ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 416 din 15 martie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantul S.J., cunoscut și sub numele de T.I., S.A., cunoscut și sub numele T.A.S. și S.N., cunoscută și sub numele T.Ș.N., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București și Primarul general al municipiului București.

Au fost obligați pârâții să emită dispoziție motivată prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură a apartamentului 1 situat în București, ce face obiectul notificării nr. 260 din 6 februarie 2002 înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 22725 din 8 februarie 2002. În motivarea hotărârii se arată că au trecut mai mult de 60 de zile de la data comunicării către unitatea notificată a actelor necesare soluționării notificării și că modalitatea de răspuns la notificare cât și termenul în care trebuie să răspundă sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 421 A din 19 iunie 2007 a respins, ca nefondat, apelul declarat de Primăria municipiului București, prin primar general, împotriva sentinței atacate, pentru considerentele ce urmează: Din datele speței rezultă că reclamanții au depus odată cu notificarea de restituire actele doveditoare de care au înțeles să se prevaleze în soluționarea acesteia, individualizate în cuprinsul notificării existente la filele 7 – 8 dosar fond, fără ca unitatea deținătoare să le solicite în scris, în 60 de zile de la primirea notificării, completarea documentației de restituire, astfel că într-o atare situație, unitatea deținătoare avea obligația să se pronunțe asupra notificării de restituire în termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia, în limita actelor depuse de reclamanți, respectiv până la data de 8 aprilie 2002. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Municipiul București, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. pentru considerentele ce urmează: Instanța de apel a obligat greșit recurentul să răspundă la notificare printr-o dispoziție motivată, deoarece notificatorii nu au depus toate actele de care înțeleg să se folosească în susținerea notificării sau o adresă prin care să se aducă la cunoștința comisiei că nu mai au acte de depus, astfel încât termenul de 60 de zile nu a început să curgă. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate, instanța reține cele ce succed. Unul din temeiurile indicate de recurent îl reprezintă dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Instanța nu va avea în vedere acest motiv de recurs, deoarece pct. 10 al art. 304 a fost abrogat prin art. I, pct. 111 din O.U.G.

nr. 138/2000, pct. 111 1 fiind introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005. Drept urmare, criticile formulate vor fi analizate doar din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., respectiv încălcarea unor norme de drept material din Legea nr. 10/2001, art. 23 alin. (1) (art. 25 după republicarea legii din septembrie 2005). Dispozițiile art. 23 alin. (1) stabilesc că termenul de soluționare a notificării este de 60 de zile și că el are două date de referință, fie data notificării, fie, după caz, data depunerii actelor doveditoare. Astfel cum a reținut și instanța de apel, reclamanții și-au îndeplinit obligațiile legale de a depune actele doveditoare de care au înțeles să se prevaleze în soluționarea acesteia.

Chiar în situația în care s-ar fi constatat absența unora dintre acte, unitatea deținătoare avea obligația să comunice în scris reclamanților, în intervalul de 60 de zile de la primirea notificării, necesitatea completării actelor doveditoare, cu individualizarea expresă a acestora, sens în care sunt prevederile pct. 23.1. alin. (4) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în vigoare la data sesizării instanței de fond, prevederi preluate identic în pct. 25.1. alin. (4) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 în vigoare în prezent. Nu se poate, deci, imputa instanței de apel că ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile incidente în cauză, art. 25, referitoare la modul de calcul al termenului de soluționare a notificării de către recurent, cât timp nici până în prezent acesta nu a răspuns notificării reclamanților.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 421/A din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008.