ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 457/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 1424 din 20 noiembrie 2006, a respins, ca

nefondată, cererea de restituire a cererii la parchet formulată de inculpata B.R.M.

În baza art. 257 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatele B.R.M.

și D.E. la câte 3 ani și 6 luni și respectiv 2 ani și 6 luni închisoare,

interzicându-le drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în

baza art. 71 C. pen.

S-a dedus prevenția de la 11

iunie 2003 la 26 iunie 2003 pentru inculpata B.R.M.

S-a constatat că această

inculpată este arestată într-o altă cauză.

În temeiul art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a obligat pe inculpata D.E. să restituie

martorului denunțător T.I. echivalentul în lei a sumei de 3500 dolari S.U.A. la

cursul de schimb al B.N.R. de la data efectuării plății.

A constatat că inculpata B.R.M.

a restituit sumele de bani primite de la martorul denunțător T.I.

În esență, prima instanță a

reținut că inculpata B.R.M., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița și D.E., prim

grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cursul anului 2002, în mod

repetat, au pretins, primit și acceptat bani și bunuri de la denunțătorul T.I.,

prevalându-se de influența lor asupra unor magistrați, respectiv consilieri

prezidențiali, asigurându-l pe denunțător că nu va executa pedeapsa închisorii

de 3 ani la care fusese condamnat definitiv.

În termen legal, ambele

inculpate au exercitat calea ordinară de atac a apelului, criticând soluția

instanței de fond pentru netemeinicie, inculpata B.R.M., în sensul

reindividualizării pedepsei în raport de circumstanțele personale, iar

inculpata D.E. pentru nelegalitate și netemeinicie constând în:

- lipsa vinovăției sale,

faptele fiind săvârșite de către coinculpata B.R.M., de fiecare dată, denunțătorul

neparticipând în mod direct la întâlnirile dintre cele două coinculpate;

singurele probe în acuzarea sa, fiind doar declarațiile coinculpatei, care a

doua zi, după ce a acuzat-o a și fost pusă în libertate, fiind înlocuită măsura

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea,

- greșit a fost obligată la

restituirea sumei de 3500 dolari S.U.A. denunțătorului, în condițiile în care

nu a solicitat aceasta.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, prin decizia penală nr. 175/ A din 10 mai 2007, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpatele B.R.M. și D.E. împotriva

sentinței penale nr. 1424 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală în dosarul nr. 1115/2005 (7554/3/2005).

Cele două inculpate

nemulțumite și de această decizie, în termenul legal, au declarat recursurile

de față.

Prin recursul formulat de

inculpata B.R.M. sunt criticate ambele hotărâi pronunțate pentru nelegalitate,

solicitând casarea acestora și trimiterea cauzei la procuror, deoarece actul de

sesizare al instanței, e lovit de nulitatea absolută, atâta vreme cât nu s-a

pronunțat cu privire la toate faptele pentru care s-a început urmărirea penală

față de ea.

În subsidiar și numai în

situația în care primul motiv de recurs nu va fi primit, a cerut ca în raport

de buna sa comportare procesuală, să se schimbe modalitatea de executare a

pedepsei, prin dispunerea suspendării sub supraveghere a sancțiunii penale.

Prin recursul declarat de

inculpata D.E., ambele hotărâri sunt criticate, pentru netemeinicie și

nelegalitate sub aspectul cazului de casare prevăzut de pct. 10 al art. 385

9

C. proc. pen., deoarece instanțele nu au audiat pe martorul denunțător T.I.,

care de fapt, constituie singura probă de administrat, în scopul aflării adevărului

în ceea ce o privește.

Numai în acest mod mai

susține recurenta D.E. îi va fi respectat și dreptul la un proces echitabil,

dar va fi asigurată și egalitatea de arme între acuzare și apărare.

În motivarea recursului său

aceiași inculpată, a mai criticat și încălcarea dispozițiilor art. 63 C. proc.

pen., prin aprecierea eronată a probelor, dându-se eficiență sporită doar

declarațiilor coinculpatei B.R.M., relatări oscilante și interesate în cauză.

În aceste împrejurări,

vinovăția sa penală, cu privire la fapta pentru care a fost trimisă în

judecată, nu este dovedită și în principal a solicitat, achitarea în baza art. 10

lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, a cerut

casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru administrarea

efectivă a probelor ce i s-au admis dar asupra cărora s-a revenit nemotivat.

Recursurile sunt fondate în

limita celor ce se vor analiza.

Examinindu-se probatoriul

cauzei și hotărârile atacate în raport de criticile aduse precum și din oficiu,

Curtea reține că:

Desfășurarea întregului

proces penal (atât faza de urmărire penală precum și cea a cercetării

judecătorești) trebuie să asigure aflarea adevărului, cu privire la faptele ce

constituie infracțiuni, să fie cunoscute împrejurările concrete în care acestea

s-au comis, dar și datele ce caracterizează persoana celui ce le-a săvârșit.

În aceste condiții trebuie a

se constata și proba, complet și la timp, infracțiunile săvârșite, iar în

final, persoana sau persoanele care le-au comis, să fie pedepsite în raport

deci de, vinovăția dovedită, iar dacă nu există probe, persoana sau persoanele

respective, fiind nevinovate, nu pot fi trase la răspundere penală.

De fapt, cele expuse nu

reprezintă decât, regulile de bază și scopul procesului penal, consfințite prin

art. 1 și 3 C. proc. pen.

Așa fiind, și pornind la

verificarea cauzei de față, a evaluării probatoriului administrat, Curtea

reține că, atât instanța de fond precum și cea de apel, au nesocotit cerințele

articolelor sus-menționate, ajungându-se chiar a fi încălcate.

În aceste condiții, nici

principiul prezumției de nevinovăție, ce reclamă printre altele că, proba

acuzării revine statului, iar dubiul profită celui acuzat, nu a fost respectat.

În același timp, se mai

reține că, nici dreptul la apărare, nu a fost corect și pe deplin respectat, în

sensul ca, audierea martorilor să se fi efectuat în fața inculpaților și în

ședință publică, adică prin dezbateri în contradictoriu.

Numai prin respectarea

tuturor acestor principii sau reguli de bază a procesului penal, va putea fi

asigurat, în același timp și principiul, imparțialității în administrarea

probelor, așa fel încât să existe un echilibru și o egalitate a armelor între,

acuzare și apărare.

Deci, aceste norme

procesuale penale obligatorii, trebuie întocmai respectate, ele oferind

fiecărei părți, posibilitatea rezonabilă de prezentare și a probelor fiecăruia

și astfel, niciuna dintre părți, să nu fie în dezavantaj.

Altfel spus, prin aplicarea

întocmai a celor învederate, se va realiza un proces cu adevărat echitabil.

Cum toate aceste obligații

ce reveneau instanțelor, de fond și apel, în speță, nu au fost respectate,

acestea mulțumindu-se doar cu folosirea declarației învinuitului T.I. și care

prin această calitate, era o persoană interesată și nicidecum a martorului T.I.,

cele două recursuri declarate de inculpate urmează a fi admise potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Drept urmare, hotărârile

atacate, vor fi casate și trimisă cauza spre rejudecare, la prima instanță,

pentru ca astfel să se poată asigura o cercetare judecătorească conformă cu

dispozițiile legale, precum și pentru a se putea respecta și exercitarea celor

două grade de control judiciar.

Față ce cele analizate, cu

ocazia rejudecării vor fi avute în vedere prevederile art. 62 și 63 alin. (2) C.

proc. pen., operația cercetării judecătorești ca de altfel și activitatea

organelor de urmărire penală, având un unic scop, aflarea adevărului.

În vederea realizării

acestui țel, în mod obligatoriu, trebuie a fi lămurită acuzarea, numai prin

probe, administrate legal și evaluate sub toate aspectele, ridicate de speță.

Apoi, aprecierea fiecărei

probe se va face „în urma examinării tuturor probelor administrate”, deoarece

„probele nu au o valoare mai dinainte stabilită”.

Contrat acestor principii,

în cauză, instanța de fond a renunțat la audierea martorului denunțător T.I.,

deși nu putea legal să o facă (a se vedea încheierea din 6 noiembrie 2006).

Astfel, făcând aplicarea art.

327 alin. (3) C. proc. pen., s-a ținut cont de declarația acestuia de la

urmărirea penală, nesocotindu-se că a fost dată în calitate de învinuit (deci

ca persoană interesată) și nu în calitate, de martor și sub prestare de

jurământ.

Apoi, se mai constată că și

după extrădarea martorului denunțător T.I., această probă, nu a fost

administrată.

Deci numitul T.I., nu a mai

fost ascultat, deși ambele inculpate au stăruit în administrarea acestei probe.

Audierea se impunea cu atât

mai mult cu cât, este și unica probă în acuzarea inculpatei D.E. și care probă

îi fusese admisă și în apărare, precum și față de poziția constantă (de la

urmărirea penală până în prezent) a acestei inculpate, de nerecunoaștere a

comiterii vreunei fapte penale, cu atât mai mult a celei pentru care a fost

trimisă în judecată.

Se mai constată că și

declarațiile coinculpatei B.R.M. sunt oscilante dar și contradictorii, iar la

evaluare, nu s-a ținut cont și de legăturile spirituale, între cele două

inculpate, ce există între, nași și fini.

Aceste aprecieri se

impuneau, cu ocazia examinării cadourilor (în bani sau bunuri) primite de

inculpata D.E., de la coinculpata B.R.M. și niciodată de la, denunțătorul T.I.,

dar nu s-au făcut.

Desigur toate aceste

aspecte, vor fi avute în vedere, cu ocazia audierii, ca martor, a numitului T.I.

Cu aceeași ocazie se impune a fi verificată, dar și clarificată, problema

„pretențiilor” a fi ridicate de acesta, ca denunțător și care în realitate, nu

se regăsesc printre probele dosarului.

Așa fiind, obligarea

inculpatei D.E. la plata sumei de 3500 dolari S.U.A. către denunțător, nu numai

că apare nedovedită dar este și nelegală, în raport de prevederile art. 257 alin.

(2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. și care prevăd, confiscarea.

Cu ocazia rejudecării vor fi

avute în vedere și toate celelalte critici ridicate de inculpatele recurente.

Curtea, examinând actul de sesizare al instanței și

în raport de primul motiv de recurs, invocat de inculpata B.R.M., urmează a

vedea că, este nefondat, deoarece rechizitoriul se pronunță cu privire la toate

faptele pentru care a început urmărirea penală, cu privire la aceasta și deci

nu poate opera nulitatea absolută invocată.

În limita celor analizate,

recursurile declarate de cele două inculpate, după cum arătam în cele de mai

sus, urmează a fi admise, casate ambele hotărâri, potrivit textului menționat

și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursurile declarate

de recurentele inculpate B.R.M. și D.E. împotriva deciziei penale nr. 175/ A

din 10 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală

atacată și sentința penală nr. 1424 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului

București, secția I penală.

Trimite cauza spre

rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul București.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B.R.M., în sumă de 100 lei, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 februarie 2008.