ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7603/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin notificările

înregistrate sub nr. 1098 din 13 august 2001 și 301 din 14 februarie 2002 la

Executorul judecătoresc și înregistrate la Primăria Municipiului București,

petiționarul G.A.A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, a solicitat

restituirea imobilului situat în București, alcătuit din 4395 mp teren și

construcții compuse din 4 camere; 2 antreuri; 1 marchiză; 1 birou; 1 bucătărie;

1 baie; 2 closete; pod; pivniță; 1 garaj cu 2 camere; o magazie.

În motivarea notificării,

petiționarul a arătat că este moștenitorul bunicului său E.P., decedat la 11

aprilie 1974 în Franța. Bunicul său, în calitate de proprietar al Societății de

Fabrici de Zahăr și Rafinării din România, a dobândit, în baza actului de

vânzare-cumpărare din 13 iulie 1911, proprietatea asupra terenului situat în

București, precum și a construcțiilor existente pe acesta.

Singurele moștenitoare ale

defunctului său bunic E.P. au fost cele două fiice ale sale: L.J.B. (căsătorită

cu K.B.), cunoscută și sub numele de L. și M.G. (căsătorită G.).

Natura moștenirii este

testamentul întocmit de E.P. la 5 martie 1968 la Beirut.

Mătușa sa, L.J.B., a lăsat

prin testament soțului său K.B. toată averea, ea decedând la 18 ianuarie 1985

în S.U.A.

La rândul său, B.K. a

decedat și el la 30 noiembrie 1988 în S.U.A., iar, lui, petiționarului, i-a

revenit întreaga masă succesorală în calitate de legatar universal.

Petiționarul a mai arătat că

toate construcțiile de pe teren au fost demolate, iar terenul ce a fost

proprietatea bunicului său se află în posesia unei societăți comerciale.

Prin dispoziția nr. 3701 din

24 ianuarie 2005 emisă de Primăria Municipiului București au fost respinse

notificările ca nedovedite, în sensul că petiționarul nu a depus acte care să

ateste dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor.

Prin cererea înregistrată la

data de 18 aprilie 2007, reclamantul G.A.A., în contradictoriu cu Primăria

Municipiului București, a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3701

din 24 ianuarie 2005, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a

imobilului, teren menționat, arătând că deși a depus toate actele ce fac dovada

calității sale de persoană îndreptățită, în mod nelegal i s-au respins

notificările.

Fiind astfel investit,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1172 din 14

septembrie 2007, a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din contractul de vânzare-cumpărare depus la

dosar rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilului a aparținut SC

D.S.R.Z. și nu unei persoane fizice, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada

nici a transmiterii succesiunii de la E.P., bunicul reclamantului, către acesta

din urmă.

Potrivit Legii nr. 10/2001,

modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, reclamantul ar fi trebuit să

facă dovada că bunicul său era proprietar sau unicul asociat al persoanei

juridice care a deținut imobilul la data preluării acestuia în mod abuziv, să

depună bilanțul contabil al societății la data naționalizării (anul 1948) din

care să rezulte activul și pasivul, respectiv înregistrarea în activul

societății a acestui imobil, precum și tabelul cu numele asociaților și părțile

sociale deținute de către aceștia, așa cum cer dispozițiile art. 22 din Legea

nr. 10/2001.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3409din 5 iulie

2007 de B.N.P. C.M.P., reclamantul G.A.A. a vândut drepturile litigioase ce fac

obiectul dosarului nr. 13585/3/2007 al Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, numiților R.C.M.; M.B.C. și A.I.

În această calitate,

cumpărătorii de drepturi litigioase au formulat apel împotriva sentinței civile

nr. 1172 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Prin decizia nr. 36 A din 21

februarie 2008 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, a admis

apelurile formulate de reclamanții: R.C.M.; M.B.C. și A.I.

A schimbat în tot sentința

și pe fond:

A admis contestația.

A dispus anularea

dispoziției nr. 3701 din 24 ianuarie 2005 emisă de Primăria Municipiului

București, prin Primarul General.

A obligat pe pârât să

înainteze către A.V.A.S. notificările înregistrate în evidențele sale sub nr.

1098 din 13 august 2001 și nr. 301 din 14 februarie 2002 formulate de G.A.A.,

autorul cu titlu particular al apelanților.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că debitorul obligației de a soluționa notificarea

numitului G.A.A., nu era Primăria Municipiului București, deoarece aceasta nu

are calitate de persoană deținătoare a imobilului, acesta găsindu-se în patrimoniul

societății SC A. SA.

Întrucât Primăria

Municipiului București a procedat nelegal la soluționarea notificărilor, fără

a-și verifica propria competență pentru emiterea dispoziției de soluționare a

cererilor cu care fusese investită, dispoziția emisă și contestată este lovită

de nulitate, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 25 din Legea

nr.10/2001, republicată, precum și ale art. 29 și art. 31 din aceeași lege.

Drept urmare, a concluzionat

instanța de apel, entitatea ce va trebui să soluționeze notificările este

instituția publică implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S. (succesorul

F.P.S.), iar nu SC A. SA, deoarece aceasta este integral privatizată din anul

2000, situație în care este exclusă aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri au declarat recurs atât reclamanții: R.C.M.; M.B.C. și A.I. cât și

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

I. Prin recursul declarat,

reclamanții invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susțin, în esență, că

instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr.

10/2001, republicată, întrucât notificările trebuiau trimise spre soluționare

unității deținătoare, în speță SC A. SA și nu instituției implicată în privatizare,

cum greșit s-a procedat.

II. Prin recursul declarat,

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține, în esență, că

instanța de apel trebuia să aibă în vedere numai înscrisurile depuse la dosarul

ce a stat la baza emiterii dispoziției și printre care nu se regăsesc acte

doveditoare. În sensul Legii nr. 10/2001 actele doveditoare se depun fie odată

cu notificarea fie până la soluționarea acesteia.

În acest fel, instanța de

apel a interpretat greșit prevederile art. 22-23 din actul normativ menționat.

I. Referitor la recursul

reclamanților, se constată că acesta este nefondat.

Conform art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată, „În termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe,

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură.

Conform art. 29 alin. (3)

din același act normativ „În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2),

măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care

efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin.

(1) fiind aplicabile în mod corespunzător”.

Din dispozițiile art. 25

alin. (1) din actul normativ menționat rezultă că notificarea se soluționează

de unitatea deținătoare.

Cum, în speță, Primăria

Municipiului București nu avea calitate de persoană deținătoare a imobilului,

acesta găsindu-se în patrimoniul SC A. SA, în mod just instanța de apel a

constatat că dispoziția emisă de pârâtă este lovită de nulitate și a trimis

notificările spre competentă soluționare instituției publice implicată în

privatizare, respectiv A.V.A.S., în raport de prevederile art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 și nu la societatea SC A. SA, deoarece aceasta este

privatizată integral din anul 2000, situație în care este exclusă aplicarea

art. 21 prin Legea nr. 10/2001, republicată.

De aceea, în raport de considerentele

ce preced, recursul reclamanților se privește ca nefondat și va fi respins în

consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

II. Referitor la recursul

pârâtului Municipiul București:

Conform art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

În speță, motivul de recurs

a fost indicat formal, în condițiile în care critica formulată nu vizează

soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Cum motivul indicat în

cererea de recurs nu se încadrează în textul legal indicat de recurent,

recursul acestuia se privește ca nefondat și va fi respins în consecință, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanții: R.C.M.; A.I. și M.B.C. și de pârâtul Municipiul

București, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 36 A din 21 februarie

2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 noiembrie 2008.