ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 457/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1424 din 20 noiembrie 2006, a respins, ca nefondată, cererea de restituire a cererii la parchet formulată de inculpata B.R.M. În baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatele B.R.M. și D.E. la câte 3 ani și 6 luni și respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, interzicându-le drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în baza art. 71 C. pen. S-a dedus prevenția de la 11 iunie 2003 la 26 iunie 2003 pentru inculpata B.R.M. S-a constatat că această inculpată este arestată într-o altă cauză.

În temeiul art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a obligat pe inculpata D.E. să restituie martorului denunțător T.I. echivalentul în lei a sumei de 3500 dolari S.U.A. la cursul de schimb al B.N.R. de la data efectuării plății. A constatat că inculpata B.R.M. a restituit sumele de bani primite de la martorul denunțător T.I. În esență, prima instanță a reținut că inculpata B.R.M., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița și D.E., prim grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cursul anului 2002, în mod repetat, au pretins, primit și acceptat bani și bunuri de la denunțătorul T.I., prevalându-se de influența lor asupra unor magistrați, respectiv consilieri prezidențiali, asigurându-l pe denunțător că nu va executa pedeapsa închisorii de 3 ani la care fusese condamnat definitiv.

În termen legal, ambele inculpate au exercitat calea ordinară de atac a apelului, criticând soluția instanței de fond pentru netemeinicie, inculpata B.R.M., în sensul reindividualizării pedepsei în raport de circumstanțele personale, iar inculpata D.E. pentru nelegalitate și netemeinicie constând în: - lipsa vinovăției sale, faptele fiind săvârșite de către coinculpata B.R.M., de fiecare dată, denunțătorul neparticipând în mod direct la întâlnirile dintre cele două coinculpate; singurele probe în acuzarea sa, fiind doar declarațiile coinculpatei, care a doua zi, după ce a acuzat-o a și fost pusă în libertate, fiind înlocuită măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, - greșit a fost obligată la restituirea sumei de 3500 dolari S.U.A.

denunțătorului, în condițiile în care nu a solicitat aceasta. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 175/ A din 10 mai 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele B.R.M. și D.E. împotriva sentinței penale nr. 1424 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. 1115/2005 (7554/3/2005). Cele două inculpate nemulțumite și de această decizie, în termenul legal, au declarat recursurile de față. Prin recursul formulat de inculpata B.R.M. sunt criticate ambele hotărâi pronunțate pentru nelegalitate, solicitând casarea acestora și trimiterea cauzei la procuror, deoarece actul de sesizare al instanței, e lovit de nulitatea absolută, atâta vreme cât nu s-a pronunțat cu privire la toate faptele pentru care s-a început urmărirea penală față de ea.

În subsidiar și numai în situația în care primul motiv de recurs nu va fi primit, a cerut ca în raport de buna sa comportare procesuală, să se schimbe modalitatea de executare a pedepsei, prin dispunerea suspendării sub supraveghere a sancțiunii penale. Prin recursul declarat de inculpata D.E., ambele hotărâri sunt criticate, pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul cazului de casare prevăzut de pct. 10 al art. 385 9 C. proc. pen., deoarece instanțele nu au audiat pe martorul denunțător T.I., care de fapt, constituie singura probă de administrat, în scopul aflării adevărului în ceea ce o privește. Numai în acest mod mai susține recurenta D.E. îi va fi respectat și dreptul la un proces echitabil, dar va fi asigurată și egalitatea de arme între acuzare și apărare.

În motivarea recursului său aceiași inculpată, a mai criticat și încălcarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen., prin aprecierea eronată a probelor, dându-se eficiență sporită doar declarațiilor coinculpatei B.R.M., relatări oscilante și interesate în cauză. În aceste împrejurări, vinovăția sa penală, cu privire la fapta pentru care a fost trimisă în judecată, nu este dovedită și în principal a solicitat, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, a cerut casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru administrarea efectivă a probelor ce i s-au admis dar asupra cărora s-a revenit nemotivat. Recursurile sunt fondate în limita celor ce se vor analiza.

Examinindu-se probatoriul cauzei și hotărârile atacate în raport de criticile aduse precum și din oficiu, Curtea reține că: Desfășurarea întregului proces penal (atât faza de urmărire penală precum și cea a cercetării judecătorești) trebuie să asigure aflarea adevărului, cu privire la faptele ce constituie infracțiuni, să fie cunoscute împrejurările concrete în care acestea s-au comis, dar și datele ce caracterizează persoana celui ce le-a săvârșit. În aceste condiții trebuie a se constata și proba, complet și la timp, infracțiunile săvârșite, iar în final, persoana sau persoanele care le-au comis, să fie pedepsite în raport deci de, vinovăția dovedită, iar dacă nu există probe, persoana sau persoanele respective, fiind nevinovate, nu pot fi trase la răspundere penală.

De fapt, cele expuse nu reprezintă decât, regulile de bază și scopul procesului penal, consfințite prin art. 1 și 3 C. proc. pen. Așa fiind, și pornind la verificarea cauzei de față, a evaluării probatoriului administrat, Curtea reține că, atât instanța de fond precum și cea de apel, au nesocotit cerințele articolelor sus-menționate, ajungându-se chiar a fi încălcate. În aceste condiții, nici principiul prezumției de nevinovăție, ce reclamă printre altele că, proba acuzării revine statului, iar dubiul profită celui acuzat, nu a fost respectat. În același timp, se mai reține că, nici dreptul la apărare, nu a fost corect și pe deplin respectat, în sensul ca, audierea martorilor să se fi efectuat în fața inculpaților și în ședință publică, adică prin dezbateri în contradictoriu.

Numai prin respectarea tuturor acestor principii sau reguli de bază a procesului penal, va putea fi asigurat, în același timp și principiul, imparțialității în administrarea probelor, așa fel încât să existe un echilibru și o egalitate a armelor între, acuzare și apărare. Deci, aceste norme procesuale penale obligatorii, trebuie întocmai respectate, ele oferind fiecărei părți, posibilitatea rezonabilă de prezentare și a probelor fiecăruia și astfel, niciuna dintre părți, să nu fie în dezavantaj. Altfel spus, prin aplicarea întocmai a celor învederate, se va realiza un proces cu adevărat echitabil. Cum toate aceste obligații ce reveneau instanțelor, de fond și apel, în speță, nu au fost respectate, acestea mulțumindu-se doar cu folosirea declarației învinuitului T.I.

și care prin această calitate, era o persoană interesată și nicidecum a martorului T.I., cele două recursuri declarate de inculpate urmează a fi admise potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. Drept urmare, hotărârile atacate, vor fi casate și trimisă cauza spre rejudecare, la prima instanță, pentru ca astfel să se poată asigura o cercetare judecătorească conformă cu dispozițiile legale, precum și pentru a se putea respecta și exercitarea celor două grade de control judiciar. Față ce cele analizate, cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere prevederile art. 62 și 63 alin. (2) C. proc. pen., operația cercetării judecătorești ca de altfel și activitatea organelor de urmărire penală, având un unic scop, aflarea adevărului.

În vederea realizării acestui țel, în mod obligatoriu, trebuie a fi lămurită acuzarea, numai prin probe, administrate legal și evaluate sub toate aspectele, ridicate de speță. Apoi, aprecierea fiecărei probe se va face „în urma examinării tuturor probelor administrate”, deoarece „probele nu au o valoare mai dinainte stabilită”. Contrat acestor principii, în cauză, instanța de fond a renunțat la audierea martorului denunțător T.I., deși nu putea legal să o facă (a se vedea încheierea din 6 noiembrie 2006). Astfel, făcând aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., s-a ținut cont de declarația acestuia de la urmărirea penală, nesocotindu-se că a fost dată în calitate de învinuit (deci ca persoană interesată) și nu în calitate, de martor și sub prestare de jurământ.

Apoi, se mai constată că și după extrădarea martorului denunțător T.I., această probă, nu a fost administrată. Deci numitul T.I., nu a mai fost ascultat, deși ambele inculpate au stăruit în administrarea acestei probe. Audierea se impunea cu atât mai mult cu cât, este și unica probă în acuzarea inculpatei D.E. și care probă îi fusese admisă și în apărare, precum și față de poziția constantă (de la urmărirea penală până în prezent) a acestei inculpate, de nerecunoaștere a comiterii vreunei fapte penale, cu atât mai mult a celei pentru care a fost trimisă în judecată. Se mai constată că și declarațiile coinculpatei B.R.M. sunt oscilante dar și contradictorii, iar la evaluare, nu s-a ținut cont și de legăturile spirituale, între cele două inculpate, ce există între, nași și fini.

Aceste aprecieri se impuneau, cu ocazia examinării cadourilor (în bani sau bunuri) primite de inculpata D.E., de la coinculpata B.R.M. și niciodată de la, denunțătorul T.I., dar nu s-au făcut. Desigur toate aceste aspecte, vor fi avute în vedere, cu ocazia audierii, ca martor, a numitului T.I. Cu aceeași ocazie se impune a fi verificată, dar și clarificată, problema „pretențiilor” a fi ridicate de acesta, ca denunțător și care în realitate, nu se regăsesc printre probele dosarului. Așa fiind, obligarea inculpatei D.E. la plata sumei de 3500 dolari S.U.A. către denunțător, nu numai că apare nedovedită dar este și nelegală, în raport de prevederile art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.

și care prevăd, confiscarea. Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și toate celelalte critici ridicate de inculpatele recurente. Curtea, examinând actul de sesizare al instanței și în raport de primul motiv de recurs, invocat de inculpata B.R.M., urmează a vedea că, este nefondat, deoarece rechizitoriul se pronunță cu privire la toate faptele pentru care a început urmărirea penală, cu privire la aceasta și deci nu poate opera nulitatea absolută invocată. În limita celor analizate, recursurile declarate de cele două inculpate, după cum arătam în cele de mai sus, urmează a fi admise, casate ambele hotărâri, potrivit textului menționat și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurentele inculpate B.R.M. și D.E. împotriva deciziei penale nr. 175/ A din 10 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 1424 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală. Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul București. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B.R.M., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2008.