ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5937/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 236 din 23

februarie 2007 a Tribunalului Vâlcea a fost respinsă cererea formulată de

Direcția Generală de Pașapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului

la liberă circulație al pârâtei T.E., pe o perioadă de cel mult 3 ani.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere în esență că prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005,

trebuie interpretate și aplicate în conformitate cu legislația europeană. Art.

27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din

29 aprilie 2004 prevede că statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță națională

sau sănătate publică. În speță, s-a dispus returnarea pârâtei din Italia, fără

să se dovedească existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate

dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a persoanelor. Au fost

avute în vedere și prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

precum și art. 25 din Constituție, în raport de care s-a considerat că nu sunt

aplicabile dispozițiile legii interne.

Apelul declarat de Direcția Generală

de Pașapoarte împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia nr. 148

din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești.

S-a avut în vedere în esență că

Legea nr. 248/2005 nu a fost modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse

în Directiva nr. 2004/38/CE, astfel că nu este aplicabilă. Pe fond s-a apreciat

că simpla încălcare a dreptului de ședere a pârâtei pe teritoriul Italiei nu

constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societății, în condițiile în care Directiva prevede că

„nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt

legate de considerații de prevenție generală”. S-a considerat că expulzarea

pârâtei din Italia nu este suficientă prin ea însăși, pentru ca instanța română

să interzică dreptul la liberă circulație, a celei în cauză.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recursul de față, solicitând modificarea ei și

restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei pe teritoriul Italiei,

pe o perioadă de cel mult 3 ani.

Se susține că în mod greșit nu s-a

făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din

Legea nr. 248/2005, considerându-se că acestea contravin reglementărilor

internaționale.

Recursul este întemeiat, urmând a fi

admis în sensul celor ce urmează:

Potrivit art. 2 alin. (4) din

Protocolul nr. 4 la CEDO drepturile recunoscute în paragraful I pot de

asemenea, în anumite zone, să facă obiectul unor restrângeri, care, prevăzute

de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Tot astfel, art. 27 din Directiva

nr. 2004/38/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă

libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine

publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă

principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei

în cauză.

Potrivit art. 6 alin. (1) din

aceeași directivă, cetățenii Uniunii au dreptul la ședere pe teritoriul altui

stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni.

În speță, s-a făcut dovada că pârâta

a intrat în Italia la 4 mai 2006 și a stat în această țară până la data de 11

octombrie 2006, când a fost returnată în aplicarea unei hotărâri judecătorești

de expulzare.

În aceste condiții, în care pârâta a

depășit timpul de ședere în Italia, la care s-a făcut referire, precum și că

s-a dispus expulzarea sa prin hotărâre judecătorească, rezultă că sunt pe

deplin aplicabile prevederile legii interne, respectiv art. 38 și art. 39 din

Legea nr. 248/2005, în raport de care recursul de față va fi admis, conform

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei recurate,

precum și a sentinței pronunțate în cauză.

În rejudecare, se va admite cererea,

dispunându-se limitarea dreptului la liberă circulație al pârâtei pe teritoriul

Italiei, pe timp de 6 luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 148 A

din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 236 din 23 februarie 2007 a Tribunalului Vâlcea, și

rejudecând admite cererea, dispune limitarea exercitării dreptului la liberă

circulație al pârâtei T.E., pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 6 luni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.