ÎCCJ, Decizia nr. 169/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1676 din

10 martie 2005, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca

instanță de recurs, a admis cererea formulată de pârâta C.M. T. Iași și a

suspendat executarea silită a deciziei nr. 517/2004, a Curții de Apel Iași,

secția comercială și de contencios administrativ, până la soluționarea

recursului declarat împotriva acesteia.

Împotriva acestei încheieri,

C.M. S. Iași a declarat recurs, susținând că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute

de legea procesual civilă și că cererea de suspendare a executării hotărârii a

fost semnată de o persoană ce nu avea calitatea de reprezentant al C.M. T.

Iași.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a

fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția

comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în

condițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 403 alin. (3) și (4)

din același cod.

Prin recursul declarat este

vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii provizorii de

suspendare a executării hotărârii, în considerarea de către reclamantă, a

caracterului autonom al acesteia.

Însă, caracterul autonom al

încheierii prin care s-a soluționat cererea de suspendare provizorie a

executării unei hotărâri definitive, este exclus, în raport cu dispozițiile art.

255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății

și ale art. 300 alin. (2) din același cod, prin care este reglementată

competența instanței sesizate, cu judecarea recursului de a dispune, motivat,

suspendarea executării hotărârii atacate.

Pe de altă parte, potrivit art.

299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile

pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală

statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a

suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare.

Cu privire la încheierile

prin care se soluționează cererea de suspendare sau suspendare provizorie a

executării hotărârii atacate, legea procesual civilă nu a reglementat

posibilitatea atacării separate cu recurs.

Ca atare, încheierea prin

care s-a soluționat cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii

atacate cu recurs, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de

legea procesual civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunța în cauză, în

această etapă procesuală.

Or, conform art. 299 C.

proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive,

stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) din același cod.

Pe de altă parte, conform art.

377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la

art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul

unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin

exercitare.

Drept urmare, posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Așadar, în raport cu

principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer

a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de

legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar

prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca

fiind inadmisibil.

Mai este de reținut că

sintagma

„

aplicarea corespunzătoare

a dispozițiilor art. 403 alin. (2)

și 4”

la care

face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia

modificării art. 299 din același cod.

Drept urmare, calea de atac

a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunțate în

condițiile art. 403 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privește exclusiv

hotărârile pronunțate în primă instanță.

Pe de altă parte, potrivit art.

22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 19 din

Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competența secțiilor, de a judeca

recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20

din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă

instanță, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de

calitatea persoanei.

Din coroborarea textelor

legale menționate rezultă că secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în

cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate

cu recurs.

Așadar, cum recursul nu

privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere

a secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în etapa

procesuală a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză, va fi o

hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din

Legea nr. 304/2004.

Ca atare, în raport cu

dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit

ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

Or, a recunoaște unei căi de

atac, aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât

cele prevăzute de legea procesual civilă, cu încălcarea principiului

legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de

determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire în acest

caz și la dispozițiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., corespunzător

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, același

pentru persoane aflate în situați identice, asigură un control judiciar efectiv

al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală,

privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind dreptul la un

proces echitabil reglementat prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce

preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile

de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de

exercitare stabilite de legea procesual civilă și a respinge, ca inadmisibilă,

orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză aceste cerințe

se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind

întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de C.M. S. Iași împotriva încheierii nr. 1676 din 10 martie

2005, pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în dosarul nr. 356/2005.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2005.