SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 1946/03 prezentată de Ahmet Mustafa KARATAȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 26 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președinte, A.B. Baka, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, mei E. Fura-Sandström, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 28 mai 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Ahmet Mustafa Karataș, este un resortisant turc, născut în 1956 și rezident în Kocaeli. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Kirmani, S.K. Ulaș, H. Bayram, U. Ekinci și R. Tat, avocați în Kocaeli. Guvernul turc ( mai mult decât) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 octombrie 1999, pentru construirea unui port maritim, comuna Dilova ( La 14 decembrie 1999, în dezacord cu suma plătită de către administrație, reclamantul a introdus o acțiune în creștere la Tribunalul de Mare Instanță din Gebze. La 29 iunie 2000, instanța a acordat reclamantului un câștig parțial de cauză și a obligat administrația să-i plătească o indemnizație suplimentară de 20 553 750 000 TRL, însoțită de dobânzi restante începând cu 13 ianuarie 2000. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2000, Curtea de Casație a respins recursul formulat de administrație și a confirmat astfel hotărârea de primă instanță. La 21 ianuarie 2004, administrația a decis să renunțe la dreptul de proprietate asupra unui teren vast în Dilova. Bunul reclamantului a fost afectat de această decizie. GRIEF Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plângea de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza lipsei de plată de către administrația de a-și exercita dreptul suplimentar de a-și exercita dreptul de a-și respecta bunurile. Curtea constată că reclamantul a fost invitat la 21 aprilie și, respectiv, la 10 iulie 2006, prin scrisoare obișnuită și prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, să transmită observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului și cererile sale de satisfacție echitabilă. Curtea constată că aceste scrisori au rămas fără răspuns, deși, în ultima lă ț i e a reclamantului, a fost atrasă asupra termenilor articolului 37 din Convenție. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să-și mențină cererea în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle J.-P. Costa Costa Grefier Președinte
Requête n
o
19046/03
présentée par Ahmet Mustafa KARATAȘ
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 26 septembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P. Costa,
président,
A.B. Baka,
M
mes
E. Fura-Sandström,
M.
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 mai 2003,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Ahmet Mustafa Karataș, est un ressortissant turc, né en 1956 et résidant à Kocaeli. Il est représenté devant la Cour par M
es
E.
Kirmani, S.K. Ulaș, H. Bayram, U. Ekinci et R. Tat, avocats à Kocaeli. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 27 octobre 1999, pour la construction d’un port maritime, la commune de Dilova («
l’administration
») procéda à l’expropriation du terrain dont le requérant était propriétaire.
Une commission d’experts fixa la valeur du terrain à 2
362
500
000
livres turques (TRL) et cette indemnité d’expropriation fut versée au requérant à la date du transfert de propriété.
Le 14 décembre 1999, en désaccord sur le montant payé par l’administration, le requérant introduisit auprès du tribunal de grande instance de Gebze une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
Le 29 juin 2000, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et condamna l’administration à lui verser une indemnité complémentaire de 20
553
750
000 TRL, assortie d’intérêts moratoires à compter du 13 janvier 2000.
Par un arrêt du 28 novembre 2000, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par l’administration et confirma ainsi le jugement de première instance.
Le 21 janvier 2004, l’administration décida de renoncer à l’expropriation d’un vaste terrain à Dilova. Le bien du requérant fut concerné par cette décision.
GRIEF
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaignait d’une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison de l’absence de paiement par l’administration de l’indemnité complémentaire d’expropriation allouée par une décision de justice.
La Cour constate que le requérant a été invité les 21 avril et 10 juillet 2006, respectivement, par courrier normal puis par lettre recommandée avec accusé de réception, à faire parvenir ses observations en réponse à celles du Gouvernement et ses demandes de satisfaction équitable. Elle note que ces lettres sont restées sans réponse, bien que dans la dernière l’attention du requérant ait été attirée sur les termes de l’article
37 de la Convention.
La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
§
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président