ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2070/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI a chemat-o în judecată pe pârâta SC P. SRL SIBIU solicitând autorizarea sa de a-și realiza gajul constituit de pârâtă în favoarea sa, asupra acțiunilor numerotate de la 13 la 494, reprezentând 97,5 % din capitalul social al SC D. SA SIBIU, iar în subsidiar realizarea gajului constituit de pârâtă în favoarea reclamantei în sensul atribuirii proprietății bunului gajat. Prin sentința civilă nr. 1241/ C din 10 octombrie 2005, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, reținând că în cauză au fost aduse dovezi că pârâta a achiziționat materialele necesare și a efectuat lucrările de investiții la care s-a obligat.

Prin decizia civilă nr. 4/ A din 9 ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantă și, în consecință, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis cererea formulată de reclamantă și a autorizat-o pe aceasta la realizarea gajului constituit de pârâtă în favoarea sa, asupra acțiunilor cumpărate și numerotate de la 13-494, reprezentând 97,57 % din capitalul social al SC D. SA SIBIU și a atribuit în proprietatea reclamantei bunul gajat.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că actele depuse de pârâtă la dosarul instanței de fond reprezintă copii după un număr de 11 facturi fiscale în care cumpărător este SC P. SRL și 5 chitanțe de plata a unor sume în anul 1999, de către aceeași SC P. SRL, însă nu rezultă din aceste documente că investițiile au fost efectuate la SC D. SA SIBIU, iar pentru obligațiile de investiții aferente anilor 2000 (25.000.000 lei) și 2001 (30.000.000 lei) nu au fost depuse nici un fel de acte doveditoare. Totodată, a mai reținut că pârâta nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația de majorare a capitalului social al SC D. SA SIBIU cu valoarea investițiilor asumate. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La 13 februarie 2007, recurenta a depus o completare a motivelor de recurs, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei curții de apel și menținerea sentinței tribunalului, ca legală și temeinică, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei. Recurenta susține, astfel, în esență că, deși instanța de apel în considerentele deciziei recurate a menționat că au fost depuse facturi și chitanțe ce se referă la plata unor îmbunătățiri pe care pârâta le-a efectuat, în mod contradictoriu a reținut că ea nu a făcut dovada acestor plăți. Or, în realitate probele administrate atestă că recurenta-pârâtă și-a executat obligațiile contractuale asumate cu privire la investiții,- acestea depășind chiar valoarea asumată prin contract, astfel încât, această situație nu-l îndreptățește pe creditorul gajist să execute garanția.

Cu privire la majorarea capitalului social prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, despre care instanța de apel a reținut că nu s-a efectuat, recurenta arată că hotărârea atacată nu conține nicio referire la faptul că SC D. SA este în procedura lichidării judiciare încă din anul 2001. Toate aceste aspecte, susține recurenta, au fost dovedite cu înscrisurile prezentate instanței de fond și intimatei, însă instanța de apel le-a ignorat, pronunțând în acest mod o hotărâre nelegală și netemeinică. Recursul nu este fondat.

Potrivit clauzei înscrise la art. 8 octombrie 1 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, cumpărătorul s-a obligat să efectueze în societate din surse proprii sau atrase, pe o perioadă de trei ani, începând cu data de 15 iunie 1999 până la data de 31 decembrie 2001, o investiție în valoare totală de 65.000.000 lei conform anexei nr. 3, valoarea obiectivelor de investiții, conform acestei anexe, cumulate anual fiind: în anul 1999 de 10.000.000 lei, în 2000 de 25.000.000 lei și în 2001 de 30.000.000 lei.

Din examinarea actelor dosarului, rezultă că deși recurenta-pârâtă susține că și-a îndeplinit obligațiile contractuale investiționale, ea nu a reușit să probeze aceste susțineri, deoarece din facturile și chitanțele aflate la dosarul cauzei nu rezultă dacă investițiile pe anul 1999 au fost efectuate la SC D. SA Sibiu, iar cât privește anii investiționali 2000 și respectiv 2001 nu au fost comunicate înscrisuri doveditoare, nici intimatei și nici la dosar, care să ateste îndeplinirea obligațiilor.

Tot conform prevederilor contractuale, la art. 8 octombrie 2 s-a stipulat că investiția se consideră realizată integral la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului a majorării capitalului social al societății, cu aportul subscris și integral vărsat de cumpărător, or, recurenta pârâtă nu a transmis documentele care să ateste majorarea capitalului social al SC D. SA Sibiu, cu valoarea obiectivelor de investiții asumate, astfel încât orice alte susțineri sunt lipsite de relevanță juridică, nefiind de natură să justifice pertinent și legal neîndeplinirea obligației contractuale asumate. În consecință, se reține că recurenta-pârâtă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., să conducă la desființarea deciziei curții de apel, astfel încât aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul declarat în cauză de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SRL SIBIU împotriva deciziei nr. 4/ A din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2007.