ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6491/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția civilă, la 9 octombrie

2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a solicitat, în

contradictoriu cu intimatul G.L.D.,

restrângerea

dreptului la liberă circulație a intimatului în statele Uniunii Europene pentru

o

perioadă de cel mult trei ani.

În

motivarea cererii s-a arătat că la 16 iulie 2007 pârâtul a fost returnat din

Spania în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

ratificat prin Legea nr.

45/1997.

Prin

sentința civilă nr. 168/C din 12 februarie 2007 Tribunalul Bihor, secția

civilă, a

respins cererea ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 38

din Legea nr.

248/2005 nu sunt imperative pentru că restrângerea exercitării dreptului

la libera circulație în

străinătate

a cetățenilor români poate fi dispusă... Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4

la Convenția pentru Apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

exercitarea dreptului la libera circulație nu poate face obiectul altor

restrângeri decât acelea care,

prevăzute de

lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru

securitatea

națională,

siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora.

Apelul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 158 A din 26

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

În considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că prin cererea de chemare în judecată

s-a solicitat restrângerea dreptului la libera circulație în statele Uniunii

Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani. Doar în apel s-a precizat cererea de

restrângere a dreptului la libera circulație pentru cel mult 3 ani în Spania,

lucru care nu mai poate fi făcut față de dispozițiile art. 295 alin. (1) C.

proc. civ.

Simpla neîndeplinire

a formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea străinilor, nu este de

natură a constitui, în sine, o conduită care să justifice prin ea însăși, o

măsură de limitare a libertății de circulație.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în

drept, vizând următoarele aspecte:

Autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a

lua act de această măsură.

Din

prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Potrivit art.

25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta

a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul

liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art.

39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a), măsura se

dispune, la solicitarea Direcției Generale de

Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul

căruia a fost

returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află

domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul

București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor

judecătorești cărora, în

lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate

fi restrâns dreptul de apreciere și

analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este

absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii

materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza

a II-a din Constituție.

Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români

în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui

cetățean

român,

trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera

circulație.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea

restrângere operează de

drept.

În

legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are

dreptul

de a circula și de a

locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și

condițiilor prevăzute de tratat și de

dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor

membre, de modificare a Regulamentului

(CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE,

publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din

30

aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la

liberă

circulație poate fi

dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate

publică.

Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor

membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea

nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare,

normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu

normele de drept intern.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9

C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 158A

din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie

2007.