ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5861/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

T.L. și D.V.A. au cerut la data de 5

noiembrie 2001, prin notificare formulată potrivit Legii nr. 10/2001, C.N.H.

Petroșani restituirea în natură a terenului în suprafață de 5605 mp înscris în

C.F. nr. 346, situat în incinta minei Iscrani, pe care se află actualul depozit

de muniție, sau acordarea de despăgubiri bănești în echivalentul aceluiași

teren.

E.M. Livezeni din cadrul C.N.H. SA a

emis dispoziția nr. 668 din 27 octombrie 2005, prin care a respins cererea

obiect al notificării și a constatat că petentele au dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu

motivarea că restituirea în natură nu este posibilă în raport cu prevederile

art. 10 alin. (6) din Legea 10/2001 republicată.

T.L. și D.V.A. s-au adresat

justiției la 25 noiembrie 2005 solicitând anularea dispoziției de mai sus,

restituirea în natură a terenului obiect al notificării sau obligarea E.M.

Livezeni la plata unei chirii lunare de 0,5 Euro/mp, precum și obligarea

aceleași unități deținătoare la plata chiriei aferentă ultimilor 3 ani.

Contestația a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 2630 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, secția civilă, iar apelul declarat de contestatoare prin mandatar

D.N. a fost respins prin decizia civilă nr. 95/A din 2 martie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Contestatoarele au declarat recurs

cerând casarea hotărârilor date în prezenta cauză și judecarea fondului

pricinii.

Invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatoarele au susținut, în primul rând,

că instanțele au încălcat prevederile art. 21 alin. (3) din Legea 10/2001,

neobservând nulitatea izvorâtă din faptul că „unitatea notificată a înstrăinat

bunul printr-un contract de închiriere, fiind nul de drept și în consecință

încasând chiria ilegal” și neținând cont că E.M. Livezeni nu are nevoie de

depozitul amplasat pe teren, depozit aflat deja în stare de demolare în cadrul

unui program de ecologizare.

În al doilea rând se susține că,

deși intimata nu a înaintat dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în mod greșit instanța de apel nu a primit asemenea critică.

Examinând recursul, instanța supremă

constată cele ce succed.

Instanța de apel a stabilit, pe baza

probelor administrate, inclusiv un raport de expertiză tehnică, ca stare de

fapt, că din totalul suprafeței expropriate intimata deține suprafața de

2652,54 mp, pe care a edificat mai multe construcții, un drum de acces, o

platformă betonată, iar parte de teren este liber de construcții la suprafață,

dar are amenajată în subteran o galerie folosită ca depozit.

A mai stabilit instanța de apel că

amenajările și construcțiile în cauză nu sunt demontabile.

În raport cu atare stare de fapt

instanța de apel a hotărât că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (4)

[fost alin. (6)] din Legea 10/2001, în raport cu care contestatoarele sunt

îndreptățite numai la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Prin recurs nu se susține că

situația de fapt nu ar fi fost pe deplin lămurită, ceea ce ar fi determinat

greșeli în aplicarea legii, ci numai faptul că intimata nu ar mai avea nevoie

de construcțiile edificate pe teren, împrejurare care justifică restituirea

terenului în natură.

Susținerea contestatoarelor

corespunde prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea 10/2001 modificată și

republicată, potrivit cu care „ se restituie în natură și terenurile pe care,

ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt

necesare unității deținătoare…”, dispoziții legale care includ și imobilele

expropriate al căror regim juridic este reglementat prin art. 11 din aceeași

lege.

În speță nu s-a făcut dovada că

intimata nu mai are nevoie de amenajările și construcțiile edificate pe terenul

expropriat, faptul că aceasta a închiriat parte din construcții pe o perioadă

determinată, neconstituind dovadă în sensul susținut de contestatoare.

Ca urmare, instanța de apel nu a

încălcat dispozițiile art. 10 pct. 5 din Legea 10/2001 modificată și

republicată și nici pe cele ale art. 21 alin. (3) din aceeași lege care prevăd

obligații ale unităților deținătoare ulterioare emiterii dispoziției de

restituire în natură a imobilelor.

În fine, nu poate fi primită nici

ultima susținere, întrucât firesc dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor atâta timp cât contestatoarele au atacat în

justiție dispoziția emisă de intimată.

În raport cu cele astfel constatate,

recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

T.L. și D.V.A. împotriva deciziei nr. 95/A/2007 din 2 martie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.