ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7136/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7136/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Caraș Severin, la 1 februarie 2007, Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a cerut, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului S.M. în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În cuprinsul acțiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 3 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de această țară cu România. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Caraș Severin, prin sentința nr. 392 din 2 martie 2007, a respins cererea formulată de reclamantă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite, în cauză, cerințele prevăzute de lege pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.
Curtea Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 284 din 24 mai 2007, a respins apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Caraș Severin. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte susținând, în esență, că, în temeiul art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, se impune, în cauză, restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Franța. Recursul declarat nu este întemeiat. Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mul 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. Rezultă, din dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.
Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004. Potrivit acestor reglementări, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile de restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea libertăților altora.
Pentru aplicarea unor măsuri de restrângere a dreptului fundamental la libera circulație ori chiar de expulzare dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar ca statul respectiv să respecte principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual al persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății. Din actele dosarului rezultă doar că pârâtul a fost returnat, la data de 3 noiembrie 2006, din Franța. Nu a fost depusă la dosar nici o dovadă că pârâtul, prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urma să o desfășoare în străinătate, ar fi adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnat.
Nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin comportamentul individual, ar fi reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății. În raport cu înscrisurile existente în dosar, instanța de apel a aplicat corect prevederile Legii nr. 248/2005 atunci când a confirmat sentința primei instanțe, prin care a fost respinsă cererea de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 284 din 24 mai 2007, pronunțată de Curtea Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.