ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6860/2007

HOTĂRÂRE
19.10.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6860/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra cauzei de față a reținut cele ce succed:

Tribunalul Bihor, prin sentința

civilă nr. 241/c din 27 februarie 2007, a respins acțiunea formulată de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte prin care a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație a pârâtei T.L.E. pentru o perioadă

de cel mult trei ani.

În susținerea soluției pronunțate se

arată că prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat

aplicabilitatea întrucât de la 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii

Europene, parte a Convenției Europene a Drepturilor Omului, care în art. 2 pct.

1 și 2 reglementează libertatea de circulație, la pct. 3 arătându-se că

exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele

ce privesc securitatea, siguranța și ordinea publică.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins ca nefondat de Curtea de

Apel Oradea prin decizia civilă nr. 215/A din 17 mai 2007.

Prin considerentele deciziei se

arată că simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația,

ieșirea străinilor nu este de natură a constitui, în sine, o conduită ce să

justifice, prin ea însăși, o măsură de limitare a libertății de circulație.

Limitarea libertății de circulație implică și existența unei amenințări

serioase, suficiente la cerințele de ordine publică, de natură a afecta

interesele fundamentale ale societății.

Decizia a fost atacată cu recurs de

reclamant, care a criticat-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. având în vedere cele ce urmează.

Pârâta a fost returnată din Italia

la 23 mai 2006, pentru ședere ilegală, în baza Acordului de readmisie încheiat

de România cu această țară.

Dispozițiile art. 38 și art. 39 din

Legea nr. 248/2005 nu au o aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin

nici un alt act normativ, neexistând nici un impediment legal ca aceste texte

să nu fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2007.

Protocolul adițional nr. 4 al CEDO

prevede la art. 2 alin. (4) că drepturile recunoscute la alin. (1) pot să facă

obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de

interesul public într-o societate democratică.

Or, Legea nr. 248/2005 este cea care

stabilește aceste îngrădiri cărora toți cetățenii români, fără discriminare,

trebuie să li se supună.

Analizând decizia recurată în

considerarea criticilor formulate și a probatoriilor administrate, Înalta Curte

reține că recursul este nefondat pentru motivele ce urmează:

Pârâta a părăsit România la 4 mai

2006 cu autocarul în direcția Italia, traversând Ungaria și Austria. La 20 mai

2006 a fost reținută de autoritățile italiene și returnată în țară la 23 mai

2006, cu motivarea că stă ilegal în această țară. Situația de fapt descrisă

rezultă din chiar probele administrate de reclamantă.

În atare situație simpla

neîndeplinire a formalităților cerute de legea italiană referitoare la dreptul

de ședere pe teritoriul său a pârâtei, ședere ce a durat cel mult două

săptămâni, nu poate fi însă încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță

sau sănătate publică, prevăzute de art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4 la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

drept temei al restrângerii dreptului la liberă circulație.

Așadar, instanța de apel constatând

incidența normei europene în conflict cu legea internă, art. 38 și art. 39 din

Legea nr. 248/2005 și recunoscând preeminența celei dintâi, a procedat corect

atunci când a respins apelul reclamantei.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală

de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 215 din 17 mai 2007 a Curții de Apel

Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie

2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6829/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 24 ianuarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul C.Ș., solicitând restrângerea dreptului acestuia la liberă
ÎCCJ 2007-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6297/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs, constată următoarele: Prin acțiunea întocmită la 20 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Bihor reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea ex
ÎCCJ 2007-11-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8146/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 363 din 27 martie 2007 a Tribunalului Bihor a fost respinsă acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, prin care s-a
ÎCCJ 2007-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6291/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 1 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Bihor, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței
ÎCCJ 2007-11-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7756/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 24 ianuarie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dre
Sursă