ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1430/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1430/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 461

din 30 martie 2007, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice reținută

prin rechizitoriu a faptelor pentru care inculpatul V.M. a fost trimis în

judecată, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., în patru infracțiuni de

tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului

V.M.

pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., comisă în dauna părții vătămate S.A.M.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului

V.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., comisă în dauna părții

vătămate C.N.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului

V.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., comisă în dauna părții

vătămate Ț.A.D.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

inculpatului V.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., comisă în dauna

părții vătămate P.I.

S-a constatat că inculpatul

a fost arestat în cauză în perioada 26 martie 2006, 17 iulie 2006.

În baza art. 346 alin. (3) C.

proc. pen., s-a constatat că în cauză nu pot fi acordate despăgubiri civile.

Cheltuielile judiciare au

rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în fapt, că, prin rechizitoriul nr. 1819/P/2006

al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului V.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de

25 martie 2006, împreună cu alte persoane neidentificate, prin amenințare și

violență, au sustras bunuri personale aparținând părții vătămate P.I., S.A.M.,

C.N., Ț.D. și un generator electric proprietatea SC E.C. SRL; actul de

inculpare a avut la bază probele constând în plângerea și declarația

reprezentantului SC E.C. SRL, procesul verbal de cercetare la fața locului,

planșele fotografice, declarațiile părților vătămate, procesul verbal de

recunoaștere din grup, declarațiile martorilor, raportul de constatare tehnico

științifică nr. 204298/17 aprilie 2006, procesul verbal de percheziție

domiciliară.

Instanța de fond a reținut

că părțile vătămate, lucrători ai SC E.C. SRL își desfășurau activitatea la un

punct de lucru al anterior menționatei societăți comerciale, amplasat în comuna

Glina, lângă șoseaua de centură unde fuseseră montate un trepier și o țeavă de

foraj, un compresor, un generator electric și un cort.

În noaptea de 25 martie

2006, în jurul orei trei, inculpatul, împreună cu alte persoane neidentificate

s-au deplasat cu un atelaj hipic la punctul de lucru al SC E.C. SRL, inculpatul

având asupra sa o furcă și intrând în cortul în care dormeau cele patru părți

vătămate pe care le-a amenințat, a exercitat asupra lor acte de violență fizică

(lovire cu pumnul și cu un corp dur) și a sustras, de la partea vătămată S.A.M.

un telefon mobil, de la partea vătămată C.N, o geantă conținând articole de

îmbrăcăminte și suma de 260.000 lei, iar de la partea vătămată Ț.A.D. un

încărcător de telefon și o pereche de pantofi sport.

În acest timp, celelalte

persoane ce îl însoțiseră pe inculpat au sustras generatorul electric amplasat

în exteriorul cortului în care se aflau părțile vătămate, plecând împreună cu

inculpatul cu căruța acestuia.

Prejudiciul total, creat

prin săvârșirea faptelor și nerecuperat, a fost de 46.500.000 lei.

Prima instanță a reținut, de

asemenea, că prin rechizitoriu, în mod greșit a fost trimis în judecată

inculpatul pentru săvârșirea unei singure infracțiuni de tâlhărie în varianta

normativă prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în condițiile în care actele materiale au

fost săvârșite față de mai multe persoane, existând atâtea infracțiuni câte

persoane au fost atacate, exercitându-se asupra lor acte de violență.

S-a menționat, totodată, că

reținerea formei calificate a infracțiunii de tâlhărie în varianta prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., nu se justifică deoarece un cort

amplasat în câmp nu se circumscrie noțiunii de loc public, astfel după cum

aceasta este reglementată în art. 152 C. pen.

Având în vedere considerentele

menționate, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus

schimbarea încadrării faptei reținută prin rechizitoriu în patru infracțiuni de

tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Sub aspect probator,

instanța de fond a apreciat că urmărirea penală efectuată în cauză creează

dubii care profită inculpatului, situația de fapt, astfel după cum ea a fost

reținută prin rechizitoriu, cuprinzând inadvertențe sau nelămuriri, actul de

inculpare bazându-se în principal pe declarațiile inițiale ale părților

vătămate, ulterior retractate, prin care îl descriau pe inculpat, pentru ca în

etapa cercetării judecătorești prin declarațiile notariale ale părților

vătămate, acestea să arate că la momentul săvârșirii faptei se treziseră brusc

din somn și că persoana văzută și indicată la recunoașterea din grup era mult

mai mică de statură decât inculpatul, această poziție fiind menținută cu ocazia

audierii în instanță.

Avându-se în vedere poziția

oscilantă a părților vătămate instanța de fond a arătat că se vor reține doar

declarațiile ce se coroborează cu celelalte probe. Relativ la depozițiile

martorilor asistenți la efectuarea recunoașterii din grup, s-a menționat că

martorul asistent N.C. a arătat că părțile vătămate au recunoscut, pe rând pe

inculpat, iar martorul asistent V.T. a arătat că părțile vătămate au fost

prezente concomitent în încăpere, indicând pe inculpat ca autor al faptei la

indicațiile polițistului, existând, așadar, deficiențe de ordin legal în

realizarea recunoașterii din grup, putându-se concluziona în sensul că poziția

adoptată de părțile vătămate în faza cercetării judecătorești este cea conformă

realității, având în vedere împrejurarea că fapta a fost săvârșită în timpul

nopții, în condiții de iluminare precară ce reduceau posibilitatea observării

de amănunte ale fizionomiei inculpatului.

Relativ la poziția

inculpatului astfel după cum rezultă din declarațiile acestuia, în mod constant

nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că la data de 25 martie 2006 a

muncit la patru kilometri de locul săvârșirii faptelor, seara lăsându-și căruța

lângă casa martorilor R.M. și S.P., concluziile testului poligraf neavând

valoare de probă, ci doar de incidiu privind vinovăția inculpatului, în măsura

coroborării cu alte probe.

S-a subliniat, totodată, că în

faza urmăririi nu s-a stabilit proveniența urmelor de pneuri relevate în

planșele foto (ulterior neputându-se administra proba cu expertiza tehnică) și

nici proveniența căruței folosită la săvârșirea faptelor, planșele foto

surprinzând imaginile a două căruțe diferite, care nu au fost identificate și

relativ la care inculpatul a arătat că îi aparțin și că una dintre ele a rămas

permanent în curtea casei sale, iar cealaltă a fost împrumutată fraților M.; sub

acest aspect instanța de fond a apreciat că declarațiile fraților M. și ale

martorilor R.M. și S.P. diferă deoarece se referă la atelaje diferite, neputând

contribui la stabilirea existenței vinovăției inculpatului.

Concluzionând, prima

instanță a arătat că în faza urmăririi penale nu s-a lămurit corespunzător

situația de fapt, necunoscându-se ce căruță a fost folosită la săvârșirea

faptelor și nici apartenența calului respectivului atelaj, nedovedindu-se

vinovăția inculpatului și, în plus, relevându-se că în urma percheziției

domiciliare la locuința inculpatului nu au fost găsite bunurile sustrase părților

vătămate; pe cale de consecință s-a apreciat că actul de urmărire penală cu

care instanța a fost sesizată precum și întreaga fază a urmăririi penale nu a

fost aptă, din punct de vedere probator să elimine toate dubiile legate de

vinovăția inculpatului, participarea sa la săvârșirea faptei, dubiile create

profitând inculpatului. Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost

dovedite cu plângerea și reprezentantul SC E.C. SRL, procesul verbal de

cercetare la fața locului, planșele foto, declarațiile martorilor, părților

vătămate, ale inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică,

procesul verbal de percheziție domiciliară, procesul verbal de recunoaștere din

grup.

Împotriva acestei soluții a

declarat, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

criticându-se hotărârea instanței de fond, în esență, pentru greșita

interpretare a probelor, constând în neaprecierea corectă a declarațiile

martorilor asistenți care, în opinia parchetului, și-au menținut declarațiile

în sensul că părțile vătămate au recunoscut din grup pe inculpat, greșita

reținere a declarației inculpatului prin care arată că a fost la muncă la 4 km

de locul săvârșirii faptelor și a aspectului că proveniența căruțelor nu a fost

stabilită; s-a arătat, totodată, că reținerea în sarcina inculpatului a patru

infracțiuni de tâlhărie este greșită deoarece acesta a fost acuzat și de

sustragerea generatorului aparținând SC E.C. SRL, așadar ar fi fost just să fie

reținute cinci infracțiuni de tâlhărie, latura civilă fiind, de asemenea,

eronat soluționată.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 338 din 18 octombrie 2007, în temeiul

dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat,

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței penale nr. 461 din 30 martie 2007 a Tribunalului București, secția I

penală.

În temeiul dispozițiilor art.

192 alin. (3) C. proc. pen., s-a reținut că rămân în sarcina statului

cheltuielile judiciare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de control judiciar a apreciat ca legală și temeinică

hotărârea de fond, atât sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei

reținută prin rechizitoriu, neputându-se reține săvârșirea a cinci infracțiuni

de tâlhărie deoarece inculpatul nu putea avea reprezentarea că generatorul

sustras aparținea SC E.C. SRL și că părțile vătămate erau angajații acesteia,

zona de câmp nefiind marcată cu însemnele acestei persoane juridice.

Relativ la criticile vizând

soluția achitării s-a arătat că instanța de fond a interpretat corespunzător

probele administrate în fața sa cât și pe cele administrate în cursul urmăririi

penale, reținând că părțile vătămate au avut poziții oscilante, că

recunoașterea din grup nu a respectat condițiile prevăzute de Codul de

procedură penală, că inculpatul a avut o poziție constantă și, de asemenea, că

în faza urmăririi penale nu s-a stabilit ce căruță, ce cal și ce proprietar are

atelajul utilizat la săvârșirea infracțiunilor, toate aceste dubii profitând

inculpatului, probele legal administrate nedovedind în mod indubitabil că

inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei decizii a

formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, criticând decizia instanței de apel, cât și hotărârea de fond care

sunt apreciate ca nelegale și netemeinice având în vedere greșita reținere, în

exclusivitate a probelor administrate în etapa cercetării judecătorești, cu

încălcarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. pen., fiind înlăturate nemotivat

probe care dovedeau vinovăția inculpatului (declarațiile părților vătămate date

în etapa urmăririi penale, ale martorilor asistenți la recunoașterea din grup

și procesul verbal de recunoaștere din grup, declarațiile date în fața

notarului de către părțile vătămate fiind depuse în instanță, în mod

surprinzător, de apărătorul inculpatului, fiind date la o lună de la momentul

recunoașterii din grup a inculpatului), modificarea poziției nefiind plauzibil

motivată și existând neconcordanțe între declarațiile date în fața instanței de

către părțile vătămate. În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Curtea, examinând recursul

declarat prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu, în temeiul dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) și (4) C. proc. pen., constată că acesta este

nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care urmează:

Astfel după cum rezultă din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 3, 4, 63 și 65 alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată pronunță o anumită soluție în baza probelor

administrate atât în mod nemijlocit în fața sa, cât și a probelor administrate

în etapa urmăririi penale, soluția reflectând convingerea instanței asupra

situației de fapt și asupra săvârșirii infracțiunii imputate de către persoana

trimisă în judecată.

În aplicarea normelor legale

anterior menționate, instanțele de fond și apel au procedat în mod just

apreciind probatoriul administrat în etapa urmăririi penale, observând că în

acea etapă procesuală nu au fost clarificate aspecte importante relative la

starea de fapt, probatoriul neputând fi completat având în vedere intervalul

mare de timp existent între momentul săvârșirii faptelor și cel al efectuării

cercetării judecătorești, fiind imposibilă stabilirea unor aspecte precum

identitatea proprietarului căruței și calului folosite la săvârșirea faptelor.

Totodată, în mod corect s-au

apreciat ca fiind contradictorii declarațiile martorilor asistenți,

reținându-se că recunoașterea din grup nu a fost efectuată potrivit

dispozițiilor Codului de procedură penală.

Relativ la declarațiile

părților vătămate, instanța de fond a subliniat, în mod corect, că poziția

oscilantă a acestora impune luarea în considerare a declarațiilor lor în măsura

în care se coroborează cu celelalte probe, instanțele respectând dispozițiile art.

63 alin. (2) C. proc. pen., neavându-se în vedere o valoare predeterminată a

probelor, dar apreciindu-se ansamblul probator și dubiile cu privire la

participarea inculpatului la săvârșirea faptei, cu forma de vinovăție prevăzută

de lege.

Relativ la motivele pentru

care părțile vătămate și-au schimbat declarațiile și la neconcordanțele

existente între declarațiile date de acestea în fața instanței, s-a reținut în

mod corect că exista posibilitatea reală ca declarațiile corespunzătoare

adevărului să fie cele date în fața instanței având în vedere condițiile

obiective în care părțile vătămate au intrat în contact cu autorul faptei (ora

înaintată, întuneric, faptul că părțile vătămate dormeau); în aceste condiții,

instanța de fond a apreciat că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat

având în vedere că declarațiile inițiale ale părții vătămate au fost esențial

modificate, bunurile pretinse a fi fost sustrase de inculpat nu au fost găsite

la domiciliul său și, de asemenea, că probele administrate în etapa urmăririi

penale nu au fost apte să determine convingerea instanței în sensul reținerii

săvârșirii faptei de inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, dubiile

privitoare la aceste aspecte neputând fi înlăturate prin probele administrate

în fața instanței și profitând inculpatului.

Pentru cele ce preced,

apreciind hotărârile anterior pronunțate ca fiind legale și temeinice, iar

soluțiile pronunțate întemeindu-se pe probe legal administrate, instanțele

exercitându-și rolul activ în vederea aflării adevărului, recursul va fi

respins, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

deciziei penale nr. 338 din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția

I penală, privind pe inculpatul V.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 aprilie 2008.