ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5180/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5180/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

La

data de 2 august 2007, S.D., în contradictoriu cu N.C.I.C., a formulat

contestație la executarea deciziei civile nr. 1403 A din 10 octombrie 2005

pronunțată în dosarul nr. 4345/2004 de Curtea de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă și irevocabilă,

solicitând instanței să lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea

dispozitivului acestei hotărâri și să constate că

imobilul pe care îl deține, situat în str.

S.D. nr. 10-12 nu se află pe

strada H.D. 20, sector 2, București, că nu are suprafețele menționate în titlul

executoriu invocat și că este un așezământ bisericesc ce nu putea face obiectul

restituirii în natură.

În motivarea contestației, S.D. a arătat că

imobilul situat în

sector 2 București,

compus din teren în suprafață totală de

1234,76 mp și construcție în

suprafață de 315,36 mp, este proprietate publică a Statului Român și a fost dat

spre administrare S.D., în baza H.G.

nr.

484 din 9 iunie 2000, fiind un așezământ bisericesc utilizat pentru activități

specifice

vieții bisericești. Contestatorul S.D. a mai arătat că, deși este terț în

cauză, este grav vătămat de punerea în executare a titlului executor care

cuprinde grave erori privind identitatea

imobilului în litigiu și a părților. Astfel: imobilul

nu se află pe str.

H. nr. 10, ci pe str. S. nr. 10-12; imobilul compus din teren și construcție

are alte suprafețe decât cele revendicate și, dată fiind această situație,

punerea în posesie devine imposibilă; numele reclamantei din dispozitivul

hotărârii este N.U. iar petenta care a cerut executarea silită este N.O.; nu

există hotărâre judecătorească privind evacuarea S.D. dintr-un așezământ

bisericesc ce nu poate face obiectul revendicării în baza Legii nr. 10/2001.

Contestatorul S.D. a mai arătat că reclamanta

nu este urmașa proprietarului N.C., care a cumpărat în anul 1937 suprafața de

455 mp în str. S.D. nr. 10 și nici a lui N.G.C. care, în anul 1940 figura, fără

vreun act doveditor, ca proprietar al imobilului compus din teren în suprafață

de 1168 mp și clădire, parter și 2 etaje și că nici un înscris nu face dovada

decesului lui N.C. sau N.G.C. precum și legătura dintre F.C.N. și reclamantă. A

mai susținut că titlul executor cuprinde grave erori cu privire la suprafețele revendicate,

atât ale terenului, cât și ale clădirii.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 777 A din 5

decembrie 2007, a admis excepția lipsei calității procesual active a contestatorului

invocată de intimata N.C.I.C. și a respins contestația la titlu formulată de

contestatorul S.D. în

contradictoriu cu

intimații N.C.I.C. și Ministerul Culturii și Cultelor,

ca fiind

formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut,

având în vedere dispozițiile art.399 coroborate cu art. 401 alin. (2) C. proc.

civ., că un terț poate formula contestație la executare numai atunci când se

urmărește greșit averea sa, contestația fiind pornită împotriva debitorului iar

în cauză contestatorul nu invocă în apărarea sa un astfel de drept, susținând

numai că imobilul este proprietate publică

a

statului ce i-a fost dată în administrare, conform H.G, nr. 484 din 9 iunie

mai reținut că în motivarea contestației se formulează

critici de fond cu privire la hotărârea ce se execută și care privesc calitatea

lui N.C.I.C. de

persoană îndreptățită la

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și că se

solicită de

către contestatorul S.D. să se constate inaplicabilitatea titlului executoriu,

hotărârea judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu în care nu a

fost parte, astfel că, nefiind titular al raportului juridic dedus judecății,

excepția lipsei calității procesual active este întemeiată.

Împotriva acestei decizii contestatorul

S.D. a declarat recurs prin

care, susținând

că trimiterile la fondul cauzei sunt inerente față de obiectul cauzei, a

reiterat

motivele formulate prin contestația la executare.

A susținut totodată că în mod greșit instanța a

reținut că S.D. nu a făcut dovada calității sale procesual active, deoarece

deține imobilul din str. S.D. nr. 10-12, sector 2 București în baza H.G. nr.

484 din 9 iunie 2000, fiind așezământ bisericesc utilizat pentru activități

specific vieții bisericești iar hotărârea de guvern menționată nu a fost

atacată niciodată în justiție, neexistând nici o hotărâre judecătorească prin

care să se dispună evacuarea S.D. dintr-un imobil care nu poate face obiectul

revendicării în baza Legii nr. 10/2001.

Recurentul-contestator a mai susținut

că nu a fost citat în dosarul nr. 4345/2004 în care s-a pronunțat decizia cu

privire la care formulat contestația la

executare

deși la dosar fusese depusă H.G. nr. 484/2000 și că, astfel, este în drept să

se opună, pe calea

contestației la executare, la punerea în executare a unei hotărâri

împotriva sa.

Recurentul-contestator a mai arătat că

instanța a soluționat contestația la executare în lipsa apărătorului său, care

formulase o cerere de amânare de care nu s-a ținut cont.

A

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond, admiterea

contestației la executare, așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat, pentru considerentele

care succed.

Potrivit art. 399

alin. (1)

C. proc. civ., „împotriva executării silite, precum și

împotriva oricărui act de executare se poate face

contestație de către cei interesați sau vătămați prin

executare. De

asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281

1

, se

poate face

contestație și în cazul în care

sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea

titlului

executoriu (...)" iar potrivit art. 401 alin. (2) „Contestația prin care o

terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real

asupra bunului urmărit poate fi

introdusă

în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a

bunului".

Din interpretarea

acestor dispoziții reiese că părților sau terților interesați li se

dă posibilitatea de a cere să se lămurească înțelesul, întinderea și

aplicarea

dispozitivului hotărârii ce se

execută ori să atace actele de executare nelegale.

Prin acest mijloc procedural însă nu pot fi

invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuție, în

fața instanței de executare, legalitatea

și

temeinicia titlului executoriu, deoarece, prin aceasta, s-ar aduce atingere

puterii de

lucru judecat. Deci câtă vreme s-a pronunțat o hotărâre

definitivă și irevocabilă, considerentele avute în vedere de instanță la

pronunțarea ei nu mai pot fi cenzurate pe calea contestației la executare, prin

antamarea, din nou, a problemelor de fond, care nu pot fi cercetate decât cu

ocazia constituirii titlului sau, eventual, în căile de atac. Contestația la

executare reprezintă deci o acțiune prin care părțile și cei

interesați pot cere lămurirea titlului sau pot

invoca incidente în legătura cu urmărirea

însăși, fără ca prin

intermediul acestei cereri instanța să poată reanaliza fondul pricinii,

rezolvat pe calea titlului a cărui executare este în derulare sau să procedeze,

eventual, la constituirea unui alt titlu, prin soluționarea raporturilor

litigioase, chiar între părțile implicate în executare.

Astfel, contestația la executare poate fi

primită în cazul în care dispozitivul

hotărârii

nu este clar sau este echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre,

fără

a se modifica situația lămurită definitiv, cu putere de lucru judecat.

În speță, prin decizia nr. 1403 A din 10

octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis cererea de repunere în termenul de declarare a

apelului, formulată de reclamanta N.C.I.

A admis apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 235 din 17

martie 2004 a Tribunalului București, secția a

V

a

civilă, în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor.

A schimbat în tot sentința, în sensul că a

admis acțiunea formulată de reclamantă.

A dispus anularea deciziei nr. 5357 din 29

august 2003 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor în temeiul Legii nr.

10/2001.

L-a obligat pe pârâtul Ministerul Culturii și

Cultelor să restituie în natură,

reclamantei,

imobilul situat în București, str. S.D. nr. 10-12, în prezent str.

H.

nr. 20, sector 2.

Prin decizia nr. 483 A din 30 august 2007,

Curtea de Apel București, secția

a III a

divilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis contestația formulată

de

Ministerul Culturii și Cultelor și a lămurit dispozitivul deciziei

civile nr. 1403 din 10

octombrie 2005

pronunțată de aceeași instanță în sensul că suprafața terenului ce

urmează

a fi restituită de pârât la adresa din București, str, S.D. nr. 10-12, în

prezent str, H. nr. 20, sector 2, este de 1.168 mp.

Examinând lucrările cauzei, se constată că prin

H.G. nr.

484/2000 s-a aprobat transmiterea

imobilului, proprietate publică a statului, situat

în municipiul

București, str. S.D. nr. 10-12, sectorul 2, având datele de

identificare prevăzute în anexa, parte integrantă

din hotărâre (imobil în suprafață totală

de 1234,76 mp, din care

suprafață construită de 315,36 mp și suprafață liberă de 919,40 mp), din

administrarea Ministerului Educației Naționale în administrarea Secretariatului

de Stat pentru Culte, pentru S.D., situat în municipiul București, str. S.D.

nr. 3, în scopul deschiderii unui așezământ bisericesc pentru tineret și

desfășurării altor acțiuni specifice vieții bisericești, S.D. fiind deci, prin

Secretariatul de Stat pentru Culte, titular al dreptului de administrare asupra

imobilului menționat.

Dreptul de

administrare este prevăzut de Constituție [art. 135 alin. (5)], fiind un

drept real, opozabil

erga omnes

, în raporturile de drept civil.

Potrivit

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, „titularul dreptului de administrare

poate să posede, să folosească bunul și

să dispună de acesta, în condițiile în care i-a fost dat în

administrare", așa încât, conform

legii, trebuie să aibă la dispoziție și mijloacele legale

necesare pentru apărarea acestui drept, alin. (4)

al aceluiași articol dispunând că în litigiile privitoare la dreptul de

administrare, în instanță, titularul acestui drept stă în nume propriu iar în

litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului,

acesta are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului

de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.

Din perspectiva dispozițiilor legale

menționate, reiese cu evidență că terțul contestator S.D. se legitimează

procesual activ în formularea contestației la titlul executor ce are ca obiect

imobilul pe care îl are în administrare, cel puțin în ce privește aplicarea

lui.

Cu toate acestea,

chiar dacă, în soluționarea raportului juridic dedus judecății

contestatorul S.D. face dovada

interesului și a calității sale de titular al

dreptului de

administrare, motivele invocate în contestația la executarea privind

lămurirea înțelesului sau întinderii

dispozitivului deciziei nr. 1403 A din 10 octombrie

2005 a Curții de

Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, privesc chestiuni de fond care au fost

cercetate cu ocazia constituirii titlului și care nu mai pot fi repuse în

discuție în cadrul procesual al contestației la executare,

nemaiputându-se

administra probe pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o

soluție în procesul de fond, cu atât mai mult cu cât aceste motive sunt

invocate de titularul dreptului de administrare al imobilului și nu de

titularul dreptului de proprietate al imobilului, care, conform art. 12 din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

are calitatea de a sta în proces în

litigiile

ce au ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului menționat.

Critica recurentului-contestator vizând

faptul că instanța a soluționat contestația la executare în lipsa apărătorului

său, care formulase o cerere de amânare de care nu s-a ținut cont, nu este

fondată.

Din examinarea lucrărilor cauzei se

constată că, la data de 27 noiembrie 2007,

apărătorul

contestatorului, avocat L.M., a formulat o cerere de amânare a

judecării

cauzei pentru imposibilitatea de prezentare, în dovedirea căreia a depus

înscrisuri.

La data de 28 noiembrie 2007, când au

avut loc dezbaterile asupra contestației la executare, instanța a pus în

discuție cererea formulată de apărătorul contestatorului pe care a respins-o,

motivat de faptul că la data de 5 septembrie 2007, judecarea pricinii a fost

amânată, la cererea părții, pentru lipsă de apărare (fila 41 dosar nr.

5604/2/2007 al Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și

de familie) dar a amânat

pronunțarea, în temeiul art. 156 alin. (2) C. proc. civ.,

pentru ca

părțile să depună concluzii scrise.

Așa fiind, încuviințarea noii cereri de

amânare a judecării cauzei în temeiul aceluiași art. 156 C. proc. civ.,

formulată de apărătorul contestatorul nu-și

găsea

justificare, câtă vreme legea prevede expres că „instanța va putea da un singur

termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată" iar în speță

contestatorului beneficiase deja de acest termen, instanța făcând legala

aplicare a textului de lege menționat.

Având în vedere considerentele care preced și

care substituie motivarea deciziei nr. 777 A din 5 decembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatorul

S.D. împotriva deciziei nr. 777 A din 5 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2008.