ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7215/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2006, reclamanții A.G. și A.M. au solicitat anularea deciziei nr. 59 din 15 februarie 2006 emisă de pârâta A.V.A.S. și obligarea să le acorde măsuri reparatorii pentru întregul imobil ce a făcut obiectul notificării nr. 99/M/2001 și nu doar pentru cota de ½ din bun cum greșit s-a dispus prin actul administrativ atacat. În motivarea cererii, reclamanții au învederat că pârâta a soluționat notificarea cu nesocotirea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura de restituire profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, astfel că au dreptul la despăgubiri pentru întreg imobilul solicitat și nu doar pentru cota de ½ stabilită prin dispoziție.

Prin sentința civilă nr. 1602 din 28 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, întrucât reclamanții nu au făcut dovada că sunt moștenitorii defunctei C.A., mătușa lor, a cărei cotă o pretind prin cerere, motiv pentru care nu le sunt aplicabile dispozițiile legale invocate. Apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 439 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, instanță care a reținut, de asemenea, că reclamanții nu au probat că sunt succesorii defunctei C.A., coproprietara celeilalte cote de ½ pretinse prin cerere.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate sau în care au învederat că greșeala strecurată în certificatul de calitate nr. 159 din 30 august 2006 emis de pe urma defunctei C.A., depus în justificarea cererii introductive, constând în neindicarea lor ca moștenitori ai acesteia și care a constituit temeiul respingerii cererii dedusă judecății va fi corectată prin prezentarea unui asemenea act în recurs, act care să cuprindă cuvenita mențiune și care-i îndreptățește să solicite cota de ½ pretinsă în litigiul dedus judecății. Recursul nu este fondat. Certificatul de calitate invocat privește exclusiv succesiunea defunctului A.G.V., bunicul reclamanților și nu are relevanță cât privește drepturile pretinse în prezenta procedură și care vizează succesiunea defunctei C.A., motiv pentru care nici nu a fost analizată de instanțe în contextul evocat în recurs.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 60 din 21 aprilie 1999, la succesiunea acestei persoane a venit, în calitate de moștenitor legal fiul acesteia, A.C., care la rândul său a decedat la data de 28 martie 2002 și care, potrivit adresei nr. 10957 din 12 august 2008 emisă de Primăria municipiului Râmnicu Sărat, aspect necontestat de pârâți, nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 invocate de recurenții-reclamanți în susținerea demersului judiciar și considerate de aceștia ca incidente în cauză „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire”.

Soluția prevăzută în textul legal evocat este transpunerea în legea specială a dispoziției art. 697 C. civ. și presupune că moștenitorul ce a solicitat restituirea bunului în baza Legii nr. 10/2001, culege și cota comoștenitorului care nu a acceptat succesiunea în termenul legal. Însă în speță, așa cum legal au reținut instanțele, moștenitor al persoanei îndreptățite la restituire era fiul defunctei C.A., A.C., în calitate de unic moștenitor al acesteia și care nu a formulat notificarea prevăzută de legea specială. Reclamanții nu au, astfel cum greșit au susținut pe parcursul cercetării judecătorești, calitatea de comoștenitori ai defunctei, ci, în raport cu cele sus evocate sunt străini de succesiunea acesteia, fiind astfel în mod corect considerați a nu se afla în ipoteza prevăzută de dispozițiile legale evocate.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.G. și A.M. împotriva deciziei nr. 439 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.