ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3052/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2 iulie 2003 și precizată ulterior, reclamanta SC L.P.L.M.J.P. SRL Odobești cheamă în judecată pe pârâta SC H. SA Brașov solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.596.448.039 lei reprezentând pretenții, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2144/ C din 10 decembrie 2004, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantă și, în consecință, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.254.846.420 lei reprezentând contravaloare reparații și suma de 52.845.256 lei reprezentând contravaloare tractare, precum și dobânda legală calculată la sumele de mai sus pe perioada 8 februarie 2002 – 15 noiembrie 2004, respingând restul pretențiilor reclamantei și anulând, ca netimbrată, cererea de chemare în garanție a lui B.N.A. formulată de pârâtă, cu 49.198.834 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., pentru angajarea răspunderii comitentului, pârâta de față, pentru fapta prepusului, chematul în garanție, care a avariat, conducând autoutilitara aparținând pârâtei, autotractorul cu semiremorcă utilizat de reclamantă.

Prin decizia nr. 105/ Ap din 26 mai 2005, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, reținând că pârâta a fost convocată la conciliere de către reclamantă care a depus la dosar atât adresa de convocare cât și răspunsul pârâtei, că nedepunerea jurământului de către expertul numit în cauză nu a produs pârâtei vreo vătămare dovedită de aceasta, că la termenul din 19 noiembrie 2004, reclamanta nu a formulat o precizare de acțiune necomunicată reclamantei ci doar a prezentat calculul penalităților de întârziere pretinse până la zi, calcul necombătut de către pârâtă, că deși utilizator în temeiul unui contract de leasing, reclamanta a avut acordul proprietarului autovehiculului avariat pentru recuperarea prejudiciului, pentru care nu a fost despăgubită de către societatea de asigurări întrucât avarierea s-a făcut prin accidentul produs de un terț, respectiv de prepusul pârâtei asigurat la o altă societate de asigurare.

Împotriva deciziei instanței de apel pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului său, recurenta pârâtă reia susținerile din apel, criticând instanța de apel pentru a nu fi ținut cont de excepția prematurității acțiunii invocată în apel, ca și de nulitatea expertizei efectuate la fond, aspecte pe care recurenta le califică drept încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta reia și critica formulată și în apel și care vizează atât instanța de fond cât și instanța de apel privind neexaminarea lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, ea fiind utilizator al autovehiculului avariat, având obligația decurgând din contractul de leasing de a asigura respectivul autovehicul și care, deci, trebuia să ceară acoperirea prejudiciului de la societatea la care asigurase menționatul bun.

Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că motivele invocate de recurentă în recurs au fost invocate de aceeași parte și în apel și au fost cercetate atent de instanța de apel care le-a respins întemeiat.

Critica formulată de recurentă referitoare la respingerea de către instanța de apel a excepției invocate în apel a nulității expertizei administrate în cauză la fond pentru nedepunerea jurământului de către expert nu poate fi acceptată, reținându-se în acest sens că în mod întemeiat a fost respinsă și de către instanța de apel.

Deși art. 206 C. proc. civ., pe care se întemeiază recurenta a fost abrogat, astfel că ar trebui să nu mai fie examinată critica formulată de recurentă, se reține totuși că expertul a depus jurământul în fața instanței la 6 ianuarie 2004, iar lipsa încheierii prin care instanța a constatat depunerea jurământului nu a fost invocată de pârâta recurentă nici la termenul din 26 ianuarie 2004, primul termen după desemnarea expertului, nici la termenul din 23 februarie 2004 când s-a constatat depus raportul de expertiză și cererea pârâtei recurente de chemare în garanție a lui B.N.A., nici la termenul din 22 martie 2004 când reclamanta intimată a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar recurenta pârâtă a declarat că nu are de formulat obiecțiuni, nici cu prilejul formulării de ea însăși a obiecțiunilor la raportul de expertiză tehnică și nici ulterior sau la termenul de dezbatere în fond, astfel că făcându-se aplicarea art. 108 alin. (3) și (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constatând că recurenta pârâtă nu a dovedit că ar fi suportat o vătămare prin lipsa încheierii în discuție în mod întemeiat, instanța de apel a respins excepția nulității expertizei ridicată numai prin apelul declarat de pârâtă recurenta de față.

Nici critica referitoare la pronunțarea hotărârii instanței de fond cu ignorarea neîndeplinirii de către reclamantă a procedurii prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., nu poate fi primită. Așa cum corect a stabilit instanța de apel excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., care nu a fost invocată la fond, este neîntemeiată, reclamanta făcând dovada, în apel că a convocat pe pârâta recurentă la conciliere, așa cum rezultă și din faxul E 1901 din 4 iunie 2002 de răspuns trimis de aceasta.

De altfel, nici reproșul adresat de pârâta recurentă reclamantei intimate referitor la faptul că nu i s-au comunicat actele doveditoare ale cuantumului prejudiciului a cărui valoare face obiectul cauzei de față nu este întemeiat, recurenta pârâtă solicitând ea însăși o expertiză tehnică auto-extrajudiciară cu privire la daunele produse autocamionului Scania în litigiu, expertiză depusă acesteia la 6 martie 2002 de către expertul ing. D.D.S.

Față de cele de mai sus critica formulată de recurenta pârâtă referitoare la încălcarea de către instanța de apel în pronunțarea deciziei recurate a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi respinsă.

Recurenta pârâtă critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a O.G. nr. 51/1997, ca și a prevederilor contractului de leasing nr. 69-03058 intervenit între intimata reclamantă ca utilizator și SC S.C. SA din Suedia ca finanțator, aceasta din urmă fiind proprietara autotractorului avariat, situație față de care intimata nu ar justifica interesul în promovarea acțiunii de față.

Critica menționată a fost formulată și în apel și instanța de control judiciar a respins-o întemeiat.

Într-adevăr, specific contractului de leasing este obligația utilizatorului de a folosi bunul luat în leasing potrivit destinației sale economice, de a-l păstra în starea în care l-a primit, pe toată durata de utilizare prevăzută și, în principiu, de a-l asigura la un asigurător agreat de leasor, în beneficiul acestuia, sau cel puțin de a suporta prima de asigurare a respectivului bun. Indiferent de prevederile din contractul de leasing și de situația derulării acestuia, intimata reclamantă era obligată față de leasor să păstreze autotractorul în starea în care l-a primit de la proprietar la momentul încheierii contractului de leasing, astfel că, bunul fiind avariat, este interesată să obțină contravaloarea prejudiciului fie de la autorul accidentului, fie de la comitentul acestuia, recurenta pârâtă de față. Mai mult, în speță, intimata reclamantă a făcut dovada că leasorul proprietar al bunului a împuternicit-o să recupereze în numele său și pentru el prejudiciul produs de recurentă autotractorului avariat.

În sfârșit, în cauză este neimportant contractul de asigurare încheiat de leasor sau de reclamantă pentru asigurarea autotractorului, câtă vreme prejudiciul creat acestuia este rezultatul faptei prepusului recurentei pârâte, care era obligat să fi încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă auto în temeiul căruia societatea de asigurare a și acoperit parțial prejudiciul, în limita valorică stabilită de lege, diferența urmând a fi suportată de terțul cauzator al prejudiciului care, potrivit reglementărilor în vigoare în materie de asigurări bunuri putea fi acționat în justiție, el sau comitentul acestuia, ca în speța de față, de către proprietarul autovehiculului avariat, de către utilizatorul acestuia sau de către asigurătorul C. al menționatului bun.

În fine, recurenta pârâtă fiind terț față de contractul de leasing evocat nu este îndrituită a invoca greșita sau corecta aplicare a acestuia de către părți, leasor și utilizator, ori gradul și modul în care utilizatorul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin menționatul contract.

Astfel fiind, se constată că nici motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 invocate de recurenta pârâtă nu sunt întemeiate, instanța de apel interpretând corect contractul de leasing încheiat de reclamanta intimată și făcând o corectă aplicare atât a dispozițiilor O.G. nr. 51/1997 cât și ale Legii nr. 136/1995.

Constatându-se, deci, că instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC H. SA Brașov împotriva deciziei nr. 105/ Ap din 26 mai 2005 a Curții de Apel Brașov, secția comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2006.