A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA A două cereri prezentate împotriva Turciei 277003/03 - Murat ȘEVK 27766/03 - Muammer VELER și Güngör BAYKURT Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 19 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, mele A. Mularoni, E. Fura-Sandström; D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererile sus-menționate depuse la 10 iulie 2003, după ce ați intenționat acest lucru, face următoarea decizie: 27766/03), sunt cetățeni turci, născuți în 1951, 1962 și, respectiv, 1959 și reședința în Bodrum. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M.K. Cengiz, avocat la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 iunie 2001, reclamanții au fost arestați și reținuți pentru asociere de răufăcători. La 5 iulie 2001, ei au fost reținuți în arest provizoriu. La 6 iulie 2001, judecătorul care a stat în picioare lângă tribunalul corecțional din Bodrum a ordonat secretul arestului. La 9 iulie 2001, domnul Șevk a formulat opoziție împotriva acestei decizii. El a subliniat în acest sens că un mare număr de documente care ar fi trebuit să rămână secrete au fost publicate în ziare și că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 23 august 2001, procurorul Republicii lângă curtea de securitate din statul Izmir i-a acuzat pe reclamanți pentru încălcarea Legii nr. 4422 privind combaterea asociațiilor de răufăcători și a solicitat condamnarea acestora în temeiul articolului 1 din această lege. La 2 mai 2002, instanța de securitate din statul Izmir a luat cunoștință de mărturiile victimelor, adunate în comisia de recurs, și i-a auzit pe reclamanți în apărarea lor, care au negat faptele reproșate. La sfârșitul acestei audieri, Curtea l-a recunoscut pe dl. Șevk vinovat de ajutorarea unei asociații de răufăcători și l-a condamnat la o pedeapsă de cinci luni de închisoare în temeiul articolului 314 din Codul Penal. Această pedeapsă a fost însoțită de o suspendare în temeiul Legii nr. 647. Curtea l-a recunoscut și pe dl. Veliler și G. Baykurt au fost vinovați de o asociație de răufăcători și i-a condamnat la o pedeapsă de doi ani și douăzeci de zile de închisoare în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 4422. În plus, aceasta a dispus eliberarea acestor solicitanți. La 3 mai 2002, reclamanții s-au ocupat de casare. În memoriul lor din 28 iunie 2002, ei au solicitat să se țină o audiență și au susținut o încălcare a echității procedurii și a principiului de egalitate a armelor, așa cum este definit în art. 6 din Convenție. Dl Șevk s-a plâns că nu s-a confruntat cu un martor la acuzare, chiar dacă declarațiile acestuia au stat la baza condamnării sale. În mod similar, domnul Veliler și G. Baykurt au susținut că au fost condamnați pentru obligația unei terțe părți de a semna un bilet la ordin. La 20 septembrie 2002, în avizul său privind recursul, procurorul general lângă Curtea de Casație a solicitat acestei instanțe să îi achitae pe reclamanți. La 25 noiembrie 2002, Curtea de Casație a respins cererea de a ține o audiere în instanță. Având în vedere elementele dosarului și în special elementele de probă care au stat la baza deciziei de primă instanță, Curtea de Casație i-a exonerat pe reclamanți de recurs și a confirmat decizia de primă instanță. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din convenție, reclamanții se plâng de lipsa de echitate a procedurii și de respectarea principiului egalității armelor și a drepturilor lor la apărare. În această privință, aceștia susțin că nu au fost informați cu privire la faptele care au stat la baza urmăririi penale a acestora. Ei se plâng, de asemenea, că nu au avut acces la anumite elemente de probă din cauza secretului de laminare și susțin că nu s-au confruntat cu acuzatorii lor, martori acuzați. Pe baza articolului 6 alineatul (1) din Convenție, domnul Șevk se plânge în plus de absența de a ține o audiere în fața Curții de Casație. Reclamanții susțin că condamnarea lor, pronunțată în afara oricărei dovezi a vinovăției lor, aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (2) din convenție. Invocând art. 7 din convenție, domnul Șevk se plânge că durata detenției sale provizorii a fost mai mare decât durata pedepsei pe care o suporta. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din convenție, reclamanții se plâng de lipsa de echitate a procedurii și de respectarea principiului egalității de arme și a drepturilor la apărare, având în vedere secretul de laminării și lipsa de confruntare cu martorii acuzați. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții susțin că nu au fost informați cu privire la faptele reprobabile. Dl Șevk se plânge că nu a ținut o audiere în fața Curții de Casație. În ceea ce privește afirmația privind lipsa de informare, Curtea constată, la citirea înscrisurilor din dosar, că reclamanții au fost informați cu privire la motivele arestării lor și la temeiul urmăririi penale cu privire la acestea, actul de acuzare întocmit de procurorul Republicii care conține o descriere a faptelor reproșate. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește lipsa unui proces, Curtea a arătat de mai multe ori că lipsa unor dezbateri publice în a doua sau a treia etapă poate fi justificată de caracteristicile procedurii în cauză, cu condiția să fi avut loc o ședință publică în primă instanță. Astfel, procedurile consacrate exclusiv unor puncte de drept pot îndeplini cerințele art. 6, chiar dacă Curtea de Casație nu i-a acordat pârâtului dreptul de a se exprima în fața sa (a se vedea, printre altele, Ekbatani c. Suedia, Hotărârea din 26 mai 1988, seria A n 134, p. 14, § 31). În speță, Curtea constată că, în hotărârea sa din 25 noiembrie 2002, Curtea de Casație a examinat motivele care îi erau prezentate de către părți, dezbătută în ședință publică în primă instanță și apreciată, având în vedere motivele reținute de primii judecători și conținutul dosarului, că instanța inferioară dăduse o apreciere suverană a diferitelor elemente de probă pentru a evalua temeinicia argumentelor reclamanților. Prin urmare, este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Pe baza articolului 6 alineatul (2) din Convenție, reclamanții invocă o încălcare a prezumției de nevinovăție. Or, Curtea constată că persoanele interesate nu au nicio precizare cu privire la presupusa încălcare și că joncțiunea lor nu este bine fundamentată în acest sens. Prin urmare, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 7 din Convenție, dl Șevk se plângea de durata detenției sale provizorii, care, în opinia sa, a fost mai mare decât pedeapsa cu închisoarea pe care o deținea. Curtea constată că reclamantul se plânge în esență de durata detenției sale provizorii, care urmează să fie examinată din perspectiva articolului 5 alineatul (3) din convenție. În această privință, aceasta subliniază că aceasta a făcut deja obiectul unei examinări de către Curte și a fost declarată inadmisibilă (Șevk c. Turcia, n 4528/02, § 28, 11 aprilie 2006). În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (2) lit. (b) din Convenție. În plus, la citirea dispozițiilor legislative care au întemeiat urmărirea penală și a celor care au întemeiat condamnarea reclamantului, este necesar să se constate că durata detenției în litigiu nu o depășește pe cea a pedepsei. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească acțiunile Anulează examinarea obiecțiilor reclamanților care decurg din nelegalitatea procedurii și din dreptul la apărare și la egalitatea de arme, ținând cont de secretul de a fi interogați și de a interoga martorii acuzați Declara cererile inadmisibile pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
de deux requêtes présentées contre la Turquie
n
o
27740/03 -
Murat ȘEVK
n
o
27746/03 -
Muammer VELİLER
et Güngör BAYKURT
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 19 septembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P. Costa,
président,
M
mes
E. Fura-Sandström,
M.
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu les requêtes susmentionnées introduites le 10 juillet 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, MM. Murat Șevk (n
o
27740/03), Muammer Veliler et Güngör Baykurt (n
o
27746/03), sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1951, 1962 et 1959, et résidant à Bodrum. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
O.K. Cengiz, avocat à Izmir.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Le 28 juin 2001, les requérants furent arrêtés et placés en garde à vue pour association de malfaiteurs.
Le 5 juillet 2001, ils furent placés en détention provisoire.
Le 6 juillet 2001, le juge assesseur près le tribunal correctionnel de Bodrum ordonna le secret de l’instruction.
Le 9 juillet 2001, M. Șevk forma opposition contre cette décision. Il souligna pour ce faire qu’un grand nombre de documents qui auraient dû demeurer secrets avaient été publiés dans les journaux et qu’aucune justification suffisante n’avait été donnée pour limiter le droit de ses avocats d’avoir accès à son dossier d’instruction. Il allégua que cette mesure portait atteinte à ses droits de la défense.
Le jour même, l’opposition ainsi formée fut rejetée.
Le 23 août 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État d’Izmir inculpa les requérants pour atteinte à la loi n
o
4422 relative à la lutte contre les associations de malfaiteurs et requit leur condamnation en vertu de l’article 1 de cette loi. L’acte d’accusation comporte la description des faits reprochés.
Le 13 décembre 2001, M. Șevk fut libéré.
Le 2 mai 2002, la cour de sûreté de l’État d’Izmir prit connaissance des témoignages des victimes, recueillis sur commission rogatoire, et entendit les requérants en leur défense, lesquels nièrent les faits reprochés. Au terme de cette audience, la cour reconnut M. Șevk coupable d’aide à une association de malfaiteurs et le condamna à une peine de cinq mois d’emprisonnement en vertu de l’article 314 du code pénal. Cette peine fut assortie d’un sursis en vertu de la loi n
o
647.La cour reconnut également M.
Veliler et G. Baykurt coupables d’appartenance à une association de malfaiteurs et les condamna à une peine de deux ans et vingt jours d’emprisonnement en vertu de l’article 1 de la loi n
o
4422.Elle ordonna en outre la libération de ces requérants.
Le 3 mai 2002, les requérants se pourvurent en cassation.
Dans leur mémoire en cassation du 28 juin 2002, ils sollicitèrent la tenue d’une audience et alléguèrent une atteinte à l’équité de la procédure et au principe d’égalité des armes tel que défini dans l’article 6 de la Convention. M.
Șevk se plaignit de ne pas avoir été confronté avec un témoin à charge, ce alors même que les déclarations de celui-ci avaient servi de fondement à sa condamnation. De même, M. Veliler et G. Baykurt soutinrent avoir été condamnés pour avoir contraint un tiers à signer un billet à ordre. Or, non seulement ce billet à ordre ne fut aucunement versé au dossier mais la personne prétendument contrainte de le signer ne comparut pas au cours de la procédure.
Le 20 septembre 2002, dans son avis sur le pourvoi, le procureur général près la Cour de cassation demanda à cette cour d’acquitter les requérants.
Le 25 novembre 2002, la Cour de cassation rejeta la demande de tenue d’une audience. Eu égard aux éléments du dossier et notamment aux éléments de preuve ayant fondé la décision de première instance, elle débouta les requérants de leur pourvoi et confirma la décision de première instance.
1.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, les requérants se plaignent du défaut d’équité de la procédure et de l’atteinte au principe de l’égalité des armes et à leurs droits de la défense. A cet égard, ils soutiennent ne pas avoir été informés des faits à l’origine des poursuites diligentées à leur encontre. Ils se plaignent également de ne pas avoir eu accès à certains éléments de preuve en raison du secret de l’instruction et allèguent ne pas avoir été confrontés à leurs accusateurs, témoins à charge.
Se fondant sur l’article 6 § 1 de la Convention, M. Șevk se plaint en outre de l’absence de tenue d’une audience devant la Cour de cassation.
2.
Les requérants soutiennent que leur condamnation, prononcée en dehors de toute preuve de leur culpabilité, porte atteinte au principe de la présomption d’innocence tel qu’énoncé à l’article 6 § 2 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 7 de la Convention, M. Șevk se plaint que la durée de sa détention provisoire a été supérieure à la durée de la peine qu’il encourait.
1.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, les requérants se plaignent du défaut d’équité de la procédure et de l’atteinte au principe d’égalité des armes et aux droits de la défense, eu égard au secret de l’instruction et à l’absence de confrontation avec les témoins à charge.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants soutiennent ne pas avoir été informés des faits reprochés. M. Șevk se plaint de l’absence de tenue d’une audience devant la Cour de cassation.
Quant à l’allégation de défaut d’information, la Cour observe, à la lecture des pièces du dossier, que les requérants ont été informés des motifs de leur arrestation et du fondement des poursuites diligentées à leur encontre, l’acte d’accusation établi par le procureur de la République comportant un descriptif des faits reprochés.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Quant à l’absence de tenue d’une audience, la Cour a relevé à plusieurs reprises que l’absence de débats publics en deuxième ou troisième degrés peut se justifier par les caractéristiques de la procédure dont il s’agit, pourvu qu’il y ait eu audience publique en première instance. Ainsi, les procédures consacrées exclusivement à des points de droit peuvent remplir les exigences de l’article 6, même si la Cour de cassation n’a pas donné à l’accusé la faculté de s’exprimer devant elle (voir, entre autres,
Ekbatani c.
Suède
, arrêt du 26 mai 1988, série A n
o
134, p. 14, § 31).
En l’espèce, la Cour constate que, dans son arrêt du 25 novembre 2002, la Cour de cassation a examiné les moyens qui lui étaient soumis par les parties, débattu en audience publique en première instance, et estimé, eu égard aux motifs retenus par les premiers juges et au contenu du dossier, que la juridiction inférieure avait donné une appréciation souveraine des différents éléments de preuve pour évaluer le bien-fondé des arguments des requérants.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Se fondant sur l’article 6 § 2 de la Convention, les requérants allèguent une atteinte à la présomption d’innocence.
Or, la Cour observe que les intéressés n’apportent aucune précision quant à la violation alléguée et que leur argumentation n’apparaît en ce sens nullement étayée.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
4.
Invoquant l’article 7 de la Convention, M. Șevk se plaint de la durée de sa détention provisoire, laquelle a été selon lui, supérieure à la peine d’emprisonnement qu’il encourait.
La Cour constate que le requérant se plaint en substance de la durée de sa détention provisoire, grief à examiner sous l’angle de l’article 5 § 3 de la Convention. A cet égard, elle souligne que ce grief a déjà fait l’objet d’un examen par la Cour et a été déclaré irrecevable (
Șevk c. Turquie
, n
o
4528/02, §
28, 11 avril 2006). Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 2 b) de la Convention
Au surplus, à la lecture des dispositions législatives ayant fondé les poursuites pénales et de celles ayant fondé la condamnation du requérant, force est de constater que la durée de la détention litigieuse ne dépasse pas celle de la peine encourue. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35 §§
3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Ajourne
l’examen des griefs des requérants tirés du défaut d’équité de la procédure et de l’atteinte aux droits de la défense et à l’égalité des armes, eu égard au secret de l’instruction et à l’impossibilité d’interroger les témoins à charge
;
Déclare
les requêtes irrecevables pour le surplus.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président