GENITEAU c. FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 3919/02 prezentată de Alain GENITEAU împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 19 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 13 ianuarie 2002, Având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat o decizie în acest sens, face următoarea decizie ÎN FORMĂ Reclamantul, Alain Genliteau, este un resortisant francez, născut în 1949 și rezident în Brest. Guvernul francez ( La 14 aprilie 1998, societatea Suez Lioneza de apă (denumită în continuare "Lionza des Wage") a depus o ofertă publică de retragere, urmată de o retragere obligatorie a acțiunilor societății Elyo (denumită în continuare "Elyo") al cărei acționar minoritar era reclamantul. Printr-o scrisoare din data de 17 aprilie, reclamantul sesizează Consiliul piețelor financiare (CMF) cu privire la rezervele sale față de acest proiect, care contestă prețul de 360 de franci francezi (FRF), adică 54,88 EUR (EUR), stabilit pentru acțiunile Elyo și își exprimă îndoielile cu privire la faptul că conturile societății reflectă în mod fidel situația sa la 28 aprilie 1998; reclamantul a fost audiat de CMF la 28 aprilie 1998. Ca urmare a unei ședințe a CMF din 6 mai 1998, Lioneza din apele s.a angajat să răscumpere acțiunile Elyo la prețul de 375 FRF, adică 57,17 EUR (EUR) și a depus o ofertă publică de retragere modificată la 13 mai 1998. printr-o decizie din 14 mai 1998, CMF a declarat admisibilă oferta publică de retragere a acțiunilor Elyo. Reclamantul sesizează Tribunalul din Paris cu privire la o acțiune în anulare a deciziei din 14 mai 1998 din cauza neregulii sale și a nerespectării principiului contradictoriei. De asemenea, el a solicitat instanței să se pronunțe în instanță în așteptarea unei proceduri penale în curs de desfășurare, punând în discuție informațiile furnizate cu privire la conturile lui Elyo și ale lui: producția la dezbaterile privind decizia deliberată a CMF, procesul-verbal al reuniunii din 14 mai 1998, precum și toate datele luate în considerare de CMF pentru stabilirea prețului acțiunii Elyo în vederea retragerii obligatorii. Printr-un memoriu suplimentar din 27 mai 1998, reclamantul a solicitat, de asemenea, instanței să constate încălcarea art. 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. Lioneza apelor și Elyo au ajuns la concluzia că recursul reclamantului a fost respins. CMF a inversat dezbaterilor un extras din procesul-verbal menționat anterior, precum și dosarul complet al ședințelor sale din 6 și 14 mai 1998. De asemenea, a reieșit că, deși nu este supus principiului contradicției, reclamantul și-a putut prezenta observațiile orale și scrise și că nimic nu era obligat să asigure publicitatea unei cereri de reexaminare, cum ar fi cea prezentată de reclamant la 17 aprilie 1998. Invitat, în temeiul dreptului intern, să își prezinte observațiile, președintele Comisiei pentru operațiunile de burse (denumit în continuare Prin hotărârea din 3 iulie 1998, Curtea de Apel din Paris a respins rețetele de la Paris, făcute de reclamant cu privire la respectarea articolului 6 din Convenție prin procedura în fața CMF, precum și cererile sale de suspendare a procedurii și de comunicare a documentelor. Instanța de apel a înlăturat, de asemenea, îndoielile exprimate de reclamant cu privire la independența expertului însărcinat cu emiterea unui aviz cu privire la prețul de răscumpărare a acțiunilor. Reclamantul a formulat un recurs în casație. Prin hotărârea din 17 iulie 2001, la sfârșitul unei landuri publice în cursul căreia avocatul în fața Curții de Casație și Consiliul de Stat (în acest caz, avocat în cadrul Consiliilor) În cazul în care reclamantul a prezentat observații, camera comercială a Curții de Casație a respins recursul. Pe de altă parte, reclamantul sesizează Curtea a Parisului cu privire la o acțiune în anulare a deciziei menționate anterior a COB, care dă un aviz favorabil cu privire la decizia CMF din 14 mai 1998. Reclamantul a solicitat Curții să suspende judecarea cauzei în aceleași condiții ca și în celelalte acțiuni ale acesteia, precum și comunicarea dosarului land transmis COB. Printr-o hotărâre din 3 noiembrie 1998, instanța de apel a respins aceste ultime două cereri, precum și acțiunea pe fond. Reclamantul a formulat un recurs în casație. Prin hotărârea din 17 iulie 2001, în lanun a unei instanțe publice în cursul căreia avocatul la Consiliul reclamantului și-a prezentat observațiile, camera comercială a Curții de Casație a respins recursul. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plâns că, din cauza ofertei publice de retragere, el a fost expropriat de acțiunile sale Elyo în calitate de acționar și că decizia CMF din 14 mai 1998 nu a constatat utilitatea publică în fapto În această privință, a susținut, de asemenea, că expertul independent însărcinat cu emiterea unui aviz cu privire la valoarea de răscumpărare a acțiunilor nu era nici independent, nici imparțial și că ar fi comis o eroare de evaluare care nu este recunoscută de instanțele interne. Citând articolele 6 și 13 din convenție, acesta se plângea: CMF nu este o instanță independentă și imparțială și nu a beneficiat în fața sa de o dezbatere cu arme egale din cauza faptului că a avut comunicarea tuturor elementelor transmise de către instanța de trimitere a ofertei publice de retragere, precum și a lipsei de publicitate a dezbaterilor și a deciziei; faptul că acțiunea de care dispunea în fața instanței de apel din Paris nu era de natură să soluționeze deficiențele procedurii în fața CMF, din cauza faptului că această instanță dispunea de instrumentele de cunoaștere necesare în materie financiară și bursieră. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, el se plângea de durata procedurilor care au dus la cele două hotărâri ale Curții de Casație din 17 iulie 2001. Pe același temei, el se plângea că Curtea de Casație a recursului său împotriva deciziei COB. În cele din urmă, pe același temei, el a susținut că a avut cunoștință, înainte de a avea cunoștință în instanță în fața Curții de Casație, nici a raportului consilierului raportor, în timp ce acest document ar fi fost comunicat avocatului general, nici concluziile acestuia din urmă și nici de răspunsul la aceasta, avocatul general necitindu-și concluziile în instanță decât după ce avocatul său către Sfaturi s-a exprimat. ÎN DREPT la 24 aprilie 2006, guvernul și-a exprimat dorința de a ajunge la o soluționare amiabilă în prezenta cauză. La 26 aprilie 2006, grefa a trimis părților declarații în vederea unei soluționări amiabile a cauzei. La 29 iunie 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, guvernul francez propune dlui Alain GENITEAU să plătească suma de 500 EUR (cinci sute de euro) în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată reprezintă soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această declarație nu se referă la recunoașterea de către guvernul Franței a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. La 7 iulie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant. Subsemnatul, domnule Alain GENITEAU, observă că guvernul francez este pregătit să-mi plătească suma de 500 EUR (cinci sute de euro) în vederea unei soluționări a cauzei care are ca origine cererea sus-menționată pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Prezenta declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile. Având în vedere circumstanțele din speță, Comisia consideră că acesta se referă la respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție și protocoalele sale și concluzionează că litigiul a fost soluționat în sensul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle A.B. Baka Premier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

3919/02

présentée par Alain GENITEAU

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 19 septembre 2006 en une chambre composée de

:

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni,

D.

Jočienė,

juges

,

et de

M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 13 janvier 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Alain Géniteau, est un ressortissant français, né en 1949 et résidant à Brest. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

Edwige

Belliard, Directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 14 avril 1998, la société Suez Lyonnaise des eaux (ci-après «

Lyonnaise des eaux ») déposa une offre publique de retrait suivi d’un retrait obligatoire visant les actions de la société Elyo (ci-après « Elyo »), dont le requérant était actionnaire minoritaire.

Par un courrier du 17 avril suivant, le requérant saisit le Conseil des marchés financiers (CMF) de ses réserves à l’égard de ce projet, contestant le prix de 360 francs français (FRF), soit 54,88 euros (EUR), fixé pour les actions Elyo et exprimant ses doutes sur le fait que les comptes de la société offraient un reflet fidèle de sa situation. Le requérant fut entendu par le CMF le 28 avril 1998.

A la suite d’une séance du CMF en date du 6 mai 1998, la Lyonnaise des eaux s’engagea au rachat des actions Elyo au prix de 375 FRF, soit 57,17

euros (EUR) et déposa une offre publique de retrait modifiée le 13

mai 1998.

Par une décision du 14 mai 1998, le CMF déclara recevable l’offre publique de retrait des actions Elyo.

Le requérant saisit la cour d’appel de Paris d’un recours en annulation de la décision du 14 mai 1998 en raison de son irrégularité et du non-respect du principe du contradictoire. Il demanda également à la cour de surseoir à statuer dans l’attente de l’issue d’une procédure pénale en cours, mettant en cause les informations fournies sur les comptes d’Elyo et d’ordonner la production aux débats de la décision délibérée par le CMF, du procès-verbal de la réunion du 14 mai 1998, ainsi que de toutes les données prises en compte par le CMF pour fixer le prix de l’action Elyo en vue du retrait obligatoire.

Par un mémoire complémentaire du 27 mai 1998, le requérant demanda en outre à la cour d’appel de constater la violation des articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1.

La Lyonnaise des eaux et Elyo conclurent au rejet du recours du requérant. Le CMF versa aux débats un extrait du procès-verbal susmentionné ainsi que le dossier complet de ses séances des 6 et 14

mai

avril

1998.

Invité, en vertu du droit interne, à présenter ses observations, le président de la Commission des opérations de bourses (ci-après « COB ») donna, dans un communiqué paru le 22 mai 1998, un avis motivé, selon lequel il résultait de l’application des critères retenus par le CMF qu’une indemnisation équitable des actionnaires minoritaires était assurée et que la décision du 14 mai 1998 apparaissait justifiée.

Par arrêt du 3 juillet 1998, la cour d’appel de Paris rejeta les « réserves » faites par le requérant sur le respect de l’article 6 de la Convention par la procédure devant le CMF, ainsi que ses demandes de sursis à statuer et de communication de pièces. La cour d’appel écarta aussi les doutes exprimés par le requérant quant à l’indépendance de l’expert chargé de donner un avis sur le prix de rachat des actions.

Le requérant forma un pourvoi en cassation.

Par un arrêt du 17 juillet 2001, à l’issue d’une l’audience publique au cours de laquelle l’avocat à la Cour de cassation et au Conseil d’Etat (ci

‑

après, «

avocat aux Conseils

») du requérant présenta ses observations, la chambre commerciale de la Cour de cassation rejeta le pourvoi.

Le requérant saisit, par ailleurs, la cour d’appel de Paris d’un recours en annulation de la décision susmentionnée de la COB, donnant un avis favorable sur la décision du CMF du 14 mai 1998. Le requérant demandait à la cour de surseoir à statuer dans les mêmes termes que dans son autre recours, ainsi que la communication de l’entier dossier transmis à la COB.

Par un arrêt du 3 novembre 1998, la cour d’appel rejeta ces deux

dernières demandes, ainsi que le recours sur le fond.

Le requérant forma un pourvoi en cassation.

Par un arrêt du 17 juillet 2001, à l’issue d’une audience publique au cours de laquelle l’avocat aux Conseils du requérant présenta ses observations, la chambre commerciale de la Cour de cassation rejeta le pourvoi.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, le requérant se plaignait d’avoir été, du fait de l’offre publique de retrait, « exproprié » de ses actions Elyo en tant qu’actionnaire minoritaire et que la décision du CMF du 14

mai

1998 n’avait pas constaté l’utilité publique «

in concreto

» d’une telle opération. A cet égard, il alléguait également que l’expert indépendant chargé de donner un avis sur le montant de rachat des actions n’était ni indépendant ni impartial et qu’il aurait commis une erreur d’évaluation non reconnue par les juridictions internes.

2.

Citant les articles 6 et 13 de la Convention, il se plaignait :

a)

que le CMF ne soit pas un tribunal indépendant et impartial et de ne pas avoir bénéficié devant lui d’un débat à armes égales faute d’avoir eu communication de tous les éléments transmis par l’initiateur de l’offre publique de retrait, ainsi que de l’absence de publicité des débats et de la décision ;

b)

du fait que le recours dont il disposait devant la cour d’appel de Paris n’était pas de nature à pallier les lacunes de la procédure devant le CMF, faute pour cette juridiction de disposer des outils de connaissance nécessaires en matière financière et boursière.

3.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaignait de la durée des procédures ayant abouti aux deux arrêts de la Cour de cassation du 17

juillet 2001.

4.

Sur le même fondement, il se plaignait de la « dénaturation » par la Cour de cassation de son recours formé contre la décision de la COB.

5.

Enfin, sur le même fondement, il alléguait n’avoir eu connaissance, avant l’audience devant la Cour de cassation, ni du rapport du conseiller rapporteur, alors que ce document aurait été communiqué à l’avocat général, ni des conclusions de ce dernier et de l’impossibilité d’y répondre, l’avocat général n’ayant donné lecture de ses conclusions à l’audience qu’après que son avocat aux Conseils se soit exprimé.

EN DROIT

Le 24 avril 2006, le Gouvernement a exprimé son souhait de parvenir à un règlement amiable dans la présente affaire.

Le 26 avril 2006, le greffe a envoyé aux parties des déclarations en vue d’un règlement amiable de l’affaire.

Le 29 juin 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire susmentionnée, le gouvernement français offre de verser à Monsieur Alain GENITEAU la somme de 500 EUR (cinq cents euros) dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce.

»

Le 7 juillet 2006, la Cour a reçu la déclaration suivante signée par le requérant

:

«

Je soussigné, Monsieur Alain GENITEAU, note que le gouvernement français est prêt à me verser la somme de 500 EUR (cinq cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et le requérant sont parvenus.

»

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. A la lumière des circonstances de l’espèce, elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et conclut que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Elle n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

S.

Dollé

A.B.

Baka

Greffière

Président