CASE OF WHITE v. SWEDEN

Titlul de pe pagina de față care declară „El este subliniat ca PALME’S MURDERER” [“Han pekas ut som PALMES MÖRDARE”] împreună cu o imagine a reclamantului. [Exprimați, 30 septembrie 1996]

Textul de pe pagina 6 raportând o declarație făcută de o sursă fără nume în cadrul serviciului de informații din Africa de Sud: „El este tipul de persoană pe care nu o înșelați nepunuți. El ucide fără ezitare de o secundă.” [“Han är den tipn av persoana som om inte luminar ostraffat. Han dödar utan en sekunds tvekan.”] [Aftonbladet, 29 septembrie 1996]

Textul de la pagina 6: “În afară de lungă dimensiune, Williamson și White au avut mai multe companii împreună, unele cu legături cu Mafia. Printre altele, Grupul GMR din Seychelles, care a fost folosit pentru spălarea banilor din activități ilegale. Când lungul atingere a fost atins, White ar fi trebuit să fi început o serare în Beira în Mozambic. O acoperire perfectă pentru alte activități. Armele și drogurile sunt două produse care au fost menționate.” [“Vid sidan av Lungă dimensiune hade Williamson och White flera andra företag ihop, en del med kopplingar până la maffian. Bland annat GMR Group på Seychellerna som användes för att tvätta pengar från ilegal verksamhet. När Lungă dimensiune a vvecklades ska White ha startat ett sågverk i Beira i Mocambique. En perfekt täckmantel för an verksamhet. Vapen och droger är två produkter som nämnts.” [Aftonbladet, 29 septembrie 1996]

Textul de la pagina 6: “Alb a avut de-a face cu cele mai multe lucruri. – El este unul dintre cele mai mari brachere din Africa de Sud, spune o sursă. Este, în mare măsură, vina lui că elefanii din Mozambic sunt toate, dar extinse. Împreună cu Williamson, Anthony White a aplicat marfilul.” [“White har syslat med det mesta. – Han är en av södra Afrikas största tjuvskyttar, berättar en källa. Det är până la stor del hans skuld att elefanterna i Mocambique är så gett som utrodade. Anthony White tog tillsammans med Williamson han elfenbenen.”] [Aftonbladet, 29 septembrie 1996]

Subpoziția de la pagina 6 „... dar câștigă mai multe pe contrabandă și prăbușire” [“...] bărbați tjänar mest på contraband och tjuvjakt] împreună cu textul care a urmat declarând „Dar, conform mai multor declarații, partea principală a venitului său derivă din contraband și furat.” [“Bărbații enligt flora upp Gifter kommer största delen av hans inkomster från contraband och tjuvjakt.”] [Aftonbladet, 30 septembrie 1996]

Intitularea de la pagina 7 „TOTAY – SMUGGLER IN MOZAMBIQUE” [“I DAG – SMUGGLARE I MOCAMBIQUE”] sub o imagine a reclamantului. [Aftonbladet, 30 septembrie 1996]

Prin hotărârea din 24 februarie 2000, Curtea de District a achita editorii în toate aspectele și a respins cererile reclamantului pentru daune. Acesta a constatat că toate cele șase pasaje în discuție au reprezentat reclamantul ca un criminal sau o persoană cu un stil de viață reprehenzibil. Cu toate acestea, având în vedere, printre altele, marele interes general în aceste declarații în Suedia, Curtea a constatat că a fost justificat să publice declarațiile și imaginile relevante. În continuare, a considerat că ziarele au avut o bază rezonabilă pentru informațiile publicate. În cele din urmă, instanța a avut în vedere modul în care și de la care au fost obținute informațiile și faptul că, din cauza naturii informațiilor în cauză și a constrângerilor unui serviciu de știri rapidă, posibilitatea de a verifica veracitatea declarațiilor a fost limitată.

Reclamantul a apelat la Curtea de Apel Svea (Svea hovrätt). La 21 februarie 2002, Curtea de Apel a menținut hotărârea Curții de district. Acesta a dat următorul argument: „Curtea de Apel constată, ca și Curtea de District, că informațiile relevante din Expressen și Aftonbladet descriu Anthony White ca fiind un criminal și ca având un stil de viață reproșabilă. Informațiile au fost puse în pericol să-l expună la disprețul față de alții și, în consecință, constituie difamarea. Întrebarea este atunci dacă există motive de excludere a răspunderii. În conformitate cu capitolul 7, secțiunea 4, subsecțiunea 14 din Legea privind libertatea de presă și capitolul 5, secțiunea 1, secțiunea 2 din Codul penal, răspunderea pentru difamarea prin intermediul materialelor tipărite este exclusă dacă sunt îndeplinite două condiții: 1) ar fi justificat să comunice informațiile, și 2) informațiile ar trebui să fie corecte sau comunicatorul ar fi trebuit să aibă o bază rezonabilă pentru afirmația. În cazul în care informațiile sunt corecte, poate fi comunicat ca o regulă chiar dacă este deprecator, dacă acest lucru este justificabil cu referință la interesul public de știri. Cu toate acestea, nu există niciun drept general de a spune întotdeauna adevărul dacă declarațiile sunt ofensive. Un echilibru trebuie să fie lovit între protecția împotriva declarațiilor ofensive și cererile de libertate de exprimare. În anumite situații interesul de a proteja pe cineva împotriva declarațiilor ofensive trebuie să se dea interesului public. Expressen a susținut că, din cauza interesului public – uciderea prim-ministrului țării –, a fost justificat să numească și să arate o fotografie a lui Anthony White în ziar. Aftonbladet, din partea sa, a afirmat că, în circumstanțe, a fost justificat să descrie personalitatea și comportamentul lui Anthony White. Întrebarea despre cine a ucis Olof Palme atras la momentul relevant și totuși atrage un interes public considerabil. În ceea ce privește întrebarea dacă, în circumstanțele, a fost justificat să comunice informațiile, Curtea de Apel este de acord cu evaluarea Curții de District că este evident legitim să scrie despre așa-numita „trai” din Africa de Sud și să prezinte informații în acest sens. Cu toate acestea, întrebarea este dacă s-a justificat identificarea reclamantului prin nume și imagine în modul în care a fost angajat și să publice declarații în sensul că ar fi trebuit să fie vinovat de criminalitate gravă și de scară largă. [Redatorii responsabili] au afirmat că publicațiile în cauză nu erau remarcabile având în vedere faptul că era cunoscut în mod comun cine era Anthony White și de care crime era vinovat. Ea iese din informațiile care au venit la mâna în cazul în care, în cadrul anumitor grupuri din Africa de Sud și Europa, se știa că Anthony White s-a angajat în presupusele activități. De asemenea, s-a arătat că au fost publicate cărți în care Anthony White a fost numit și serviciul său ca un soldat de elită în unitatea armatei Selous Scouts, care are o reputație dubioasă, a fost descris. Informațiile din acest caz dezvăluie că Anthony White a fost mult mai cunoscut decât a vrut să recunoască în Africa de Sud și printre reprezentanții diferitelor organizații pentru protecția animalelor și conservarea naturii în Africa de Sud, precum și în Europa. În consecință, Anthony White nu apare ca o persoană privată obișnuită cu privire la care există un interes special de protecție. Având în vedere cele de mai sus, și din motivele prezentate de Curtea de District în acest sens, Curtea de Apel constată că, în circumstanțe, a fost justificat să publice numele și imaginea lui Anthony White în Expressen și să publice informații despre persoana Anthony White în Aftonbladet. În acest sens, Curtea de Apel a luat în considerare, de asemenea, faptul că Anthony White a refuzat să commenteze informațiile prezentate de jurnaliștii din Aftonbladet. Cu privire la întrebarea dacă informațiile sunt corecte, este cuvântul contra cuvântului. Anthony White a afirmat că este nevinovat din toate acuzațiile, că informațiile furnizate despre el au fost bazate pe invenție pură, că este neverificat sau dat de persoane nefidențiale și că a fost bazată pe a treia sau a patra generație, în timp ce [editorii responsabili] par încă să afirme că nu poate fi exclus că Anthony White ar putea fi persoana care l-a ucis pe Olof Palme. Cu toate acestea, Curtea de Apel concluzionează că [editorii responsabili], care au sarcina de probă pentru afirmațiile lor, nu au demonstrat că informațiile difuzate au fost corecte. În ceea ce privește problema dacă a existat o bază rezonabilă pentru afirmațiile, Curtea de Apel ia în considerare următoarele considerații. În apărarea publicațiilor în cauză, [editorii responsabili] au afirmat, printre altele, că numele și imaginea lui Anthony White au fost publicate în mass-media internațională și la televiziunea suedeză. Ca răspuns la ceea ce s-a declarat în acest sens, Curtea de Apel ar sublinia faptul că fiecare ziar este responsabil pentru propria sa publicație. În consecință, faptul că numele și imaginea reclamantului au fost deja publicate de alte servicii de știri nu a eliberat Expressen și Aftonbladet de obligația de a efectua propria evaluare a credibilității informațiilor. Faptul că informațiile au fost deja publicate de alte mass-media arată totuși că aceste servicii de știri ar fi putut considera că există o bază rezonabilă pentru informații. În apărarea lor, [editorii responsabili] au subliniat, de asemenea, că, în ciuda constrângerilor de timp, au avut controale atente făcute care a dat o imagine neechilibrata a Anthony White. S-a stabilit că baza principală a afirmațiilor în cauză a fost declarațiile [fostul oficial superior al poliției de securitate din Africa de Sud] Dirk Coetzee și că ziarele au verificat aceste informații în principal prin faptul că jurnaliștii care au scris articolele au contactat colegii jurnaliștilor, funcționarii publici [și] reprezentanți ai diferitelor organizații pentru protecția animalelor și conservarea naturii. Cu toate acestea, cu câteva excepții, persoanele contactate nu au fost numite. Conținutul mărturiei date de [sase martori jurnalist] în fața Curții de Apel arată că fiecare dintre ele separat a avut ambiții mari de a afla gradul de adevar al declarațiilor Dirk Coetzee și de a verifica cu surse fiabile care a fost persoana Anthony White. Ceea ce a venit la mână în acest caz dezvăluie că martorii, fiecare prin propria lor activitate, au primit informații concordante. Verificarea au fost făcute cu mai mulți informatori în diferite țări și în diferite capacități… Având în vedere cele de mai sus, în special controalele efectuate și faptul că informatorul Dirk Coetzee, de asemenea, aici [înainte de Curtea de Apel], a dat impresia că este o persoană credibilă, Curtea de Apel consideră că comunicarea informațiilor de identificare nu pare nejustificată. În opinia Curții de Apel, a existat o bază rezonabilă pentru afirmația și reproducerea pozei în Expressen. Curtea de Apel consideră în continuare că Aftonbladet, în aceste circumstanțe, trebuie considerat că a efectuat controalele solicitate. Având în vedere acest lucru și motivele furnizate în ceea ce privește publicarea în Expressen, Curtea de Apel constată că, de asemenea, există o bază rezonabilă pentru afirmațiile din Aftonbladet.”

La 29 mai 2002, Curtea Supremă (Högsta domstolen) a refuzat recurgerea reclamantului.

Pentru ca un act să constituie o infracțiune penală să fie pedepsit atât prin Legea privind libertatea presei, cât și prin dreptul penal general. Capitolul 7, secțiunea 4 din Legea privind libertatea de presă prevede: „Cu respectarea în mod corespunzător a scopului liberității presei pentru toți, specificate în capitolul 1, se consideră că următoarele acte sunt infracțiuni împotriva libertății presei, dacă sunt comise prin materiale tipărite și dacă acestea sunt pedepsite prin lege: ...

Difamarea, prin care o persoană desemnează pe cineva ca infractor sau ca având un stil de viață reprehenzibil, sau comunică în alt mod informații care să poată expune acea persoană la disprețul altor persoane, și, în cazul în care persoana difamată este decedat, actul cauzează infracțiuni pentru supraviețuitorii săi, sau ar putea fi considerat altfel încălcarea sfinției mormintelor, cu excepția cazului în care este justificat să comunice informațiile, având în vedere circumstanțele, și se prezintă dovezi că informațiile au fost corecte sau au existat motive rezonabile pentru afirmație; ...” Capitolul 5, secțiunea 1 din Codul Penal citește: „O persoană care desemnează pe cineva ca fiind un criminal sau care are un stil de viață reprehenzibil sau comunică în alt mod informații care să poată expune persoanei la disprețul alții, este condamnat pentru difamarea unei amenziții. În cazul în care el a fost obligat să facă o declarație sau dacă, în aceste circumstanțe, a fost justificat să comunice informațiile în cauză și se prezintă dovezi că informațiile au fost corecte sau au existat motive rezonabile pentru afirmație, răspunderea este exclusă.” Capitolul 5, secțiunea 2 din Codul penal prevede: „Dacă infracțiunile definite în secțiunea 1 sunt considerate brute, persoana este condamnată pentru difamare brută la o amendă sau la închisoarea de cel puțin doi ani. În evaluarea dacă infracțiunea este brută, trebuie avută în vedere în special dacă informațiile, datorită conținutului său, domeniul de aplicare al diseminației sau altele, ar putea cauza daune grave.”

On 29 and 30 September and 1 October 1996, the two main evening newspapers in Sweden, Expressen and Aftonbladet, published a series of articles in which various criminal offences were ascribed to the applicant, including an assertion that he had murdered Olof Palme, the Swedish Prime Minister, in 1986. As part of the publication of this information, the newspapers also reported statements of individuals who rejected the allegations made against the applicant. Moreover, on 1 October, Expressen published an interview with the applicant, in which he denied any involvement in the alleged offences.

On 23 September 1998 the applicant brought a private prosecution against the newspapers through their legally responsible editors (ansvariga utgivare). He claimed that the editors were responsible for gross defamation, or alternatively defamation of a normal degree, under chapter 7, section 4, subsection 14 of the Freedom of the Press Act (Tryckfrihets-förordningen), and chapter 5, section 2 (or section 1) of the Criminal Code (Brottsbalken). He also joined an action for damages to the private prosecution and sought compensation for mental suffering and pecuniary damage.

The District Court (tingsrätten) of Stockholm held an oral preparation of the case on 1 February 1999 and an oral hearing on 27-28 January and 13 February 2000. It heard several witnesses. In accordance with the normal procedure in cases concerning criminal liability under the Freedom of the Press Act, the court sat with three professional judges and a jury of nine members.

The District Court put to the jury 66 questions relating to the articles published in Expressen and 76 questions relating to the articles published in Aftonbladet. Each question referred to one or more statements or pictures published in the various articles, and the jury had to answer whether the publication of the statements or pictures constituted gross defamation or defamation of a normal degree. The jury answered all but six questions in the negative. In accordance with the applicable rules, the jury’s finding of “no guilt” was final. As regards the remaining six questions, however, the jury found that certain published statements or pictures amounted to defamation of a normal degree. The court then had to make a re-assessment of liability. The contravening statements or pictures were the following: 1. The heading on the front page stating “He is pointed out as PALME’S MURDERER” [“Han pekas ut som PALMES MÖRDARE”] together with a picture of the applicant. [Expressen, 30 September 1996] 2. The text on page 6 reporting a statement made by an unnamed source within the South African intelligence service: “He is the type of person that you do not cheat unpunished. He kills without a second’s hesitation.” [“Han är den typen av person som man inte lurar ostraffat. Han dödar utan en sekunds tvekan.”] [Aftonbladet, 29 September 1996] 3. The text on page 6: “In addition to Long reach, Williamson and White had several companies together, some with links to the Mafia. Among others, the GMR Group in the Seychelles which was used for laundering money from illegal activities. When Long reach was wound up, White is supposed to have started a sawmill in Beira in Mozambique. A perfect cover for other activities. Weapons and drugs are two products that have been mentioned.” [“Vid sidan av Long reach hade Williamson och White flera andra företag ihop, en del med kopplingar till maffian. Bland annat GMR Group på Seychellerna som användes för att tvätta pengar från illegal verksamhet. När Long reach avvecklades ska White ha startat ett sågverk i Beira i Mocambique. En perfekt täckmantel för annan verksamhet. Vapen och droger är två produkter som nämnts.”] [Aftonbladet, 29 September 1996] 4. The text on page 6: “White has been dealing with most things. – He is one of southern Africa’s biggest poachers, tells a source. It is to a large degree his fault that the elephants in Mozambique are all but extinct. Together with Williamson, Anthony White appropriated the ivory.” [“White har sysslat med det mesta. – Han är en av södra Afrikas största tjuvskyttar, berättar en källa. Det är till stor del hans skuld att elefanterna i Mocambique är så gott som utrotade. Anthony White tog tillsammans med Williamson hand om elfenbenen.”] [Aftonbladet, 29 September 1996] 5. The subheading on page 6 “... but earns more on smuggling and poaching” [“... men tjänar mest på smuggling och tjuvjakt”] together with the ensuing text stating “But according to several statements, the main part of his income derives from smuggling and poaching.” [“Men enligt flera uppgifter kommer största delen av hans inkomster från smuggling och tjuvjakt.”] [Aftonbladet, 30 September 1996] 6. The caption on page 7 “TODAY – SMUGGLER IN MOZAMBIQUE” [“I DAG – SMUGGLARE I MOCAMBIQUE”] under a picture of the applicant. [Aftonbladet, 30 September 1996]

By a judgment of 24 February 2000, the District Court acquitted the editors in all respects and rejected the applicant’s claims for damages. It found that all six passages in issue depicted the applicant as a criminal or a person with a reprehensible lifestyle. However, given, inter alia, the great general interest in these statements in Sweden, the court found that it had been justifiable to publish the relevant statements and pictures. It further considered that the newspapers had had a reasonable basis for the published information. In the latter respect, the court had regard to how and from whom the information had been obtained and to the fact that, due to the nature of the information in question and the constraints of a fast news service, the possibility of checking the veracity of the statements had been limited.

The applicant appealed to the Svea Court of Appeal (Svea hovrätt). The appellate court held an oral hearing and heard essentially the same witnesses as the District Court.

On 21 February 2002 the Court of Appeal upheld the District Court’s judgment. It gave the following reasoning: “The Court of Appeal finds, like the District Court, that the relevant information in Expressen and Aftonbladet depicts Anthony White as a criminal and as having a reprehensible lifestyle. The information has been liable to expose him to the contempt of others and consequently, as such, constitutes defamation. The question then is whether there are grounds for excluding liability. Pursuant to chapter 7, section 4, subsection 14 of the Freedom of the Press Act, and chapter 5, section 1, subsection 2 of the Criminal Code, liability for defamation by means of printed matter is excluded if two conditions are met: 1) it would be justifiable to communicate the information, and 2) the information should be correct or the communicator should have had a reasonable basis for the assertion. If the information is correct it may as a rule be communicated even if it is deprecatory, if this is justifiable with reference to the public news interest. However, there is no general right always to speak the truth if the statements are offensive. A balance has to be struck between the protection against offensive statements and the demands of freedom of speech. In certain situations the interest of protecting someone against offensive statements has to yield to the public interest. Expressen has claimed that, on account of the public interest – the murder of the country’s prime minister –, it was justifiable to name and show a photograph of Anthony White in the newspaper. Aftonbladet, for its part, has asserted that, in the circumstances, it was justifiable to describe Anthony White’s personality and conduct. The question of who killed Olof Palme attracted at the relevant time and still attracts considerable public interest. As regards the question of whether in the circumstances it was justifiable to communicate the information, the Court of Appeal agrees with the District Court’s assessment that it was obviously legitimate to write about the so-called “South Africa trail” and to present information in this regard. However, the question is whether it was justified to identify the plaintiff by name and picture in the manner employed and to publish statements to the effect that he was supposed to be guilty of large scale, serious criminality. [The responsible editors] have asserted that the publications in question were not remarkable in view of the fact that it was commonly known who Anthony White was and of which crimes he was guilty. It emerges from the information that has come to hand in the case that, within certain groups in southern Africa and Europe, it was known that Anthony White had engaged in the alleged activities. It has also been shown that books have been published in which Anthony White has been named and his service as an elite soldier in the army unit Selous Scouts, which has a dubious reputation, has been described. The information in the case reveals that Anthony White has been much better known than he has wished to admit in southern Africa and among representatives of various organisations for the protection of animals and the conservation of nature in southern Africa as well as in Europe. Anthony White does not therefore appear as an ordinary private person with regard to whom there is a particular interest of protection. In view of the above, and for the reasons given by the District Court in this respect, the Court of Appeal finds that it was justifiable in the circumstances to publish Anthony White’s name and picture in Expressen and to publish information about the person Anthony White in Aftonbladet. In so finding, the Court of Appeal has also taken into account that Anthony White had declined to comment on information presented by the journalists of Aftonbladet. With respect to the question of whether the information is correct, it is word against word. Anthony White has asserted that he is innocent of all the accusations, that the information given about him was based on pure invention, that it is unverified or given by untrustworthy persons and that it was based on third or fourth generation hearsay, while [the responsible editors] appear still to assert that it cannot be excluded that Anthony White could be the person who murdered Olof Palme. The Court of Appeal concludes, however, that [the responsible editors], who have the burden of proof for their claims, have not shown that the disseminated information was correct. As regards the question of whether there has been a reasonable basis for the assertions, the Court of Appeal takes account of the following considerations. In defence of the publications in question, [the responsible editors] have asserted, among other things, that Anthony White’s name and picture have been published in international news media and on Swedish television. In response to what has been stated in this respect, the Court of Appeal would point out that each newspaper is responsible for its own publication. Consequently, the fact that the name and picture of the plaintiff had already been published by other news services has not relieved Expressen and Aftonbladet of the obligation to make their own assessment of the credibility of the information. The fact that the information had already been published by other media shows, however, that these news services might have considered that there was a reasonable basis for the information. In their defence, [the responsible editors] have also pointed out that, despite time constraints, they had careful checks made which gave an unequivocal picture of Anthony White. It has been established that the main basis for the assertions in issue in the case was the statements made by [the former senior official of the South African security police] Dirk Coetzee and that the newspapers checked that information mainly by having the journalists who wrote the articles contact journalist colleagues, public servants [and] representatives of various organisations for the protection of animals and the conservation of nature. However, with a few exceptions, the persons contacted have not been named. The contents of the testimony given by [the six journalist witnesses] before the Court of Appeal show that each of them separately has had high ambitions to find out the degree of truth of Dirk Coetzee’s statements and to check with reliable sources who the person Anthony White was. What has come to hand in the case reveals that the witnesses, each one through their own work, have received concordant information. Checks have been made with several informants in different countries and in different capacities… Having regard to the above, in particular the checks made, and to the fact that the informant Dirk Coetzee also here [before the Court of Appeal] has given the impression of being a credible person, the Court of Appeal considers that the communication of the identifying information does not appear unjustified. In the Court of Appeal’s view, there has been a reasonable basis for the assertion and the reproduction of the picture in Expressen. The Court of Appeal further considers that Aftonbladet, in the circumstances, must be considered to have performed the checks that were called for. Having regard to this and the reasons given with respect to the publication in Expressen, the Court of Appeal finds that there was also a reasonable basis for the assertions in Aftonbladet.”

On 29 May 2002 the Supreme Court (Högsta domstolen) refused the applicant leave to appeal.

In order for an act committed by means of printed matter to constitute a criminal offence it must be punishable under both the Freedom of the Press Act and general criminal law. Chapter 7, section 4 of the Freedom of Press Act provides: “With due regard to the purpose of freedom of the press for all, specified in chapter 1, the following acts shall be deemed to be offences against the freedom of the press if committed by means of printed matter and if they are punishable by law: ... 14. defamation, whereby a person designates someone as a criminal or as having a reprehensible lifestyle, or otherwise communicates information liable to expose that person to the contempt of others, and, if the person defamed is deceased, the act causes offence to his survivors, or might otherwise be considered to violate the sanctity of the grave except, however, in cases in which it is justifiable to communicate the information, having regard to the circumstances, and proof is presented that the information was correct or there were reasonable grounds for the assertion; ...” Chapter 5, section 1 of the Criminal Code reads: “A person who designates someone as being a criminal or as having a reprehensible lifestyle or otherwise communicates information liable to expose that person to the contempt of others, shall be sentenced for defamation to a fine. If he was duty-bound to make a statement or if, in the circumstances, it was otherwise justifiable to communicate information in the matter, and proof is presented that the information was correct or there were reasonable grounds for the assertion, liability shall be excluded.” Chapter 5, section 2 of the Criminal Code provides: “If the offence defined in section 1 is regarded as gross, the person shall be sentenced for gross defamation to a fine or to imprisonment of no more than two years. In assessing whether the offence is gross, particular regard should be had to whether the information, because of its content, the scope of its dissemination or otherwise, was liable to cause serious damage.”