ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 24 iulie 2006, reclamantul R.I. a solicitat, în

contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 9138 din 22 octombrie 2003,

emisă de pârâtă, cu motivarea că, prin Hotărârea nr. 9138 din 27 martie 2003,

pârâta i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/200, iar

ulterior, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, a anulat hotărârea

inițială, susținând că localitatea din care reclamantul s-a refugiat, satul

Bica, se afla pe teritoriul României și, în consecință, persecuția etnică nu

era posibilă.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 367

din 27 septembrie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a

obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15

septembrie 1940 – 15 octombrie 1944, cu acordarea drepturilor bănești aferente

începând cu data de 1 aprilie 2003.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că din probele testimoniale administrate în cauză a

rezultat că delimitarea teritorială dintre România și Ungaria (urmare a

Dictatului de la Viena) trecea chiar prin satul Bica, terenurile agricole ale

locuitorilor satului rămânând în teritoriul cedat Ungariei. Din acest motiv

familia reclamantului, asemeni consătenilor săi, era obligată să treacă granița

pentru întreținerea acestor terenuri, expunându-se adesea schimbului de focuri

dintre grănicerii români și cei unguri. Această situație și temerea că întregul

sat va fi ocupat de trupele hortyste a determinat refugiul familiei

reclamantului în comuna Râșca.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C. susținând că, în speță,

proba testimonială nu poate fi primită deoarece înscrisurile depuse la dosarul

cauzei respectiv extrase din lucrarea Recensământul 1941 – Transilvania și

înregistrările Arhivelor Naționale, dovedesc contrariul. În consecință, satul

Bica rămânând pe teritoriul României, nu se poate susține că familia

reclamantului a fost persecutată etnic.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia

persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă

localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit dispozițiilor art.

4 din H.G, nr. 127/2000, dovada îndeplinirii cerințelor legii se poate face cu

înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declarații de martori.

Din probele testimoniale

administrate în cauză a rezultat că localitatea de domiciliu a reclamantului,

satul Bica, s-a aflat pe granița dintre România și Ungaria, teritoriul său

fiind divizat între cele două state, reprezentând un adevărat câmp de luptă

între grănicerii români și cei maghiari pentru cucerirea întregii localități

urmarea acestui fapt fiind, pe de o parte persecuția etnică exercitată asupra

populației de către autoritățile maghiare, în zona ocupată de ele, iar pe de

altă parte temerea că, aceste lupte ar putea duce la ocuparea întregului sat de

către trupele maghiare, cu consecințele de rigoare pentru populația de origine

română.

Deși a susținut contrariul,

în motivele de recurs depuse la dosar, recurenta nu a depus nici la fond și nici

în instanța de recurs înscrisurile invocate în sprijinul afirmațiilor sale și

nici nu a probat motivul pentru care a revenit asupra hotărârii inițiale prin

care îi recunoscuse intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al Legii nr.

189/2000.

Pe cale de consecință

constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304

1

, motive de casare

sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge

ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 367 din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2007.