ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 667/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 2550 din 21 iulie 2005, Primarul Municipiului Constanța a respins notificarea formulată de S.C.E.I., S.C.P., B.C.E. și S.E.M., vizând restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 3 ha, situat pe marginea lacului Siut-Ghiol, figurat în lotul 18, careul 41, în planul cadastral al orașului Constanța, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat, conform dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001. La 26 august 2005, notificatorii au contestat această dispoziție solicitând instanței, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța, să oblige pârâtul de a le restitui în natură terenul în legătură cu care au formulat notificarea sau un alt imobil echivalent ca valoare.

Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 943 din 27 aprilie 2006, a constatat ca fiind nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.C.E., pentru lipsa capacității procesuale de folosință. A respins acțiunea formulată de reclamanții S.C., S.M. și S.C.P., ca nefondată. A respins totodată, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de B.M.S. și P.R.E.. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanții nu au făcut în nici un fel dovada dreptului de proprietate al autorilor S.C. și J. asupra imobilului în litigiu, din actele cauzei rezultând că terenul a fost preluat de la o altă persoană, respectiv S.I.

În ceea ce o privește pe reclamanta B.E. s-a reținut că la momentul introducerii acțiunii, aceasta era decedată. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale, care, în esență cu aceeași motivare, prin decizia nr. 370/C din 13 decembrie 2006, a respins ca nefondat apelul reclamanților. În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanții S.C., S.M. și S.C.P. cât și intervenienții B.M.S. și P.R.E. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susțin în esență că soluția dată în cauză de instanțe este greșită întrucât, chiar dacă terenul a fost preluat de la S.I., localizarea nemișcătorului s-a făcut în „tarlaua S.”, întrucât era de notorietate că în acea zonă, era proprietar autorul lor, S.C.

În cauză nu s-a dovedit, susțin recurenții, că ar fi avut loc vreun transfer de proprietate de la S.C. și J. către S.I. care, la 14 februarie 1953, data preluării, doar folosea terenul, fără a-l deține în proprietate. Tot astfel, mai arată recurenții, instanța le-a încălcat dreptul la apărare, întrucât li s-a respins cererea privind efectuarea unei expertize topometrice, pentru identificarea terenului, probă pertinentă și utilă cauzei care le-ar fi permis să facă dovada dreptului lor de proprietate. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în absența unor probe contrare, existența sau, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Tot astfel, alin. (2) al textului, dispune că în aplicarea prevederilor primului alineat și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deținea imobilul sub nume de proprietar. Or, în speță, din probele cauzei rezultă fără echivoc că la data preluării, 14 februarie 1953, terenul în suprafață de 3 ha, în legătură cu care s-a formulat notificarea, figura în proprietatea numitului S.I. și nu a autorilor reclamanților (filele 13-14 dosar nr. 2255/2005 al Tribunalului Constanța). Totodată, din adresa nr. 37054 din 22 martie 2006 a Primăriei Municipiului Constanța, Direcția Patrimoniu rezultă că S.C.

și S.T. nu figurează în registrele agricole ale municipiului Constanța, din perioada 1947-1952 (fila 142 – dosar fond). Prin nici o altă probă administrată în cauză, reclamanții nu au reușit să răstoarne prezumția că cel evidențiat în actul de preluare, nu era proprietarul imobilului, împrejurarea consemnării situării terenului „în tarlaua S.” nefiind edificatoare în acest sens, în condițiile în care nu relevă decât o localizare faptică, îndeobște cunoscută, a nemișcătorului, ca și celălalt trup de proprietate deținut de S.I. în suprafață de 2 ha, în legătură cu care este consemnat ca fiind situat „în tarlaua P.”.

În acest context, în care recurenții nu și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituire, în sensul legii, s-a apreciat corect de către instanța fondului că efectuarea unei expertize topografice având ca obiect identificarea terenului în litigiu și stabilirea valorii de circulație a acestuia, este lipsită de relevanță, sub acest aspect neputându-se aprecia că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al celor în cauză. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.C., S.C.P., S.M. și intervenienții B.M.S. și P.R.E. împotriva deciziei nr. 370/C din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.