ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 24 iulie 2006, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 9138 din 22 octombrie 2003, emisă de pârâtă, cu motivarea că, prin Hotărârea nr. 9138 din 27 martie 2003, pârâta i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/200, iar ulterior, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, a anulat hotărârea inițială, susținând că localitatea din care reclamantul s-a refugiat, satul Bica, se afla pe teritoriul României și, în consecință, persecuția etnică nu era posibilă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 367 din 27 septembrie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 – 15 octombrie 1944, cu acordarea drepturilor bănești aferente începând cu data de 1 aprilie 2003. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că delimitarea teritorială dintre România și Ungaria (urmare a Dictatului de la Viena) trecea chiar prin satul Bica, terenurile agricole ale locuitorilor satului rămânând în teritoriul cedat Ungariei. Din acest motiv familia reclamantului, asemeni consătenilor săi, era obligată să treacă granița pentru întreținerea acestor terenuri, expunându-se adesea schimbului de focuri dintre grănicerii români și cei unguri.

Această situație și temerea că întregul sat va fi ocupat de trupele hortyste a determinat refugiul familiei reclamantului în comuna Râșca. Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C. susținând că, în speță, proba testimonială nu poate fi primită deoarece înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv extrase din lucrarea Recensământul 1941 – Transilvania și înregistrările Arhivelor Naționale, dovedesc contrariul. În consecință, satul Bica rămânând pe teritoriul României, nu se poate susține că familia reclamantului a fost persecutată etnic. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu. Potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G, nr. 127/2000, dovada îndeplinirii cerințelor legii se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declarații de martori.

Din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că localitatea de domiciliu a reclamantului, satul Bica, s-a aflat pe granița dintre România și Ungaria, teritoriul său fiind divizat între cele două state, reprezentând un adevărat câmp de luptă între grănicerii români și cei maghiari pentru cucerirea întregii localități urmarea acestui fapt fiind, pe de o parte persecuția etnică exercitată asupra populației de către autoritățile maghiare, în zona ocupată de ele, iar pe de altă parte temerea că, aceste lupte ar putea duce la ocuparea întregului sat de către trupele maghiare, cu consecințele de rigoare pentru populația de origine română.

Deși a susținut contrariul, în motivele de recurs depuse la dosar, recurenta nu a depus nici la fond și nici în instanța de recurs înscrisurile invocate în sprijinul afirmațiilor sale și nici nu a probat motivul pentru care a revenit asupra hotărârii inițiale prin care îi recunoscuse intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Pe cale de consecință constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 , motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 367 din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2007.