ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1430/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1430/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 461 din 30 martie 2007, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice reținută prin rechizitoriu a faptelor pentru care inculpatul V.M. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în patru infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.M.
pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., comisă în dauna părții vătămate S.A.M. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., comisă în dauna părții vătămate C.N. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., comisă în dauna părții vătămate Ț.A.D. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc.
pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., comisă în dauna părții vătămate P.I. S-a constatat că inculpatul a fost arestat în cauză în perioada 26 martie 2006, 17 iulie 2006. În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat că în cauză nu pot fi acordate despăgubiri civile. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în fapt, că, prin rechizitoriul nr. 1819/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.M.
pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 25 martie 2006, împreună cu alte persoane neidentificate, prin amenințare și violență, au sustras bunuri personale aparținând părții vătămate P.I., S.A.M., C.N., Ț.D. și un generator electric proprietatea SC E.C. SRL; actul de inculpare a avut la bază probele constând în plângerea și declarația reprezentantului SC E.C. SRL, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile părților vătămate, procesul verbal de recunoaștere din grup, declarațiile martorilor, raportul de constatare tehnico științifică nr. 204298/17 aprilie 2006, procesul verbal de percheziție domiciliară.
Instanța de fond a reținut că părțile vătămate, lucrători ai SC E.C. SRL își desfășurau activitatea la un punct de lucru al anterior menționatei societăți comerciale, amplasat în comuna Glina, lângă șoseaua de centură unde fuseseră montate un trepier și o țeavă de foraj, un compresor, un generator electric și un cort. În noaptea de 25 martie 2006, în jurul orei trei, inculpatul, împreună cu alte persoane neidentificate s-au deplasat cu un atelaj hipic la punctul de lucru al SC E.C. SRL, inculpatul având asupra sa o furcă și intrând în cortul în care dormeau cele patru părți vătămate pe care le-a amenințat, a exercitat asupra lor acte de violență fizică (lovire cu pumnul și cu un corp dur) și a sustras, de la partea vătămată S.A.M.
un telefon mobil, de la partea vătămată C.N, o geantă conținând articole de îmbrăcăminte și suma de 260.000 lei, iar de la partea vătămată Ț.A.D. un încărcător de telefon și o pereche de pantofi sport. În acest timp, celelalte persoane ce îl însoțiseră pe inculpat au sustras generatorul electric amplasat în exteriorul cortului în care se aflau părțile vătămate, plecând împreună cu inculpatul cu căruța acestuia. Prejudiciul total, creat prin săvârșirea faptelor și nerecuperat, a fost de 46.500.000 lei.
Prima instanță a reținut, de asemenea, că prin rechizitoriu, în mod greșit a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea unei singure infracțiuni de tâlhărie în varianta normativă prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în condițiile în care actele materiale au fost săvârșite față de mai multe persoane, existând atâtea infracțiuni câte persoane au fost atacate, exercitându-se asupra lor acte de violență. S-a menționat, totodată, că reținerea formei calificate a infracțiunii de tâlhărie în varianta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., nu se justifică deoarece un cort amplasat în câmp nu se circumscrie noțiunii de loc public, astfel după cum aceasta este reglementată în art. 152 C. pen.
Având în vedere considerentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării faptei reținută prin rechizitoriu în patru infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Sub aspect probator, instanța de fond a apreciat că urmărirea penală efectuată în cauză creează dubii care profită inculpatului, situația de fapt, astfel după cum ea a fost reținută prin rechizitoriu, cuprinzând inadvertențe sau nelămuriri, actul de inculpare bazându-se în principal pe declarațiile inițiale ale părților vătămate, ulterior retractate, prin care îl descriau pe inculpat, pentru ca în etapa cercetării judecătorești prin declarațiile notariale ale părților vătămate, acestea să arate că la momentul săvârșirii faptei se treziseră brusc din somn și că persoana văzută și indicată la recunoașterea din grup era mult mai mică de statură decât inculpatul, această poziție fiind menținută cu ocazia audierii în instanță.
Avându-se în vedere poziția oscilantă a părților vătămate instanța de fond a arătat că se vor reține doar declarațiile ce se coroborează cu celelalte probe. Relativ la depozițiile martorilor asistenți la efectuarea recunoașterii din grup, s-a menționat că martorul asistent N.C. a arătat că părțile vătămate au recunoscut, pe rând pe inculpat, iar martorul asistent V.T. a arătat că părțile vătămate au fost prezente concomitent în încăpere, indicând pe inculpat ca autor al faptei la indicațiile polițistului, existând, așadar, deficiențe de ordin legal în realizarea recunoașterii din grup, putându-se concluziona în sensul că poziția adoptată de părțile vătămate în faza cercetării judecătorești este cea conformă realității, având în vedere împrejurarea că fapta a fost săvârșită în timpul nopții, în condiții de iluminare precară ce reduceau posibilitatea observării de amănunte ale fizionomiei inculpatului.
Relativ la poziția inculpatului astfel după cum rezultă din declarațiile acestuia, în mod constant nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că la data de 25 martie 2006 a muncit la patru kilometri de locul săvârșirii faptelor, seara lăsându-și căruța lângă casa martorilor R.M. și S.P., concluziile testului poligraf neavând valoare de probă, ci doar de incidiu privind vinovăția inculpatului, în măsura coroborării cu alte probe.
S-a subliniat, totodată, că în faza urmăririi nu s-a stabilit proveniența urmelor de pneuri relevate în planșele foto (ulterior neputându-se administra proba cu expertiza tehnică) și nici proveniența căruței folosită la săvârșirea faptelor, planșele foto surprinzând imaginile a două căruțe diferite, care nu au fost identificate și relativ la care inculpatul a arătat că îi aparțin și că una dintre ele a rămas permanent în curtea casei sale, iar cealaltă a fost împrumutată fraților M.; sub acest aspect instanța de fond a apreciat că declarațiile fraților M. și ale martorilor R.M. și S.P. diferă deoarece se referă la atelaje diferite, neputând contribui la stabilirea existenței vinovăției inculpatului.
Concluzionând, prima instanță a arătat că în faza urmăririi penale nu s-a lămurit corespunzător situația de fapt, necunoscându-se ce căruță a fost folosită la săvârșirea faptelor și nici apartenența calului respectivului atelaj, nedovedindu-se vinovăția inculpatului și, în plus, relevându-se că în urma percheziției domiciliare la locuința inculpatului nu au fost găsite bunurile sustrase părților vătămate; pe cale de consecință s-a apreciat că actul de urmărire penală cu care instanța a fost sesizată precum și întreaga fază a urmăririi penale nu a fost aptă, din punct de vedere probator să elimine toate dubiile legate de vinovăția inculpatului, participarea sa la săvârșirea faptei, dubiile create profitând inculpatului.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu plângerea și reprezentantul SC E.C. SRL, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, declarațiile martorilor, părților vătămate, ale inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică, procesul verbal de percheziție domiciliară, procesul verbal de recunoaștere din grup.
Împotriva acestei soluții a declarat, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticându-se hotărârea instanței de fond, în esență, pentru greșita interpretare a probelor, constând în neaprecierea corectă a declarațiile martorilor asistenți care, în opinia parchetului, și-au menținut declarațiile în sensul că părțile vătămate au recunoscut din grup pe inculpat, greșita reținere a declarației inculpatului prin care arată că a fost la muncă la 4 km de locul săvârșirii faptelor și a aspectului că proveniența căruțelor nu a fost stabilită; s-a arătat, totodată, că reținerea în sarcina inculpatului a patru infracțiuni de tâlhărie este greșită deoarece acesta a fost acuzat și de sustragerea generatorului aparținând SC E.C.
SRL, așadar ar fi fost just să fie reținute cinci infracțiuni de tâlhărie, latura civilă fiind, de asemenea, eronat soluționată. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 338 din 18 octombrie 2007, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 461 din 30 martie 2007 a Tribunalului București, secția I penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a reținut că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a apreciat ca legală și temeinică hotărârea de fond, atât sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei reținută prin rechizitoriu, neputându-se reține săvârșirea a cinci infracțiuni de tâlhărie deoarece inculpatul nu putea avea reprezentarea că generatorul sustras aparținea SC E.C.
SRL și că părțile vătămate erau angajații acesteia, zona de câmp nefiind marcată cu însemnele acestei persoane juridice. Relativ la criticile vizând soluția achitării s-a arătat că instanța de fond a interpretat corespunzător probele administrate în fața sa cât și pe cele administrate în cursul urmăririi penale, reținând că părțile vătămate au avut poziții oscilante, că recunoașterea din grup nu a respectat condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, că inculpatul a avut o poziție constantă și, de asemenea, că în faza urmăririi penale nu s-a stabilit ce căruță, ce cal și ce proprietar are atelajul utilizat la săvârșirea infracțiunilor, toate aceste dubii profitând inculpatului, probele legal administrate nedovedind în mod indubitabil că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând decizia instanței de apel, cât și hotărârea de fond care sunt apreciate ca nelegale și netemeinice având în vedere greșita reținere, în exclusivitate a probelor administrate în etapa cercetării judecătorești, cu încălcarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. pen., fiind înlăturate nemotivat probe care dovedeau vinovăția inculpatului (declarațiile părților vătămate date în etapa urmăririi penale, ale martorilor asistenți la recunoașterea din grup și procesul verbal de recunoaștere din grup, declarațiile date în fața notarului de către părțile vătămate fiind depuse în instanță, în mod surprinzător, de apărătorul inculpatului, fiind date la o lună de la momentul recunoașterii din grup a inculpatului), modificarea poziției nefiind plauzibil motivată și existând neconcordanțe între declarațiile date în fața instanței de către părțile vătămate.
În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Curtea, examinând recursul declarat prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) și (4) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care urmează: Astfel după cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 3, 4, 63 și 65 alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată pronunță o anumită soluție în baza probelor administrate atât în mod nemijlocit în fața sa, cât și a probelor administrate în etapa urmăririi penale, soluția reflectând convingerea instanței asupra situației de fapt și asupra săvârșirii infracțiunii imputate de către persoana trimisă în judecată.
În aplicarea normelor legale anterior menționate, instanțele de fond și apel au procedat în mod just apreciind probatoriul administrat în etapa urmăririi penale, observând că în acea etapă procesuală nu au fost clarificate aspecte importante relative la starea de fapt, probatoriul neputând fi completat având în vedere intervalul mare de timp existent între momentul săvârșirii faptelor și cel al efectuării cercetării judecătorești, fiind imposibilă stabilirea unor aspecte precum identitatea proprietarului căruței și calului folosite la săvârșirea faptelor. Totodată, în mod corect s-au apreciat ca fiind contradictorii declarațiile martorilor asistenți, reținându-se că recunoașterea din grup nu a fost efectuată potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
Relativ la declarațiile părților vătămate, instanța de fond a subliniat, în mod corect, că poziția oscilantă a acestora impune luarea în considerare a declarațiilor lor în măsura în care se coroborează cu celelalte probe, instanțele respectând dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., neavându-se în vedere o valoare predeterminată a probelor, dar apreciindu-se ansamblul probator și dubiile cu privire la participarea inculpatului la săvârșirea faptei, cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
Relativ la motivele pentru care părțile vătămate și-au schimbat declarațiile și la neconcordanțele existente între declarațiile date de acestea în fața instanței, s-a reținut în mod corect că exista posibilitatea reală ca declarațiile corespunzătoare adevărului să fie cele date în fața instanței având în vedere condițiile obiective în care părțile vătămate au intrat în contact cu autorul faptei (ora înaintată, întuneric, faptul că părțile vătămate dormeau); în aceste condiții, instanța de fond a apreciat că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat având în vedere că declarațiile inițiale ale părții vătămate au fost esențial modificate, bunurile pretinse a fi fost sustrase de inculpat nu au fost găsite la domiciliul său și, de asemenea, că probele administrate în etapa urmăririi penale nu au fost apte să determine convingerea instanței în sensul reținerii săvârșirii faptei de inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, dubiile privitoare la aceste aspecte neputând fi înlăturate prin probele administrate în fața instanței și profitând inculpatului.
Pentru cele ce preced, apreciind hotărârile anterior pronunțate ca fiind legale și temeinice, iar soluțiile pronunțate întemeindu-se pe probe legal administrate, instanțele exercitându-și rolul activ în vederea aflării adevărului, recursul va fi respins, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 338 din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul V.M. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.