ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2982/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2982/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 873 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost

respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant legal a SC

S.P. SRL. și cea de reprezentant convențional a consilierului juridic P.C.

pentru pârâta SC E.F. SA. A fost admisă excepția lipsei calității de

reprezentanți legali a d-nelor B.A.I. și B.A.G. și a domnului F.C., precum și

cea de reprezentanți convenționali a Societății de Avocați M. și Asociații și a

Cabinetului de Avocatură M. și M. pentru pârâta SC E.F. SA A fost admisă

cererea principală formulată de reclamantul M.l. împotriva pârâtei SC E.F. SA.

A fost declarată nulă hotărârea adunării generale a asociaților SC E.F. SA

adoptată în data de 28 octombrie 2008. Au fost respinse, ca nefondate, cererile

de intervenție în interes propriu formulate de intervenientii în interes

propriu M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA împotriva reclamantului M.V. și a

pârâtei SC E.F. SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că

la data de 28 octombrie 2008 a avut loc adunarea generală ordinară a

acționarilor SC E.F. SA la care au participat următorii acționari : M.V. cu un

procent de 46, 7289324598 % din capitalul social, SC R.D. SA cu un procent de

6, 5414476957 % din capitalul social și SC E.D. SA cu un procent de 0,

0006867881 % din capitalul social. Cu acest prilej s-a hotărât revocarea

administratorului SC S.P. SRL. și numirea unui consiliu de administrație format

din d-le B.A.I. și B.A.G. și d-l F.C., împuternicirea președintelui consiliului

de administrație și a intervenientului în interes propriu M.V. ca împreună sau

separat. să negocieze cu băncile creditoare rescadențarea creditelor

contractate de societate, precum și constituirea de garanții după cum ar fi

necesar sau solicitat de băncile creditoare în acest scop și de asemenea să

contracteze cu firme de specialitate întocmirea unor rapoarte de evaluare

asupra societății și/sau activelor acesteia, fiind împuternicită d-na B.A.I.D.

și/sau dl. L.B. ca împreună sau separat să reprezinte societatea în calitate de

mandatar al acesteia.

Hotărârea a fost depusă la O.R.C. de pe lângă Tribunalul

Bihor în vederea efectuării operațiunilor reflectate în cuprinsul ei, însă prin

încheierea nr. 995/2008 pronunțată de judecătorul delegat s-a respins cererea formulată.

După cum reiese din considerentele încheierii judecătorul delegat a reținut că

în cadrul procedurii de înscriere de mențiuni în registrul comerțului controlul

său referitor la condițiile de valabilitate este limitat doar la aspectele de

formă ale înscrisului, cât și la condițiile stabilite de Legea nr. 26/1990.

Prima instanță a reținut, în esență, că respingerea de

către judecătorul delegat a cererii de înscriere a mențiunilor nu constituie un

motiv de nulitate a hotărârii, întrucât nu a fost efectuat un examen al

legalității acesteia, astfel încât sub acest aspect cererea principală a fost

apreciată ca fiind nefondată.

S-a arătat că examinarea celorlalte motive de nulitate

impune stabilirea tipului de adunare generală în cadrul căreia a fost adoptată

hotărârea atacată. Potrivit denumirii sale aceasta a fost una ordinară, însă

acest aspect nu este decisiv pentru calificarea ei corectă, iar conturarea

caracterului ei presupune raportarea la măsurile luate în cadrul acesteia și la

dispozițiile art. 111 și 113 din Legea nr. 31/1990.

Nimic nu împiedică ca încă din momentul înființării sale să

fie stabilit în actul constitutiv al societății că unele atribuții ce ar reveni

în mod normal adunării generale ordinare să fie exercitate de către adunarea

generală extraordinară. Soluția contrară însă nu este posibilă întrucât s-ar

aduce atingere unor norme imperative.

Din această perspectivă instanța a reținut că potrivit art. 111

alin. (2) lit. b ) din Legea nr. 31/1990 adunarea generală ordinară are

competența de a alege și de a revoca membrii consiliului de administrație,

respectiv ai consiliului de supraveghere și cenzorii. Chiar dacă textul legal

face trimitere expresă numai la consiliul de administrație, pentru identitate

de rațiune juridică el își găsește aplicabilitatea și în ipoteza în care există

un singur administrator (ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet). În cuprinsul

actului constitutiv al SC E.F. SA nu a fost inserată sub acest aspect vreo

clauză derogatorie de la dispoziția amintită, art. 10 alin. (4) reluând într-o

formulare aproape identică conținutul acesteia (fila 198). Este adevărat că la

data de 9 decembrie 2005 în cadrul unei adunări generale extraordinare s-a

hotărât desemnarea în calitate de administrator unic al societății SC S.P. SRL.,

însă aceasta nu echivalează cu delegarea atributului în sarcina ei.

Concluzia se impune întrucât orice decizie luată pe

parcursul funcționării unei societăți comerciale trebuie raportată la

dispozițiile legale incidente și la clauzele actului constitutiv. Or, atâta

timp cât nu a fost operată vreo modificare în sensul înlăturării normei

existente în dreptul pozitiv, este neîndoielnic că ea își va găsi

aplicabilitatea.

S-a constatat că prin hotărârea din data de 9 decembrie

2005 s-a operat și o modificare expresă a actului constitutiv stabilindu-se că

pentru valabilitatea hotărârilor luate de adunarea generală ordinară și

adunarea generală extraordinară a SC E.F. SA este necesar prezența și votul

acționarilor reprezentând 70 % din capitalul social, iar adoptarea acestei

modificări impunea sub sancțiunea nulității absolute întrunirea în cadrul unei

adunări generale extraordinare și nu desemnarea noului administrator.

Impunerea desemnării ulterioare a administratorului de către

adunarea generală extraordinară nu a fost avută în vedere de către acționari

atâta timp cât nu a fost operată în mod expres o modificare sub acest aspect a

actului constitutiv. De altfel, art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu

face vreo distincție în funcție de faptul că administratorul a fost desemnat

sau nu prin actul constitutiv, astfel încât nici interpretul nu este

îndreptățit să o facă. Tocmai de aceea, instanța de fond a considerat că prin

hotărârea atacată nu a fost operată vreo modificare a actului constitutiv,

nefiind necesară întrunirea în acest scop a adunării generale extraordinar,

astfel încât motivele invocate prin cererea principală nu au putut fi reținute.

Cât privește modalitatea de convocare a adunării

generale ordinare s-a reținut că potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

ea se face de către consiliul de administrație, respectiv directorat, ori de

câte ori este necesar. Fiind în măsură să aprecieze necesitatea discutării

problemelor ivite în viața unei societăți comerciale, aceștia au dreptul și

obligația de a proceda la convocarea adunării generale.

De la această dispoziție de principiu s-a prevăzut

posibilitatea convocării adunării generale de către cenzori la cererea

acționarilor și dacă se consideră cererea întemeiată sau de către instanța de

judecată la cererea acționarilor, dar numai în cazul în care administratorii nu

și-au îndeplinit obligația de convocare ( art. 119 alin. (3) și 164

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 ). Interpretarea coroborată a acestor

dispoziții nu poate însă exclude posibilitatea ca prin actul constitutiv să se

confere și altor categorii de persoane inițiativa convocării.

Soluția se impune întrucât regulile au fost instituite de

lege în interesul acționarilor. Singura limitare ce se deduce însă privește

imposibilitatea înlăturării obligației pentru consiliul de administrație de a

convoca adunarea generală.

Din această perspectivă instanța a reținut că prin art.

10 alin. (1)

1

din statutul SC E.F. SA s-a stabilit că acționarii

reprezentând majoritatea capitalului social vor putea să țină o adunare

generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea

formalităților cerute pentru convocarea ei. înlăturarea expresă a

formalităților nu poate privi decât regulile stabilite de art. 117 din Legea nr.

31/1990, singura condiție stabilită pe cale convențională privind întrunirea

majorității capitalului.

În cadrul statutului, alineatul amintit a fost amplasat după

cele prin care se stabilesc regulile de principiu referitoare la convocare,

tocmai de aceea, și prin recurgerea la un argument de topografie a inserării

regulilor de către acționari se poate trage concluzia că aceștia nu au exclus

posibilitatea ținerii adunărilor generale chiar și în absența unei convocări, a

fortiori ratione fiind posibilă organizarea ei ca urmare a convocării de către

acționari.

Chiar dacă prin concluziile scrise reclamantul a

invocat nulitatea clauzei, s-a apreciat că motivul nu poate fi examinat în

acest moment procedural, iar atâta timp cât clauza poate fi considerată

valabilă, acționarii puteau recurge la aplicarea ei, nefiind necesară

parcurgerea formalităților prescrise de art. 117 și 119 alin. (3) din Legea nr.

31/1990. Exercitarea dreptului de vot în cadrul adunării nu a fost condiționată

pe cale convențională de un element suplimentar.

Faptul că cei doi acționari majoritari - reclamantul și

intervenientul în interes propriu M.V. - controlează direct sau indirect și

alte societăți care au calitatea de acționari ai SC E.F. SA nu poate afecta

valabilitatea votului exprimat de aceștia, atâta timp cât nu se putea reține

încălcarea vreunei dispoziții legale sau a unei prevederi convenționale. Fiind

persoane juridice diferite acestea își formează voința socială și o exprimă în

cadrul stabilit de dreptul pozitiv cu respectarea condițiilor suplimentare

impuse de actul lor constitutiv. Or, potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la

îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile

arătate în actul constitutiv.

Din probele administrate nu rezultă vreo restricție impusă

administratorilor SC E.D. SA și SC R.D. SA de a vota în cadrul adunării

generale în care acestea au calitatea de acționari sau obligația de a obține în

prealabil acordul adunărilor generale. Existența unei cutume stabilite de

acționarii lor (după cum s-ar putea deduce din înscrisurile aflate la filele

34-35, 37 și 40) nu poate fi încadrată în ipoteza avută în vedere de legiuitor,

astfel încât nici acest motiv nu putea fi reținut.

Referitor la valabilitatea formării voinței sociale în cadrul

adunării generale din data de 28 octombrie 2008, instanța a reținut că în

cuprinsul hotărârii atacate sunt indicate aceleași procente deținute din

capitalul SC E.F. SA de către cei trei acționari ca și cele reflectate în

registrul acționarilor. Existența unor diferențe în ceea ce privește cuantumul

procentului în care poate fi exercitat dreptul de vot impune luarea în

considerare a faptului că prin adresele din 17 noiembrie 2009, acționarii SC

E.D. SA și SC R.D. SA au arătat în mod expres că își însușesc mandatul dat

pentru adunarea generală ordinară a SC E.F. SA din data de 28 octombrie 2008 și

că sunt de acord atât cu conținutul său, cât și cu modul în care acesta a fost

exercitat cu ocazia adunării generale amintite (filele 283-284).

Dreptul de vot a fost exercitat de către acționari prin

intermediul unor mandatari, astfel încât sunt incidente dispozițiile legale ce

reglementează contractul de mandat, inclusiv art. 1546 alin. (2) C. civ.

Potrivit acestuia în cazul în care mandatarul depășește limitele puterilor

conferite de mandat, mandantul nu este ținut în nici un fel afară de cazul în

care ratifică în mod expres sau tacit actele respective.

Ratificarea valorează mandat (ratihabitio mandato equiparatur)

și face ca actele încheiate inițial cu depășirea limitelor încredințate să se

înscrie în aceste limite cu efect retroactiv. Din conținutul celor două adrese

rezultă în mod indubitabil că a fost ratificat votul exercitat în cadrul

adunării generale de către mandatarii celor doi acționari, astfel încât nici

sub acest aspect cererea principală nu este fondată.

Pe de altă parte, hotărârea adunării generale

reprezintă actul de voință al societății numai în măsura în care la deliberare

au fost îndeplinite condițiile statutare și cele legale asupra cvorumului

stabilite de lege. în acest sens, art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

prevede că pentru valabilitatea deliberării adunării generale ordinare este

necesară prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul

total de drepturi de vot, hotărârea luându-se cu majoritatea voturilor

exprimate.

Limitele de cvorum și de majoritate de vot necesare

pentru adoptarea unor hotărâri valabile de către adunarea generală ordinară la

prima convocare sunt limite minime, acționarii fiind liberi să stabilească prin

statut limite mai ridicate, chiar dacă acestea ar putea crea dificultăți în

funcționarea societății.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că pentru a doua

convocare adunarea va putea să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi

a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărârea cu

majoritatea voturilor exprimate. în acest caz forma actuală a legii stabilește

că actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai

ridicată, interdicția fiind de ordine publică.

Examinând cuprinsul statutului SC. SC E.F. SA rezultă că s-a

stabilit atât în cazul adunării generale ordinare, cât și a celei extraordinare

că valabilitatea deliberărilor impune prezența și votul acționarilor care să

reprezinte cel puțin 70 % din capitalul social (art. 10 alin. (4) - fila 198).

Simpla cumulare a procentelor deținute de către cei trei acționari care au

votat în cadrul adunării generale ordinare din 28 octombrie 2008 conduce la

concluzia că nu a fost respectat procentul amintit. astfel ar fi întemeiat

motivul invocat de reclamant sub acest aspect pentru anularea hotărârii.

Reținerea unei asemenea concluzii presupune însă în

prealabil examinarea apărării de fond formulate prin intermediul concluziilor

notelor depuse de intervenientul M.V. la ultimul termen de judecată.

Reprezentând o sancțiune ce intervine în cazul încălcării dispozițiilor legale,

nulitatea presupune ca și condiție primordială existența unei norme prohibitive

sau imperative la momentul încheierii actului juridic care să nu fi fost

respectată. Cu alte cuvinte, nulitatea, indiferent de felul ei, presupune

încălcarea unei dispoziții existente în dreptul pozitiv la momentul realizării

acordului de voință reflectat în actul juridic atacat.

Intervenția ulterioară a legiuitorului în sensul impunerii

unor condiții suplimentare sau al înlăturării altora ce au existat anterior nu

poate afecta valabilitatea actului. Admiterea soluției contrare ar duce la

aplicarea retroactivă a legii, fapt ce nu poate fi acceptat.

Așa fiind, instanța a reținut că dispoziția referitoare la

condițiile de cvorum și vot au fost adoptate prin hotărârea adunării generale

extraordinare din data de 9 decembrie 2005 când s-a decis modificarea actului

constitutiv sub acest aspect (fila 31). La acel moment alineatul 2 al art. 112 avea

o altă formulare care nu excludea posibilitatea instituirii unor condiții mai

ridicate de cvorum și vot la cea de-a doua convocare.

Interdicția a fost instituită abia prin art. 1 pct. 60

din Legea nr. 441/2006, act ce a intrat în vigoare după adoptarea hotărârii

amintite. Ca atare, aplicarea principiului neretroactivității impune luarea în

considerare a clauzei ca fiind în concordanță cu prevederile în vigoare la data

adoptării ei, precum și obligativitatea respectării ei atâta timp cât nu a fost

modificată pe cale convențională. Tocmai de aceea, încălcarea ei atrage

nulitatea hotărâri adunării generale ordinare a SC E.F. SA din data de 28

octombrie 2008, sens în care se va și admite cererea principală.

S-a arătat că declararea ca fiind nulă a hotărârii adunării

generale ordinare a SC E.F. SA din data de 28 octombrie 2008 conduce în mod

direct la menținerea calității de reprezentant legal al societății a SC S.P.

SRL., aceasta fiind singura îndreptățită să împuternicească vreo altă persoană

pentru a reprezenta interesele SC E.F. SA.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, în

termen și legal timbrate, SC E.F. SA, M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA,

solicitând admiterea apelurilor declarate, modificarea sentinței apelate în

sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de

reclamantul-intimat loan Micula pentru constatarea nulității absolute a

hotărârii A.G.A. din data de 28 octombrie 2008.

Prin aderarea la apel, M.l. a solicitat modificarea în

parte a sentinței atacate doar în privința motivelor de nulitate reținute cu

păstrarea soluției adoptate, în sensul reținerii și a celorlalte motive de

nulitate invocate de acesta și în ceea ce privește soluția adoptată, solicită

păstrarea acesteia în sensul constatării nulității absolute a hotărârii

adunării generale a asociaților (A.G.A.) a SC E.F. SA adoptate la 28 octombrie 2008

de către acționarii M.V. și SC R.D. SA.

Prin

notele de ședință depuse la dosar de apelanta SC E.F. SA, cu privire la

excepțiile invocate în cauză, s-a solicitat respingerea excepției lipsei

calității de reprezentant legal al SC E.F. SA a administratorului persoană

juridică SC S.P. SRL prin reprezentant permanent M.l., invocată în numele

societății de avocații din cadrul S.C.A. M. Șl Asociații; respingerea excepției

lipsei calității de reprezentant convențional al SC E.F. SA a d-lui consilier

juridic Ciprian Popa; admiterea excepției lipsei calității de reprezentant

legal al SC E.F. SA a numitei B.A.I., F.C. și A.B., precum și a oricărei alte

persoane care a semnat acte în numele SC E.F. SA fără aprobarea

administratorului legal SC S.P. SRL; admiterea excepției lipsei calității de

reprezentanți convenționali al SC E.F. SA a d-lui avocat M.F. precum și a avocaților

din cadrul S.C.A. M. și Asociații, precum și admiterea excepției nulității

apelului formulat în numele SC E.F. SA de către S.C.A. M. și Asociații ca fiind

formulat de către persoane care nu aveau calitatea legală pentru a formula o

astfel de cerere (lipsa totală a consimțământului societății).

A arătat că reprezentantul legal al SC E.F. SA este

administratorul persoană juridică SC S.P. SRL prin reprezentant permanent ing. M.l.

S-a invocat excepția nulității apelului formulat în

numele SC E.F. SA de către S.C.A. M. și Asociații ca fiind formulat de către

persoane care nu aveau calitatea legală pentru a formula o astfel de cerere

(lipsa totală a consimțământului societății).

Prin întâmpinarea formulată cu privire la cererea de

aderare la apel depusă la dosar de M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA, s-a solicită

respingerea cererii formulate, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar,

ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 22 iunie 2010, intimatul M.l.

a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 1 pct. 60 din Legea nr. 441/2006

pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale,

republicată, iar prin încheierea pronunțată la acea dată, în temeiul dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a fost admisă cererea de sesizare a

Curții Constituționale formulată de intimatul M.I. și s-a dispus suspendarea

judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstitutionalitate,

în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Excepția de neconstitutionalitate a fost soluționată la data

de 14 iulie 2011 prin Decizia nr. 1008 pronunțată de Curtea Constituțională, în

Dosarul nr. 2889D/2010.

La data de 6 septembrie 2011 SC E.D. SA a formulat cerere de

repunere pe rol a cauzei, fiind acordat termen de judecată la data de 4

octombrie 2011.

Prin încheierea pronunțată la data de 4 octombrie 2011 a fost

respinsă excepția perimării invocată de intimatul-reclamant M.l. și s-a acordat

un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea părților de a depune actele

solicitate în probațiune de către instanță.

Prin Decizia nr. 2/2012/A/C din 24 aprilie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant legal și convențional

a domnului avocat Stelian Garofil din cadrul S.C.A. M. și Asociații în

reprezentarea apelantei SC R.D. SA.

A fost anulat apelul declarat prin S.C.A. M. și

Asociații pentru SC E.F. SA ca fiind formulat de o persoană fără calitate de

reprezentant legal.

A fost admisă excepția inadmisibilității cererii de

aderare la apel și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de aderare la apel

formulată de intimatul reclamant M.l.

Au fost respinse ca nefondate apelurile comerciale

declarate de apelanții M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA, în contradictoriu cu

intimații M.l. și SC E.F. SA Stei.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a

reținut, în esență, că prin acțiunea promovată, reclamantul M.l. a solicitat

instanței să constate nulitatea hotărârii generale a acționarilor SC E.F. SA

adoptată în data de 28 octombrie 2008, prin care s-a decis revocarea

administratorului SC S.P. SRL și s-a numit un consiliu de administrație format din

domnul F.C.D., doamna B.A.I. Daniela și doamna B.A.G. în cauză, au formulat

cereri de intervenție în interes propriu intervenienții M.V., SC R.D. SA și SC

E.D. SA.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a

declarat apel intervenienta SC R.D. SA, în ședința camerei de consiliu din data

de 11 mai 2010, intimatul reclamant M.l. invocând excepția lipsei calității de

reprezentant legal și convențional a domnului avocat G.S. din cadrul societății

de avocați Mușat și Asociații în reprezentarea societății interveniente.

Din certificatul constatator emis la data de 28

octombrie 2008 s-a constatat că administrator al societății SC R.D. SA era SC

S.P. SRL reprezentată prin R.A.F.

În apel, a fost depusă hotărârea adunării generale ordinare a

acționarilor SC R.D. SA adoptată la data de 3 noiembrie 2008, prin care s-a

aprobat administrarea societății de către un consiliu de administrație format

din administratorul existent - SC S.P. SRL, avându-l ca reprezentant permanent

pe R.A.F. și alți doi administratori aleși, în persoana doamnei P.I.V. și

domnul E.C.F., precum și sentința comercială nr. 683/Com/2009 pronunțată de

Tribunalul Bihor în Dosar nr. 795/111/2009 prin care s-a respins cererea de

anulare a hotărârii A.G.A. adoptată la SC R.D. SA în data de 3 noiembrie 2008.

Conform împuternicirii aflată la fila 62 dosar apel, avocat G.S.

a fost împuternicit să reprezinte interesele societății SC R.D. SA de către

administratorul SC S.P. SRL prin reprezentant permanent R.A.

Întrucât în cauză avocat G.S. a fost mandatat să reprezinte

interesele societății SC R.D. SA de către administratorul societății, prin

reprezentant permanent R.A. excepția lipsei calității de reprezentant legal și

convențional invocată de intimatul reclamant a fost apreciată ca neîntemeiată,

fiind respinsă în temeiul prevederilor art. 161 C. proc. civ.

În cauză s-a declarat apel și de către pârâta SC E.F.

SA, prin societatea civilă de avocați M. și Asociații, în ședința camerei de

consiliu din data de 16 martie 2010, cât și prin notele de ședință depuse la

data de 9 aprilie 2010, invocându-se excepția lipsei calității de reprezentanți

legali ai societății a numiților B.A.I., F.C., A.B. și a oricărei alte persoane

ce a semnat acte în numele societății, fără aprobarea administratorului legal SC

S.P. SRL, precum și excepția lipsei calității de reprezentanți convenționali, a

domnului avocat M.F. și a avocaților din cadrul S.C.A. M. și Asociații și

excepția nulității apelului declarat în numele societății de către S.C.A. M. și

Asociații.

În fața primei instanțe, a fost invocată excepția lipsei

calității de reprezentanți legali și convenționali ai pârâtei SC E.F. SA,

reiterată în faza procesuală a apelului, iar instanța de control a apreciat, că

dezlegarea dată de prima instanță acestor excepții, este una corectă și legală

În acest context, s-a reținut că, în cauză, în numele

societății SC E.F. SA au fost mandatați avocați ca și reprezentanți convenționali,

atât de către administratorul SC S.P. SRL revocat prin hotărârea A.G.A. a cărei

anulare se cere, cât și de către noii administratori numiți prin aceeași

hotărâre A.G.A. atacată, contestându-se reciproc atât dreptul de reprezentare

al administratorilor, cât și mandatul de reprezentare dat de aceștia

apărătorilor ce au depus delegații de reprezentare.

Din certificatele constatatoare emise de O.R.C. de pe

lângă Tribunalul Bihor aflate la filele 67 - 65 și 82 - 84 depuse în fața

primei instanțe și în apel, rezultă că înregistrat la registrul comerțului,

drept administrator al societății SC E.F. SA, este SC S.P. SRL reprezentată de

administratorul său M.l., respectiv administratorul ce a fost revocat prin

hotărârea a cărei anulare se cere în cauză.

Consiliul de administrație format din cele 3 persoane numite

prin aceeași hotărâre A.G.A. atacată nu a fost înregistrat în registrul

comerțului, aceste persoane nefigurând drept administratori ai societății.

Formalitățile de publicitate prevăzute de lege pentru

înregistrarea modificărilor intervenite în cadrul societăților comerciale au

drept scop asigurarea cunoașterii de către terți a persoanei care angajează

societatea, prezumția existenței puterii de reprezentare producând efecte față

de terți numai dacă au fost îndeplinite formalitățile de publicitate.

Deoarece noul consiliu de administrație și administratorii

ce-l compun, nu a fost înregistrat în registrul comerțului, iar în speță se

verifică legalitatea alegerii acestui consiliu de administrație prin hotărârea

a cărei anulare se cere, cât și legalitatea revocării vechiului administrator,

dreptul de reprezentare al societății aparține administratorului înscris în

registrul comerțului, respectiv SC S.P. SRL și a reprezentanților convenționali

mandatați de aceasta în cauză.

Apelul declarat în cauză, de pârâta SC E.F. SA, a fost

formulat în numele societății de reprezentantul convențional S.C.A. M. și

Asociații, mandatat de către noul consiliu de administrație format din cele 3

persoane alese prin Adunarea Generală, cererea de apel nefiind însușită de

administratorul SC S.P. SRL înregistrat în registrul comerțului.

Deoarece, astfel cum a reținut și prima instanță,

dreptul de reprezentare legală a societății, nu aparține doamnelor B.A.I., B.A.G.

și domnului F.C. și nici reprezentanților convenționali mandatați de aceștia,

cererea de apel formulată în numele societății pârâte de către S.C.A. M. și

Asociații, mandatați de cei 3 noi administratori, este introdusă de o persoană

fără calitate de reprezentant legal și convențional a societății.

În consecință, instanța de apel în temeiul preverilor art.

161 C. proc. civ. a dispus anularea cererii de apel formulată în numele

societății SC E.F. SA de către S.C.A. M. și Asociații.

La apelurile declarate în cauză, reclamantul M.l. a

formulat aderare la apel, solicitând instanței de apel modificarea în parte a

sentinței atacate doar în privința motivelor de nulitate reținute cu păstrarea

soluției adoptate, respectiv a celei de constatare a nulității hotărârii A.G.A.

de la SC E.F. SA din data de 28 octombrie 2008.

Apelanții M.V., SC R.D. SA și SC E.D. SA, prin întâmpinarea

formulată la cererea de apel, au invocat excepția inadmisibilității cererii de

aderare la apel deoarece prin cererea de aderare formulată nu se tinde la

schimbarea soluției pronunțate, ci a considerentelor hotărârii.

Având în vedere prevederile art. 293 C. proc. civ., constatând,

totodată, că prin cererea de aderare la apelurile declarate, reclamantul nu

tinde la schimbarea soluției pronunțate de către prima instanță, solicitând

păstrarea ei, urmărind doar schimbarea parțială a considerentelor hotărârii,

cererea de aderare la apel a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.

Deoarece intimatul, în ședința camerei de consiliu din

data de 10 aprilie 2012, a solicitat instanței de apel, ca în cazul în care

cererea de aderare la apel va fi considerată ca inadmisibilă, motivele și apărările

formulate în această cerere să fie analizate ca o completare a celor expuse în

întâmpinarea formulată la apelurile declarate, precum și datorită discutării

acestora în condiții de contradictorialitate de către părțile din cauză,

instanța de apel, având în vedere efectul devolutiv al apelului și prevederile art.

292 C. proc. civ., a procedat la analizarea acestora odată cu motivele de apel

formulate în cauză, acestea vizând fondul cauzei deduse judecății.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat că în

data de 28 octombrie 2008, a avut loc la societatea pârâtă SC E.F. SA o adunare

generală a acționarilor, prin care s-a decis revocarea din funcție a

administratorului și alegerea unui consiliu de administrație format din 3

persoane, adunare generală convocată de acționarii M.V. și SC R.D. SA, ce dețin

53,2704 % din capitalul social, astfel cum rezultă din convocatorul aflat la

fila 147 din dosar apel.

La adunarea generală nu a participat acționarul M.l.,

deținător a 46,69% din capitalul social și care prin acțiunea formulată a

solicitat constatarea nulității hotărârii adoptate, invocând nerespectarea

dispozițiilor legale privind convocarea adunării, depășirea limitelor

mandatului acordat pentru ședință de către acționarii M.V. și SC R.D. SA, lipsa

mandatului din partea A.G.A., SC R.D. SA și SC E.D. SA pentru exprimarea

votului, necesitatea existenței unor hotărâri A.G.A. prealabile a celor două

societăți acționare de aprobare a revocării administratorului pârâtei, lipsa

semnăturilor acționarilor M.l. și M.E. și a unei hotărâri generale

extraordinare de modificare a actului constitutiv, încălcarea art. 204 alin.

(4) din Legea nr. 31/1990, precum și a condițiilor de cvorum și prezență

prevăzute pentru adoptarea hotărârilor, cuprinse în actul constitutiv al

societății.

Dintre aceste motive de nulitate a hotărârii adoptate,

instanța de fond a apreciat ca întemeiat motivul de nulitate invocat cu privire

la nerespectarea condițiilor de cvorum și prezență, prevăzute în statutul

societății la art. 10 alin. (4), respectiv prezența și votul acționarilor care

să reprezinte cel puțin 70% din capitalul social pentru validitatea

deliberărilor, hotărârea atacată fiind luată la a doua convocare, în

unanimitate de acționarii prezenți ce cumulau 53,27 % din capitalul social.

În statutul societății pârâte s-a stabilit, că atât în cazul

adunării generale ordinare, cât și a celei extraordinare, valabilitatea

deliberărilor impune prezența și votul acționarilor care să reprezinte cel

puțin 70% din capitalul social, aspect ce a fost reținut și de prima instanță.

Instanța de apel a reținut însă că analiza legalității unei

hotărâri adoptate de adunarea generală are loc nu doar prin prisma prevederilor

stipulate în actele constitutive ale societății, ci și a prevederilor legale

incidente cauzei, în vigoare la data adoptării hotărârii, potrivit prevederilor

art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Conform prevederilor art. 112 alin. (2) din Legea nr.

31/1990 adunarea generală ordinară întrunită la cea de-a doua convocare (cum

este cazul și în speță) poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de

zi, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor

prezente.

În carul aceluiași aliniat al art. 112, legiuitorul a

stipulat imperativ că „pentru adunarea generală întrunită la o a doua

convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate

mai ridicată", dispoziții legale ce instituie o interdicție de ordine

publică.

Această interdicție, a fost instituită de legiuitor prin art.

1 pct. 60 din Legea nr. 441/2006, act normativ intrat în vigoare după

modificarea actului constitutiv al pârâtei din data de 9 decembrie 2005, când

s-a decis majorarea condițiilor de cvorum și prezență la 70 % pentru

validitatea hotărârilor adoptate, moment la care legiuitorul nu stipulase

interdicția respectivă.

Actele constitutive ale societății pârâte, sub acest

aspect, nu au fost modificate ulterior instituirii interdicției de către

legiuitor, în vederea conformității acestora cu prevederile legale, clauza ce instituie

prezența și majoritatea de 70% fiind cuprinsă în actul constitutiv la momentul

adoptării hotărârii A.G.A. atacate.

Într-adevăr, cum a reținut și prima instanță, aplicarea

principiului neretroactivității legii impune aprecierea clauzei respective ca

fiind în concordanță cu prevederile în vigoare la data adoptării ei, însă în

analiza legalității hotărârii atacate din cauză, nu se poate face abstracție de

principiul aplicării imediate a legii noi și de principiul „tempus regit

actum".

Analiza legalității unui act juridic se face în raport de

dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii lui, dispozițiile legale

modificatoare a celor anterioare, fiind aplicabile imediat intrării lor în

vigoare.

În speță, la momentul adoptării hotărârii A.G.A. atacate, era

în vigoare interdicția de ordine publică, prevăzută la art. 112 alin. (2) teza

a II-a din Legea nr. 31/1990, părțile neputând înlătura aplicabilitatea normei

legale prin intermediul unei clauze contractuale stipulate anterior și care

contravine dispozițiilor legale de la momentul adoptării hotărârii.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că clauza

cuprinsă în statutul societății la art. 10 alin. (4), ce nu este conformă cu

prevederile legale aplicabile la momentul adoptării hotărârii, este lovită de

caducitate, neputând produce efecte juridice, părțile neputând invoca

aplicabilitatea clauzei peste prevederile legale, în condițiile în care sunt

culpabile de neconformitatea prevederilor actului constitutiv cu dispozițiile

legale în vigoare stipulate de legiuitor.

Nu poate fi reținută ca fondată apărarea intimatului

reclamant în sensul că prevederile art. 112 din Legea nr. 31/1990, în forma în

vigoare la data adoptării hotărârii nu-i sunt aplicabile, deoarece prevederile

Legii nr. 651/2002 de ratificare a acordului dintre Românie și Suedia privind

promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, nu sunt aplicabile cauzei.

Acordul invocat, ratificat de Statul Român, vizează

promovarea și protejarea investițiilor ce se efectuează între cele două state

semnatare, având incidență în domeniul de activitate pe care-l reglementează,

respectiv investițiile.

Obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă

verificarea legalității unei hotărâri A.G.A. de schimbare și numire a

administratorilor societății, în raport de prevederile legale cuprinse în legea

ce reglementează funcționarea societăților comerciale, condiții în care,

calitatea de cetățeni suedezi a celor doi acționari ai societății pârâte nu

conferă aplicabilitate în cauză acordului, câtă vreme nu face obiect al

judecății efectuarea unei investiții.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod eronat prima instanță a

dat eficiență prevederilor cuprinse în statutul societății privitoare la cvorum

și majoritate și nu a celor prezentate la art. 112 din Legea nr. 31/1990

republicată, după cum în mod judicios au invocat și apelanții în cauză.

Însă, deoarece în cauză, prin cererea de aderare la

apel, recalificată drept completare la întâmpinare, au fost reiterate motivele

de nulitate și mijloacele de apărare invocate de reclamant în fața primei

instanțe, ele fiind puse în discuția contradictorie a părților în ambele faze

procesuale, în cauză se impune și analizarea acestor aspecte.

Astfel, se reține că adunarea generală ordinară a fost

convocată de doi dintre acționarii societății, respectiv de către M.V. și SC

R.D. SA, ce cumulează, potrivit convocatorului, 53,2704 % din capitalul social

al societății, în temeiul prevederilor art. 10 din statutul societății.

Raportat și la prevederile art. 121 din Legea nr.

31/1990, instanța de apel a apreciat că nu se poate da eficiență clauzei

stipulate la art. 10 alin. (1)

1

din statutul societății, peste

prevederile legale imperative prevăzute de legiuitor, normele legale ce

reglementează convocarea și desfășurarea adunărilor generale având caracter

imperativ, nerespectarea lor ducând la nulitatea hotărârii adoptate.

Cât privește modalitatea de convocare a adunării

generale ordinare s-a reținut că potrivit prevederilor art. 117 alin. (1), 119 alin.

și 164

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 aceasta se face de către

consiliu de administrație ori directorat, de către cenzori la cererea

acționarilor, ori de către instanța de judecată la cererea acționarilor, dar

numai în cazul în care administratorii nu și-au îndeplinit obligația de

convocare.

Din analiza și interpretarea prevederilor legale incidente

privitoare la convocarea adunărilor generale rezultă că legiuitorul nu a

stabilit inițiativa exclusivă a administratorilor de a convoca adunarea

generală, aceasta putând fi convocată de cenzori sau instanța de judecată la

inițiativa acționarilor, însă inițiativa convocării adunării nu poate înlocui

dreptul și obligația administratorilor de a proceda la convocarea adunării.

Operațiunea de convocare a adunării generale este distinctă și separată de

inițiativa convocării, inițiativă care după ce este formulată, este analizată

în raport de necesitatea discutării problemelor ivite și propuse dezbaterii și

abia apoi aprobată sau nu de către cei în drept, respectiv administratori,

cenzori ori instanță de judecată.

Legiuitorul nu a conferit posibilitatea acționarilor

societății de a proceda ei în mod direct la convocarea adunării generale, peste

obligația legală a administratorilor de a proceda la convocare, existând doar

posibilitatea de a solicita instanței de judecată să dispună convocarea, în cazul

în care administratorii nu își îndeplinesc obligația de convocare.

Prin urmare, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres

cui aparține obligația de a convoca adunările generale și în ce condiții are

loc această convocare, în actul constitutiv al societății nu se pot cuprinde

stipulații contrare, prin care să se înlăture atributul convocării de la

categoriile de persoane prevăzute expres.

Întrucât în cauză, atât inițiativa convocării cât și

convocarea propriu-zisă a adunării generale, a aparținut celor doi acționari ai

societății, s-a arătat că hotărârea adoptată cu nerespectarea prevederilor

legale privitoare la convocarea ei este lovită de nulitate.

S-a apreciat că în situația în care cei doi acționari

ce au avut inițiativa convocării ar fi constatat refuzul administratorului de a

proceda la convocare ar fi trebuit să apeleze la procedura reglementată de art.

119 din lege, și nu să procedeze direct la convocarea adunării generale.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că motivul de

nulitate invocat de reclamantul intimat privind nelegala convocare a adunării

generale este întemeiat, fiind în mod eronat apreciat ca neîntemeiat de prima

instanță.

Cât privește celelalte motive de nulitate a hotărârii A.G.A.

reiterate de reclamantul intimat în apel, în concordanță cu cele reținute de

prima instanță, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește cuprinderea eronată în procurile de

reprezentare acordate de acționarii M.V. și SC R.D. SA a procentului de acțiuni

din capitalul social deținute de fiecare, s-a reținut că în cuprinsul hotărârii

adoptate sunt indicate procentele corecte de acțiuni deținute ce apar înscrise

în registrul acționarilor, votul fiind exercitat în raport de aceste procente,

iar ulterior adoptării hotărârii prin adresele depuse la dosar, acționarii

mandatați au arătat că își însușesc mandatele acordate și hotărârea adoptată.

În acest caz, se pune problema unei depășiri a limitelor

mandatului acordat, depășire care prin ratificarea ulterioară face ca actele

încheiate inițial, cu depășirea limitelor acordate, să se înscrie în aceste

limite cu efect retroactiv, potrivit prevederilor art. 1546 alin. (2) C. civ.,

astfel că nu a putut fi reținut ca întemeiat motivul de nulitate invocat de

reclamant pe acest considerent.

Referitor la lipsa mandatului administratorilor SC R.D.

SA și SC E.D. SA pentru a vota în adunarea generală și lipsa unor hotărâri A.G.A.

prealabile ale acestor societăți pentru revocarea din funcție a

administratorului pârâtei, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a

reținut ca fiind neîntemeiate motivele de nulitate invocate, deoarece din

probele administrate nu a rezultat vreo restricție impusă administratorilor

celor două societăți acționare de a vota în cadrul adunărilor generale la care

societățile sunt acționari, ori obligația de a obține în prealabil acordul

adunărilor generale pentru exprimarea votului. Existența unei cutume stabilite

de acționari în acest sens nu poate fi reținută ca motiv de nulitate câtă vreme

nu se poate reține încălcarea vreunei prevederi legale ori contractuale.

Nu au putut fi primite susținerile vizând împrejurarea

că mandatul acordat de SC E.D. SA este semnat de o persoană care nu are

calitatea de reprezentant legal, câtă vreme reprezentantul legal al societății

este SC V.P. SRL, care prin reprezentantul permanent V.C.A. a semnat mandatul

de reprezentare la adunare. Administrator al societății SC E.D. SA este

persoana juridică SC V.P. SRL, prin hotărârea A.G.A. din 10 octombrie 2008,

adoptată la SC E.D. SA în 20 octombrie 2008, s-a decis doar înlocuirea

reprezentantului permanent, noul reprezentant fiind cel ce a semnat mandatul de

reprezentare pentru ședința din 28 octombrie 2008.

De asemenea, faptul că revocarea administratorului

societății a fost hotărâtă în cadrul unei adunări generale extraordinare, nu

înseamnă că și pentru revocarea lui și desemnarea altor administratori este

necesară ținerea unei adunări generale extraordinare și nu ordinare, câtă vreme

legiuitorul a stabilit în competența adunării generale ordinare, revocarea și numirea

administratorilor (art. 111 alin. (2) lit. b) din Lege), iar în actele

constitutive ale societății nu există dispoziții derogatorii în acest sens.

Pe același considerent, nu s-a putut reține că în cauză, prin

hotărârea atacată, a avut loc o modificare a actului constitutiv pentru a fi

necesară întrunirea unei adunări generale extraordinare, ori întocmirea unui

act adițional de modificare a actelor constitutive prevăzut la art. 204 alin.

(4)din Legea nr. 31/1990.

A fost apreciat ca fiind neîntemeiat și motivul vizând lipsa

semnăturii de pe hotărârea A.G.A. atacată a acționarilor M.l. și M.E., întrucât

prin hotărâre nu s-au modificat actele constitutive ale societății, legiuitorul

nestabilind obligația semnării hotărârii adoptate de toți acționarii indiferent

de obiectul acesteia.

Referitor la aspectul privind încălcarea contractului

de administrare ca efect a revocării administratorului s-a arătat că acesta nu

a fost invocat de reclamant, prin acțiunea formulată, astfel că, eventuala

încălcare a unor dispoziții contractuale cuprinse în acte juridice separate,

nesupuse prin acțiunea formulată analizei instanței, nu pot constitui motiv de

nulitate a hotărârii A.G.A. adoptate, câtă vreme vizează o nesocotire a unor

prevederi contractuale distincte de actele constitutive și nu a unor prevederi

legale.

Sintetizând, instanța de control judiciar a reținut că

hotărârea A.G.A. adoptată la societatea pârâtă la data de 28 octombrie 2008

este lovită de nulitate datorită nerespectării dispozițiilor legale privitoare

la convocarea sa legală, restul motivelor de nulitate invocate de reclamantul

intimat fiind neîntemeiate.

Prin urmare, deși s-a reținut că motivul de nulitate reținut

ca fondat de prima instanță privind neîndeplinirea condițiilor de cvorum și

majoritate pentru adoptarea hotărârii este neîntemeiat, motivele de apel formulate

pe acest considerent apărând ca fondate, în cauză datorită nulității hotărârii A.G.A.

atacate pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind legala convocare a

adunării, s-a apreciat că se impune menținerea soluției adoptată de prima

instanță, în sensul constatării nulității hotărârii A.G.A., însă pentru

considerentele enunțate.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., reclamantul M.l. a declarat recurs atât împotriva acestei decizii, cât și

împotriva încheierii din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva Deciziei nr.

2/2012/A/C din 24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul a precizat, în

mod expres, că ceea ce înțelege să atace sunt considerentele deciziei recurate,

considerente care, în opinia sa, în situația în care ar fi păstrate. ar putea

să-i aducă o vătămare drepturilor de acționar fondator și investitor. A arătat

că prin recursul declarat împotriva hotărârii menționate nu se tinde la o

modificare a soluției adoptate, ci la o modificare și/sau completare a

considerentelor pentru care a fost adoptată soluția de constatare a nulității

absolute.

În motivare, susține, în esență, următoarele aspecte:

1.Instanța de apel a respins în mod greșit ca inadmisibilă aderarea la apel

formulată de reclamant - cu încălcarea prevederilor art. 293 C. proc. civ. (art.

304 pct. 9)

cereri cu care nu a fost învestită, considerând caduc art. 10 alin. (4) din

S.S.E.F. (art. 304 pct. 5)

prevederilor legale: a) art. 969 C. civ., b) Legea nr. 651/2002, c) art. 115

din Legea nr. 31/1990, d) art. 1 C. civ. și a dispozițiilor legale referitoare

la mandat

Prin recursul declarat împotriva încheierii din 4 octombrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul a solicitat admiterea recursului,

modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției

perimării recursurilor declarate în cauză.

În opinia recurentului, încheierea pronunțată a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșita a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-reclamant arată că

prin încheierea din 04 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea a respins cererea

de constatare a perimării apelurilor formulate în cauză, întemeindu-și soluția

pe dispozițiile art. 250 C. proc. civ.

Prin pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea

principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, s-a pricinuit

recurentului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acesteia.

Dacă instanța ar fi pus în discuția părților cazul de suspendare a cursului

perimării, părțile ar fi avut posibilitatea de a supune atenției și analizei

instanței toate apărările prezentate prin prezenta cerere de recurs, iar

soluția pronunțată asupra cererii de constatare a perimării ar fi putut fi cu

totul alta.

În termen legal, împotriva Deciziei nr. 2/2012/A/C din

24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs și intervenientii SC

E.D. SA Oradea, SC R.D. SA Rieni și M.V.

În motivare, recurenții-intervenienți critică decizia atacată

pentru nelegalitate, susținând, în esență, aplicarea greșită a prevederilor art.

295 C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului disponibilității

Arată că apelul a vizat exclusiv soluția primei instanțe cu

privire la motivul de nulitate constând în nerespectarea procentului de vot

impus de actul constitutiv, iar nu și motivul de nulitate privind nelegalitatea

convocării, pe care prima instanță îl respinsese ca nefondat. Cu alte cuvinte,

în fața Curții de Apel Oradea a avut loc o devoluțiune parțială. astfel încât,

instanța de apel nu putea analiza ceea ce nu i s-a solicitat prin memoriul de

apel.

Astfel, apreciază recurenții, stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii trebuia să se limiteze doar la motivul de nulitate constând în

neîntrunirea cvorumului de 70% din capitalul social, iar nu și la cel vizând nulitatea

convocării, cu privire la care instanța de apel nu fusese învestită.

Totodată, în opinia recurenților, hotărârea a fost dată cu

aplicarea greșită a art. 117 și art. 119 din Legea nr. 31/1990.

Din prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 rezultă

că, prin actul constitutiv, acționarii pot stabili reguli speciale privitoare

la ținerea adunărilor generale, administrarea societății, precum și drepturi

suplimentare pentru acționari, chiar dacă acestea nu sunt menționate expres în

cuprinsul Legii nr. 31/1990 sau altor legi speciale, iar aceste drepturi nu

trebuie să fie contrare prevederilor legale.

Or, în cuprinsul Legii nr. 31/1990, susțin recurenții,

nu există vreo dispoziție legală care să interzică inserarea în actul

constitutiv a dreptului acționarilor de a proceda la convocarea adunării

generale, în situația în care administratorul refuză convocarea. Dimpotrivă,

există prevederi legale care permit acționarilor să țină adunări generale fără

a exista o convocare în acest sens.

Recurentul, a avut la bază greșita aplicare legii, în

speță a dispozițiilor art. 250 C. proc. civ., sens în care, reclamantul

procedează la o scurtă analiză a acestor dispoziții legale în scopul de a

dovedi aplicarea lor greșită în prezenta cauză.

Susține că părțile au manifestat o atitudine pasivă față de

demersul judiciar promovat, deși, apreciază recurentul, de la data modificării

Legii nr. 47/1992 prin intrarea în vigoare a Legii nr. 177/2010 (07 octombrie 2010),

a încetat cazul de suspendare legală a prezentei cauze. Această împrejurare

permitea să se solicite repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății,

existând un precedent judiciar care a avut loc între aproximativ aceleași

părți, pe rolul aceleași instanțe și în fața aceluiași complet de judecată,

respectiv încheierea pronunțată în Camera de consiliu din 1 februarie 2010.

Arată că respingerea cererii de constatare a perimării

a fost întemeiată pe o suspendare a cursului acesteia care nu a fost pusă în

discuția părților.

Perimarea este incidentul procesual care sancționează

lăsarea pricinii în nelucrare din culpa reclamantului, în prezenta cauză s-a

dispus suspendarea judecății în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

ca urmare a trimite