ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 804/2008

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 79 din 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V.T. împotriva ordonanței din 15 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea dispusă în dosarul nr. 8/P/2007, ordonanță pe care a menținut-o. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin ordonanța nr. 8/P/2007 din 15 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M.

și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) raportat la art. 73 lit. b) C. pen. Prin aceeași ordonanță s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M. pentru infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 8 decembrie 2006, învinuitul a exercitat violențe asupra petentului R.V.T., cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 7 – 8 zile de îngrijiri medicale, violențe care au fost determinate de atitudinea necorespunzătoare a petentului R.V.T. față de fiica învinuitului B.I.M., care a fost agresată verbal în acea seară de către petent într-o discotecă din localitatea Valea lui Mihai, astfel că în mod legal s-a reținut în cauză aplicabilitatea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Plângerea formulată de petent, în condițiile art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția din 9 mai 2007, dată în dosarul nr. 127/VIII.1/2007. Împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală a formulat plângere petentul, solicitând desființarea rezoluției și reținerea cauzei spre judecare, în complet legal constituit. În motivarea plângerii se susține că se impune desființarea rezoluției, având în vedere materialul probator administrat în cauză. Astfel, se susține că organul de urmărire penală a reținut în mod eronat săvârșirea infracțiunii de către învinuit sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea părții vătămate R.V.T., reținând astfel scuza provocării, câtă vreme martorii T.L., T.I.

și B.M. au infirmat susținerile învinuitului și a fiicei acestuia, în sensul că petentul ar fi agresat-o în mod verbal pe fiica învinuitului. S-a apreciat că este relevantă în speță împrejurarea că din momentul întâlnirii petentului cu fiica învinuitului și până în momentul în care petentul a fost agresat de învinuit s-a scurs o durată destul de lungă de timp, starea de emoție dispărând în aceste condiții, ceea ce demonstrează că fapta a fost premeditată. Cu privire la infracțiunea de amenințare, s-a susținut că soluția parchetului este netemeinică și nelegală, câtă vreme în speță sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, mai ales că este comisă în concurs real cu infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

și nu se poate admite, din moment ce învinuitul în timp ce adresa amenințările cu moartea, aplica violențe de natură fizică asupra părții vătămate, violențe ce au avut consecințele descrise în certificatul medico – legal existent la dosar. Curtea a constatat că, din materialul probator administrat în cauză rezultă că, într-adevăr, petentul și fiica intimatului, B.I.M., au avut o relație de prietenie, fiind la un moment dat și logodiți, iar petentul a avut față de aceasta o atitudine agresivă, manifestându-se violent în două împrejurări, respectiv în primăvara anului 2006 și apoi în luna noiembrie a aceluiași an. Acest lucru a dus la desfacerea logodnei dintre cei doi, în noiembrie 2006, ocazie cu care, s-au restituit, în prezența părinților celor doi, darurile manuale pe care și le-au făcut unul altuia.

Cu această ocazie, intimatul B.R.M. i-a cerut în mod expres petentului R.V.T. să nu încerce să o contacteze pe viitor pe fiica sa. În noaptea de 8 decembrie 2006, fiica intimatului B.R.M., B.I.M., se afla într-o discotecă din V.M., însoțită de M.E. și K.J., discotecă la care a apărut și petentul, însoțit de trei dintre prietenii săi, audiați ca martori în cauză, ocazie cu care i-a cerut acesteia explicații legate de ruperea logodnei dintre ei, insistând să iasă din local, pentru că dorește să discute cu ea. În mod normal, date fiind antecedentele violente ale petentului, fiica intimatului a refuzat, temându-se pentru siguranța sa, aceasta cu atât mai mult cu cât petentul era însoțit de trei persoane, condiții în care în mod firesc a apelat telefonic la tatăl său, împrejurări confirmate de martora M.E.I., care, de altminteri, a confirmat și faptul că anterior petentul se comportase violent, agresând-o fizic pe fiica intimatului.

Așa cum rezultă din declarația aceleiași martore, care se coroborează cu declarația fiicei intimatului, la data producerii incidentului, petentul s-a prezentat la masa la care stăteau fiica petentului și cele două persoane care o însoțeau, împreună cu cei trei prieteni ai săi, având o atitudine amenințătoare, cerându-i explicații fiicei intimatului, insultând-o și amenințând-o. Tot din aceste declarații rezultă că petentul a părăsit masa celor trei abia după ce fiica intimatului l-a sunat pe acesta și după ce însoțitorul acesteia, numitul K.J., a formulat și el un număr de telefon pentru a chema ajutoare. Mai este de precizat că intimatul i-a cerut fiicei sale și însoțitorilor acestora să nu părăsească localitatea și să se cazeze într-un hotel din V.M., până când se vor întâlni cu el, temându-se evident pentru siguranța fiicei sale.

În aceste condiții și în această stare de spirit, intimatul s-a deplasat spre localitatea Valea lui Mihai, însoțit de colegul său, M.F. Cât privește incidentul care a avut loc, din declarațiile martorilor oculari, rezultă că autoturismul în care se afla petentul, împreună cu cei trei prieteni ai săi a fost oprit de agentul V.G., după ce anterior fusese oprit în trafic și autoturismul cu care se deplasa intimatul. Autoturismul în care se afla intimatul a revenit la punctul de control după aproximativ 20 de minute de la data opririi în trafic și a staționat în acel loc, fără ca intimatul să le comunice agenților M.C.L. și V.G., care sunt intențiile sale. În momentul în care autoturismul în care se afla petentul a fost oprit în trafic, fără ca acest lucru să fie cerut de către intimat, acesta s-a deplasat spre autoturism și i s-a adresat petentului.

Din probele administrate în cauză rezultă că între cei doi a avut loc o ceartă și că intimatul a exercitat violența asupra petentului, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat spre vindecare 7 – 8 zile de îngrijiri medicale. Starea de fapt a fost corect stabilită și tot în mod corect s-a reținut că intimatul B.R.M. a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de comportamentul agresiv avut de petent față de fiica sa, atât anterior, cât și cu ocazia incidentului din discoteca din V.M. Este evident că există o legătură de cauzalitate între comportamentul avut de petent la adresa fiicei intimatului și tulburarea sufletească și emoția sub stăpânirea căreia intimatul a comis fapta ce i se impută, iar pentru existența circumstanței provocării nu este necesar ca actul ripostă să urmeze imediat actului provocator.

Astfel fiind, în mod corect procurorul a apreciat că fapta, comisă în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Cât privește infracțiunea de amenințare, tot în mod corect s-a reținut că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, faptul că intimatul s-a adresat petentului cu cuvintele „te omor”, nefiind de natură a-l alarma pe petent. Cuvintele la care s-a făcut referire au fost mai degrabă o violență de limbaj, comisă într-un moment de enervare, iar nu o amenințare efectivă. De altminteri, așa cum rezultă din probele administrate și petentul l-a amenințat pe intimat „că-l termină”, deși este polițist, context în care este și mai evident că expresiile folosite au fost simple violențe de limbaj ocazionate de starea de tensiune dintre cei doi.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petentul R.V.T., solicitând casarea hotărârii, admiterea plângerii și, pe cale de consecință, desființarea ordonanței atacate pe care o consideră netemeinică și nelegală, urmând ca instanța să rețină cauza spre judecare. În motivarea recursului se arată de către petent că aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., este vădit nelegală, stabilirea vinovăției unei persoane și aplicarea sancțiunilor fiind atributul exclusiv al instanței de judecată. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivului invocat, dar și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Prin ordonanța nr. 8/P/2007 din 15 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cât și prin sentința penală recurată s-a reținut corect situația de fapt, respectiv că în noaptea de 8 decembrie 2006 învinuitul B.R.M. a exercitat violențe asupra petentului R.V.T., cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 7 – 8 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico – legal nr. 4335/Ia/1917 din 15 decembrie 2006 eliberat de S.J.M.L. Bihor. Învinuitul B.R.M. a aplicat lovituri petentului R.V.T. aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportamentul agresiv pe care acesta l-a avut față de fiica învinuitului, în discoteca din Valea lui Mihai, fiind corect reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Astfel, din declarația fiicei învinuitului, care se coroborează cu declarația martorei M.E.I. rezultă că în noaptea de 8 decembrie 2006, în timp ce se aflau în discoteca din localitatea Valea lui Mihai, petentul i-a cerut explicații numitei B.I.M. în legătură cu ruperea logodnei dintre ei, a insultat-o și a amenințat-o pe aceasta că „o va păți” datorită faptului că l-a părăsit. Cunoscându-l pe petent ca fiind o fire violentă, martora B.I.M. l-a sunat pe tatăl său, comunicându-i situația în care se află, acesta cerându-i fiicei sale și însoțitorilor săi să nu părăsească localitatea și să se cazeze la un hotel din V.M. până la sosirea sa.

Martorul M.F., care l-a însoțit pe învinuit, confirmă faptul că acesta se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări, datorită telefonului pe care l-a primit de la fiica sa, situație explicabilă având în vedere faptul că și anterior, în timpul logodnei cu fiica învinuitului, petentul s-a manifestat agresiv față de aceasta în alte două împrejurări. Nu pot fi reținute susținerile petentului în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., datorită faptului că între momentul întâlnirii cu martora B.I.M. și momentul în care a fost agresat de către învinuit a trecut o perioadă relativ mare de timp. Din probele administrate a rezultat cu certitudine că învinuitul B.R.M.

a aplicat lovituri petentului aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportamentul acestuia la adresa fiicei sale, fiind lipsită de relevanță pentru reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării, împrejurarea că între actul provocator și atitudinea învinuitului a existat un interval de timp de câteva ore. Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., Înalta Curte constată că ordonanța atacată este temeinică și legală și sub acest aspect. Potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., când se constată existența vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) – e), în cursul urmăririi penale procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală, când există învinuit sau inculpat în cauză.

În raport de criteriile prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., fapta învinuitului B.R.M. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Astfel, învinuitul a comis fapta în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu este cunoscut cu antecedente penale și este încadrat în muncă. În ceea ce privește infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., în mod legal s-a dispus prin ordonanța atacată scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen., este necesar ca acțiunea de amenințare să fie de natură să alarmeze pe cel amenințat, respectiv să fie aptă să inspire celui amenințat o temere gravă.

Or, în speță, nu se poate reține că învinuitul B.R.M. a săvârșit infracțiunea de amenințare prin faptul că s-a adresat petentului cu cuvintele „te omor”, acestea nefiind de natură a-l alarma pe petent, aspect ce rezultă din atitudinea avută de acesta, care la rândul său i-a spus învinuitului „o să te rezolv chiar dacă ești polițist și ai funcție”. Față de cele expuse, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.V.T. împotriva sentinței penale nr. 79/P/2007 din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 04 martie 2008.