ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2928 din 15 noiembrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de

reclamanta C.E.C. SA București în contradictoriu cu pârâta C.C.R., contestație

ce a vizat Decizia nr. 32 din 21 septembrie 2004 emisă de Președintele secției control

ulterior din cadrul C.C.R., solicitându-se anularea actului administrativ ca

nelegal.

Pentru a pronunța această

sentință, prima Instanță a reținut că prin Decizia nr. 32 din 21 septembrie

2004 emisă de Președintele secției de control financiar din cadrul C.C.R. s-a

dispus în temeiul art. 95 din Legea nr. 94/1992 republicată, măsura de

corectare a evidențelor contabile deținute de reclamanta C.E.C. SA prin

calcularea și reflectarea în evidențe a sumelor plătite cu titlu de cotizații

pe cheltuieli nedeductibile fiscal și determinarea în condițiile legii a

diferenței de impozit pe profit, precum și calcularea și înregistrarea în

evidența contabilă a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente și a

T.V.A. aferent.

Reclamanta a contestat

punctul al doilea din dispozitivul deciziei, referitor la calcularea și

înregistrarea în evidența contabilă a impozitului pe veniturile persoanelor

nerezidente și a T.V.A. aferent, susținând că autoritatea pârâtă a calificat

greșit ca fiind redevență, un venit care se referă la plăți de orice fel,

primite pentru transmisia de date realizată cu ajutorul acestor echipamente.

Prima Instanță a reținut ca

fiind neîntemeiată contestația formulată, față de dispozițiile O.G. nr. 83/1998

privind impunerea unor venituri realizate în România de persoane fizice și

juridice nerezidente, art. 1 alin. (2) pct. d) definind redevențele ca fiind

plăți de orice fel, inclusiv în natură, primite pentru folosirea sau

concesionarea oricărui drept, cum ar fi: orice brevet, invenție, inovație,

licență, know-how, mărci de comerț sau de fabrică, inclusiv dreptul pentru

utilizare și dreptul de a utiliza informații și cunoștințe referitoare la

experiențe în domeniul industrial, comercial sau științific.

A reținut Instanța de Fond

că, în speță, este vorba de furnizarea de informații și/ sau materiale de

suport, plățile făcute de reclamantă pentru folosirea informațiilor furnizate

fiind redevențe în înțelesul art. 1 alin. (2) pct. d) din O.G. nr. 83/1998,

deoarece pentru informațiile furnizate reclamantei, contractanta SC R.L.T.D.

are un drept de utilizare de informații, acest drept făcând obiectul

contractului încheiat cu reclamanta, căreia îi permite folosirea dreptului său

de a utiliza informațiile pe care le furnizează.

A mai reținut prima Instanță

că în mod corect autoritatea pârâtă a dispus înlăturarea deficiențelor

constatate în contabilitatea reclamantei, prin calcularea și înregistrarea

impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente și a T.V.A. aferent, față de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 83/1998 reclamanta trebuind

să rețină și să verse impozitul pe venitul persoanelor nerezidente în cota de

15% pentru veniturile din redevențe, plătite nerezidenților, iar față de

dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A.

(în vigoare la data controlului) datora T.V.A. aferent.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal reclamanta C.E.C. SA București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că pentru serviciile

oferite de SC R.L.T.D. în baza contractului, C.E.C. SA nu a înregistrat și

virat impozitele pe veniturile realizate de persoane nerezidente întrucât a

considerat că serviciile furnizate nu se încadrează în categoria redevenței,

din interpretarea art. 1 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 83/1998 privind

impunerea unor venituri realizate în România de persoane fizice și juridice

nerezidente și potrivit exigențelor stabilite de cap.3, art. 7 pct. 28 lit. b)

teza a II-a din C. fisc., rezultând că redevența presupune obligativitatea

transmiterii dreptului de autor sau altor drepturi conexe, care să dea

posibilitatea băncii să folosească softul, așa cum dorește.

Or, în speță, C.E.C. SA nu a

primit nici un soft sau echipament, cu drept de autor și nu a avut astfel

posibilitatea de a-l modifica sau utiliza în alt scop, ci numai posibilitatea

de a-l accesa pentru a intra în posesia unor informații, din contractul

încheiat între CEC S.A. și SC R.L.T.D. rezultând că acesta nu este un contract

de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, ci un contract de prestări

servicii în baza căruia C.E.C. SA are posibilitatea de a accesa informațiile

furnizate de SC R.L.T.D.

Recurenta precizează că în

speță este evidentă inaplicabilitatea prevederilor art. 7 lit. c) din Legea nr.

345/2002 privind T.V.A.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contractul încheiat de reclamantă

cu firma SC R.L.T.D., este un contract de prestări servicii, controlul

financiar efectuat și finalizat prin procesul - verbal de constatare din 3

septembrie 2004, constatând că închirierea de soft și echipamente de lucru se

încadrează în categoria redevențe, aferent căreia C.E.C., nu a calculat și

evidențiat în contabilitate, cota de impozit pe veniturile persoanelor

nerezidente.

Problema care se impune a fi

clarificată și care a generat acest proces, se referă la noțiunea de redevență,

recurenta susținând, contrar celor reținute de organele de control financiar și

Instanța de judecată ce a soluționat contestația, că plățile făcute de aceasta

pentru serviciile furnizate, nu se încadrează în categoria redevenței.

Or, chiar art. 1 alin. (2)

lit. d) din O.G. nr. 83/1998, privind impunerea unor venituri realizate în

România de persoane fizice și juridice nerezidente, invocat de recurentă,

definește redevența ca fiind „plăți de orice fel, inclusiv cele în natură,

primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept”, printre drepturile

enumerate fiind și cel referitor la utilizarea de informații și cunoștințe

referitoare la experiența în domeniul industrial, comercial sau științific.

Obiectul contractului

încheiat între cele două părți de proces îl constituie furnizarea de informații

și/ sau materiale de suport, acesta intrând în sfera serviciilor.

Nota întocmită de D.T.P.C.P.,

aflată la dosarul Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională,

precizează care sunt serviciile oferite de firma SC R.L.T.D., din lecturarea

acesteia rezultând că recurenta - reclamantă a închiriat servicii software

specializat pentru desfășurarea activității de tranzacționare pe piețele

financiare interne și internaționale pentru care se plătesc redevențe.

Apare astfel ca neîntemeiată

susținerea recurentei, în sensul că potrivit contractului încheiat acesta are

numai posibilitatea de a accesa informațiile furnizate de SC R.L.T.D.,

nefiindu-i cesionat dreptul patrimonial de autor asupra acestora, aspect ce nu

se încadrează în categoria redevenței, fapt pentru care nu a calculat și

înregistrat în contabilitate impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente și

T.V.A. - ul aferent.

În mod corect, respingând

contestația formulată, Instanța de Fond a reținut că recurenta - reclamantă a

încălcat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 83/1998 potrivit

căruia „impozitul datorat de nerezidenți pentru veniturile realizate în România

se calculează, se reține și se varsă de către plătitorii de venituri prin

aplicarea unei cote de venituri de 15% pentru veniturile din redevențe, plătite

nerezidenților”, cât și dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, text care menționează că T.V.A. - ul

datorat bugetului de stat se plătește de către „persoanele juridice sau

persoanele fizice cu sediul sau domiciliul stabil în România, beneficiare ale

prestărilor de servicii prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) efectuate de

prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate”.

Așa fiind, cum Instanța de Fond

a pronunțat o soluție legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.E.C. SA, București împotriva sentinței civile nr. 2928 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2007.