ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 martie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a chemat-o în judecată pe pârâta C.C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtei dreptul la liberă circulație în Anglia pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Prin sentința civilă nr. 601 C din 29 mai 2007, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins cererea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele: Pârâta a fost returnată din Anglia pentru ședere ilegală, dar simplul fapt că o persoană depășește perioada de rezidență de 3 luni, pentru care nu trebuie îndeplinită nicio altă condiție decât aceea de a obține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil, nu constituie prin el însuși un motiv de expulzare.

Înaintea luării unei asemenea măsuri statul membru trebuie să evalueze o serie de factori, precum perioada în care a rezidat persoana în cauză, vârsta, gradul de integrare și situația familială pe teritoriul acelui stat și legăturile cu țara de origine, aspecte care nu au fost dovedite sub nicio formă în prezentul litigiu și pe care să se întemeieze măsura restricționării dreptului pârâtei la liberă circulație. După data de 1 ianuarie 2007, libera circulație a cetățenilor români, deveniți cetățeni ai Uniunii Europene, poate fi îngrădită doar pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică. Prin decizia civilă nr. 337 din 19 septembrie 2007 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: La data promovării acțiunii România devenise deja membră a Uniunii Europene, situație în care dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat aplicabilitatea, normele comunitare având prioritate față de normele neconcordante ale legii naționale. Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental al persoanei, fiind garantat prin art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și prin Directiva 2004/38/CE. Excepțiile de la această regulă se regăsesc în art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar norma comunitară prevede limitativ doar trei situații în care statul ar putea să restrângă dreptul la liberă circulație al persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.

Măsura restrângerii dreptului la liberă circulație trebuie să se întemeieze pe comportamentul persoanei în cauză, conduită care să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, măsura neputând fi justificată de motivări care nu prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau care sunt legate de considerente de ordin general. Or, în speță, prima instanță a apreciat just asupra conduitei pârâtei, care nu se încadrează în niciuna din situațiile care ar putea justifica restrângerea dreptului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea cererii, recurenta arată că pârâta a fost returnată din Anglia la data de 7 iulie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

Dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern. Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale, inclusiv de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, nu se poate reține nici că prevederile din legea internă și-au încetat aplicabilitatea, iar cele ale Directivei 68/360/CEE privind eliminarea restricțiilor de a circula și locui în cadrul Comunității pentru lucrătorii statelor membre s-au suspendat pentru cetățenii români pe o perioadă de 2 ani prin Legea nr. 157/2005, prin care s-a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Returnarea unui cetățean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acelui stat, iar autoritățile române nu au competența de a se pronunța supra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile engleze. Măsura luată în speță de aceste autorități este de natură să facă dovada că pârâta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene, și fiind în culpă, pârâta trebuie să suporte consecințele faptei sale.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Curtea de Apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar, aplicabil și în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit membră a Uniunii Europene ; totodată, a reținut că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri. Curtea de Apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă.

Într-adevăr, simpla returnare a pârâtei din Anglia la data de 7 iulie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulație în acest stat al Uniunii Europene. Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtei, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtei la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita acesteia una din valorile mai sus menționate. Dobândind statutul de țară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene. Or, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.

Pe de altă parte, suspendarea pentru o perioadă de 2 ani a aplicării Directivei în cazul României și Bulgariei, în cazul lucrătorilor, cu excepția celor care respectă condițiile de lucru ale statului pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea nu sunt incidente în speță deoarece intimata a fost returnată pentru intrare și ședere ilegală pe teritoriul Angliei, iar nu pentru desfășurarea unei activități fără respectarea legislației statului respectiv. În concluzie, cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 337 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.