ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2928 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta C.E.C. SA București în contradictoriu cu pârâta C.C.R., contestație ce a vizat Decizia nr. 32 din 21 septembrie 2004 emisă de Președintele secției control ulterior din cadrul C.C.R., solicitându-se anularea actului administrativ ca nelegal. Pentru a pronunța această sentință, prima Instanță a reținut că prin Decizia nr. 32 din 21 septembrie 2004 emisă de Președintele secției de control financiar din cadrul C.C.R.
s-a dispus în temeiul art. 95 din Legea nr. 94/1992 republicată, măsura de corectare a evidențelor contabile deținute de reclamanta C.E.C. SA prin calcularea și reflectarea în evidențe a sumelor plătite cu titlu de cotizații pe cheltuieli nedeductibile fiscal și determinarea în condițiile legii a diferenței de impozit pe profit, precum și calcularea și înregistrarea în evidența contabilă a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente și a T.V.A. aferent. Reclamanta a contestat punctul al doilea din dispozitivul deciziei, referitor la calcularea și înregistrarea în evidența contabilă a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente și a T.V.A. aferent, susținând că autoritatea pârâtă a calificat greșit ca fiind redevență, un venit care se referă la plăți de orice fel, primite pentru transmisia de date realizată cu ajutorul acestor echipamente.
Prima Instanță a reținut ca fiind neîntemeiată contestația formulată, față de dispozițiile O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate în România de persoane fizice și juridice nerezidente, art. 1 alin. (2) pct. d) definind redevențele ca fiind plăți de orice fel, inclusiv în natură, primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept, cum ar fi: orice brevet, invenție, inovație, licență, know-how, mărci de comerț sau de fabrică, inclusiv dreptul pentru utilizare și dreptul de a utiliza informații și cunoștințe referitoare la experiențe în domeniul industrial, comercial sau științific. A reținut Instanța de Fond că, în speță, este vorba de furnizarea de informații și/ sau materiale de suport, plățile făcute de reclamantă pentru folosirea informațiilor furnizate fiind redevențe în înțelesul art. 1 alin. (2) pct. d) din O.G.
nr. 83/1998, deoarece pentru informațiile furnizate reclamantei, contractanta SC R.L.T.D. are un drept de utilizare de informații, acest drept făcând obiectul contractului încheiat cu reclamanta, căreia îi permite folosirea dreptului său de a utiliza informațiile pe care le furnizează. A mai reținut prima Instanță că în mod corect autoritatea pârâtă a dispus înlăturarea deficiențelor constatate în contabilitatea reclamantei, prin calcularea și înregistrarea impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente și a T.V.A. aferent, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 83/1998 reclamanta trebuind să rețină și să verse impozitul pe venitul persoanelor nerezidente în cota de 15% pentru veniturile din redevențe, plătite nerezidenților, iar față de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A.
(în vigoare la data controlului) datora T.V.A. aferent. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta C.E.C. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că pentru serviciile oferite de SC R.L.T.D. în baza contractului, C.E.C. SA nu a înregistrat și virat impozitele pe veniturile realizate de persoane nerezidente întrucât a considerat că serviciile furnizate nu se încadrează în categoria redevenței, din interpretarea art. 1 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate în România de persoane fizice și juridice nerezidente și potrivit exigențelor stabilite de cap.3, art. 7 pct. 28 lit. b) teza a II-a din C. fisc., rezultând că redevența presupune obligativitatea transmiterii dreptului de autor sau altor drepturi conexe, care să dea posibilitatea băncii să folosească softul, așa cum dorește.
Or, în speță, C.E.C. SA nu a primit nici un soft sau echipament, cu drept de autor și nu a avut astfel posibilitatea de a-l modifica sau utiliza în alt scop, ci numai posibilitatea de a-l accesa pentru a intra în posesia unor informații, din contractul încheiat între CEC S.A. și SC R.L.T.D. rezultând că acesta nu este un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, ci un contract de prestări servicii în baza căruia C.E.C. SA are posibilitatea de a accesa informațiile furnizate de SC R.L.T.D. Recurenta precizează că în speță este evidentă inaplicabilitatea prevederilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contractul încheiat de reclamantă cu firma SC R.L.T.D., este un contract de prestări servicii, controlul financiar efectuat și finalizat prin procesul - verbal de constatare din 3 septembrie 2004, constatând că închirierea de soft și echipamente de lucru se încadrează în categoria redevențe, aferent căreia C.E.C., nu a calculat și evidențiat în contabilitate, cota de impozit pe veniturile persoanelor nerezidente. Problema care se impune a fi clarificată și care a generat acest proces, se referă la noțiunea de redevență, recurenta susținând, contrar celor reținute de organele de control financiar și Instanța de judecată ce a soluționat contestația, că plățile făcute de aceasta pentru serviciile furnizate, nu se încadrează în categoria redevenței.
Or, chiar art. 1 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 83/1998, privind impunerea unor venituri realizate în România de persoane fizice și juridice nerezidente, invocat de recurentă, definește redevența ca fiind „plăți de orice fel, inclusiv cele în natură, primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept”, printre drepturile enumerate fiind și cel referitor la utilizarea de informații și cunoștințe referitoare la experiența în domeniul industrial, comercial sau științific. Obiectul contractului încheiat între cele două părți de proces îl constituie furnizarea de informații și/ sau materiale de suport, acesta intrând în sfera serviciilor.
Nota întocmită de D.T.P.C.P., aflată la dosarul Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, precizează care sunt serviciile oferite de firma SC R.L.T.D., din lecturarea acesteia rezultând că recurenta - reclamantă a închiriat servicii software specializat pentru desfășurarea activității de tranzacționare pe piețele financiare interne și internaționale pentru care se plătesc redevențe. Apare astfel ca neîntemeiată susținerea recurentei, în sensul că potrivit contractului încheiat acesta are numai posibilitatea de a accesa informațiile furnizate de SC R.L.T.D., nefiindu-i cesionat dreptul patrimonial de autor asupra acestora, aspect ce nu se încadrează în categoria redevenței, fapt pentru care nu a calculat și înregistrat în contabilitate impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente și T.V.A.
- ul aferent. În mod corect, respingând contestația formulată, Instanța de Fond a reținut că recurenta - reclamantă a încălcat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 83/1998 potrivit căruia „impozitul datorat de nerezidenți pentru veniturile realizate în România se calculează, se reține și se varsă de către plătitorii de venituri prin aplicarea unei cote de venituri de 15% pentru veniturile din redevențe, plătite nerezidenților”, cât și dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, text care menționează că T.V.A. - ul datorat bugetului de stat se plătește de către „persoanele juridice sau persoanele fizice cu sediul sau domiciliul stabil în România, beneficiare ale prestărilor de servicii prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) efectuate de prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate”.
Așa fiind, cum Instanța de Fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.E.C. SA, București împotriva sentinței civile nr. 2928 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.