ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6445/2008

La 1 iulie 2002, reclamanții D.M., T.A.

și T.I. au chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Brașov, solicitând obligarea

acesteia la restituirea în natură a imobilului situat în Brașov,   (teren de

cca. 1.500 mp, construcții și utilaje), precum și plata lipsei de folosință cu

începere de la data înregistrării notificării și până la predarea efectivă,

evaluată provizoriu la 1.000.000.000 lei.

În motivarea acțiunii, întemeiate pe

prevederile Legii nr. 10/2001, art. 10-11 din Constituția de la 13 aprilie

1948, art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 480 C. civ., reclamanții au

susținut că:

- la 1 februarie 1948, I.F.T., tatăl

lor și V.F. au achiziționat F.T.T. Brașov, situată la adresa menționată (teren,

clădiri, mașini și accesorii), imobil naționalizat ulterior prin Legea nr.

119/1948, fără plata vreunor despăgubiri;

- sunt singurii moștenitori ai

defunctului T.F.I., iar imobilul este deținut de pârâtă;

- această entitate le-a comunicat la

12 iunie 2002 că este privatizată din anul 1994, astfel că ei sunt îndreptățiți

la măsuri reparatorii în echivalent, iar notificarea lor trebuie să fie

soluționată de A.P.A.P.S.;

- imobilul în litigiu a fost preluat

de stat fără titlu valabil și, ca atare, nu putea fi privatizat deoarece,

potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de

înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având

ca obiect asemenea bunuri, sunt lovite de nulitate absolută.

Pe parcursul procesului, respectiv la 11

noiembrie 2002, reclamanții au precizat că solicită restituirea a ½ din

imobil, corespunzător cotei autorului lor și că în speță sunt operante

dispozițiile art. 20 alin. (1) al aceleiași legi reparatorii.

În motivarea acestei cererii, reclamanții

au susținut că:

- potrivit art. 77 alin. (1) C. com.,

text în baza căruia autorul lor și V.F. au constituit societatea în nume

colectiv (abrogat însă ulterior prin Legea nr. 31/1990), obligațiile unei

asemenea entități erau garantate nelimitat și solidar de asociați;

- deoarece forma de societate

unipersonală cu răspundere limitată a fost consacrată în dreptul român de abia

prin Legea nr. 31/1990, persoanele care au înființat societăți în nume

colectiv  conform reglementării anterioare se încadrează în categoria de „unic

asociat” prevăzută de art. 18 lit. a) teza penultimă din Legea nr. 10/2001, și

nu în aceea de „asociat” în sensul actual, astfel că ei sunt îndreptățiți la

restiturea în natură a cotei autorului lor;

- statul deține 70% din capitalul

social al societății pârâte.

Tribunalul Brașov-secția civilă, prin

sentința nr. 454 din 2 iulie 2004, a respins acțiunea precizată, reținând că:

- imobilul în litigiu constituia

proprietatea persoanei juridice „I.T.T. Brașov, V.F. și I.T. S.I.N.C.”,

societate în nume colectiv înființată în anul 1947, prin contract, de V.F. și I.T.,

autorul lor;

- acest imobil a fost preluat de

stat conform Legii nr. 119/1948 și în prezent este proprietatea tabulară a

pârâtei;

- părțile contractului de societate

în nume colectiv menționat erau denumite „asociați”, art. 106 alin. (1) și art.

112 alin. (1) C. com. în vigoare la data încheierii acelui contract utilizau

expresia „asociații în nume colectiv”, iar Legea nr. 10/2001 folosește termenul

de „asociat”, și nu de „acționar”;

- distincția făcută de reclamanți

este prin urmare artificială și, deoarece  nu au făcut dovada că antecesorul

lor și asociatul său erau membrii ai aceleiași familii, potrivit art. 18 lit. a)

și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceștia sunt îndreptățiți doar la

măsuri reparatorii în echivalent;

- în cauză nu sunt incidente

prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece  înscrisurile

depuse la dosar atestă că la data intrării în vigoare a legii menționate,

statul deținea doar 34,4% din capitalul social al pârâtei;

- nulitatea absolută a actelor de

înstrăinare încheiate în procesul de privatizare nu poate fi invocată decât pe

cale principală, prin chemarea în judecată a tuturor părților interesate;

- al 2-lea capăt de cerere are

caracter accesoriu, astfel că soarta lui depinde de modul de soluționare a

petitului principal.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin

decizia nr. 469 din 19 mai 2005, a respins apelul declarat de reclamanți.

S-a reținut că:

- prevederile contractului de

înființare a societății în nume colectiv din cauză și caracterele acestei

societății nu conferă defuncților I.T. și V.F. calitatea de „proprietar”,

înlăturând-o pe aceea de „asociat”, sintagma „asociat unic” utilizată în art.

18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă entității

menționate și, de altfel, argumentele invocate de apelanți contravin art. 77 C.

com.;

- restituirea în natură nu putea fi

dispusă nici în baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru că la data

intrării în vigoare a legii menționate statul nu mai avea calitatea de acționar

majoritar la societatea pârâtă;

-  nulitatea actelor de înstrăinare

făcute în cadrul procesului de privatizare se soluționează numai pe cale

principală;

- atâta timp cât reclamanții au fost

reprezentați de avocat, instanței nu i se poate imputa lipsa de rol activ.

Reclamanții au declarat recurs, prin care au

solicitat modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii așa cum a

fost precizată.

În motivarea recursului, întemeiat pe art.

304 pct. 4, 6 și 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că:

- instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra primului capăt de cerere, prin care solicitau obligarea pârâtei la

soluționarea notificării conform art. 23-25 din Legea nr. 10/2001;

- societatea unipersonală cu

răspundere limitată a fost reglementată de abia prin Legea nr. 31/1990, astfel

că autorul lor și cealaltă persoană care au constituit societatea în nume

colectiv naționalizată se încadrează în categoria de „unic asociat” prevăzută

de art. 18 lit. a) penultima teză din Legea nr. 10/2001, ceea ce îi

îndreptățește la restituirea în natură a cotei acestuia;

-  în speță erau operante

prevederile art. 20 alin. (1) [actualul art. 21 alin. (1)] din Legea nr.

10/2001 deoarece din răspunsurile pârâtei la interogator rezultă că la 21

aprilie 2003, deci în cursul procesului, statul deținea mai mult de ½

din totalul acțiunilor acesteia;

- legalitatea actului administrativ

de privatizare putea fi cercetată oricând  pe cale de excepție, conform art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

- potrivit art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., prima instanță trebuia să ordone, din oficiu, administrarea de

probe pentru dovedirea celui de al 2-lea capăt de cerere.

Prima critică nu poate fi analizată, fiind

formulată pentru prima oară în recurs, deci  omisso medio.

Cea de-a 2-a critică este nefondată

deoarece:

- societatea în nume colectiv

înființată la 7 ianuarie 1947 de autorul reclamanților și o altă persoană

fizică, prin contract încheiat conform art. 77 C. com., avea personalitate

juridică și patrimoniu propriu, distinct de patrimoniile părților contractante;

- aceeași societate figurează în

lista anexă a Legii nr. 119/1948 și era înscrisă în Cartea Funciară ca

proprietar tabular al imobilului revendicat;

- art. 18 lit. a) din Legea nr.

10/2001 instituie interdicția restituirii în natură către asociații sau

acționarii persoanei juridice de la care a fost preluat abuziv imobilul, precum

și două excepții de la această regulă, operante când entitatea proprietară avea

unic asociat și, respectiv, persoanele îndreptățite erau membri ai aceleiași

familii ;

- față de legislația existentă până

la preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, sintagma utilizată pentru

caracterizarea primei excepții constituie o inadvertență, de care se prevalează

recurenții în argumentarea criticii analizate;

- dar, includerea în categoria „unic

asociat” a unor persoane care evident nu aveau o asemenea calitate la data

preluării abuzive a imobilului de către stat, așa cum solicită recurenții,

presupune extinderea sferei acestei noțiuni, ceea ce este contrar principiului

potrivit căruia excepțiile sunt de strictă interpretare.

Următoarea critică presupune reanalizarea

materialului probator și, ca atare, nu se încadrează printre cazurile de recurs

prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

De altfel, această critică este și

irelevantă atâta timp cât s-a stabilit că reclamanții recurenți nu sunt îndreptățiți

la restituirea în natură, ci doar la măsuri reparatorii în echivalent.

Ultimele două critici sunt nefondate

deoarece:

- în acțiunea introductivă și

cererea precizatoare, reclamanții au susținut, la modul general, că imobilul

revendicat a fost preluat fără titlu valabil și , ca atare, nu putea fi

înstrăinat;

- ulterior apariției Legii nr.

554/2004, reclamanții nu au solicitat explicit constatarea nelegalității actul

administrativ de privatizare a societății pârâte și, de altfel , nici nu au

indicat acest act, entitatea emitentă și pretinsele motive de nelegalitate;

- drept consecință, reclamanții nu pot reproșa instanțelor de fond și

apel că nu au făcut  aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004;

- reclamanții, care au fost asistați

permanent de un apărător ales, nu au solicitat nicio probă pentru dovedirea

capătului de cerere privitor la despăgubiri, iar în asemenea situații, rolul

activ consacrat de art. 129 C. proc. civ. nu permite instanței de judecată să

se substituie părților.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții T.A., D.M. și T.I. împotriva deciziei

nr. 469/Ap din 15 mai 2005 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată  în ședință publică, astăzi  30 octombrie

2008.