ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4171/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Caraș Severin la 21 martie 2007 Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța

pentru o perioadă de cel mult trei ani a pârâtului C.R.

În motivarea cererii s-a arătat că

la 18 octombrie 2006 pârâtul a fost returnat din Franța în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr.

278/1994.

Prin sentința nr. 287 din 21

februarie 2007 Tribunalul Caraș Severin a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că la 1 iulie 2007 România a aderat la Comunitatea Europeană

astfel că, potrivit art. 2 din Legea nr. 248 din 20 iulie 2005, cetățenilor

români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege le este garantat

dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în

țară.

Apelul declarat de Direcția Generală

de Pașapoarte București a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 180 din 21

martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale

instanța de apel a arătat că, față de dispozițiile art. 52 din Legea nr.

248/2005 nu se impunea a fi luată măsura restrângerii dreptului la libera

circulație față de art. 8 alin. (1) din Tratatul de Instituire a unei

Constituții pentru Europa, întrucât odată cu aderarea României la Uniunea

Europeană intimatul pârât a dobândit și cetățenia europeană și dreptul de a se

afla pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, drept care nu

poate fi limitat în orice condiții.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând

următoarele aspecte:

Autoritățile române nu au competența

de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de

returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această

măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice

în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile formulate, Înalta

Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost

verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii

Europene în temeiul art. 38 lit. a ) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege,

în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia

a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se

află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în

străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este

de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației

cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1.

TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate prin aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului

cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr.

260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins

cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

180 din 21 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.