ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 240/2008

Deliberând asupra recursului de față, Reclamanta C.G.B. – A.F.I. a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 8040 din 31 mai 1974, evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, obligarea pârâtei la plata sumei de 76.875.286 lei, din care – 32.466.660 lei chirie pentru perioada ianuarie 2003-aprilie 2004, 6.147.570 lei TVA pentru perioada ianuarie 2003 – aprilie 2004, 782.730 lei majorări de întârziere pentru perioada aprilie 2002 – decembrie 2002, 37.478.326 lei penalități de întârziere pentru perioada ianuarie 2003 – martie 2004. Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că a încheiat contractul de închiriere nr. 8040/1974 pentru spațiul situat în București. Neachitându-se chiria se cere rezilierea contractului și plata sumelor majorate astfel cum rezultă din precizarea de acțiune.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 6395 din 6 septembrie 2006, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului reținând că pârâta a achitat integral chiria astfel cum rezultă și din expertiza efectuată. În ceea ce privește plata majorărilor și penalităților de întârziere s-a apreciat că dipozițiile art. 11 din H.C.M. nr. 860/1973 și-au încetat aplicabilitatea odată cu abrogarea Legii nr. 5/1973 prin Legea nr. 114/1996. Nici celelalte acte normative invocate, respectiv O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002, O.G. nr. 39/2003 nu au fost considerate ca fiind aplicabile în speță deoarece drepturile și obligațiile părților nu izvorăsc dintr-un raport de drept fiscal, ci dintr-un raport de drept comercial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclmantul susținând că, în mod greșit s-a apreciat că Legea nr. 114/1996 ar fi abrogat reglementarea anterioară fiindcă abrogarea nu s-a referit și la spațiile comerciale. Și inaplicarea dispozițiilor O.G. nr. 61/2002 și O.G. nr. 39/2003 este coniderată ca greșită deoarece veniturile obținute prin concesionarea sau închirierea unor bunuri din domeniul public se varsă la bugetul de stat. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 83 din 14 februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei reținând că abrogarea actelor normative s-a produs pentru a se pune în concordanță legislația românească cu constituția iar raporturile dintre părți sunt de drept comercial și nu de drept fiscal.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant invocându-se motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată că este o eroare privind neaplicarea O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002, O.G. nr. 39/2003 și O.G. nr. 92/2004 care privesc colectarea creanțelor bugetare. În recurs s-a invocat excepția tardivității declarării recursului. Se constată că excepția este nefondată având în vedere că recursul a fost declarat la 12 aprilie 2007 iar comunicarea deciziei din apel s-a făcut la 28 martie 2007 deci cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Pe fond recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În mod corect a reținut instanța de apel că abrogarea art. 11 din H.C.M.

nr. 860/1973 prin Legea nr. 111/1996, odată cu abrogarea Legii nr. 5/1973 s-a făcut în vederea respectării Constituției. Pe de altă parte, inaplicabilitatea O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002 și O.G. nr. 39/2003 este justificată de faptul că raporturile dintre părți sunt de natură comercială și drepturile și obligațiile nu izvorăsc din raporturi fiscale. În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligat recurentul-reclamant la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către pârâtă reprezentand onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivități recursului invocată de intimata-pârâtă . Respinge recursul declarat de reclamantul C.G.M.B. – A.F.I. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 83 din 14 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant la 700 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C.A.T. BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2008.