ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2859/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 26 iulie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul Z.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Elveția pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Prin sentința civilă nr. 1085 din 5 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Pârâtul a fost returnat din Elveția, deoarece a stat în această țară fără forme legale, dar având pașaport valabil.

Din probatoriile administrate de reclamantă nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere de către tribunal pentru a lua împotriva pârâtului măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005, modificată prin O.G. nr. 5/2006. Prin decizia civilă nr. 246A din 18 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Contrar susținerilor apelantei, instanța de judecată este aceea care, în raport de situația concretă, apreciază asupra aplicării sancțiunii legale solicitate, în limitele termenelor stabilite, fără ca aceasta să însemne o cenzurare a actelor și măsurilor dispuse de autoritățile străine, în speță cele elvețiene.

Este reală susținerea apelantei, în sensul că dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă restrângerea lui nu trebuie să fie arbitrară, în absența unei justificări pentru această îngrădire. În acest context, afirmația reclamatei, în sensul că se tinde la stoparea migrației ilegale nu reprezintă un argument viabil pentru adoptarea măsurii restrictive, fiind necesar ca în fiecare caz particular să se arate care este pericolul înfrângerii acestei finalități. În speță, din probatoriul sumar administrat în cauză rezultă doar că poliția elvețiană a luat măsura returnării pârâtului în România pentru ședere ilegală, fără ca aceasta să constituie un motiv pentru a i se restrânge pârâtului dreptul la liberă circulație.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Elveția la data de 11 iulie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern.

Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale, inclusiv de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Returnarea unui cetățean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acelui stat, iar autoritățile române nu au competența de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile elvețiene. În speță, cu talonul de returnare și declarația olografă a pârâtului s-a făcut dovada că acesta și-a pierdut actul de identitate și nu a întreprins niciun demers pentru a obține un document care să dovedească legalitatea șederii și identitatea sa.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare. Curtea de apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă. Într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Elveția la data de 11 iulie 2007 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în acest stat. Chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a dovedit faptul că atitudinea pârâtului ar putea amenința ordinea internă a statului elvețian.

Cum în speță reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale, în mod legal curtea de apel a decis că nu sunt întrunite condițiile restrângerii unui drept fundamental al cetățeanului, față de dispozițiile Legii nr. 248/2005, coroborate cu cele ale art. 25 din Constituția României. Recursul declarat de reclamantă este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 246 A din 18 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.