ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2008

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23

martie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Internelor și Reformei Administrative a chemat-o în judecată pe pârâta C.C.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă

pârâtei dreptul la liberă circulație în Anglia pentru o perioadă de cel mult 3

ani.

Prin sentința civilă nr. 601 C din

29 mai 2007, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Tribunalul a reținut următoarele:

Pârâta a fost returnată din Anglia

pentru ședere ilegală, dar simplul fapt că o persoană depășește perioada de

rezidență de 3 luni, pentru care nu trebuie îndeplinită nicio altă condiție

decât aceea de a obține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil,

nu constituie prin el însuși un motiv de expulzare.

Înaintea luării unei asemenea măsuri

statul membru trebuie să evalueze o serie de factori, precum perioada în care a

rezidat persoana în cauză, vârsta, gradul de integrare și situația familială pe

teritoriul acelui stat și legăturile cu țara de origine, aspecte care nu au

fost dovedite sub nicio formă în prezentul litigiu și pe care să se întemeieze

măsura restricționării dreptului pârâtei la liberă circulație.

După data de 1 ianuarie 2007, libera

circulație a cetățenilor români, deveniți cetățeni ai Uniunii Europene, poate

fi îngrădită doar pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de

sănătate publică.

Prin decizia civilă nr. 337 din 19

septembrie 2007 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie,

conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, Curtea de

Apel a reținut următoarele:

La data promovării acțiunii România

devenise deja membră a Uniunii Europene, situație în care dispozițiile art. 52

din Legea nr. 248/2005 și-au încetat aplicabilitatea, normele comunitare având

prioritate față de normele neconcordante ale legii naționale.

Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental al persoanei,

fiind garantat prin art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52 din Tratatul

de Instituire a Comunității Europene și prin Directiva 2004/38/CE.

Excepțiile de la această regulă se regăsesc în art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar norma comunitară prevede limitativ doar trei situații în care

statul ar putea să restrângă dreptul la liberă circulație al persoanelor,

respectiv afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății

publice.

Măsura restrângerii dreptului la liberă circulație trebuie să se

întemeieze pe comportamentul persoanei în cauză, conduită care să reprezinte o

amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes

fundamental al societății, măsura neputând fi justificată de motivări care nu

prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau care sunt legate de

considerente de ordin general.

Or, în speță, prima instanță a apreciat just asupra conduitei pârâtei,

care nu se încadrează în niciuna din situațiile care ar putea justifica

restrângerea dreptului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta arată că pârâta a

fost returnată din Anglia la data de 7 iulie 2006, în baza acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară.

Dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, iar măsura

prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor

expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea

securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan extern, cât și pe plan intern.

Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului

la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din

Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale, inclusiv de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, nu se poate reține nici că prevederile din legea internă

și-au încetat aplicabilitatea, iar cele ale Directivei 68/360/CEE privind

eliminarea restricțiilor de a circula și locui în cadrul Comunității pentru

lucrătorii statelor membre s-au suspendat pentru cetățenii români pe o perioadă

de 2 ani prin Legea nr. 157/2005, prin care s-a ratificat Tratatul de aderare

la Uniunea Europeană.

Returnarea unui cetățean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea

juridică internă a acelui stat, iar autoritățile române nu au competența de a

se pronunța supra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de

autoritățile engleze.

Măsura luată în speță de aceste autorități este de natură să facă dovada

că pârâta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene, și

fiind în culpă, pârâta trebuie să suporte consecințele faptei sale.

Intimata nu a depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este

un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar, aplicabil și

în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit membră a

Uniunii Europene ; totodată, a reținut că acest drept poate fi supus anumitor

limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei

măsuri.

Curtea de Apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie

este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare

la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza

unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate

de reclamantă.

Într-adevăr, simpla returnare a pârâtei din Anglia la data de 7 iulie

2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a

dreptului acesteia la libera circulație în acest stat al Uniunii Europene.

Deși potrivit art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca

fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație

a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne

ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se

poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de

sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării

pârâtei, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă

dreptul pârâtei la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a

învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita acesteia una din

valorile mai sus menționate.

Dobândind statutul de țară membră a

Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului

comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a

statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților

europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a

Consiliului.

Pe de altă parte, suspendarea pentru

o perioadă de 2 ani a aplicării Directivei în cazul României și Bulgariei, în

cazul lucrătorilor, cu excepția celor care respectă condițiile de lucru ale

statului pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea nu sunt incidente în

speță deoarece intimata a fost returnată pentru intrare și ședere ilegală pe

teritoriul Angliei, iar nu pentru desfășurarea unei activități fără respectarea

legislației statului respectiv.

În concluzie, cum reclamanta nu a

fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii

solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat

și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 337 din 19 septembrie 2007 a Curții de

Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.