ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6077/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6077/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând,

asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ.

, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 151 din 13

iunie 2006, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul H.T. și continuată de moștenitorii H.F., H.P.F. și H.M., astfel cum

a fost completată (f. 147 și 42,45 d. fond) și precizată (f. 45 d. fond),

în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL Giurgiu,

A.V.A.S. București, SC D. SA Giurgiu și pe cale de consecință: pârâta A.V.A.S.

București a fost

obligată să emită o decizie care să conțină propunerea

de restituire a imobilului preluat abuziv, situat în municipiul Giurgiu, compus

din teren 2800 m și

construcție cu subsol,

parter, 2 etaje și anexe, în echivalent prin acordare de

despăgubiri în

condițiile legii speciale, corespunzător valorii de 4.343.512.763 lei (ROL); a

fost omologat raportul de expertiză C.; a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților

A.V.A.S. București și SC D. SA Giurgiu; a admis excepția prescripției dreptului

de a cere constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare; a

respins capătul de cerere privind

constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 și nr. 924 din 29

martie 2001 ca prescris; a respins cererile reclamanților privind obligarea

pârâtelor SC D. SA Giurgiu și SC B. SRL Giurgiu la restituirea în natură a

imobilului și de restituire în echivalent a utilajelor morii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că imobilul în litigiu rămas pe urma autorului P.H. se compune din:

construcție cu subsol, parter, 2 etaje, anexe și teren aferent în suprafață de

2800 m (conform raportului de expertiză întocmit de expertul C.). Că

reclamanții au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, deoarece

imobilul în litigiu a fost

înstrăinat

parțial de unitatea deținătoare SC D. SA Giurgiu, iar restul din

imobil

este evidențiat în patrimoniul acestei societăți comerciale privatizată de

A.V.A.S.

S-a mai

reținut că, de vreme ce A.V.A.S. București a privatizat-o pe SC

D. SA Giurgiu, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de

A.V.A.S. nu a fost primită. Mai mult, de vreme ce A.V.A.S. București nu și-a

respectat obligația prevăzută de art. 26 din

Legea nr. 10/2001, republicată, în mod corect a fost obligată la emiterea

deciziei care să conțină propunerea de restituire

a imobilului în

litigiu prin acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.

Cu privire la cererea reclamanților de

constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995,

nr. 264/1999 și nr. 924 din 29 martie 2001, s-a reținut că nu este întemeiată

avându-se în vedere dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

republicată, care prevăd că termenul de prescripție este de 1 an de la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001).

Curtea de Apel București, prin decizia

civilă nr. 155 din 12 martie 2007 a respins ca nefondate apelurile formulate de

reclamanții H.F., H.P.F., C.(H.)M. și al pârâtei A.V.A.S. București, împotriva

sentinței civile nr. 151 din 13 iunie 2006 pronunțată de

Tribunalul Giurgiu în contradictoriu cu

intimatele SC D. SA Giurgiu,

Complex comercial A. și SC B. SRL Giurgiu.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut că notificarea formulată de

reclamanți a fost adresată de aceștia unității deținătoare SC B. SRL

Giurgiu, însă măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de către

instituția publică ce a efectuat privatizarea, art. 29 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, respectiv A.V.A.S. București.

S-a mai reținut că în condițiile de

refuz de restituire în natură și de acordarea a despăgubirilor, instanța a avut

obligația să se pronunțe asupra fondului notificării și de a respecta

principiul disponibilității, respectiv cerea cu care a fost investită. Că în

conformitate cu dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, unitatea care

trebuie să soluționeze notificarea este obligată să emită dispoziția care

trebuie să cuprindă și propunerea de restituire prin acordarea de despăgubiri

cu arătarea cuantumului acestora.

Față de prevederile concrete din Legea

nr. 119/1948 s-a reținut că imobilul (moara) în litigiu s-a înscris în

dispozițiile art. l pct. 50 din lege, preluarea fiind cu titlu valabil și cu

respectarea art. 11 din Constituția României din 1948.

Referitor la excepția prescripției

dreptului la acțiune în ceea ce privește

capătul

de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a reținut

că

au fost aplicate corect dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

republicată.

Împotriva deciziei civile nr. 155 din 12

martie 2007 a Curții de Apel București, au declarat recurs A.V.A.S. și

reclamanții: H.F., H.P.F. și C.(H.)M.

A.V.A.S. critică decizia atacată a fiind

nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Au fost aplicate greșit dispozițiile

art.29 din Legea nr. 10/2001 referitoare la comunicarea notificării privind

imobilul revendicat de reclamanți, din municipiul Giurgiu, precum și actele

doveditoare către A.V.A.S. pentru parcurgerea procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 10/2001;

- Este nelegală omologarea raportului de

expertiză efectuat în cauză prin care s-au stabilit măsuri reparatorii prin

echivalent în sumă de 41.054.627.465 lei. Procedura specială de stabilire a

cuantumului despăgubirii acordate reclamanților pentru imobilul revendicat

trebuia analizată de alte instituții, respectiv, de Comisia Centrală pentru

stabilirea Despăgubirilor în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, și

nu de instanță;

- În cauză, A.V.A.S. nu are culpă

procesuală și prin urmare nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de

judecată;

Reclamanții critică decizia atacată ca

fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. deoarece:

Instanțele în mod greșit au reținut că

statul a preluat imobilul în litigiu, moara și terenul aferent în suprafață de

2800 m din municipiul Giurgiu, în baza unui titlu valabil, de vreme ce moara în

litigiu nu a avut caracteristicile unei întreprinderi principale

în sensul Legii nr. 119/1948, ci a avut

capacități de producție limitate;

- În mod greșit instanțele au reținut că

imobilul revendicat nu poate fi reținut în natură, de vreme ce din raportul de

expertiză rezultă contrariul;

- Instanțele în mod greșit au admis

excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere

referitor la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

nr. 389/1995, nr. 264/1999 și nr. 924 din 29 martie 2001 pe considerentul că a

fost depășit

termenul de 1 an de la

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Termenul

de 1 an a început să

curgă de la data de 19 iulie 2005, data intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001.

- În mod greșit s-a respins capătul de

cerere privitor la despăgubiri pentru utilajele morii în condițiile în care s-a

dovedit că la momentul preluării moara a fost utilată și nu s-a făcut dovada că

utilajele respective nu mai există.

Recursurile

sunt nefondate.

Reclamanții H.F., H.P.F. și C.(H.)M. au

revendicat în condițiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilul

situat în municipiul Giurgiu, cu destinație de moară, compus din clădirea morii

(subsol, parter și 2 etaje, suprafață construită de 480 m ) și terenul aferent

în suprafață de 2800 m , cu 12 valțuri și 2 pietre, cu o capacitate de

producție de 2500 kg grâu/oră și 2500 kg porumb/oră. Imobilul respective a

rămas pe urma autorului H.P., autorul reclamanților, decedat la data de 8

septembrie 1963.

Cu privire la actele doveditoare ale

dreptului de proprietate a imobilului (moara) în litigiu, se reține că

reclamanții au dovedit că autorul lor H.P.

a fost proprietarul imobilului respectiv. În acest sens, s-au depus la dosarul

cauzei

copii eliberate de Arhivele Statului municipiul Giurgiu, adresa nr. 85377/1990

din care rezultă că autorul a avut moară în municipiul Giurgiu, naționalizată

la data de 11 iunie 1948, fișa individuală pentru moara din Giurgiu, certificat

eliberat de Oficiul Registrului Comerțului din 21 februarie 1944 din care

rezultă că autorul P.H. a avut o moară comercială situată în Giurgiu, acte care

chiar dacă nu sunt translative de proprietate au forța probantă în sensul art.

23 din Legea nr. 10/2001 și conforme cu art. 23.1 din Normele Metodologice de

aplicare a H.G. nr. 1023/2005.

Dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) din

Legea nr. 10/2001 definesc ca imobile

preluate

în mod abuziv și acele imobile trecute în proprietatea statului în temeiul

Legii

nr. 119/1948.

Legea nr. 10/2001 prevede acordarea

măsurilor reparatorii în natură ori

prin

echivalent în funcție de modalitatea de preluare a imobilelor de către stat,

respectiv

cu titlu valabil ori fără titlu valabil.

Analizând valabilitatea titlului

statului de preluare a imobilului în litigiu

prin

prisma dispozițiilor art. 2.1 din H.G. nr. 498/2003, se prezumă că preluarea

s-a

făcut cu titlu valabil.

Potrivit art. l pct. 50 din Legea

nr. 119/1948, se naționalizează toate bogățiile subsolului care nu se găseau în

proprietatea statului la data intrării în vigoare a Constituției Republicii

Populare Române, precum și întreprinderile industriale, societățile de orice

fel și asociațiunile particulare, industriale, bancare, de asigurări, miniere,

de transporturi și telecomunicații enumerate mai

jos, după criteriile indicate pentru fiecare categorie

toate morile sistematice

având cel puțin un valț dublu pentru grâu sau porumb și o

capacitate teoretică de măciniș de minim 1 vagon/24 ore de păioase sau de

porumb.

În speță, așa cum rezultă din fișa

industrială a morii, f.24 d. fond, rezultă că moara revendicată de reclamanți

avea 12 valțuri și 2 pietre, un valț dublu pentru grâu și cu o capacitate

teoretică de măciniș de 120 tone/24 ore.

Așadar, rezultă că față de prevederile

textului de lege mai sus menționat, imobilul (moara) în litigiu se înscrie în

dispozițiile art. l pct. 50 din Legea nr. 119/1948, iar preluarea acestuia de

către stat s-a făcut cu titlu valabil și cu respectarea art. 11 din Constituția

României din 1948.

Cu privire la excepția prescripției

dreptului la acțiune ce se referă la capătul de acțiune privitor la constatarea

nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 389/1995, nr. 264/1999 și nr.

924/2001, instanța de apel a aplicat și interpretat corect legea.

În acest

sens, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, prin

derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul

la acțiune

se prescrie în termen de 1 an,

de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest

termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr.

145/2000 și O.U.G. nr. 109/2001.

Legea nr. 247/2005, care a modificat și

completat Legea nr. 10/2001, nu prevede nici o repunere în termenul de

constatare a nulității actelor de

înstrăinare

a imobilelor ce intră sub incidența legii, având în vedere că nu există

nici

o dispoziție expresă ori implicită in acest sens în cuprinsul său.

În ceea ce privește termenul prevăzut

de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nu se poate susține că

avem de-a face cu o repunere în termen de la data intrării în vigoare, 22 iulie

2005, a Legii nr. 247/2005, deoarece această lege a modificat Legea nr. 10/2001

prin indicarea expresă a textelor modificate, art. 45 alin. (5) nu face parte

din articolele modificate.

Cu privire la motivul de recurs ce se

referă la despăgubiri pentru utilajele morii, se reține că reclamanții nu au făcut

dovada că utilajele respective mai există fizic sau nu în prezent, în

condițiile art. 1169 C. civ.

Mai mult, din raportul de expertiză

efectuat în cauză la instanța de fond, f.110-118, rezultă că utilajele morii nu

au fost găsite în incinta imobilului (moara) din municipiul Giurgiu.

Cum imobilul (moara) a fost înstrăinat

de unitatea deținătoare SC D. SA Giurgiu, parțial la SC. B. SRL Giurgiu, iar

parțial este

evidențiat în patrimoniul

aceleiași societăți comerciale privatizată, alta decât cea

prevăzută de

art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au dreptul la

despăgubiri în condițiile legii speciale, titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Așadar, față de cele reținute, rezultă

că motivele de recurs formulate de reclamanți nu sunt fondate și urmează să fie

respinse.

Nefondate sunt și motivele de recurs

formulate de A.V.A.S. pentru considerentele care preced.

Pentru rezolvarea speței în condiții

judicioase, instanțele: de fond și de apel au făcut o aplicare corectă a

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Astfel, s-a reținut că reclamanții au

notificat A.P.A.P.S. devenită ulterior A.V.A.S., Prefectura Giurgiu (f.2-8

dosar nr. 2929/2001 al Tribunalului Giurgiu anexat la dosarul cauzei). Primăria

Giurgiu a transmis pârâtei SC B. SRL Giurgiu, unitate deținătoare a imobilului

în litigiu, spre soluționare notificarea

formulată

de reclamanți în condițiile Legii nr. 10/2001, f. 150 d. fond.

În același context dispozițiile art. 2

alin. (4) din lege arată că notificarea înregistrată face dovada deplină în

fața oricăror autorități persoane fizice sau juridice, a respectării termenului

prevăzut în alin. (1) al aceluiași articol, chiar dacă a fost adresată altei

unități decât cea care deține imobilul.

În speță, notificarea a fost adresată de

reclamanți unității deținătoare a imobilului în litigiu, respectiv SC B. SRL

Giurgiu, însă măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția

publică care efectuează, ori, după caz, a efectuat privatizarea, așa cum prevăd

dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin

soluționarea notificării pe fondul său de către instanță, aceasta nu și-a

depășit atribuțiile de vreme ce pârâtele nu au răspuns afirmativ

notificărilor primite, refuzul restituirii în natură al imobilului sau acordării

de despăgubiri fiind astfel evidente în raport de respectarea obligației

prevăzute de art. 23 din

Legea nr. 10/2001

de a rezolva notificarea în termen de 60 de zile.

În atare situație, instanța avea

obligația de a se pronunța asupra fondului notificării și de a respecta

principiul disponibilității, respectiv cererea cu care a fost investită.

Cu

privire la măsurile reparatorii prin echivalent ce se referă la imobilul în

litigiu, se reține că dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005

nu au fost încălcate.

În acest sens, art. 16 din textul de

lege enunțat mai sus prevede că notificările formulate în condițiile art. 22

din Legea nr. 10/2001 republicată, care nu au fost soluționate în sensul arătat

la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi se predau pe

bază de proces verbal Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de deciziile

emise de entitățile investite cu soluționarea

notificărilor

.... în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor sau după caz a

ordinelor.

Art. 16 alin. (1) titlul VII al Legii

nr. 247/2005 se referă, așa cum arată și recurenta, la stabilirea cuantumului

final al despăgubirilor.

Așadar, potrivit acestor noi

reglementări unitatea care soluționează notificarea este obligată să emită

dispoziția pe baza documentație aferentă, dispoziție care trebuie să cuprindă

și propunerea de restituire prin acordarea de despăgubiri corespunzătoare

valorii de piață a imobilului solicitat.

Numai în acest fel sunt aplicabile

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 care face vorbire de

cuantumul final al despăgubirilor.

Cum în cauză, recurenta AVAS avea

obligația soluționării notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art.

25 din Legea nr. 10/2001 republicată, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o,

aceasta are culpă procesuală și în condițiile art. 274 C. proc. civ., corect a

fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate de reclamanții H.F., H.P.F.

și C.(H.)M. și de pârâta A.V.A.S. București nu se circumscriu temeiurilor de

drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință urmează să

fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

reclamanții H.F., H.P.F.

și C.M., domiciliați în

municipiul Giurgiu, jud. Giurgiu și de pârâta A.V.A.S. cu sediul în București,

împotriva deciziei civile nr. 155-A din 12 martie 2007 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2007.