MANOLE AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

MANOLE AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2006)

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE DEFINITIVĂ

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 13936/02

depusă de Larisa MANOLE și Alții

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 26 septembrie 2006, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall,

Dl

M.

Pellonpää

,

Dl

R.

Maruste

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

J.

Borrego Borrego

Dl

J.

Šikuta

,

judecători

,

și

dl

T.L. Early

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 19 martie 2002,

Având în vedere decizia parțială a Secțiunii a Patra din 15 iunie 2004,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamanți,

Având în vedere susținerile orale ale părților făcute la audierea din 7 martie 2006,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanții, Larisa Manole, Corina Fusu, Mircea Surdu, Dinu Rusnac, Viorica Cucereanu-Bogatu, Angela Aramă-Leahu, Ludmila Vasilache, Leonid Melnic și Diana Donică, sunt cetățeni ai Republicii Moldova care locuiesc în Chișinău. Ei toți sunt sau au fost jurnaliști la Compania „Teleradio-Moldova”, care este o companie publică înregistrată în Republica Moldova. La 23 februarie 2004, reclamanții au prezentat procuri pe numele dlui V. Nagacevschi și dlui V. Gribincea, care au acționat în numele organizației non-guvernamentale „Juriștii pentru drepturile omului”, cu sediul la Chișinău.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

1.

Contextul cauzei

Reclamanții sunt sau au fost jurnaliști de televiziune la Compania „Teleradio-Moldova” („Compania”), care difuzează unicul canal public de televiziune din Republica Moldova și un canal radio cu acoperire națională.

Compania de Stat „Teleradio-Moldova” a fost creată în anul 1994 în locul Radioului și al Televiziunii existente anterior în Republica Moldova. Statutul său a fost modificat succesiv în 1995, 1996 și 2002, când Compania de Stat a fost transformată într-o companie publică.

Potrivit reclamanților, Compania a fost supusă cenzurii pe întreg parcursul existenței sale. Totuși, după februarie 2001, când Partidul Comunist a câștigat cu o majoritate largă alegerile parlamentare, cenzura a devenit intolerabilă. Cenzura era, de obicei, efectuată pe calea instrucțiunilor verbale care veneau, în ordine ierarhică, de la președintele Companiei la editori.

Toți reclamanții au făcut declarații care s-au referit la pretinse fapte concrete de cenzură. Detalii ale declarațiilor lor pot fi găsite mai jos, precum și în decizia parțială a Curții în cauza

Manole and Others v. Moldova

, din 15 iunie 2004.

Ei au prezentat următoarele probe în susținerea pretențiilor lor: declarații ale jurnaliștilor de la Televiziunea Națională, scenarii ale programelor de știri cu paragrafe tăiate de către superiorii lor etc. Ei au susținut că ar fi imposibil pentru ei să prezinte mai multe probe în circumstanțele în care pretinsa cenzură nu era oficială, ci, mai degrabă, era efectuată prin intermediul instrucțiunilor verbale din partea superiorilor lor.

În special, reclamanții au pretins că, începând cu februarie 2001, niciun partid de opoziție, parlamentar sau extra-parlamentar, nu a beneficiat de timp de emisie; orice reportaj care conținea un punct de vedere diferit de cel al Partidului Comunist era interzis; un număr de persoane proeminente din sfera politică, cultură și știință, care nu susțineau Partidul Comunist, au fost introduși într-o listă neagră și li s-a interzis accesul atât la Televiziunea Națională, cât și la Radioul Național; cuvinte și expresii precum „român”, „limba română”, „Basarabia”, „istoria românilor”, „regim totalitar” etc., au fost interzise; s-a interzis orice referire la anumite perioade istorice precum perioada dintre cele două războaie mondiale, foamea organizată în URSS, regimul stalinist, deportările în GULAG și perioada renașterii naționale din 1989. Evenimentele care urmau să fie reflectate în buletinele de știri erau atent selectate și numai un număr limitat de jurnaliști avea dreptul să facă reportaje despre autoritățile publice. Se putea face referire numai la agenția de știri de stat „Moldpres”, iar opoziția era denigrată. Dacă exista vreun reportaj în care erau incluși reprezentanți ai opoziției, interviurile erau trunchiate, iar orice discurs era substituit de declarațiile jurnaliștilor sau de textul scris de agenția de știri „Moldpres”. Reportajele despre activitatea Guvernului durau 3-5 minute. Restul reportajelor durau 60-90 secunde.

Începând cu 9 ianuarie și până în mai 2002, fracțiunea parlamentară a Partidului Popular Creștin Democrat a organizat zilnic demonstrații masive în fața sediului Guvernului, la care au participat zeci de mii de persoane. La 22 februarie 2002, Parlamentul a organizat dezbateri despre proteste; însă știrile de seară au omis în întregime opiniile exprimate de către opoziție pe parcursul dezbaterilor respective. Pe parcursul unei perioade lungi de timp, a fost interzisă difuzarea oricărei informații despre aceste demonstrații în cadrul buletinelor de știri. Această situație a continuat până la 25 februarie 2002, când 331 de angajați ai Companiei au semnat o declarație de protest împotriva cenzurii, care prevedea următoarele:

„Noi, angajații „Teleradio-Moldova”, notăm că, după victoria Partidului Comunist în alegeri, libertatea noastră de exprimare a fost restrânsă. Telespectatorii și ascultătorii noștri au fost lipsiți de dreptul la informații corecte și imparțiale. De fapt, autoritățile au reinstalat la Radioul și Televiziunea Națională o cenzură politică de tip sovietic, interzisă de Constituția Republicii Moldova. Ca rezultat, „Teleradio-Moldova” a devenit un instrument de spălare a creierelor și manipulare a opiniei publice, o portavoce a partidului de guvernământ. Noi protestăm împotriva acțiunilor totalitare care încalcă drepturile telespectatorilor și radioascultătorilor și libertatea presei în general. Astfel de devieri antidemocratice sunt periculoase deoarece destabilizează situația politică din societatea noastră. Noi ne exprimăm solidaritatea cu acțiunile demonstranților îndreptate împotriva rusificării forțate și a distrugerii deliberate a sistemului democratic. Noi cerem abolirea cenzurii de la Compania de Stat „Teleradio-Moldova” și respectarea dreptului populației la informații corecte, credibile și imparțiale. Noi cerem ca autoritățile să respecte politica democratică și proeuropeană pentru care a optat țara noastră.”

La 26 februarie 2002, declarația a fost transmisă tuturor agențiilor de știri și, în aceeași zi, câteva mii de oameni s-au adunat în fața sediului Companiei pentru a protesta împotriva cenzurii. Începând cu acea zi, protestatarii s-au adunat în fața Companiei timp de câteva săptămâni.

În seara de 26 februarie 2002, al patrulea reclamant, Dinu Rusnac, prezentatorul buletinului de știri de la ora 19.00, a fost înlocuit cu o altă persoană (N.L.), ca urmare a refuzului său de a prezenta o versiune cenzurată a știrilor despre protestele din fața sediului Companiei. În studio erau prezenți militari. Totuși, echipa de știri a difuzat versiunea necenzurată a reportajului și, după câteva minute, buletinul de știri a fost întrerupt și înlocuit cu un film documentar.

Din cauza acestor evenimente, la acea dată administrația Companiei a interzis retransmiterea prin satelit a programelor către radiodifuzorii din Uniunea Europeană.

La 27 februarie 2002, la o adunare, angajații Companiei au decis să declare grevă pasivă și, în acest scop, a fost ales un Comitet de Grevă.

Comitetul de Grevă a prezentat conducerii Companiei și Guvernului o listă de revendicări cu privire la abolirea cenzurii de la Televiziunea și Radioul Național. În același timp, editorii și prezentatorii de știri, în pofida presiunii din partea administrației Companiei, au început să prezinte știri „necenzurate”.

În seara zilei de 27 februarie 2002, Președintele Republicii Moldova a venit la Companie și a avut o întâlnire cu reprezentanții Comitetului de Grevă. El a respins orice acuzații cu privire la implicarea politică în activitatea Companiei. Totuși, se pare că el a promis să pună capăt cenzurii din cadrul Companiei. De asemenea, el a respins cererea de a oferi opoziției o oră de timp de emisie pe motiv că protestele ei erau ilegale.

La 5 martie 2002, al patrulea reclamant, Dinu Rusnac, a inclus în scenariul buletinului de știri de la ora 19.00 informații despre atitudinea Comitetului de Grevă față de unele declarații ale Președintelui Republicii Moldova și un interviu cu liderul opoziției, Iurie Roșca. Superiorul său, V.T., a cenzurat textul știrilor tăind cu stiloul paragrafele respective. Pe parcursul buletinului de știri, reclamantul a informat publicul despre cenzurarea știrilor și a arătat scenariul știrilor cu fragmentele tăiate cu stiloul și semnat de către V.T.. În acel moment, șeful Departamentului Actualități i-a ordonat regizorului audio să închidă sunetul. Reclamantul a vorbit timp de două minute fără a avea sunet.

La 7 martie 2002, Parlamentul a creat o comisie parlamentară specială, care să elaboreze „o strategie pentru îmbunătățirea activității [Companiei]”.

Imediat după începerea grevei în februarie 2002, conducerea Companiei și Guvernul păreau dispuși să ajungă la un compromis și, timp de câteva zile, au permis difuzarea reportajelor necenzurate despre protestele jurnaliștilor; totuși, mai târziu, la Companie a fost introdusă stare de urgență, fiind aduse în sediile sale trupe militare. Unul după altul, liderii mișcării greviste au început să fie concediați din funcțiile lor prin diferite metode și să fie supuși sancțiunilor disciplinare. Spre exemplu, diverse sancțiuni disciplinare au fost aplicate reclamanților Larisa Manole și Dinu Rusnac. Compania a refuzat să execute hotărârea judecătorească din 11 septembrie 2002 prin care au fost anulate sancțiunile impuse dnei Manole. Toți prezentatorii de știri vorbitori de limbă română și unul vorbitor de limbă rusă ai buletinului de știri de seară „

Mesager

” au fost înlocuiți, iar cenzura a continuat.

Reclamanții au transmis Curții o casetă video cu demonstrațiile împotriva cenzurii din februarie și martie 2002, declarațiile Comitetului de Grevă și negocierile lor cu Președintele Republicii Moldova cu privire la abolirea cenzurii.

În martie și aprilie 2002, liderii Comitetului de Grevă au fost interogați de către anchetatori penali cu privire la protestele organizate de ei în fața clădirii Companiei.

La 29 aprilie 2002, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a făcut public un raport cu privire la monitorizarea activității Companiei. Monitorizarea a constat în 12 întâlniri cu angajații Companiei, care au avut loc în perioada 16-19 aprilie 2002. Raportul a examinat chestiunea existenței cenzurii și prevedea

inter alia

:

„Faptul că o parte a colectivului a susținut imediat acțiunile din Piața Marii Adunări Naționale ale fracțiunii de opoziție din Parlament, mărturisește angajarea politică a unor jurnaliști din televiziune. ...

Referitor la utilizarea noțiunii „cenzură” ... în procesul de creație, se evidențiază tentativa de a numi „cenzură” cerințele elementare ce țin de îndeplinirea obligațiilor de serviciu. ... S-a încercat o tentativă de a justifica rebutul personal și lipsa de profesionalism prin existența cenzurii. Jurnaliștii tratează neadecvat sarcinile puse de conducerea lor ... Cerințele elementare profesionale sunt, uneori, tălmăcite ca forme de dictat și, consecutiv, cenzură. Bineînțeles, nu se exclud tentativele denaturate ale unor conducători din televiziune de a forma politica eterului în favoarea fracțiunii majoritare din Parlament. Persistă, de asemenea, unele tentative de a influența mesajul programelor de către reprezentanții puterii de stat. Totuși, Comisia nu dispune de cazuri concrete la acest capitol. Este lesne de înțeles că astfel de influențe abuzive au provocat sentimente de protest din partea colectivului de creație.

...

S-a constatat, de asemenea, că conducerea Companiei nu interzice utilizarea formulelor „Basarabia”, „român”, „limba română”, „istoria românilor” și „regim totalitar” în context istoric, ci nu se admite în uz la reflectarea evenimentelor cotidiene din viața republicii...

Reieșind din cele expuse, membrii Comisiei de monitorizare propun spre examinare la ședința Consiliului Coordonator al Audiovizualului următoarele deducții și recomandări:

(1) Comisia consideră inoportună practica permanentă de schimbare a conducătorilor Companiei, exercitarea presiunii asupra procesului de creație cu scopul de a preîntâmpina apariția cenzurii, care influențează negativ asupra situației actuale și viitoare din televiziune și radiodifuziune;

...

(3) Conducerea Companiei urmează să execute prevederile Statutului și să creeze Consiliul de administrație.”

La 7 iunie 2002, Președintele Republicii Moldova, dl Voronin, a făcut o declarație de presă cu privire la Companie. El și-a exprimat rezervele față de Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1280 (2002), care a cerut autorităților Republicii Moldova să transforme Compania de Stat „Teleradio-Moldova” într-o companie publică, însă a declarat că, în calitate de Președinte, el va trebui să fie de acord dacă o astfel de schimbare va avea loc.

In fine

, el a declarat că protestele anticomuniste desfășurate între lunile ianuarie și aprilie au fost organizate de „persoane needucate, persoane sălbatice, pitecantropi”.

La 26 iulie 2002, Parlamentul a adoptat Legea nr. 1320-XV cu privire la instituția publică națională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, prin care Compania de Stat „Teleradio-Moldova” a devenit o Companie Publică.

În conformitate cu noua lege, angajații vechii Companii de Stat trebuiau să treacă o procedură de selectare pentru a fi angajați la Compania Publică.

Procedura de selectare a fost organizată în 2004. Totuși, criteriile pentru angajarea sau confirmarea în funcție a persoanelor care lucrau deja la Companie nu au fost făcute publice.

La 26 iulie 2004, rezultatele au fost făcute publice. Niciunul din reclamanții care au lucrat în cadrul Departamentului Actualități nu a fost confirmat în funcție și nici majoritatea persoanelor care au fost active pe parcursul grevei din 2002.

La 27 iulie 2004, jurnaliștii care nu au fost angajați au organizat o conferință de presă la care au susținut ideea că ei au fost concediați din motive politice. Un reportaj despre acea conferință de presă a fost programat pentru buletinul de știri de la ora 19.00, însă directorul Companiei Publice nou-create a înlocuit buletinul de știri cu un film documentar despre reproducerea elefanților.

La aceeași dată, președintele Companiei a emis un ordin prin care cei nouăsprezece participanți la conferința de presă, inclusiv cinci reclamanți, au fost suspendați din funcție și li s-a interzis să intre în sediul Companiei.

Reclamanții Corina Fusu, Angela Aramă-Leahu, Dinu Rusnac și alte 57 de persoane s-au plâns colegiului de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău despre ilegalitatea procedurii de selectare, care a luat sfârșit la 26 iulie 2004, pretinzând în special că comisia de concurs a fost ilegal constituită. Instanța a respins acțiunea la 24 septembrie 2004 pe motiv că ea nu era competentă să examineze o astfel de acțiune. Ea a constatat că comisia de concurs a fost constituită în conformitate cu Legea nr. 1320-XV din 26 iulie 2002 și că această lege nu garanta reclamanților niciun drept anume în ceea ce privește organizarea procedurii de selectare.

Prin urmare, o acțiune în temeiul Legii contenciosului administrativ era inadmisibilă. Mai mult, statul nu poate purta răspundere pentru daunele cauzate printr-o lege pe care el a adoptat-o.

Reclamanții nu au informat Curtea dacă ei au contestat cu recurs decizia din 24 septembrie 2004.

Guvernul a declarat că nu a existat cenzură în cadrul Companiei. El s-a bazat pe constatările Consiliului Coordonator al Audiovizualului din raportul său din 29 aprilie 2002, potrivit căruia reclamanții nu au fost niciodată împiedicați să comunice informații publicului.

Guvernul a negat declarațiile reclamanților potrivit cărora niciun partid politic de opoziție nu a avut acces la Televiziunea Națională. El a susținut că toate partidele politice, atât parlamentare, cât și extraparlamentare, au avut posibilitatea să-și exprime opiniile, ideologia și programele lor electorale la Televiziunea Națională. În sprijinul declarațiilor sale, Guvernul a prezentat copii ale ghidurilor TV din care se pare că: la 14 mai 2004, Televiziunea Națională a difuzat o emisiune intitulată „Tribuna partidelor politice”; la 12 iulie 2004, Televiziunea Națională a difuzat o emisiune întitulată „Viața publică”, la care a participat Președintele Republicii Moldova, care era, de asemenea, liderul Partidului Comunist; iar la 15 iulie 2004, Televiziunea Națională a difuzat o emisiune intitulată „Procesul democratic și libertatea mass-media”, cu participarea dlui V. Stepaniuc – liderul fracțiunii parlamentare comuniste, dlui D. Braghiș – liderul fracțiunii parlamentare „Moldova Democrată”, M. Petrache – liderul unui partid extraparlamentar numit „Uniunea Centristă”, și a altor persoane care nu erau reprezentanți ai vreunui partid politic.

Guvernul, de asemenea, a respins acuzațiile reclamanților că unui număr de personalități, considerate non grata de către Partidul Comunist de guvernământ, li s-a interzis accesul la Televiziunea și Radioul Național și că folosirea anumitor cuvinte precum „limba română”, „român”, „Basarabia”, „istoria românilor” și „regim totalitar” a fost interzisă.

El a declarat că într-o emisiune din 26 februarie 2002, al doilea reclamant, Corina Fusu, a prezentat un reportaj în care au fost prezentați sculptori bine cunoscuți și alți artiști tineri talentați, iar într-o altă emisiune prezentată de reclamantul Viorica Cucereanu-Bogatu, la o dată nespecificată, a fost intervievat un scriitor. De asemenea, Guvernul a prezentat o copie a unui scenariu al unui buletin de știri, care nu a fost datat, în care au fost folosite expresii precum „limba română” și „literatura română”, precum și numele unui scriitor român.

Referindu-se la acuzațiile aduse de reclamantul Dinu Rusnac cu privire la știrile de seară din 5 martie 2002, când a fost întrerupt sunetul, în timpul transmisiunii în direct, pentru a-l împiedica să informeze publicul despre cenzurarea textului buletinului de știri, Guvernul a admis că astfel de evenimente au avut loc. Totuși, el a susținut că întreruperea sunetului a fost justificată de faptul că dl Dinu Rusnac a încălcat regulamentele interne și legislația relevantă prin modificarea textului buletinului de știri fără o autorizație prealabilă. Prin urmare, reclamantul și-a exprimat propria opinie în fața unui public larg, iar aceasta nu era o informație despre care se putea spune că corespunde cerințelor de imparțialitate și obiectivitate. Prin urmare, superiorul său a fost în drept să întrerupă sunetul. Mai mult, opinia reclamantului a fost adusă la cunoștința publicului în emisiunea intitulată „Ora Președintelui”.

Guvernul a negat acuzațiile reclamanților că Compania nu a difuzat nicio știre despre protestele organizate de opoziție în centrul Chișinăului începând cu 9 ianuarie 2002. El a declarat că protestele au fost pe larg reflectate în buletinele de știri, fiind însoțite de comentarii despre desfășurarea evenimentelor. Mai mult, majoritatea reportajelor difuzate au fost realizate de reclamantul Corina Fusu.

În ceea ce privește protestele din fața clădirii Companiei, ele, de asemenea, au fost pe larg reflectate în emisiunile prezentate de reclamantul Mircea Surdu. Guvernul a prezentat o copie a unei cereri nedatate depusă de către Mircea Surdu pentru a i se permite să organizeze un talk-show despre protestele de la Companie, care nu avea semnătura de aprobare din partea superiorului său.

Guvernul a susținut că, potrivit administrației Companiei, majoritatea emisiunilor de dezbateri politice cu participarea tuturor forțelor de opoziție erau emisiuni în direct și, prin urmare, ele nu puteau fi cenzurate.

B. Jurisprudența și dreptul intern relevant

Articolul 20

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.”

Articolul 60

„(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova și unica autoritate legislativă a statului.”

Articolul 134

„(1) Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în Republica Moldova.”

Articolul 2

„(3) Instituțiile audiovizualului nu sunt supuse cenzurii.”

Articolul 3

„Libertatea de exprimare audiovizuală presupune respectarea strictă a Constituției și nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.”

Articolul 6

„(1) Statul asigură condițiile necesare pentru activitatea instituțiilor publice ale audiovizualului.

(2) Statul garantează înzestrarea instituțiilor publice ale audiovizualului cu mijloace tehnice necesare pentru emiterea și retransmisiunea programelor audiovizuale.”

Articolul 29

„Lucrătorul de creație al instituției audiovizualului, care îndeplinește însărcinarea ei, are dreptul:

(h) să aibă recurs la instanțele de judecată de orice nivel.”

Articolul 31

„(1) Consiliul Coordonator al Audiovizualului este constituit din 9 membri numiți de:

(a) Parlament - 3 membri (inclusiv un specialist în domeniul audiovizualului);

(b) Președintele Republicii Moldova - 3 membri (inclusiv un specialist în domeniul audiovizualului);

(c) Guvern - 3 membri (inclusiv un specialist în domeniul telecomunicațiilor).

(2) ...”

Punctul 2

„Compania reprezintă o instituție publică a audiovizualului. Activitatea de creație și editorială a Companiei este ocrotită prin lege de intervențiile autorităților publice, de influență și presiuni ale partidelor și formațiunilor social-politice.”

Punctul 3

„Prin forma sa organizatorico-juridică Compania este întreprindere de stat.”

Punctul 4

„Fondator al Companiei este Guvernul, în numele Statului Republica Moldova. Coordonarea activității Companiei din partea statului este efectuată de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului.”

Punctul 10

„Compania are următoarele scopuri de bază:

reflectarea veridică și obiectivă a vieții social-politice, economice și culturale a republicii, precum și a relațiilor externe ale statului;

reflectarea intereselor tuturor păturilor sociale: propagarea păcii și umanismului, valorilor democratice, respectării drepturilor omului;

crearea, acumularea, păstrarea și promovarea valorilor cultural-artistice, naționale și universale.”

Punctul 20

„Activitatea de creație și editorială a Companiei este independentă. Programele radiofonice și televizate sînt ocrotite de lege contra intervenției autorităților publice, influenței și presiunii oricăror partide și formațiuni social-politice.”

Punctul 22

„Compania este obligată:

să prezinte în mod obiectiv și imparțial realitățile vieții social-politice, interne și internaționale; să asigure cetățenilor dreptul la informație; să promoveze valorile autentice ale culturii naționale, culturii minorităților naționale ce locuiesc pe teritoriul republicii, precum și ale culturii universale;

să asigure libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera circulație a informațiilor;

să asigure jurnalistului drepturi în conformitate cu legislația Republicii Moldova și practica internațională; participarea la emisiuni a persoanelor cu diferite convingeri politice și opțiuni confesionale;

să difuzeze cu prioritate și în mod gratuit comunicările de interes public primite de la Parlament, Președintele Republicii Moldova și de la Guvern... .”

Punctul 23

„Subdiviziunile de creație ale Companiei asigură jurnalistului dreptul la opinie și la poziție proprie. Compania nu este în drept să impună jurnalistului promovarea unor idei ce contravin principiilor lui morale.”

Punctul 24

„Emisiunile Companiei nu trebuie să propage războiul, agresiunea, ura națională, rasială, de clasă sau religioasă, acțiuni de violență antistatală, terorismul, nesupunerea civilă, separatismul teritorial, idei, opinii, manifestări ce contravin normelor moralei.”

Punctul 30

„Președintele Companiei, directorul general al radiodifuziunii și directorul general al televiziunii sînt numiți în funcție de Parlament, la propunerea Consiliului Coordonator al Audiovizualului sau din propria inițiativă a Parlamentului, pe un termen de 5 ani; vicepreședintele este numit în funcție de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, la propunerea președintelui Companiei, pe un termen de 5 ani.”

Punctul 31

„Președintele Companiei:

asigură conducerea Companiei;...

angajează la lucru pe bază de acord și concediază lucrătorii Companiei;

asigură activitatea Consiliului de Administrație al Companiei;...”

Punctul 33

„În cadrul Companiei se formează Consiliul de Administrație ca organ colegial și consultativ de administrare, compus din 13 membri, care activează în baza Regulamentului său.”

Punctul 34

„În componența Consiliului de Administrație în mod obligatoriu intră președintele Companiei, reprezentanții Fondatorului și Consiliului Coordonator al Audiovizualului.”

Articolul 1

„

Se constituie instituția publică națională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, denumită în continuare companie, care este o instituție cu statut de persoană juridică, autonomă funcțional și independentă editorial, ce asigură, în spiritul pluralismului de opinii, realizarea dreptului la comunicarea completă, veridică și operativă a informației și care difuzează pe întreg teritoriul Republicii Moldova. ...”

Articolul 5

„(2) Compania va asigura o largă diversitate de emisiuni care să răspundă intereselor diferitelor grupuri sociale, naționale, religioase, politice etc.

(3) În cadrul difuzării unor emisiuni informaționale, documentare și a unor reviste ale evenimentelor curente, compania va asigura respectarea principiilor imparțialității și obiectivității. ...”

Articolul 13

„(1) Consiliul de observatori al companiei este un organ autonom care are menirea să asigure, prin intermediul mijloacelor audiovizuale ale companiei, realizarea dreptului cetățenilor și al societății de a obține informații veridice, complete și operative, fiind abilitat, în acest scop, să monitorizeze respectarea de către companie a prevederilor legale și statutare.

(2) Consiliul de observatori este constituit din 15 membri din rîndul personalităților notorii din domeniul culturii, științei, învățămîntului, mijloacelor de informare în masă și din rîndul altor reprezentanți ai societății civile, numiți pe un termen de 5 ani de:

a) Parlament - 2 membri (1 din partea opoziției)...;

b) Președintele Republicii Moldova - 2 membri;

c) Guvern - 2 membri;

d) Consiliul Superior al Magistraturii - 1 membru;

e) colectivul de creație al companiei - 1 membru;

f) asociațiile culturale ale minorităților naționale din Republica Moldova - 2 membri ...;

g) Confederația Sindicatelor din Republica Moldova - 1 membru ...;

h) Confederația Sindicatelor Libere din Republica Moldova „Solidaritate” - 1 membru ...;

i) uniunile de creație din Republica Moldova (Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiștilor Plastici, Uniunea Cineaștilor, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Teatrală) - 1 membru ...;

j) organizațiile mass-media din Republica Moldova (Uniunea Jurnaliștilor, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice „APEL”, Comitetul pentru Libertatea Presei, Centrul Independent de Jurnalism, Asociația Mass-Media) - 1 membru ...;

k) Organizația Republicană a Veteranilor - 1 membru ... .”

Articolul 14

„Consiliul de observatori are următoarele atribuții:

a) numește în funcție președintele companiei și, la propunerea acestuia, vicepreședintele-producătorul general, directorul executiv al Televiziunii și directorul executiv al Radiodifuziunii;

b) confirmă componența nominală a Consiliului de administrație; ....”

Articolul 20

„(1) Supravegherea activității companiei este exercitată de Consiliul de observatori.

(2) În cazul în care organul competent al companiei nu-și exercită în modul cuvenit funcțiile de supraveghere, Parlamentul, prin intermediul unei comisii parlamentare speciale, în care este asigurată reprezentarea proporțională a fracțiunilor parlamentare, este în drept să solicite oricărui organ al companiei informații scrise despre acțiunile sau inacțiunile prin care, în opinia Parlamentului, se încalcă prezenta lege.

...

(4) Parlamentul, de comun acord cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului, poate da dispoziții companiei privind luarea de măsuri în vederea eliminării încălcărilor constatate.

(5) Compania are dreptul să conteste, conform legislației, în instanța de judecată, legalitatea dispozițiilor prevăzute la alin.(4).

...

(7) Orice măsură luată în vederea executării prevederilor prezentului articol nu trebuie să încalce dreptul companiei la libertatea informației și libertatea exprimării.”

C. Materiale neconvenționale relevante

„... Totuși Comisarul constată că este îngrijorător faptul că, în pofida voinței politice declarate de a implica toate părțile societății moldovenești în planul de acțiuni pentru drepturile omului și unitate socială, elemente fundamentale ale dialogului democratic par să sufere restricții ce nu sunt necesare.

Astfel, libertatea presei pare afectată de lipsa garanțiilor corespunzătoare pentru asigurarea independenței companiei publice naționale a audiovizualului „Teleradio-Moldova”...”

„7. Adunarea notează că amploarea mișcării de protest a jurnaliștilor și angajaților „Teleradio-Moldova” confirmă necesitatea de a întreprinde reforme rapide, pentru a garanta libertatea de exprimare și a promova serviciul public al audiovizualului. Ea îndeamnă autoritățile să pună capăt practicii de cenzurare a emisiunilor de televiziune și să ofere tuturor partidelor politice de opoziție, atât din Parlament, cât și din afara lui, acces generos la dezbateri televizate. Ea cere Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova să se angajeze fără întârziere în lucrul de transformare a „Teleradio-Moldova” într-o corporație publică independentă.

...

...

iv. revizuirea legislației cu privire la radio și televiziune și modificarea statutului „Teleradio-Moldova” pentru a o face o corporație publică independentă: demararea imediată a lucrului de către comisia parlamentară relevantă; eventuala continuare a examinării proiectelor de legi examinate de legislatura precedentă; [...] definitivarea lucrului până la sfârșitul sesiunii parlamentare curente, la 31 iulie 2002;

ii. să prezinte pentru expertizarea de către Consiliul Europei viitoarele proiecte de legi de reformare a audiovizualului și de transformare a Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” într-o corporație publică independentă; ...”

„5. Adunarea, de asemenea, cere Comitetului de Miniștri să sporească cooperarea cu autoritățile din Republica Moldova referitor la:

i. expertizarea rapidă a proiectelor de legi de reformare a audiovizualului și de transformare a Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” într-o corporație publică independentă; ...”

„...

...

i. să revizuiască, pe parcursul toamnei anului 2002, Legea cu privire la Compania publică națională a audiovizualului „Teleradio-Moldova”, cu implicarea veritabilă în discuții a societății civile, a asociațiilor care reprezintă media și a opoziției politice, și prin luarea în considerație a recomandărilor făcute de experții Consiliului Europei. În special, ea solicită ca revizuirea prevederilor cu privire la componența, numirea în funcție și competența Consiliului de Observatori să constituie subiectul unor consultații pe cât de largi posibile...”

inter alia

:

„68. Noi notăm o evoluție pozitivă a situației politice din Republica Moldova în comparație cu vizita precedentă. A fost reluat dialogul cu o parte a opoziției politice. Autoritățile Republicii Moldova s-au conformat celor mai importante cerințe ale recomandărilor Consiliului Europei. Pe parcursul vizitei noastre noi, totuși, am cerut autorităților să depună un efort suplimentar pentru a duce la bun sfârșit reformele inițiate, în special:

- să modifice și să adopte Legea cu privire la serviciul public al audiovizualului „Teleradio-Moldova” luând în considerație comentariile noastre,

...

- Legea cu privire la „Teleradio-Moldova” a fost adoptată la 14 martie și promulgată la 21 martie.”

„...

Restructurarea canalului de stat Teleradio-Moldova (TRM) într-un serviciu public național al audiovizualului a constituit o sursă majoră de îngrijorare în sfera media începând cu aprilie 2004. Cele mai dramatice evoluții au avut loc în perioada iulie-septembrie.

În februarie 2004, Compania de Stat TRM a fost lichidată, fiind demarată o nouă procedură de selectare. Începând cu 27 iulie 2004, mulți jurnaliști conduși de Comitetul pentru apărarea demnității umane și profesionale (CADUP), a inițiat acțiuni de protest, contestând modalitățile procedurii de selectare, rezultatele acesteia și componența comisiei de concurs. Mai mult, protestatarii au cerut Parlamentului Republicii Moldova să modifice articolul 13 al Legii cu privire la TRM în ceea ce privește componența Consiliului de Observatori, pentru a spori reprezentarea profesioniștilor media în cadrul acestuia. La 8 august, TRM a început să funcționeze ca o nouă entitate legală. Între august – septembrie, au avut loc proteste în fața Casei Radio și a Parlamentului. Începând cu 22 august și timp de 26 de zile câțiva jurnaliști și reprezentanți ai societății civile au declarat greva foamei (pentru mai multe detalii, a se vedea A19, „Scrisoarea deschisă către Președintele Voronin cu privire la evenimentele recente de la Teleradio

‑

Moldova”, 23 august 2004; A19, Moldova Bulletin, mai-august 2004).

IFG media release, 7 septembrie 2004). Au fost depuse plângeri la procuratură, Ministerul Afacerilor Interne și o acțiune a fost intentată de către protestatari cu privire la acele evenimente. Răspunsul autorităților a fost că acțiunile poliției erau legitime (de a contracara huliganismul), autorizarea eliberată de viceprimar protestatarilor pentru a se întruni a fost suspendată (a se vedea paragraful 40 de mai sus), fiind inițiate proceduri contravenționale împotriva protestatarilor pentru organizarea întrunirilor neautorizate.

(b) Legislația din domeniul audiovizualului

...”

„6. ... Totuși, o implicare veritabilă a societății civile necesită existența unei prese pluraliste și dinamice, mai ales în ceea ce privește televiziunea. Trebuie, de asemenea, create condiții pentru un serviciu public al audiovizualului cu adevărat independent și profesionist.

...

14.1.1. să revizuiască legislația cu privire la serviciul public al audiovizualului (atât național cât și local) și cu privire la audiovizual în general;

14.1.2. să continue transformarea Teleradio-Moldova într-un veritabil serviciu public al audiovizualului, așa precum acesta este definit în Recomandarea Adunării 1641 (2004), cu privire la serviciul public al audiovizualului; ...”

Următoarele constituie un fragment dintr-un raport pregătit în octombrie 2003 de „Articolul 19”, un ONG pentru protecția internațională a libertății de exprimare:

„... În februarie 2002, angajații Teleradio-Moldova au demarat proteste împotriva intensificării ingerinței directe a autorităților în deciziile lor editoriale. Printre alte chestiuni, ei s-au referit la presiunea din partea autorităților de a exclude completamente din cadrul știrilor subiectele în care se menționau cuvinte ca „România” și crime (precum deportările) comise în perioada sovietică. Ei, de asemenea, au denunțat faptul că, deși articolul 7 al Legii audiovizualului stabilește că Compania este una publică, ea a rămas sub controlul autorităților, existând cazuri de cenzură directă la radioul de stat.

Demonstrațiile s-au desfășurat în piața principală din Chișinău și au coincis cu începutul unei greve a circa 380 de angajați ai Teleradio-Moldova. La 27 februarie 2002, a fost creat un Comitet de Grevă. Ulterior, jurnaliștii au adunat un dosar cu probe despre cenzură, cu titlul „Cetățenii versus Republica Moldova”, care a fost trimis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În aceeași zi, Președintele Voronin a vizitat Teleradio-Moldova și a respins acuzațiile cu privire la ingerința în independența editorială a jurnaliștilor. Au urmat lungi perioade de negocieri, fiind creată a comisie parlamentară cu sarcina de a elabora „Conceptul de îmbunătățire a companiei”. Totuși, cei mai mulți jurnaliști nu au acceptat produsul final, deoarece el a fost elaborat fără colaborarea și aportul protestatarilor. De asemenea, autoritățile au încercat să discrediteze, în mod deschis, protestatarii și, mai târziu, să-i intimideze prin citarea membrilor Comitetului de Grevă la organele de urmărire penală. În pofida contraacțiunilor autorităților, protestele au atras o atenție internațională largă și au grăbit intervenția Consiliului Europei, prin adoptarea de către APCE a Rezoluțiilor 1280 (2002) și 1303 (2002) cu privire la funcționarea instituțiilor democratice în Republica Moldova, care conțineau recomandări cu privire la crearea serviciului public al audiovizualului în Republica Moldova.

...”

PRETENȚII

Reclamanții au pretins, în temeiul articolului 10 al Convenției, că cenzura impusă la Teleradio-Moldova a constituit o ingerință nejustificată în dreptul lor la libertatea de exprimare și a reprezentat o încălcare gravă a dreptului lor într-o societate democratică de a comunica informații publicului.

ÎN DREPT

A. Obiecția preliminară a Guvernului

Guvernul a declarat că reclamanții nu au epuizat recursurile disponibile lor în conformitate cu legislația Republicii Moldova, așa cum o cere articolul 35 § 1 al Convenției. În special, reclamanții ar fi putut să se plângă instanțelor naționale cu privire la pretinsa încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare, bazându-se pe prevederile articolului 20 al Constituției, ale articolului 2 alineatul 3 și ale articolelor 3, 6 și 29 (h) ale Legii audiovizualului nr. 603-XIII din 30 octombrie 1995, precum și pe prevederile Legii nr. 1320-XV din 26 iulie 2002 cu privire la instituția publică națională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”.

Guvernul a declarat că el nu poate să facă referire la nicio cauză similară examinată anterior de către instanțele naționale pe motiv că, fiind un stat tânăr, Republica Moldova nu a avut suficient timp să dezvolte jurisprudență în acest domeniu. Totuși, dacă o astfel de cerere ar fi fost depusă, ea, în mod sigur, ar fi fost examinată în fond.

Guvernul a notat că reclamanții, de asemenea, puteau să se plângă Consiliului de Observatori al Companiei, care, în conformitate cu articolul 20 al Legii nr. 1320-XV din 26 iulie 2002, era competent să supravegheze respectarea de către Companie a regulamentelor sale interne și a legislației în general.

Negând existența cenzurii la „Teleradio-Moldova”, Guvernul a făcut o declarație generală că rectificarea scenariilor anumitor emisiuni și reportaje a fost prevăzută de lege, a urmărit un scop legitim și a fost necesară într-o societate democratică. Referindu-se în special la incidentul din 5 martie 2002, care l-a vizat pe reclamantul Dinu Rusnac, el a susținut că acest lucru s-a datorat încălcării de către reclamant a regulamentelor interne, și anume modificarea buletinului de știri fără autorizare prealabilă. Guvernul a prezentat copii ale câtorva ghiduri TV care arătau că, în 2004, câțiva lideri ai opoziției politice au participat la o emisiune televizată și că câteva cuvinte, care se pretindea că au fost interzise, au fost folosite într-un reportaj nedatat.

Reclamanții au declarat că cenzura reprezenta o practică administrativă la „Teleradio-Moldova”și că, prin urmare, ei au fost exonerați de obligația de a epuiza căile de recurs interne. În orice caz, remediile sugerate de Guvern nu erau efective:

- Consiliul Coordonator al Audiovizualului nu era un organ independent, deoarece el era constituit din 9 membri, dintre care 3 numiți de Parlament, 3 de către Guvern și 3 de către Președintele Republici Moldova. Mai mult, în raportul său din 29 aprilie 2004, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a examinat plângerile lor cu privire la cenzură. Deși reclamanții au prezentat Consiliului toate faptele concrete de pretinsă cenzură invocate în cererea lor depusă la Curte, niciuna din acele acuzații nu a fost examinată în raport, care s-a limitat la formularea concluziei generale că nu există cenzură la Companie.

- Consiliul de Observatori al Companiei era un organ al nou-createi Companii Publice, care și-a început activitatea abia în august 2004 și care nu putea să examineze plângeri cu privire la evenimentele care au avut loc până la crearea sa, așa cum era cazul multor pretenții invocate în această cerere. Mai mult, atât Consiliul Coordonator al Audiovizualului, cât și Consiliul de Observatori al Companiei nu puteau să acorde reclamanților vreo redresare sub forma unei satisfacții echitabile.

- În ceea ce privește posibilitatea de a prezenta pretențiile lor în fața instanțelor judecătorești naționale, reclamanții au susținut că Guvernul nu a prezentat niciun exemplu de cauze similare examinate anterior de instanțele judecătorești naționale. Scrisoarea din partea Președintelui Judecătoriei Bălți era total irelevantă, deoarece Judecătoria Bălți nu avea competență teritorială și materială să examineze astfel de cauze. În orice caz, chiar admițând că, teoretic, un judecător național ar putea să constate un fapt concret de cenzură, el sau ea nu ar putea să prevină viitoare fapte de cenzură în contextul unei practici administrative în cadrul Companiei. Mai mult, ar fi imposibil de a executa o astfel de hotărâre, deoarece executorul judecătoresc nu are competență să prevină fapte viitoare de cenzură prin supravegherea activității Companiei și stabilirea a ceea ce constituie și ceea ce nu constituie cenzură. Executorul judecătoresc poate să acționeze doar în limitele titlului executoriu și ar fi imposibil de emis un titlu executoriu care să conțină o listă exhaustivă de acțiuni care ar constitui cenzură.

Reclamanții pretind că, în orice caz, având în vedere practica de cenzură de la Companie și lipsa independenței structurale a Companiei față de Guvern, niciunul din recursurile sus-menționate nu ar fi putut să acorde o redresare adecvată.

În lumina declarațiilor părților, Curtea notează că există o legătură strânsă între obiecția preliminară a Guvernului și fondul pretențiilor reclamanților în temeiul articolului 10 al Convenției. Prin urmare, Curtea decide să examineze obiecția Guvernului împreună cu fondul cauzei.

B. Esența cauzei

Reclamanții au pretins că cenzura de la „Teleradio-Moldova” le-a încălcat dreptul lor la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 al Convenției. Articolul 10 prevede următoarele:

„1.

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2.

Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Guvernul neagă că reclamanților le-a fost impusă cenzura și, prin urmare, el declară că nu există nicio chestiune care să fie examinată în temeiul articolul 10 al Convenției.

Potrivit Guvernului, reclamanții au înțeles greșit noțiunea de libertate de exprimare. Ei au înțeles-o ca dându-le

carte

blanche

de a spune tot ceea ce doresc ei să spună în reportaje, fără a respecta normele legale sau morale.

Guvernul a declarat că, contrar tuturor pretențiilor reclamanților, Televiziunea Națională era cel mai vizionat canal de televiziune din țară, iar buletinul de știri de seară de la „Teleradio-Moldova” era catalogat drept cel mai popular buletin de știri din Moldova, cu o audiență de 20.4 %. Acest lucru constituia un indiciu că populației îi plăcea televiziunea națională și credea că ea este un canal de televiziune independent, imparțial și obiectiv.

Potrivit unui sondaj menționat de Guvern, din toate mass-media electronice, populația Republicii Moldova acorda cea mai mare încredere „Teleradio-Moldova”. Aceasta era o Companie care difuza pe întreg teritoriul Republicii Moldova și care asigura dreptul populației de a fi informată într-un spirit de pluralism. Acest lucru implica o mare responsabilitate din partea statului pentru a asigura accesul liber al populației la informație, la reflectarea obiectivă și completă a evenimentelor curente din viața social-politică, economică și culturală a țării și dreptul la libertatea de exprimare și de opinie.

Totuși, Guvernul a admis că anumite ingerințe au avut loc în cadrul Companiei, în special rectificarea textelor scenariilor anumitor emisiuni și reportaje, dar a considerat că ele au fost prevăzute de lege, au urmărit un scop legitim și au fost necesare într-o societate democratică.

Reclamanții și-au menținut declarațiile lor cu privire la interzicerea folosirii anumitor cuvinte și a accesului unor personalități și partide politice la televiziune. Ei au argumentat că exemplul dat de Guvern cu privire la emisiunea din 15 iulie 2004, la care au participat câțiva lideri ai opoziției, a constituit o excepție.

Referindu-se la protestele organizate în centrul Chișinăului începând cu 9 ianuarie 2002 de către opoziție, reclamanții au declarat că, aparent, Guvernul a fost dezinformat de către administrația Companiei, deoarece până la 25 februarie 2002, când jurnaliștii au început să nu se supună ordinelor superiorilor lor, protestele opoziției fie nu au fost reflectate deloc în cadrul știrilor, fie au fost reflectate într-o manieră distorsionată. De la 25 februarie 2002 până la mijlocul lunii martie a aceluiași an, în timp ce jurnaliștii de la Companie erau în grevă, cenzura buletinelor de știri a fost mai moderată.

Referindu-se la declarațiile Guvernului potrivit cărora partidele de opoziție au avut acces la Televiziunea Națională, reclamanții au prezentat diferite rapoarte întocmite de o organizație non-guvernamentală, Centrul Independent de Jurnalism, cu privire la monitorizarea emisiunilor Televiziunii Naționale.

Potrivit unui astfel de raport, întocmit pentru perioada 1-31 august 2004, pe parcursul acestei perioade Partidul Popular Creștin Democrat, care era în acea perioadă unul din cele două partide parlamentare de opoziție, nu a apărut niciodată la Televiziune în emisiuni cu tematică politică; un alt partid parlamentar de opoziție numit „Moldova Democrată” a apărut la Televiziune doar o singură dată, pentru o durată de 95 de secunde, în timp ce Partidul Comunist de guvernământ a apărut la Televiziune de șapte ori, pentru o durată totală de 889 de secunde. Distribuirea timpului între partidele politice parlamentare a fost următoarea: Partidul Comunist de guvernământ – 47.3 %, celelalte două partide parlamentare – 0.2 %.

Reclamanții au susținut că Guvernul nu a combătut nicio declarație făcută de Larisa Manole, în special pretenția sa că ea a fost concediată din funcția de prezentator de știri. De asemenea, ei au declarat că, la 2 martie 2002, emisiunea Larisei Manole „Nocturna” a fost închisă de către administrația Companiei fără nicio explicație.

Referindu-se la declarațiile făcute de Corina Fusu, reclamanții au susținut că Guvernul, de asemenea, nu a combătut niciuna din declarațiile ei cu privire la fapte concrete de cenzură.

Guvernul, de asemenea, nu a dat nicio explicație cu privire la anularea talk-show-lui lui Mircea Surdu din 28 noiembrie 2003. La 20 august 2004, Mircea Surdu a cerut aprobare pentru dezbaterea problemei protestelor jurnaliștilor de la Radioul național în talk-show-ul său „Bună Seara”. Administrația Companiei a refuzat să aprobe emisiunea și a propus ca Mircea Surdu și echipa sa să realizeze în loc o emisiune de divertisment. Când Mircea Surdu și echipa sa au refuzat, talk-show-ul său a fost scos din grila de emisiuni pentru perioada 20 august 2004 – 8 octombrie 2004.

Referindu-se la declarațiile lui Dinu Rusnac, reclamanții au contestat declarația Guvernului că întreruperea sunetului pe parcursul buletinului de știri difuzat în direct pe 5 martie 2002 a fost justificată. Ei au susținut că Dinu Rusnac era în drept să citească răspunsul unuia din liderii opoziției parlamentare la acuzațiile aduse de președintele țării, luând în considerație faptul că acel lider nu avea acces la televiziune.

Referindu-se la declarațiile Vioricăi Cucereanu-Bogatu, Angelei Aramă-Leahu și Ludmilei Vasilache, reclamanții au susținut că Guvernul nu a combătut niciuna din declarațiile lor cu privire la faptele concrete de cenzură.

Reclamanții au considerat că restrângerile și ingerințele pe care le-au pretins au fost contrare articolului 2 al Legii audiovizualului și, prin urmare, nu au fost justificate în conformitate cu articolul 10 § 2 al Convenției.

Reclamanții s-au referit la obligațiile pozitive ale statului să asigure, prin intermediul sistemului său de drept, protecția întreprinderilor radio și TV proprietate de stat, a jurnaliștilor și a publicului larg împotriva politicilor de cenzură editorială, precum și împotriva ingerinței instituțiilor de stat în libertatea de exprimare. Ei au pretins că Guvernul nu și-a onorat obligațiile sale pozitive în acest sens, deoarece el nu a adoptat legislația care ar oferi garanții împotriva ingerințelor abuzive ale autorităților publice și care ar indica în mod clar scopul și limitele discreției de care beneficiază aceste autorități. Mai mult, Parlamentul Republicii Moldova, prin refuzul de a modifica Legea nr. 1320, a menținut controlul statului asupra Companiei Publice, care era de fapt cauza cenzurii în cadrul acestei instituții. Prin aceste acțiuni și omisiuni, Guvernul, de asemenea, a încălcat dreptul populației de a fi informată.

Reclamanții au susținut că sondajele pe care s-a bazat Guvernul, potrivit cărora Televiziunea Națională era canalul de televiziune cel mai vizionat în Republica Moldova, nu indica asupra calității emisiunilor sale, ci asupra lipsei surselor alternative de informare, deoarece Televiziunea Națională era unica televiziune cu acoperire națională.

Curtea consideră că cererea ridică întrebări importante de fapt și de drept care sunt de o astfel de complexitate, încât determinarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului

35 §

3 al Convenției și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,

Rezervă

pentru examinarea fondului obiecția Guvernului cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne;

Declară

cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte