ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2133/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 371 din 28 septembrie 2006, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de A.D., în contradictoriu cu C.J.P.C., a anulat Hotărârea

nr. 19.894 din 9 martie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să îi

recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 05 septembrie 1944 -

30 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1

februarie 2006.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în

continuare.

Așa cum rezultă din declarațiile

martorilor P.T. și V.G., reclamantul, născut la data de 27 august 1937, s-a

refugiat împreună cu părinții săi la data de 5 septembrie 1944 din Comuna

Săndulești, Județul Cluj în Comuna Cricău, Județul Alba, datorită regimului de

teroare și cruzime instituit de trupele ungaro - germane în localitatea de

domiciliu.

Curtea de Apel a reținut că esențial în

soluționarea cauzei este faptul că reclamantul a fost nevoit să părăsească

împreună cu familia sa localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor din

motive etnice exercitate asupra lor în urma Dictatului de la Viena.

Împotriva sentinței civile nr. 371 din

28 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

și susținând, în esență, că

localitatea din care s-a refugiat reclamantul nu s-a aflat sub ocupație

străină, întrucât a rămas sub administrația Statului

Român, că

declarațiile martorilor nu pot răsturna documentele eliberate de A.N. și nici

prezumția de veridicitate a lucrării de specialitate „Al. Rotam ș.a.,

Recensământul 1941 - Transilvania" și că reclamantul a părăsit localitatea

de domiciliu din alt motiv decât persecuțiile etnice.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs

invocate de recurenta - pârâtă C.J.P.C., în raport cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și

ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei - pârâte

vizează acordarea beneficiului

O.G. nr.

105/1999 persoanelor care au părăsit localitatea de domiciliu, deși

aceasta

a rămas sub administrația statului român.

Din declarațiile martorilor P.T. și A.I.

(fratele reclamantului), căruia i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

rezultă că familia reclamantului s-a refugiat la data de 5 septembrie 1944 din

comuna Săndulești, Județul Cluj în localitatea Cricău, Județul Alba, ca urmare

a înaintării trupelor străine și persecuțiilor din motive etnice exercitate

asupra localnicilor. Totodată, martorii precizează că refugiul a durat până în

luna octombrie 1944, când întreaga familie s-a reîntors în localitatea de

domiciliu Săndulești, Județul Cluj.

Este neîntemeiată critica recurentei - pârâte

referitoare la faptul că localitatea de domiciliu, din care s-a refugiat

familia reclamantului, a rămas sub administrarea Statului Român, întrucât legea

nu condiționează acordarea drepturilor reparatorii de refugiul dintr-o

localitate aflată sub administrație străină. Interpretarea dată de Instanța

fondului probatoriului

administrat în

raport cu dispozițiile incidente cauzei, este în concordanță cu

aspectele

reținute de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în

soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, în sensul că beneficiul drepturilor

reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada persecuțiilor din

motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de refugiu se afla sub

jurisdicție românească ori sub administrația altui stat.

Pentru aceleași considerente va fi respinsă și

critica recurentei

referitoare la lipsa

forței probante a declarațiilor de martori față de lucrările

de

specialitate și evidențele A.N. Se constată că martorii au dat declarații în

legătură cu motivul care l-a determinat pe reclamant și pe familia acestuia să

părăsească localitatea de domiciliu, tinzând să facă dovada persecuțiilor din

motive etnice, iar un astfel de mijloc de probă este permis prin prevederea

expresă a art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002.

În consecință, sub aspect probator și

realizând o corectă interpretare

și

aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare,

întemeiat a reținut Instanța de Fond că reclamantul s-a refugiat din

localitatea de domiciliu, comuna Săndulești, Județul Cluj, la 5 septembrie

1944, în localitatea Cricău, Județul Alba, datorită persecuțiilor din motive

etnice suferite, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu la data de 30

octombrie 1944.

Fată de cele arătate, Curtea constată că

sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.J.P.C.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței

civile nr. 371 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

aprilie 2007.