ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2905/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 243/33 din 8 februarie 2007, reclamantul

M.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bistrița-Năsăud, anularea Hotărârii

nr. 2433 din 16 noiembrie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

întrucât care calitatea de persoană refugiată, fiind născut în refugiu.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 152

din 12 martie 2007 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bistrița-Năsăud. A dispus

anularea Hotărârii nr. 2433 din 16 noiembrie 2006 emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în

perioada 15 decembrie 1940 - 15 noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.

În motivarea soluției s-a

reținut că, reclamantul a făcut dovada situației de refugiați a părinților săi,

acesta născându-se în perioada în care părinții săi se aflau în refugiu, la Rebrișoara, județul Bistrița-Năsăud.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta C.J.P. Bistrița-Năsăud, criticând-o în temeiul art. 304 alin.

(1) pct. 8 - 9 C. proc. civ., susținând în esență că : Instanța de Fond a

reținut greșit că nașterea reclamantului a avut loc în localitatea Poiana

Stampei, județul Suceava, localitate în care a fost refugiat tatăl

reclamantului, respectiv M.I., deși în realitatea reclamantul s-a născut în

localitatea Rebrișoara, județul Suceava; că localitatea Rebrișoara, județul

Suceava, în perioada 1940 - 1945 făcea parte din teritoriul cedat al Ardealului

de Nord, iar nu din teritoriul neocupat al României, cum de asemenea greșit a

reținut Instanța; că din declarațiile martorilor rezultă doar refugiul tatălui

reclamantului, fără nici un alt membru al familiei, fără să rezulte nici cauza

care a determinat respectivul refugiu.

Examinând sentința atacată

în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că, recursul este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că, probele depuse de reclamant pentru susținerea acțiunii

sunt insuficiente și contradictorii și nu confirmă îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

În conformitate cu art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana – cetățean român care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie

1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute în art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate

de organele competente și în lipsa acestor acte, prin declarații de martori.

Legea instituie așadar

regula potrivit căreia, dovada persecuției etnice se face cu acte oficiale

eliberate de organele competente și numai în lipsa acestor acte, în mod subsidiar,

situația în care s-a materializat persecuția poate fi dovedită cu declarații de

martori.

Din copiile xerox ale

declarațiilor autentificate ale martorilor G.A. și C.O. rezultă doar refugiu

tatălui reclamantului și nu al unui alt membru de familie, pentru perioada 1940

- 1944; nu rezultă cauza care a determinat plecarea în refugiu a numitului M.I.

și nici faptul că, martorii la rândul lor au calitatea de beneficiari ai

prevederilor Legii nr. 189/2000.

Se rețin și contradicțiile

care rezultă din înscrisurile depuse la dosar cu privire la locul nașterii

reclamantului, față de locul refugiului părintelui său, locul refugiului -

Poiana Stampei, județul Suceava, locul nașterii - Rebrișoara, județul

Bistrița-Năsăud, Instanța reținând că „reclamantul s-a născut în perioada în

care părinții s-au aflat în refugiu, respectiv 21 decembrie 1941 în Rebrișoara”

(dosar de fond fila 19 verso alin. (3) și (5)), ca și cu privire la stabilirea

calității de refugiat a reclamantului „pentru perioada cuprinsă între 15 decembrie

1940 - 15 noiembrie 1944”, în condițiile în care reclamantul s-a născut la data

de 21 decembrie 1941 (dosar de fond filele 12 și 19 verso alin. (6)).

Hotărând în baza unui

probatoriu incomplet, neconcludent, fără a stabili cu claritate împrejurările

invocate de reclamant cu privire la starea de fapt, Instanța de Fond a pronunțat

o hotărâre netemeinică și nelegală.

Or, potrivit art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui

prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens,

aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Pentru completarea probatoriului

în sensul arătat și pentru înlăturarea contradicțiilor este necesară

rejudecarea cauzei, Instanța urmând a pune în discuția părților, administrarea

probei cu înscrisuri (solicitarea de relații de la A.N. – D.J., etc.), precum și a oricăror alte probe ce vor fi precizate de părți, dacă

acestea sunt de natură să lămurească aspectele deduse judecății.

Pentru aceste motive, recursul

va fi admis, sentința atacată va fi casată și în temeiul art. 313 C. proc. civ., va fi trimisă cauze aceleiași Instanțe, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor

art. 315 alin. (1) și alin. (3) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P. Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 152 din 12 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza aceleiași Instanțe, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2007.