ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2982/2013

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 873 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant legal a SC S.P. SRL. și cea de reprezentant convențional a consilierului juridic P.C. pentru pârâta SC E.F. SA. A fost admisă excepția lipsei calității de reprezentanți legali a d-nelor B.A.I. și B.A.G. și a domnului F.C., precum și cea de reprezentanți convenționali a Societății de Avocați M. și Asociații și a Cabinetului de Avocatură M. și M. pentru pârâta SC E.F. SA A fost admisă cererea principală formulată de reclamantul M.l. împotriva pârâtei SC E.F.

SA. A fost declarată nulă hotărârea adunării generale a asociaților SC E.F. SA adoptată în data de 28 octombrie 2008. Au fost respinse, ca nefondate, cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientii în interes propriu M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA împotriva reclamantului M.V. și a pârâtei SC E.F. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 28 octombrie 2008 a avut loc adunarea generală ordinară a acționarilor SC E.F. SA la care au participat următorii acționari : M.V. cu un procent de 46, 7289324598 % din capitalul social, SC R.D. SA cu un procent de 6, 5414476957 % din capitalul social și SC E.D. SA cu un procent de 0, 0006867881 % din capitalul social.

Cu acest prilej s-a hotărât revocarea administratorului SC S.P. SRL. și numirea unui consiliu de administrație format din d-le B.A.I. și B.A.G. și d-l F.C., împuternicirea președintelui consiliului de administrație și a intervenientului în interes propriu M.V. ca împreună sau separat. să negocieze cu băncile creditoare rescadențarea creditelor contractate de societate, precum și constituirea de garanții după cum ar fi necesar sau solicitat de băncile creditoare în acest scop și de asemenea să contracteze cu firme de specialitate întocmirea unor rapoarte de evaluare asupra societății și/sau activelor acesteia, fiind împuternicită d-na B.A.I.D. și/sau dl. L.B. ca împreună sau separat să reprezinte societatea în calitate de mandatar al acesteia.

Hotărârea a fost depusă la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor în vederea efectuării operațiunilor reflectate în cuprinsul ei, însă prin încheierea nr. 995/2008 pronunțată de judecătorul delegat s-a respins cererea formulată. După cum reiese din considerentele încheierii judecătorul delegat a reținut că în cadrul procedurii de înscriere de mențiuni în registrul comerțului controlul său referitor la condițiile de valabilitate este limitat doar la aspectele de formă ale înscrisului, cât și la condițiile stabilite de Legea nr. 26/1990. Prima instanță a reținut, în esență, că respingerea de către judecătorul delegat a cererii de înscriere a mențiunilor nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii, întrucât nu a fost efectuat un examen al legalității acesteia, astfel încât sub acest aspect cererea principală a fost apreciată ca fiind nefondată.

S-a arătat că examinarea celorlalte motive de nulitate impune stabilirea tipului de adunare generală în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea atacată. Potrivit denumirii sale aceasta a fost una ordinară, însă acest aspect nu este decisiv pentru calificarea ei corectă, iar conturarea caracterului ei presupune raportarea la măsurile luate în cadrul acesteia și la dispozițiile art. 111 și 113 din Legea nr. 31/1990. Nimic nu împiedică ca încă din momentul înființării sale să fie stabilit în actul constitutiv al societății că unele atribuții ce ar reveni în mod normal adunării generale ordinare să fie exercitate de către adunarea generală extraordinară. Soluția contrară însă nu este posibilă întrucât s-ar aduce atingere unor norme imperative.

Din această perspectivă instanța a reținut că potrivit art. 111 alin. (2) lit. b ) din Legea nr. 31/1990 adunarea generală ordinară are competența de a alege și de a revoca membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere și cenzorii. Chiar dacă textul legal face trimitere expresă numai la consiliul de administrație, pentru identitate de rațiune juridică el își găsește aplicabilitatea și în ipoteza în care există un singur administrator (ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet). În cuprinsul actului constitutiv al SC E.F. SA nu a fost inserată sub acest aspect vreo clauză derogatorie de la dispoziția amintită, art. 10 alin. (4) reluând într-o formulare aproape identică conținutul acesteia (fila 198). Este adevărat că la data de 9 decembrie 2005 în cadrul unei adunări generale extraordinare s-a hotărât desemnarea în calitate de administrator unic al societății SC S.P.

SRL., însă aceasta nu echivalează cu delegarea atributului în sarcina ei. Concluzia se impune întrucât orice decizie luată pe parcursul funcționării unei societăți comerciale trebuie raportată la dispozițiile legale incidente și la clauzele actului constitutiv. Or, atâta timp cât nu a fost operată vreo modificare în sensul înlăturării normei existente în dreptul pozitiv, este neîndoielnic că ea își va găsi aplicabilitatea. S-a constatat că prin hotărârea din data de 9 decembrie 2005 s-a operat și o modificare expresă a actului constitutiv stabilindu-se că pentru valabilitatea hotărârilor luate de adunarea generală ordinară și adunarea generală extraordinară a SC E.F. SA este necesar prezența și votul acționarilor reprezentând 70 % din capitalul social, iar adoptarea acestei modificări impunea sub sancțiunea nulității absolute întrunirea în cadrul unei adunări generale extraordinare și nu desemnarea noului administrator.

Impunerea desemnării ulterioare a administratorului de către adunarea generală extraordinară nu a fost avută în vedere de către acționari atâta timp cât nu a fost operată în mod expres o modificare sub acest aspect a actului constitutiv. De altfel, art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu face vreo distincție în funcție de faptul că administratorul a fost desemnat sau nu prin actul constitutiv, astfel încât nici interpretul nu este îndreptățit să o facă. Tocmai de aceea, instanța de fond a considerat că prin hotărârea atacată nu a fost operată vreo modificare a actului constitutiv, nefiind necesară întrunirea în acest scop a adunării generale extraordinar, astfel încât motivele invocate prin cererea principală nu au putut fi reținute.

Cât privește modalitatea de convocare a adunării generale ordinare s-a reținut că potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ea se face de către consiliul de administrație, respectiv directorat, ori de câte ori este necesar. Fiind în măsură să aprecieze necesitatea discutării problemelor ivite în viața unei societăți comerciale, aceștia au dreptul și obligația de a proceda la convocarea adunării generale. De la această dispoziție de principiu s-a prevăzut posibilitatea convocării adunării generale de către cenzori la cererea acționarilor și dacă se consideră cererea întemeiată sau de către instanța de judecată la cererea acționarilor, dar numai în cazul în care administratorii nu și-au îndeplinit obligația de convocare ( art. 119 alin. (3) și 164 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 ). Interpretarea coroborată a acestor dispoziții nu poate însă exclude posibilitatea ca prin actul constitutiv să se confere și altor categorii de persoane inițiativa convocării.

Soluția se impune întrucât regulile au fost instituite de lege în interesul acționarilor. Singura limitare ce se deduce însă privește imposibilitatea înlăturării obligației pentru consiliul de administrație de a convoca adunarea generală. Din această perspectivă instanța a reținut că prin art. 10 alin. (1) 1 din statutul SC E.F. SA s-a stabilit că acționarii reprezentând majoritatea capitalului social vor putea să țină o adunare generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei. înlăturarea expresă a formalităților nu poate privi decât regulile stabilite de art. 117 din Legea nr. 31/1990, singura condiție stabilită pe cale convențională privind întrunirea majorității capitalului.

În cadrul statutului, alineatul amintit a fost amplasat după cele prin care se stabilesc regulile de principiu referitoare la convocare, tocmai de aceea, și prin recurgerea la un argument de topografie a inserării regulilor de către acționari se poate trage concluzia că aceștia nu au exclus posibilitatea ținerii adunărilor generale chiar și în absența unei convocări, a fortiori ratione fiind posibilă organizarea ei ca urmare a convocării de către acționari. Chiar dacă prin concluziile scrise reclamantul a invocat nulitatea clauzei, s-a apreciat că motivul nu poate fi examinat în acest moment procedural, iar atâta timp cât clauza poate fi considerată valabilă, acționarii puteau recurge la aplicarea ei, nefiind necesară parcurgerea formalităților prescrise de art. 117 și 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Exercitarea dreptului de vot în cadrul adunării nu a fost condiționată pe cale convențională de un element suplimentar. Faptul că cei doi acționari majoritari - reclamantul și intervenientul în interes propriu M.V. - controlează direct sau indirect și alte societăți care au calitatea de acționari ai SC E.F. SA nu poate afecta valabilitatea votului exprimat de aceștia, atâta timp cât nu se putea reține încălcarea vreunei dispoziții legale sau a unei prevederi convenționale. Fiind persoane juridice diferite acestea își formează voința socială și o exprimă în cadrul stabilit de dreptul pozitiv cu respectarea condițiilor suplimentare impuse de actul lor constitutiv. Or, potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv.

Din probele administrate nu rezultă vreo restricție impusă administratorilor SC E.D. SA și SC R.D. SA de a vota în cadrul adunării generale în care acestea au calitatea de acționari sau obligația de a obține în prealabil acordul adunărilor generale. Existența unei cutume stabilite de acționarii lor (după cum s-ar putea deduce din înscrisurile aflate la filele 34-35, 37 și 40) nu poate fi încadrată în ipoteza avută în vedere de legiuitor, astfel încât nici acest motiv nu putea fi reținut. Referitor la valabilitatea formării voinței sociale în cadrul adunării generale din data de 28 octombrie 2008, instanța a reținut că în cuprinsul hotărârii atacate sunt indicate aceleași procente deținute din capitalul SC E.F.

SA de către cei trei acționari ca și cele reflectate în registrul acționarilor. Existența unor diferențe în ceea ce privește cuantumul procentului în care poate fi exercitat dreptul de vot impune luarea în considerare a faptului că prin adresele din 17 noiembrie 2009, acționarii SC E.D. SA și SC R.D. SA au arătat în mod expres că își însușesc mandatul dat pentru adunarea generală ordinară a SC E.F. SA din data de 28 octombrie 2008 și că sunt de acord atât cu conținutul său, cât și cu modul în care acesta a fost exercitat cu ocazia adunării generale amintite (filele 283-284). Dreptul de vot a fost exercitat de către acționari prin intermediul unor mandatari, astfel încât sunt incidente dispozițiile legale ce reglementează contractul de mandat, inclusiv art. 1546 alin. (2) C. civ.

Potrivit acestuia în cazul în care mandatarul depășește limitele puterilor conferite de mandat, mandantul nu este ținut în nici un fel afară de cazul în care ratifică în mod expres sau tacit actele respective. Ratificarea valorează mandat (ratihabitio mandato equiparatur) și face ca actele încheiate inițial cu depășirea limitelor încredințate să se înscrie în aceste limite cu efect retroactiv. Din conținutul celor două adrese rezultă în mod indubitabil că a fost ratificat votul exercitat în cadrul adunării generale de către mandatarii celor doi acționari, astfel încât nici sub acest aspect cererea principală nu este fondată. Pe de altă parte, hotărârea adunării generale reprezintă actul de voință al societății numai în măsura în care la deliberare au fost îndeplinite condițiile statutare și cele legale asupra cvorumului stabilite de lege.

în acest sens, art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevede că pentru valabilitatea deliberării adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, hotărârea luându-se cu majoritatea voturilor exprimate. Limitele de cvorum și de majoritate de vot necesare pentru adoptarea unor hotărâri valabile de către adunarea generală ordinară la prima convocare sunt limite minime, acționarii fiind liberi să stabilească prin statut limite mai ridicate, chiar dacă acestea ar putea crea dificultăți în funcționarea societății. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că pentru a doua convocare adunarea va putea să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărârea cu majoritatea voturilor exprimate.

în acest caz forma actuală a legii stabilește că actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată, interdicția fiind de ordine publică. Examinând cuprinsul statutului SC. SC E.F. SA rezultă că s-a stabilit atât în cazul adunării generale ordinare, cât și a celei extraordinare că valabilitatea deliberărilor impune prezența și votul acționarilor care să reprezinte cel puțin 70 % din capitalul social (art. 10 alin. (4) - fila 198). Simpla cumulare a procentelor deținute de către cei trei acționari care au votat în cadrul adunării generale ordinare din 28 octombrie 2008 conduce la concluzia că nu a fost respectat procentul amintit. astfel ar fi întemeiat motivul invocat de reclamant sub acest aspect pentru anularea hotărârii.

Reținerea unei asemenea concluzii presupune însă în prealabil examinarea apărării de fond formulate prin intermediul concluziilor notelor depuse de intervenientul M.V. la ultimul termen de judecată. Reprezentând o sancțiune ce intervine în cazul încălcării dispozițiilor legale, nulitatea presupune ca și condiție primordială existența unei norme prohibitive sau imperative la momentul încheierii actului juridic care să nu fi fost respectată. Cu alte cuvinte, nulitatea, indiferent de felul ei, presupune încălcarea unei dispoziții existente în dreptul pozitiv la momentul realizării acordului de voință reflectat în actul juridic atacat. Intervenția ulterioară a legiuitorului în sensul impunerii unor condiții suplimentare sau al înlăturării altora ce au existat anterior nu poate afecta valabilitatea actului.

Admiterea soluției contrare ar duce la aplicarea retroactivă a legii, fapt ce nu poate fi acceptat. Așa fiind, instanța a reținut că dispoziția referitoare la condițiile de cvorum și vot au fost adoptate prin hotărârea adunării generale extraordinare din data de 9 decembrie 2005 când s-a decis modificarea actului constitutiv sub acest aspect (fila 31). La acel moment alineatul 2 al art. 112 avea o altă formulare care nu excludea posibilitatea instituirii unor condiții mai ridicate de cvorum și vot la cea de-a doua convocare. Interdicția a fost instituită abia prin art. 1 pct. 60 din Legea nr. 441/2006, act ce a intrat în vigoare după adoptarea hotărârii amintite. Ca atare, aplicarea principiului neretroactivității impune luarea în considerare a clauzei ca fiind în concordanță cu prevederile în vigoare la data adoptării ei, precum și obligativitatea respectării ei atâta timp cât nu a fost modificată pe cale convențională.

Tocmai de aceea, încălcarea ei atrage nulitatea hotărâri adunării generale ordinare a SC E.F. SA din data de 28 octombrie 2008, sens în care se va și admite cererea principală. S-a arătat că declararea ca fiind nulă a hotărârii adunării generale ordinare a SC E.F. SA din data de 28 octombrie 2008 conduce în mod direct la menținerea calității de reprezentant legal al societății a SC S.P. SRL., aceasta fiind singura îndreptățită să împuternicească vreo altă persoană pentru a reprezenta interesele SC E.F. SA. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, în termen și legal timbrate, SC E.F. SA, M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA, solicitând admiterea apelurilor declarate, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul-intimat loan Micula pentru constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A.

din data de 28 octombrie 2008. Prin aderarea la apel, M.l. a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate doar în privința motivelor de nulitate reținute cu păstrarea soluției adoptate, în sensul reținerii și a celorlalte motive de nulitate invocate de acesta și în ceea ce privește soluția adoptată, solicită păstrarea acesteia în sensul constatării nulității absolute a hotărârii adunării generale a asociaților (A.G.A.) a SC E.F. SA adoptate la 28 octombrie 2008 de către acționarii M.V. și SC R.D. SA. Prin notele de ședință depuse la dosar de apelanta SC E.F. SA, cu privire la excepțiile invocate în cauză, s-a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentant legal al SC E.F.

SA a administratorului persoană juridică SC S.P. SRL prin reprezentant permanent M.l., invocată în numele societății de avocații din cadrul S.C.A. M. Șl Asociații; respingerea excepției lipsei calității de reprezentant convențional al SC E.F. SA a d-lui consilier juridic Ciprian Popa; admiterea excepției lipsei calității de reprezentant legal al SC E.F. SA a numitei B.A.I., F.C. și A.B., precum și a oricărei alte persoane care a semnat acte în numele SC E.F. SA fără aprobarea administratorului legal SC S.P. SRL; admiterea excepției lipsei calității de reprezentanți convenționali al SC E.F. SA a d-lui avocat M.F. precum și a avocaților din cadrul S.C.A. M. și Asociații, precum și admiterea excepției nulității apelului formulat în numele SC E.F.

SA de către S.C.A. M. și Asociații ca fiind formulat de către persoane care nu aveau calitatea legală pentru a formula o astfel de cerere (lipsa totală a consimțământului societății). A arătat că reprezentantul legal al SC E.F. SA este administratorul persoană juridică SC S.P. SRL prin reprezentant permanent ing. M.l. S-a invocat excepția nulității apelului formulat în numele SC E.F. SA de către S.C.A. M. și Asociații ca fiind formulat de către persoane care nu aveau calitatea legală pentru a formula o astfel de cerere (lipsa totală a consimțământului societății). Prin întâmpinarea formulată cu privire la cererea de aderare la apel depusă la dosar de M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA, s-a solicită respingerea cererii formulate, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 22 iunie 2010, intimatul M.l. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 pct. 60 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, iar prin încheierea pronunțată la acea dată, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de intimatul M.I. și s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstitutionalitate, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Excepția de neconstitutionalitate a fost soluționată la data de 14 iulie 2011 prin Decizia nr. 1008 pronunțată de Curtea Constituțională, în Dosarul nr. 2889D/2010.

La data de 6 septembrie 2011 SC E.D. SA a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, fiind acordat termen de judecată la data de 4 octombrie 2011. Prin încheierea pronunțată la data de 4 octombrie 2011 a fost respinsă excepția perimării invocată de intimatul-reclamant M.l. și s-a acordat un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea părților de a depune actele solicitate în probațiune de către instanță. Prin Decizia nr. 2/2012/A/C din 24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant legal și convențional a domnului avocat Stelian Garofil din cadrul S.C.A. M. și Asociații în reprezentarea apelantei SC R.D.

SA. A fost anulat apelul declarat prin S.C.A. M. și Asociații pentru SC E.F. SA ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant legal. A fost admisă excepția inadmisibilității cererii de aderare la apel și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de aderare la apel formulată de intimatul reclamant M.l. Au fost respinse ca nefondate apelurile comerciale declarate de apelanții M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA, în contradictoriu cu intimații M.l. și SC E.F. SA Stei. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prin acțiunea promovată, reclamantul M.l. a solicitat instanței să constate nulitatea hotărârii generale a acționarilor SC E.F. SA adoptată în data de 28 octombrie 2008, prin care s-a decis revocarea administratorului SC S.P.

SRL și s-a numit un consiliu de administrație format din domnul F.C.D., doamna B.A.I. Daniela și doamna B.A.G. în cauză, au formulat cereri de intervenție în interes propriu intervenienții M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA. Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel intervenienta SC R.D. SA, în ședința camerei de consiliu din data de 11 mai 2010, intimatul reclamant M.l. invocând excepția lipsei calității de reprezentant legal și convențional a domnului avocat G.S. din cadrul societății de avocați Mușat și Asociații în reprezentarea societății interveniente. Din certificatul constatator emis la data de 28 octombrie 2008 s-a constatat că administrator al societății SC R.D. SA era SC S.P.

SRL reprezentată prin R.A.F. În apel, a fost depusă hotărârea adunării generale ordinare a acționarilor SC R.D. SA adoptată la data de 3 noiembrie 2008, prin care s-a aprobat administrarea societății de către un consiliu de administrație format din administratorul existent - SC S.P. SRL, avându-l ca reprezentant permanent pe R.A.F. și alți doi administratori aleși, în persoana doamnei P.I.V. și domnul E.C.F., precum și sentința comercială nr. 683/Com/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 795/111/2009 prin care s-a respins cererea de anulare a hotărârii A.G.A. adoptată la SC R.D. SA în data de 3 noiembrie 2008. Conform împuternicirii aflată la fila 62 dosar apel, avocat G.S. a fost împuternicit să reprezinte interesele societății SC R.D.

SA de către administratorul SC S.P. SRL prin reprezentant permanent R.A. Întrucât în cauză avocat G.S. a fost mandatat să reprezinte interesele societății SC R.D. SA de către administratorul societății, prin reprezentant permanent R.A. excepția lipsei calității de reprezentant legal și convențional invocată de intimatul reclamant a fost apreciată ca neîntemeiată, fiind respinsă în temeiul prevederilor art. 161 C. proc. civ. În cauză s-a declarat apel și de către pârâta SC E.F. SA, prin societatea civilă de avocați M. și Asociații, în ședința camerei de consiliu din data de 16 martie 2010, cât și prin notele de ședință depuse la data de 9 aprilie 2010, invocându-se excepția lipsei calității de reprezentanți legali ai societății a numiților B.A.I., F.C., A.B.

și a oricărei alte persoane ce a semnat acte în numele societății, fără aprobarea administratorului legal SC S.P. SRL, precum și excepția lipsei calității de reprezentanți convenționali, a domnului avocat M.F. și a avocaților din cadrul S.C.A. M. și Asociații și excepția nulității apelului declarat în numele societății de către S.C.A. M. și Asociații. În fața primei instanțe, a fost invocată excepția lipsei calității de reprezentanți legali și convenționali ai pârâtei SC E.F. SA, reiterată în faza procesuală a apelului, iar instanța de control a apreciat, că dezlegarea dată de prima instanță acestor excepții, este una corectă și legală În acest context, s-a reținut că, în cauză, în numele societății SC E.F.

SA au fost mandatați avocați ca și reprezentanți convenționali, atât de către administratorul SC S.P. SRL revocat prin hotărârea A.G.A. a cărei anulare se cere, cât și de către noii administratori numiți prin aceeași hotărâre A.G.A. atacată, contestându-se reciproc atât dreptul de reprezentare al administratorilor, cât și mandatul de reprezentare dat de aceștia apărătorilor ce au depus delegații de reprezentare. Din certificatele constatatoare emise de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor aflate la filele 67 - 65 și 82 - 84 depuse în fața primei instanțe și în apel, rezultă că înregistrat la registrul comerțului, drept administrator al societății SC E.F. SA, este SC S.P. SRL reprezentată de administratorul său M.l., respectiv administratorul ce a fost revocat prin hotărârea a cărei anulare se cere în cauză.

Consiliul de administrație format din cele 3 persoane numite prin aceeași hotărâre A.G.A. atacată nu a fost înregistrat în registrul comerțului, aceste persoane nefigurând drept administratori ai societății. Formalitățile de publicitate prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor intervenite în cadrul societăților comerciale au drept scop asigurarea cunoașterii de către terți a persoanei care angajează societatea, prezumția existenței puterii de reprezentare producând efecte față de terți numai dacă au fost îndeplinite formalitățile de publicitate. Deoarece noul consiliu de administrație și administratorii ce-l compun, nu a fost înregistrat în registrul comerțului, iar în speță se verifică legalitatea alegerii acestui consiliu de administrație prin hotărârea a cărei anulare se cere, cât și legalitatea revocării vechiului administrator, dreptul de reprezentare al societății aparține administratorului înscris în registrul comerțului, respectiv SC S.P.

SRL și a reprezentanților convenționali mandatați de aceasta în cauză. Apelul declarat în cauză, de pârâta SC E.F. SA, a fost formulat în numele societății de reprezentantul convențional S.C.A. M. și Asociații, mandatat de către noul consiliu de administrație format din cele 3 persoane alese prin Adunarea Generală, cererea de apel nefiind însușită de administratorul SC S.P. SRL înregistrat în registrul comerțului. Deoarece, astfel cum a reținut și prima instanță, dreptul de reprezentare legală a societății, nu aparține doamnelor B.A.I., B.A.G. și domnului F.C. și nici reprezentanților convenționali mandatați de aceștia, cererea de apel formulată în numele societății pârâte de către S.C.A. M. și Asociații, mandatați de cei 3 noi administratori, este introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant legal și convențional a societății.

În consecință, instanța de apel în temeiul preverilor art. 161 C. proc. civ. a dispus anularea cererii de apel formulată în numele societății SC E.F. SA de către S.C.A. M. și Asociații. La apelurile declarate în cauză, reclamantul M.l. a formulat aderare la apel, solicitând instanței de apel modificarea în parte a sentinței atacate doar în privința motivelor de nulitate reținute cu păstrarea soluției adoptate, respectiv a celei de constatare a nulității hotărârii A.G.A. de la SC E.F. SA din data de 28 octombrie 2008. Apelanții M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA, prin întâmpinarea formulată la cererea de apel, au invocat excepția inadmisibilității cererii de aderare la apel deoarece prin cererea de aderare formulată nu se tinde la schimbarea soluției pronunțate, ci a considerentelor hotărârii.

Având în vedere prevederile art. 293 C. proc. civ., constatând, totodată, că prin cererea de aderare la apelurile declarate, reclamantul nu tinde la schimbarea soluției pronunțate de către prima instanță, solicitând păstrarea ei, urmărind doar schimbarea parțială a considerentelor hotărârii, cererea de aderare la apel a fost apreciată ca fiind inadmisibilă. Deoarece intimatul, în ședința camerei de consiliu din data de 10 aprilie 2012, a solicitat instanței de apel, ca în cazul în care cererea de aderare la apel va fi considerată ca inadmisibilă, motivele și apărările formulate în această cerere să fie analizate ca o completare a celor expuse în întâmpinarea formulată la apelurile declarate, precum și datorită discutării acestora în condiții de contradictorialitate de către părțile din cauză, instanța de apel, având în vedere efectul devolutiv al apelului și prevederile art. 292 C. proc.

civ., a procedat la analizarea acestora odată cu motivele de apel formulate în cauză, acestea vizând fondul cauzei deduse judecății. Pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat că în data de 28 octombrie 2008, a avut loc la societatea pârâtă SC E.F. SA o adunare generală a acționarilor, prin care s-a decis revocarea din funcție a administratorului și alegerea unui consiliu de administrație format din 3 persoane, adunare generală convocată de acționarii M.V. și SC R.D. SA, ce dețin 53,2704 % din capitalul social, astfel cum rezultă din convocatorul aflat la fila 147 din dosar apel. La adunarea generală nu a participat acționarul M.l., deținător a 46,69% din capitalul social și care prin acțiunea formulată a solicitat constatarea nulității hotărârii adoptate, invocând nerespectarea dispozițiilor legale privind convocarea adunării, depășirea limitelor mandatului acordat pentru ședință de către acționarii M.V.

și SC R.D. SA, lipsa mandatului din partea A.G.A., SC R.D. SA și SC E.D. SA pentru exprimarea votului, necesitatea existenței unor hotărâri A.G.A. prealabile a celor două societăți acționare de aprobare a revocării administratorului pârâtei, lipsa semnăturilor acționarilor M.l. și M.E. și a unei hotărâri generale extraordinare de modificare a actului constitutiv, încălcarea art. 204 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, precum și a condițiilor de cvorum și prezență prevăzute pentru adoptarea hotărârilor, cuprinse în actul constitutiv al societății.

Dintre aceste motive de nulitate a hotărârii adoptate, instanța de fond a apreciat ca întemeiat motivul de nulitate invocat cu privire la nerespectarea condițiilor de cvorum și prezență, prevăzute în statutul societății la art. 10 alin. (4), respectiv prezența și votul acționarilor care să reprezinte cel puțin 70% din capitalul social pentru validitatea deliberărilor, hotărârea atacată fiind luată la a doua convocare, în unanimitate de acționarii prezenți ce cumulau 53,27 % din capitalul social. În statutul societății pârâte s-a stabilit, că atât în cazul adunării generale ordinare, cât și a celei extraordinare, valabilitatea deliberărilor impune prezența și votul acționarilor care să reprezinte cel puțin 70% din capitalul social, aspect ce a fost reținut și de prima instanță.

Instanța de apel a reținut însă că analiza legalității unei hotărâri adoptate de adunarea generală are loc nu doar prin prisma prevederilor stipulate în actele constitutive ale societății, ci și a prevederilor legale incidente cauzei, în vigoare la data adoptării hotărârii, potrivit prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată. Conform prevederilor art. 112 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 adunarea generală ordinară întrunită la cea de-a doua convocare (cum este cazul și în speță) poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor prezente. În carul aceluiași aliniat al art. 112, legiuitorul a stipulat imperativ că „pentru adunarea generală întrunită la o a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată", dispoziții legale ce instituie o interdicție de ordine publică.

Această interdicție, a fost instituită de legiuitor prin art. 1 pct. 60 din Legea nr. 441/2006, act normativ intrat în vigoare după modificarea actului constitutiv al pârâtei din data de 9 decembrie 2005, când s-a decis majorarea condițiilor de cvorum și prezență la 70 % pentru validitatea hotărârilor adoptate, moment la care legiuitorul nu stipulase interdicția respectivă. Actele constitutive ale societății pârâte, sub acest aspect, nu au fost modificate ulterior instituirii interdicției de către legiuitor, în vederea conformității acestora cu prevederile legale, clauza ce instituie prezența și majoritatea de 70% fiind cuprinsă în actul constitutiv la momentul adoptării hotărârii A.G.A. atacate.

Într-adevăr, cum a reținut și prima instanță, aplicarea principiului neretroactivității legii impune aprecierea clauzei respective ca fiind în concordanță cu prevederile în vigoare la data adoptării ei, însă în analiza legalității hotărârii atacate din cauză, nu se poate face abstracție de principiul aplicării imediate a legii noi și de principiul „tempus regit actum". Analiza legalității unui act juridic se face în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii lui, dispozițiile legale modificatoare a celor anterioare, fiind aplicabile imediat intrării lor în vigoare. În speță, la momentul adoptării hotărârii A.G.A. atacate, era în vigoare interdicția de ordine publică, prevăzută la art. 112 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, părțile neputând înlătura aplicabilitatea normei legale prin intermediul unei clauze contractuale stipulate anterior și care contravine dispozițiilor legale de la momentul adoptării hotărârii.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că clauza cuprinsă în statutul societății la art. 10 alin. (4), ce nu este conformă cu prevederile legale aplicabile la momentul adoptării hotărârii, este lovită de caducitate, neputând produce efecte juridice, părțile neputând invoca aplicabilitatea clauzei peste prevederile legale, în condițiile în care sunt culpabile de neconformitatea prevederilor actului constitutiv cu dispozițiile legale în vigoare stipulate de legiuitor. Nu poate fi reținută ca fondată apărarea intimatului reclamant în sensul că prevederile art. 112 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii nu-i sunt aplicabile, deoarece prevederile Legii nr. 651/2002 de ratificare a acordului dintre Românie și Suedia privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, nu sunt aplicabile cauzei.

Acordul invocat, ratificat de Statul Român, vizează promovarea și protejarea investițiilor ce se efectuează între cele două state semnatare, având incidență în domeniul de activitate pe care-l reglementează, respectiv investițiile. Obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă verificarea legalității unei hotărâri A.G.A. de schimbare și numire a administratorilor societății, în raport de prevederile legale cuprinse în legea ce reglementează funcționarea societăților comerciale, condiții în care, calitatea de cetățeni suedezi a celor doi acționari ai societății pârâte nu conferă aplicabilitate în cauză acordului, câtă vreme nu face obiect al judecății efectuarea unei investiții. Prin urmare, s-a apreciat că în mod eronat prima instanță a dat eficiență prevederilor cuprinse în statutul societății privitoare la cvorum și majoritate și nu a celor prezentate la art. 112 din Legea nr. 31/1990 republicată, după cum în mod judicios au invocat și apelanții în cauză.

Însă, deoarece în cauză, prin cererea de aderare la apel, recalificată drept completare la întâmpinare, au fost reiterate motivele de nulitate și mijloacele de apărare invocate de reclamant în fața primei instanțe, ele fiind puse în discuția contradictorie a părților în ambele faze procesuale, în cauză se impune și analizarea acestor aspecte. Astfel, se reține că adunarea generală ordinară a fost convocată de doi dintre acționarii societății, respectiv de către M.V. și SC R.D. SA, ce cumulează, potrivit convocatorului, 53,2704 % din capitalul social al societății, în temeiul prevederilor art. 10 din statutul societății.

Raportat și la prevederile art. 121 din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a apreciat că nu se poate da eficiență clauzei stipulate la art. 10 alin. (1) 1 din statutul societății, peste prevederile legale imperative prevăzute de legiuitor, normele legale ce reglementează convocarea și desfășurarea adunărilor generale având caracter imperativ, nerespectarea lor ducând la nulitatea hotărârii adoptate. Cât privește modalitatea de convocare a adunării generale ordinare s-a reținut că potrivit prevederilor art. 117 alin. (1), 119 alin. și 164 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 aceasta se face de către consiliu de administrație ori directorat, de către cenzori la cererea acționarilor, ori de către instanța de judecată la cererea acționarilor, dar numai în cazul în care administratorii nu și-au îndeplinit obligația de convocare.

Din analiza și interpretarea prevederilor legale incidente privitoare la convocarea adunărilor generale rezultă că legiuitorul nu a stabilit inițiativa exclusivă a administratorilor de a convoca adunarea generală, aceasta putând fi convocată de cenzori sau instanța de judecată la inițiativa acționarilor, însă inițiativa convocării adunării nu poate înlocui dreptul și obligația administratorilor de a proceda la convocarea adunării. Operațiunea de convocare a adunării generale este distinctă și separată de inițiativa convocării, inițiativă care după ce este formulată, este analizată în raport de necesitatea discutării problemelor ivite și propuse dezbaterii și abia apoi aprobată sau nu de către cei în drept, respectiv administratori, cenzori ori instanță de judecată.

Legiuitorul nu a conferit posibilitatea acționarilor societății de a proceda ei în mod direct la convocarea adunării generale, peste obligația legală a administratorilor de a proceda la convocare, existând doar posibilitatea de a solicita instanței de judecată să dispună convocarea, în cazul în care administratorii nu își îndeplinesc obligația de convocare. Prin urmare, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres cui aparține obligația de a convoca adunările generale și în ce condiții are loc această convocare, în actul constitutiv al societății nu se pot cuprinde stipulații contrare, prin care să se înlăture atributul convocării de la categoriile de persoane prevăzute expres. Întrucât în cauză, atât inițiativa convocării cât și convocarea propriu-zisă a adunării generale, a aparținut celor doi acționari ai societății, s-a arătat că hotărârea adoptată cu nerespectarea prevederilor legale privitoare la convocarea ei este lovită de nulitate.

S-a apreciat că în situația în care cei doi acționari ce au avut inițiativa convocării ar fi constatat refuzul administratorului de a proceda la convocare ar fi trebuit să apeleze la procedura reglementată de art. 119 din lege, și nu să procedeze direct la convocarea adunării generale. Prin urmare, instanța de apel a reținut că motivul de nulitate invocat de reclamantul intimat privind nelegala convocare a adunării generale este întemeiat, fiind în mod eronat apreciat ca neîntemeiat de prima instanță. Cât privește celelalte motive de nulitate a hotărârii A.G.A. reiterate de reclamantul intimat în apel, în concordanță cu cele reținute de prima instanță, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește cuprinderea eronată în procurile de reprezentare acordate de acționarii M.V. și SC R.D. SA a procentului de acțiuni din capitalul social deținute de fiecare, s-a reținut că în cuprinsul hotărârii adoptate sunt indicate procentele corecte de acțiuni deținute ce apar înscrise în registrul acționarilor, votul fiind exercitat în raport de aceste procente, iar ulterior adoptării hotărârii prin adresele depuse la dosar, acționarii mandatați au arătat că își însușesc mandatele acordate și hotărârea adoptată. În acest caz, se pune problema unei depășiri a limitelor mandatului acordat, depășire care prin ratificarea ulterioară face ca actele încheiate inițial, cu depășirea limitelor acordate, să se înscrie în aceste limite cu efect retroactiv, potrivit prevederilor art. 1546 alin. (2) C. civ., astfel că nu a putut fi reținut ca întemeiat motivul de nulitate invocat de reclamant pe acest considerent.

Referitor la lipsa mandatului administratorilor SC R.D. SA și SC E.D. SA pentru a vota în adunarea generală și lipsa unor hotărâri A.G.A. prealabile ale acestor societăți pentru revocarea din funcție a administratorului pârâtei, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiate motivele de nulitate invocate, deoarece din probele administrate nu a rezultat vreo restricție impusă administratorilor celor două societăți acționare de a vota în cadrul adunărilor generale la care societățile sunt acționari, ori obligația de a obține în prealabil acordul adunărilor generale pentru exprimarea votului. Existența unei cutume stabilite de acționari în acest sens nu poate fi reținută ca motiv de nulitate câtă vreme nu se poate reține încălcarea vreunei prevederi legale ori contractuale.

Nu au putut fi primite susținerile vizând împrejurarea că mandatul acordat de SC E.D. SA este semnat de o persoană care nu are calitatea de reprezentant legal, câtă vreme reprezentantul legal al societății este SC V.P. SRL, care prin reprezentantul permanent V.C.A. a semnat mandatul de reprezentare la adunare. Administrator al societății SC E.D. SA este persoana juridică SC V.P. SRL, prin hotărârea A.G.A. din 10 octombrie 2008, adoptată la SC E.D.

SA în 20 octombrie 2008, s-a decis doar înlocuirea reprezentantului permanent, noul reprezentant fiind cel ce a semnat mandatul de reprezentare pentru ședința din 28 octombrie 2008. De asemenea, faptul că revocarea administratorului societății a fost hotărâtă în cadrul unei adunări generale extraordinare, nu înseamnă că și pentru revocarea lui și desemnarea altor administratori este necesară ținerea unei adunări generale extraordinare și nu ordinare, câtă vreme legiuitorul a stabilit în competența adunării generale ordinare, revocarea și numirea administratorilor (art. 111 alin. (2) lit. b) din Lege), iar în actele constitutive ale societății nu există dispoziții derogatorii în acest sens.

Pe același considerent, nu s-a putut reține că în cauză, prin hotărârea atacată, a avut loc o modificare a actului constitutiv pentru a fi necesară întrunirea unei adunări generale extraordinare, ori întocmirea unui act adițional de modificare a actelor constitutive prevăzut la art. 204 alin. (4)din Legea nr. 31/1990. A fost apreciat ca fiind neîntemeiat și motivul vizând lipsa semnăturii de pe hotărârea A.G.A. atacată a acționarilor M.l. și M.E., întrucât prin hotărâre nu s-au modificat actele constitutive ale societății, legiuitorul nestabilind obligația semnării hotărârii adoptate de toți acționarii indiferent de obiectul acesteia.

Referitor la aspectul privind încălcarea contractului de administrare ca efect a revocării administratorului s-a arătat că acesta nu a fost invocat de reclamant, prin acțiunea formulată, astfel că, eventuala încălcare a unor dispoziții contractuale cuprinse în acte juridice separate, nesupuse prin acțiunea formulată analizei instanței, nu pot constitui motiv de nulitate a hotărârii A.G.A. adoptate, câtă vreme vizează o nesocotire a unor prevederi contractuale distincte de actele constitutive și nu a unor prevederi legale. Sintetizând, instanța de control judiciar a reținut că hotărârea A.G.A. adoptată la societatea pârâtă la data de 28 octombrie 2008 este lovită de nulitate datorită nerespectării dispozițiilor legale privitoare la convocarea sa legală, restul motivelor de nulitate invocate de reclamantul intimat fiind neîntemeiate.

Prin urmare, deși s-a reținut că motivul de nulitate reținut ca fondat de prima instanță privind neîndeplinirea condițiilor de cvorum și majoritate pentru adoptarea hotărârii este neîntemeiat, motivele de apel formulate pe acest considerent apărând ca fondate, în cauză datorită nulității hotărârii A.G.A. atacate pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind legala convocare a adunării, s-a apreciat că se impune menținerea soluției adoptată de prima instanță, în sensul constatării nulității hotărârii A.G.A., însă pentru considerentele enunțate. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., reclamantul M.l. a declarat recurs atât împotriva acestei decizii, cât și împotriva încheierii din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2/2012/A/C din 24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul a precizat, în mod expres, că ceea ce înțelege să atace sunt considerentele deciziei recurate, considerente care, în opinia sa, în situația în care ar fi păstrate. ar putea să-i aducă o vătămare drepturilor de acționar fondator și investitor. A arătat că prin recursul declarat împotriva hotărârii menționate nu se tinde la o modificare a soluției adoptate, ci la o modificare și/sau completare a considerentelor pentru care a fost adoptată soluția de constatare a nulității absolute. În motivare, susține, în esență, următoarele aspecte: 1.Instanța de apel a respins în mod greșit ca inadmisibilă aderarea la apel formulată de reclamant - cu încălcarea prevederilor art. 293 C. proc.

civ. (art. 304 pct. 9) 2. Instanța de judecată s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită, considerând caduc art. 10 alin. (4) din S.S.E.F. (art. 304 pct. 5) 3. Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor legale: a) art. 969 C. civ., b) Legea nr. 651/2002, c) art. 115 din Legea nr. 31/1990, d) art. 1 C. civ. și a dispozițiilor legale referitoare la mandat Prin recursul declarat împotriva încheierii din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției perimării recursurilor declarate în cauză.

În opinia recurentului, încheierea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-reclamant arată că prin încheierea din 04 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea a respins cererea de constatare a perimării apelurilor formulate în cauză, întemeindu-și soluția pe dispozițiile art. 250 C. proc. civ. Prin pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, s-a pricinuit recurentului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acesteia. Dacă instanța ar fi pus în discuția părților cazul de suspendare a cursului perimării, părțile ar fi avut posibilitatea de a supune atenției și analizei instanței toate apărările prezentate prin prezenta cerere de recurs, iar soluția pronunțată asupra cererii de constatare a perimării ar fi putut fi cu totul alta.

În termen legal, împotriva Deciziei nr. 2/2012/A/C din 24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs și intervenientii SC E.D. SA Oradea, SC R.D. SA Rieni și M.V. În motivare, recurenții-intervenienți critică decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, aplicarea greșită a prevederilor art. 295 C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului disponibilității Arată că apelul a vizat exclusiv soluția primei instanțe cu privire la motivul de nulitate constând în nerespectarea procentului de vot impus de actul constitutiv, iar nu și motivul de nulitate privind nelegalitatea convocării, pe care prima instanță îl respinsese ca nefondat.

Cu alte cuvinte, în fața Curții de Apel Oradea a avut loc o devoluțiune parțială. astfel încât, instanța de apel nu putea analiza ceea ce nu i s-a solicitat prin memoriul de apel. Astfel, apreciază recurenții, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii trebuia să se limiteze doar la motivul de nulitate constând în neîntrunirea cvorumului de 70% din capitalul social, iar nu și la cel vizând nulitatea convocării, cu privire la care instanța de apel nu fusese învestită. Totodată, în opinia recurenților, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 117 și art. 119 din Legea nr. 31/1990.

Din prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 rezultă că, prin actul constitutiv, acționarii pot stabili reguli speciale privitoare la ținerea adunărilor generale, administrarea societății, precum și drepturi suplimentare pentru acționari, chiar dacă acestea nu sunt menționate expres în cuprinsul Legii nr. 31/1990 sau altor legi speciale, iar aceste drepturi nu trebuie să fie contrare prevederilor legale. Or, în cuprinsul Legii nr. 31/1990, susțin recurenții, nu există vreo dispoziție legală care să interzică inserarea în actul constitutiv a dreptului acționarilor de a proceda la convocarea adunării generale, în situația în care administratorul refuză convocarea. Dimpotrivă, există prevederi legale care permit acționarilor să țină adunări generale fără a exista o convocare în acest sens.

Recurentul, a avut la bază greșita aplicare legii, în speță a dispozițiilor art. 250 C. proc. civ., sens în care, reclamantul procedează la o scurtă analiză a acestor dispoziții legale în scopul de a dovedi aplicarea lor greșită în prezenta cauză. Susține că părțile au manifestat o atitudine pasivă față de demersul judiciar promovat, deși, apreciază recurentul, de la data modificării Legii nr. 47/1992 prin intrarea în vigoare a Legii nr. 177/2010 (07 octombrie 2010), a încetat cazul de suspendare legală a prezentei cauze.

Această împrejurare permitea să se solicite repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății, existând un precedent judiciar care a avut loc între aproximativ aceleași părți, pe rolul aceleași instanțe și în fața aceluiași complet de judecată, respectiv încheierea pronunțată în Camera de consiliu din 1 februarie 2010. Arată că respingerea cererii de constatare a perimării a fost întemeiată pe o suspendare a cursului acesteia care nu a fost pusă în discuția părților. Perimarea este incidentul procesual care sancționează lăsarea pricinii în nelucrare din culpa reclamantului, în prezenta cauză s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. ca urmare a trimite