirmă susținerea recurentei că s-a

conformat și obligației dispuse de instanță, achitând o diferență de 13 lei

prin chitanța nr. 10060 din 13 februarie 2006.

În atare situație, criticile

recurentei sunt fondate atât cu privire la cuantumul taxei de timbru, în sensul

că taxa de timbru datorată este de 6 lei, fiind achitată, cât și cu privire la

omisiunea instanței de apel de a constata că obligația de plată a taxei a fost

îndeplinită.

Este adevărat că ambele taxe

au fost plătite către Primăria Miercurea Ciuc însă nu se poate reține o culpă a

pârâtei atâta timp cât instanța apelului nu i-a pus în vedere să efectueze

plata în contul corect.

Conform considerentelor

expuse, Înalta Curte va admite ca fondat recursul pârâtei și, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia atacată și o va trimite la aceeași

instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC C.M.C. SA împotriva deciziei nr. 15/ A din 27 februarie 2006 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, casează

decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2007.