ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.A. a chemat în judecată M.S.S.F.,

solicitând Instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prime de concediu pentru

perioada 2001 - 2005 actualizată cu rata inflației, până la data plății

efective.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că este funcționar public și că beneficiază de dispozițiile

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 astfel cum a fost republicată.

A mai susținut că,

executarea efectivă a plății acestui drept de natură salarială a fost

suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, dar că,

existența acestui drept nu a fost înlăturată.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1302 din 17 mai 2007 a respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, a admis acțiunea reclamantei și

a obligat pârâtul la plata către reclamantă a primelor de concediu pentru anii

2001 - 2005, actualizate cu rata inflației la data plății.

Pentru a pronunța această

sentință, Instanța a reținut că, încălcarea existenței dreptului la prima de

concediu ar contraveni prevederilor art. 41, art. 53 și art. 16 alin. (1) din

Constituție, întrucât acest drept este un drept de remunerare a muncii, care nu

poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o

societate democratică. Aceste norme legale, reține Instanța, au caracter

retroactiv sub aspectul unui drept câștigat anterior, cât și reglementărilor

date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs M.M.F.E.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în

esență că, acordarea primei de vacanță funcționarilor publici a fost suspendată

pe perioada 2001 - 2006 și că Instanța de Fond nu a observat că legile

bugetului de stat pentru anii 2001 - 2005 au fost adoptate și promulgate

potrivit prevederilor Constituției României, iar aplicarea lor este obligatorie,

inclusiv funcționarilor publici.

Este necontestat că, prin

Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă

indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de

necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Numai că, astfel cum corect

a reținut Instanța de Fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu

echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție

legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de

concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004)

precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr.

365 din 29 mai 2007).

Așadar, prin suspendarea

acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează

cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost

înlăturată existența pentru anii 2003 și 2005.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și

garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni

atât art. 53

din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția

anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât

și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o

obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a

exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în

perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este

recunoscută, să fie golit de substanța sa și, practic, să devină lipsit de

orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de

drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera

lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care

au fost prevăzute de lege.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală

și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.M.F.E.Ș. împotriva sentinței civile nr. 1302 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2008.