ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2882/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Direcția Generală de Pașapoarte a cerut la data de 14 martie 2007 restrângerea exercitării pe timp de până la 3 ani de către G.G. a dreptului său la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 23 februarie 2007 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Instanța sesizată, Tribunalul Neamț, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 502/C din 26 aprilie 2007, prin care a respins cererea de mai sus.

Prin decizia civila nr. 339 din 26 septembrie 2007 pronunțata de Curtea de Apel Bacău în dosar nr. 1755/103/2007, s-a admis apelul formulat de Direcția Generala de Pașapoarte pentru Ministerul Internelor si Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 502 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar 1755/103/2007, în contradictoriu cu pârâtul G.G.; s-a anulat sentința și s-a reținut cauza spre judecare, reținându-se că judecata la fond s-a făcut fără prezența obligatorie a reprezentantului parchetului conf. art. 39 pct. 7 din Legea 248/2005. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin decizia nr. 353 din 17 octombrie 2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă promovată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului G.G.

În esență, instanțele au reținut că Direcția Generală de Pașapoarte nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit una din faptele care justifică limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii publice, securității publice sau sănătății publice ale statului din care a fost returnat. Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și pe cale de consecință admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la libera circulație în Belgia a pârâtului G.G.

Dezvoltând în fapt recursul, Direcția Generală de Pașapoarte a susținut că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiție suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, așa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Constituția Românei. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanță deplină cu legislația comunitară. Or, potrivit art.27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Dimpotrivă, recurenta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecința unor fapte imputabile pârâtului, de natură să-i califice conduita ca fiind o amenințare în sensul analizat al normei comunitare. Drept urmare, recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 353 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2008.