ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1850/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 323 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 1405/105/2007, a fost condamnat inculpatul M.M., după cum urmează:

- în baza art. 197 alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen., infracțiunea de viol, faptă din 02 februarie 007, la pedeapsa de 10 ani închisoare;

- în baza art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., infracțiunea de corupție sexuală,

faptă din 02 februarie 2007, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului și s-a stabilit ca în final să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei.

Conform art. 197 alin. (l) C. pen., cu aplicabilă art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 04 februarie 2007, la zi.

S-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

Inculpatul a fost obligat la 620 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut că inculpatul M.M. și martora M.D.L. sunt căsătoriți din anul 1993, iar din această relație s-a născut partea vătămată M.M.I. în vârstă de 11 ani  și martorul M.R.I. în vârstă de 9 ani.

Aceștia locuiesc în condiții de sărăcie, într-o cameră tip garsonieră (dar fără baie proprie) dintr-un imobil situat în Sinaia. Condițiile de trai sunt improprii dezvoltării normale a unei familii cu doi copii ale căror nevoi personale cresc pe măsură ce înaintează în vârstă. Condițiile precare de spațiu dar și traiul dus de pe o zi pe alta, alimentate de consumul de alcool, nu de puține ori în exces pe care ambii soți îl practicau, au condus de mai mult timp la neînțelegeri serioase în rândul familiei, manifestate în certuri și scandaluri presărate cu acte de violență.

În acest context, în seara de vineri 02 februarie 2007, în jurul orelor 22,00 - 22,30, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul M.M. i-a cerut fiului său R.I. să se urce pentru a se culca în patul supraetajat, unde el și sora sa dormeau în mod obișnuit, iar părții vătămate și soției lui le-a solicitat să rămână împreună cu el pe patul de jos (de la nivelul planșeului) pentru a-i satisface dorințele sexuale. Sub imperiul fricii, cunoscându-l ca o fire violentă, cele două au fost nevoite să se dezbrace, iar inculpatul a început să-și mângâie propria fiică în zonele intime, a sărutat-o repetat în zona genitală, după care a forțat-o prin amenințări să îl privească pe el și pe soția lui în timpul desfășurării unui raport sexual explicându-i să ia aminte, întrucât așa urma să procedeze și cu ea.

Inculpatul nu s-a mulțumit doar cu atât. După aceste acte de manifestare aberantă a instinctului sexual specifice infracțiunii de corupție sexuală, M.M. a constrâns-o prin amenințări pe fiica sa M.M.I. să practice cu el felație, introducându-i penisul în gură până la momentul ejaculării (inclusiv). Mai mult, inculpatul a practicat simultan felația atât cu fiica sa cât și cu soția sa, ejaculând în cavitățile bucale și pe fețele amândurora.

După acest moment, în jurul orelor 04,30 din noaptea respectivă, partea vătămată a fost eliberată de tatăl său și s-a dus în bucătăria locuinței, unde s-a spălat.

S-a mai reținut că, în seara zilei de 03 februarie 2007, pentru a evita repetarea

unui episod similar celui din noaptea anterioară, mama părții vătămate a anunțat organele de poliție locale ce au intervenit și au demarat cercetările. Este relevant și

faptul că la momentul sesizării, organele de poliție i-au testat pe cei doi soți M., cu

aparatul alcooltest 7410 plus, rezultatul fiind următorul: inculpatul avea 0,63 mg alcool/litru aer expirat, în timp ce soția sa avea 1,18 mg. alcool/litru aer expirat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, susținând în esență că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost dedus judecății și că totul este o înscenare a soției sale, întrucât dorește să divorțeze și să scape de el, dar ulterior, după readministrarea probatoriilor a solicitat redozarea pedepsei.

Curtea de apel, examinând hotărârea recurată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., constată că apelul este nefondat.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 40 din 12 martie 2008, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 323/2007 a Tribunalului Prahova.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive de la 4 februarie 2007 la zi.

Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.M.

Prin motivele de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemenicie.

În principal, inculpatul a solicitat să se constate că instanțele au comis o gravă eroare de fapt care au condus la condamnarea sa, susținând că probele administrate în cauză nu au dovedit vinovăția sa, copii săi minori fiind manipulați pentru a declara împotriva sa, declarații asupra cărora au revenit ulterior.

În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe în raport cu faptul că există un dubiu cu privire la vinovăția sa, că în familia sa exista o stare conflictuală permanentă.

În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul declarat pe prevederile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., referitoare la comiterea unei grave erori de fapt de către instanță și, respectiv, greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de inculpat și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluțiile instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice.

Pe baza probelor administrate a fost reținută corect situația de fapt anterior descrisă (motiv pentru care nu va mai fi reluată), fiind încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, faptele inculpatului care, în noaptea de 2 februarie 2007, în timp ce se afla în domiciliu, a constrâns-o prin amenințare pe fiica sa M.M.I. să întrețină cu el un act sexual complet (felație), după ce anterior a mângâiat-o și a sărutat-o în zonele intime, obligând-o să urmărească un raport sexual între el și soția sa, întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., și, respectiv, viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen.

Înalta Curte reține că în cauză nu s-a comis o gravă eroare de fapt, vinovăția inculpatului fiind reținută pe baza probatoriului administrat.

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., există eroare gravă de fapt atunci când situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanțe, este contrară probelor dosarului.

Pentru a putea fi reținută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, respectiv greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului, cu toate consecințele care decurg din această soluție.

Ori, în cauză, probele administrate au demonstrat, mai presus de orice îndoială, vinovăția recurentului inculpat M.M. în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat.

Inculpatul, constant, în declarațiile date, a arătat că nu a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, susținând că procesul penal pornit împotriva sa este o înscenare datorată soției sale, care dorește să divorțeze de el și să-l înlăture din viața sa.

Declarațiile inculpatului au fost înlăturate din ansamblu probator administrat în cauză, având în vedere că nu se coroborează cu celelalte probe.

În vederea obținerii înlăturării răspunderii penale, inculpatul a încercat să-i determine pe partea vătămată și pe fratele acesteia (copii săi), prin înscrisurile trimise din penitenciar, să-și schimbe declarațiile inițiale prin care aceștia îl incriminau.

Astfel, partea vătămată, cât și fratele său, martorul M.R.I. au declarat, în fața instanței de apel, că inculpatul, în scrisorile pe care le trimitea acestora, le indica ceea ce trebuiau să-i răspundă în scrisorile pe care i le trimiteau, pentru ca inculpatul să le folosească în instanță pentru a combate acuzațiile care i se aduceau.

Cei doi minori au arătat că au trimis scrisori inculpatului prin care își manifestau solidaritatea cu acesta, pentru că așa le ceruse acesta anterior.

De altfel, copii de pe scrisorile pe care inculpatul le trimitea celor doi minori sunt depuse în dosarul instanței de apel, scrisori din care rezultă că recurentul nu numai că încerca să-i influențeze pe aceștia, dar le și scria ce să declare, respectiv că au fost bătuți și obligați de mama lor să-l acuze.

În consecință, Înalta Curte apreciază că apărările inculpatului sunt făcute pro causa în vederea înlăturării răspunderii penale, iar mai mult decât atât sunt infirmate de celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate în care a relatat, amănunțit, modul în care tatăl său a săvârșit infracțiunile, declarațiile martorilor M.R.I., M.D.L., proces-verbal de depistare, probe care se coroborează și cu scrisorile expediate de inculpat celor doi copii, prin care încerca manipularea acestora.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt, întrucât atât situația de fapt expusă, cât și vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni reținute în sarcina sa sunt concordante cu probele administrate în cauză.

Nici cel de al doilea motiv de recurs, referitor la greșita individualizare a pedepsei, susținut în subsidiar de către inculpat, nu este fondat.

Înalta Curte apreciază că în raport de gravitatea sporită a faptelor săvârșite, care rezultă atât din natura infracțiunilor, cât și din împrejurările comiterii și modul de acționare, de urmările socialmente periculoase ale acestora asupra dezvoltării fizice și psihice ale victimei infracțiunilor (victimă care era în vârstă de 11 ani, fiica inculpatului), cât și de atitudinea procesuală a inculpatului care în pofida probelor care demonstrează vinovăția sa, a negat săvârșirea faptelor, iar mai mult decât atât a încercat să-i determine pe cei doi copii minori ai săi să declare, neadevărat, în favoarea sa, pedepsele aplicate inculpatului egale cu minimul special prevăzut de lege, au fost corect individualizate, neexistând motive pentru reducerea acestora.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce prevenția inculpatului la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 40 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 februarie 2007 la 27 mai 2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2008.