ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2859/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 iulie 2007,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor

și Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe

pârâtul

Z.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă

pârâtului dreptul la liberă circulație în Elveția pentru o perioadă de cel mult

3 ani.

Prin sentința civilă

nr. 1085 din 5 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins cererea ca nefondată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Pârâtul a fost

returnat din Elveția, deoarece a stat în această țară fără forme legale, dar

având pașaport valabil.

Din probatoriile

administrate de reclamantă nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în

vedere de către tribunal pentru a lua împotriva pârâtului măsura restrângerii

dreptului la liberă circulație, în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005,

modificată prin O.G. nr. 5/2006.

Prin decizia civilă

nr. 246A din 18 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Contrar susținerilor

apelantei, instanța de judecată este aceea care, în raport de situația

concretă, apreciază asupra aplicării sancțiunii legale solicitate, în limitele

termenelor stabilite, fără ca aceasta să însemne o cenzurare a actelor și

măsurilor dispuse de autoritățile străine, în speță cele elvețiene.

Este reală susținerea

apelantei, în sensul că dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut,

însă restrângerea lui nu trebuie să fie arbitrară, în absența unei justificări

pentru această îngrădire.

În acest context,

afirmația reclamatei, în sensul că se tinde la stoparea migrației ilegale nu

reprezintă un argument viabil pentru adoptarea măsurii restrictive, fiind

necesar ca în fiecare caz particular să se arate care este pericolul

înfrângerii acestei finalități.

În speță, din

probatoriul sumar administrat în cauză rezultă doar că poliția elvețiană a luat

măsura returnării pârâtului în România pentru ședere ilegală, fără ca aceasta

să constituie un motiv pentru a i se restrânge pârâtului dreptul la liberă

circulație.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea

cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Elveția la data de 11

iulie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

Dreptul la

liberă circulație nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ

prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale

și a ordinii publice, având în vedere că problema migrației ilegale din România

spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan

intern.

Astfel, nu se poate

susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în

străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încalcă prevederile din Constituție sau din alte instrumente

juridice internaționale, inclusiv de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Returnarea

unui cetățean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a

acelui stat, iar autoritățile române nu au competența de a se pronunța asupra

legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

elvețiene.

În speță, cu talonul

de returnare și declarația olografă a pârâtului s-a făcut dovada că acesta și-a

pierdut actul de identitate și nu a întreprins niciun demers pentru a obține un

document care să dovedească legalitatea șederii și identitatea sa.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Curtea de apel nu a

reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor

care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară

Constituției sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă

circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu

este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă.

Într-adevăr,

simpla returnare a pârâtului din Elveția la data de 11 iulie 2007 nu poate să

constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului

acestuia la libera circulație în acest stat.

Chiar dacă

instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată în baza acordului

de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație

pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a dovedit faptul că atitudinea pârâtului ar

putea amenința ordinea internă a statului elvețian.

Cum în speță

reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea

măsurii solicitate față de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes

de ordin general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale, în mod

legal curtea de apel a decis că nu sunt întrunite condițiile

restrângerii unui drept fundamental al cetățeanului, față de

dispozițiile Legii nr. 248/2005, coroborate cu cele ale art. 25 din Constituția

României.

Recursul

declarat de reclamantă este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 246 A

din 18 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2008.