ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 804/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 804/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79

din 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul R.V.T. împotriva ordonanței din 15 martie 2007

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea dispusă în dosarul nr. 8/P/2007,

ordonanță pe care a menținut-o.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 8/P/2007

din 15 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M. și aplicarea unei

sancțiuni cu caracter administrativ sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 180 alin. (2) raportat la art. 73 lit. b) C. pen.

Prin aceeași ordonanță s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M. pentru

infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acesteia.

În fapt, s-a reținut că, în

noaptea de 8 decembrie 2006, învinuitul a exercitat violențe asupra petentului

R.V.T., cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 7 – 8

zile de îngrijiri medicale, violențe care au fost determinate de atitudinea

necorespunzătoare a petentului R.V.T. față de fiica învinuitului B.I.M., care a

fost agresată verbal în acea seară de către petent într-o discotecă din

localitatea Valea lui Mihai, astfel că în mod legal s-a reținut în cauză

aplicabilitatea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Plângerea formulată de

petent, în condițiile art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei ordonanțe a

fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, prin rezoluția din 9 mai 2007, dată în dosarul nr. 127/VIII.1/2007.

Împotriva rezoluției de

scoatere de sub urmărire penală a formulat plângere petentul, solicitând

desființarea rezoluției și reținerea cauzei spre judecare, în complet legal

constituit.

În motivarea plângerii se

susține că se impune desființarea rezoluției, având în vedere materialul

probator administrat în cauză. Astfel, se susține că organul de urmărire penală

a reținut în mod eronat săvârșirea infracțiunii de către învinuit sub imperiul

unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea

părții vătămate R.V.T., reținând astfel scuza provocării, câtă vreme martorii T.L.,

T.I. și B.M. au infirmat susținerile învinuitului și a fiicei acestuia, în

sensul că petentul ar fi agresat-o în mod verbal pe fiica învinuitului.

S-a apreciat că este

relevantă în speță împrejurarea că din momentul întâlnirii petentului cu fiica

învinuitului și până în momentul în care petentul a fost agresat de învinuit

s-a scurs o durată destul de lungă de timp, starea de emoție dispărând în

aceste condiții, ceea ce demonstrează că fapta a fost premeditată.

Cu privire la infracțiunea

de amenințare, s-a susținut că soluția parchetului este netemeinică și

nelegală, câtă vreme în speță sunt întrunite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni, mai ales că este comisă în concurs real cu infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și nu se poate admite, din moment ce

învinuitul în timp ce adresa amenințările cu moartea, aplica violențe de natură

fizică asupra părții vătămate, violențe ce au avut consecințele descrise în

certificatul medico – legal existent la dosar.

Curtea a constatat că, din

materialul probator administrat în cauză rezultă că, într-adevăr, petentul și

fiica intimatului, B.I.M., au avut o relație de prietenie, fiind la un moment

dat și logodiți, iar petentul a avut față de aceasta o atitudine agresivă,

manifestându-se violent în două împrejurări, respectiv în primăvara anului 2006

și apoi în luna noiembrie a aceluiași an. Acest lucru a dus la desfacerea

logodnei dintre cei doi, în noiembrie 2006, ocazie cu care, s-au restituit, în

prezența părinților celor doi, darurile manuale pe care și le-au făcut unul

altuia. Cu această ocazie, intimatul B.R.M. i-a cerut în mod expres petentului

R.V.T. să nu încerce să o contacteze pe viitor pe fiica sa.

În noaptea de 8 decembrie

2006, fiica intimatului B.R.M., B.I.M., se afla într-o discotecă din V.M.,

însoțită de M.E. și K.J., discotecă la care a apărut și petentul, însoțit de

trei dintre prietenii săi, audiați ca martori în cauză, ocazie cu care i-a

cerut acesteia explicații legate de ruperea logodnei dintre ei, insistând să

iasă din local, pentru că dorește să discute cu ea.

În mod normal, date fiind

antecedentele violente ale petentului, fiica intimatului a refuzat, temându-se

pentru siguranța sa, aceasta cu atât mai mult cu cât petentul era însoțit de

trei persoane, condiții în care în mod firesc a apelat telefonic la tatăl său,

împrejurări confirmate de martora M.E.I., care, de altminteri, a confirmat și

faptul că anterior petentul se comportase violent, agresând-o fizic pe fiica

intimatului.

Așa cum rezultă din

declarația aceleiași martore, care se coroborează cu declarația fiicei

intimatului, la data producerii incidentului, petentul s-a prezentat la masa la

care stăteau fiica petentului și cele două persoane care o însoțeau, împreună

cu cei trei prieteni ai săi, având o atitudine amenințătoare, cerându-i

explicații fiicei intimatului, insultând-o și amenințând-o.

Tot din aceste declarații

rezultă că petentul a părăsit masa celor trei abia după ce fiica intimatului

l-a sunat pe acesta și după ce însoțitorul acesteia, numitul K.J., a formulat

și el un număr de telefon pentru a chema ajutoare.

Mai este de precizat că

intimatul i-a cerut fiicei sale și însoțitorilor acestora să nu părăsească

localitatea și să se cazeze într-un hotel din V.M., până când se vor întâlni cu

el, temându-se evident pentru siguranța fiicei sale.

În aceste condiții și în

această stare de spirit, intimatul s-a deplasat spre localitatea Valea lui

Mihai, însoțit de colegul său, M.F.

Cât privește incidentul care

a avut loc, din declarațiile martorilor oculari, rezultă că autoturismul în

care se afla petentul, împreună cu cei trei prieteni ai săi a fost oprit de

agentul V.G., după ce anterior fusese oprit în trafic și autoturismul cu care se

deplasa intimatul.

Autoturismul în care se afla

intimatul a revenit la punctul de control după aproximativ 20 de minute de la

data opririi în trafic și a staționat în acel loc, fără ca intimatul să le

comunice agenților M.C.L. și V.G., care sunt intențiile sale.

În momentul în care

autoturismul în care se afla petentul a fost oprit în trafic, fără ca acest

lucru să fie cerut de către intimat, acesta s-a deplasat spre autoturism și i

s-a adresat petentului.

Din probele administrate în

cauză rezultă că între cei doi a avut loc o ceartă și că intimatul a exercitat

violența asupra petentului, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat spre

vindecare 7 – 8 zile de îngrijiri medicale.

Starea de fapt a fost corect

stabilită și tot în mod corect s-a reținut că intimatul B.R.M. a comis fapta

sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de comportamentul agresiv

avut de petent față de fiica sa, atât anterior, cât și cu ocazia incidentului

din discoteca din V.M.

Este evident că există o

legătură de cauzalitate între comportamentul avut de petent la adresa fiicei

intimatului și tulburarea sufletească și emoția sub stăpânirea căreia intimatul

a comis fapta ce i se impută, iar pentru existența circumstanței provocării nu

este necesar ca actul ripostă să urmeze imediat actului provocator.

Astfel fiind, în mod corect

procurorul a apreciat că fapta, comisă în condițiile art. 73 lit. b) C. pen.,

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Cât privește infracțiunea de

amenințare, tot în mod corect s-a reținut că în speță nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acesteia, faptul că intimatul s-a adresat petentului

cu cuvintele „te omor”, nefiind de natură a-l alarma pe petent. Cuvintele la

care s-a făcut referire au fost mai degrabă o violență de limbaj, comisă

într-un moment de enervare, iar nu o amenințare efectivă.

De altminteri, așa cum

rezultă din probele administrate și petentul l-a amenințat pe intimat „că-l

termină”, deși este polițist, context în care este și mai evident că expresiile

folosite au fost simple violențe de limbaj ocazionate de starea de tensiune

dintre cei doi.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat recurs petentul R.V.T., solicitând casarea

hotărârii, admiterea plângerii și, pe cale de consecință, desființarea

ordonanței atacate pe care o consideră netemeinică și nelegală, urmând ca

instanța să rețină cauza spre judecare.

În motivarea recursului se

arată de către petent că aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., este vădit nelegală, stabilirea vinovăției

unei persoane și aplicarea sancțiunilor fiind atributul exclusiv al instanței de

judecată.

Examinând legalitatea și

temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivului invocat, dar și din oficiu

sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta:

Prin ordonanța nr. 8/P/2007

din 15 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cât și prin

sentința penală recurată s-a reținut corect situația de fapt, respectiv că în

noaptea de 8 decembrie 2006 învinuitul B.R.M. a exercitat violențe asupra

petentului R.V.T., cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru

vindecare 7 – 8 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico – legal nr.

4335/Ia/1917 din 15 decembrie 2006 eliberat de S.J.M.L. Bihor.

Învinuitul B.R.M. a aplicat

lovituri petentului R.V.T. aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări

determinată de comportamentul agresiv pe care acesta l-a avut față de fiica

învinuitului, în discoteca din Valea lui Mihai, fiind corect reținute

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Astfel, din declarația

fiicei învinuitului, care se coroborează cu declarația martorei M.E.I. rezultă

că în noaptea de 8 decembrie 2006, în timp ce se aflau în discoteca din

localitatea Valea lui Mihai, petentul i-a cerut explicații numitei B.I.M. în

legătură cu ruperea logodnei dintre ei, a insultat-o și a amenințat-o pe

aceasta că „o va păți” datorită faptului că l-a părăsit.

Cunoscându-l pe petent ca

fiind o fire violentă, martora B.I.M. l-a sunat pe tatăl său, comunicându-i

situația în care se află, acesta cerându-i fiicei sale și însoțitorilor săi să

nu părăsească localitatea și să se cazeze la un hotel din V.M. până la sosirea

sa.

Martorul M.F., care l-a

însoțit pe învinuit, confirmă faptul că acesta se afla sub stăpânirea unei

puternice tulburări, datorită telefonului pe care l-a primit de la fiica sa,

situație explicabilă având în vedere faptul că și anterior, în timpul logodnei

cu fiica învinuitului, petentul s-a manifestat agresiv față de aceasta în alte

două împrejurări.

Nu pot fi reținute

susținerile petentului în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 73 lit.

b) C. pen., datorită faptului că între momentul întâlnirii cu martora B.I.M. și

momentul în care a fost agresat de către învinuit a trecut o perioadă relativ

mare de timp.

Din probele administrate a

rezultat cu certitudine că învinuitul B.R.M. a aplicat lovituri petentului

aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de

comportamentul acestuia la adresa fiicei sale, fiind lipsită de relevanță

pentru reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării, împrejurarea că

între actul provocator și atitudinea învinuitului a existat un interval de timp

de câteva ore.

Referitor la aplicarea

dispozițiilor art. 18

1

C. pen., Înalta Curte constată că ordonanța

atacată este temeinică și legală și sub acest aspect.

Potrivit dispozițiilor art. 11

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., când se constată existența vreunuia din cazurile

prevăzute în art. 10 lit. a) – e), în cursul urmăririi penale procurorul

dispune scoaterea de sub urmărire penală, când există învinuit sau inculpat în

cauză.

În raport de criteriile

prevăzute de art. 18

1

alin. (2) C. pen., fapta învinuitului B.R.M.

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Astfel, învinuitul a comis

fapta în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu este cunoscut cu antecedente

penale și este încadrat în muncă.

În ceea ce privește

infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., în mod legal s-a

dispus prin ordonanța atacată scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.R.M.

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Pentru existența

infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen., este necesar ca acțiunea de

amenințare să fie de natură să alarmeze pe cel amenințat, respectiv să fie aptă

să inspire celui amenințat o temere gravă.

Or, în speță, nu se poate

reține că învinuitul B.R.M. a săvârșit infracțiunea de amenințare prin faptul

că s-a adresat petentului cu cuvintele „te omor”, acestea nefiind de natură a-l

alarma pe petent, aspect ce rezultă din atitudinea avută de acesta, care la

rândul său i-a spus învinuitului „o să te rezolv chiar dacă ești polițist și ai

funcție”.

Față de cele expuse, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petent, iar potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul R.V.T. împotriva sentinței penale nr. 79/P/2007

din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 04 martie 2008.