ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6068/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față, constată Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 292 din 9 martie 2007 a respins cererea Direcției Generale de Pașapoarte prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia al pârâtei A.L., pe o perioadă de cel mult trei ani. În motivarea hotărârii se arată că din probele administrate nu s-a făcut dovada existenței vreunuia din cazurile în care legislația națională și comunitară permit restrângerea dreptului fundamental la liberă circulație ca o măsură excepțională, respectiv ordinea publică, sănătatea publică, siguranța publică, prevenirea faptelor penale sau apărarea drepturilor altora.

Hotărârea primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Pitești, care prin decizia civilă nr. 161 A din 13 aprilie 2007 a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Prin considerentele deciziei se arată că potrivit Directivei nr. 2004/38/CE dreptul la liberă circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor lor de familie poate fi restrâns doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Curtea a făcut aplicarea efectului direct al Directivei în considerarea principiului siguranței dreptului comunitar deoarece România avea obligația să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost îndeplinită până la 1 iulie 2007. În speță, neexistând una din situațiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directivă și, drept urmare, nu se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează: Dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care persoana în cauză îl reprezintă pentru valorile sociale protejate. Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, în speță cele italiene, ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională.

Aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 constituie un caz strict reglementat de lege în sensul art. 25 din Constituție și al art. 2 alin. (4) al Protocolului nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, singura condiție de restrângere a dreptului la liberă circulație este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.

Această reglementare restrictivă vine însă în contradicție cu prevederile Directivei 2004/38 ce permit limitarea dreptului fundamental la liberă circulație doar în situații excepționale, privind motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică, art. 27 alin. (1). Pentru ca ceste motive de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la liberă circulație, este necesar totodată să fie respectat principiul proporționalității, iar conduita persoanei în cauză să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, art. 21 alin. (2). Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel, să fie ignorată exigența normei comunitare.

Nerespectarea culpabilă a cerințelor de ședere pe teritoriul Italiei de către intimata A.L., a fost sancționată și s-a consumat prin adoptarea măsurii returnării, iar la momentul la care reclamanta a solicitat restrângerea liberei circulații a intimatei, normele incidente nu mai impun condiții decurgând din nerespectarea anterioară a unei cerințe de ședere în spațiul Uniunii. Pentru considerentele arătate, instanța reținând că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 161/A din 13 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2007.