ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5861/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: T.L. și D.V.A. au cerut la data de 5 noiembrie 2001, prin notificare formulată potrivit Legii nr. 10/2001, C.N.H. Petroșani restituirea în natură a terenului în suprafață de 5605 mp înscris în C.F. nr. 346, situat în incinta minei Iscrani, pe care se află actualul depozit de muniție, sau acordarea de despăgubiri bănești în echivalentul aceluiași teren. E.M. Livezeni din cadrul C.N.H. SA a emis dispoziția nr. 668 din 27 octombrie 2005, prin care a respins cererea obiect al notificării și a constatat că petentele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că restituirea în natură nu este posibilă în raport cu prevederile art. 10 alin. (6) din Legea 10/2001 republicată.

T.L. și D.V.A. s-au adresat justiției la 25 noiembrie 2005 solicitând anularea dispoziției de mai sus, restituirea în natură a terenului obiect al notificării sau obligarea E.M. Livezeni la plata unei chirii lunare de 0,5 Euro/mp, precum și obligarea aceleași unități deținătoare la plata chiriei aferentă ultimilor 3 ani. Contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2630 din 18 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, iar apelul declarat de contestatoare prin mandatar D.N. a fost respins prin decizia civilă nr. 95/A din 2 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Contestatoarele au declarat recurs cerând casarea hotărârilor date în prezenta cauză și judecarea fondului pricinii.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatoarele au susținut, în primul rând, că instanțele au încălcat prevederile art. 21 alin. (3) din Legea 10/2001, neobservând nulitatea izvorâtă din faptul că „unitatea notificată a înstrăinat bunul printr-un contract de închiriere, fiind nul de drept și în consecință încasând chiria ilegal” și neținând cont că E.M. Livezeni nu are nevoie de depozitul amplasat pe teren, depozit aflat deja în stare de demolare în cadrul unui program de ecologizare. În al doilea rând se susține că, deși intimata nu a înaintat dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în mod greșit instanța de apel nu a primit asemenea critică.

Examinând recursul, instanța supremă constată cele ce succed. Instanța de apel a stabilit, pe baza probelor administrate, inclusiv un raport de expertiză tehnică, ca stare de fapt, că din totalul suprafeței expropriate intimata deține suprafața de 2652,54 mp, pe care a edificat mai multe construcții, un drum de acces, o platformă betonată, iar parte de teren este liber de construcții la suprafață, dar are amenajată în subteran o galerie folosită ca depozit. A mai stabilit instanța de apel că amenajările și construcțiile în cauză nu sunt demontabile. În raport cu atare stare de fapt instanța de apel a hotărât că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) [fost alin. (6)] din Legea 10/2001, în raport cu care contestatoarele sunt îndreptățite numai la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin recurs nu se susține că situația de fapt nu ar fi fost pe deplin lămurită, ceea ce ar fi determinat greșeli în aplicarea legii, ci numai faptul că intimata nu ar mai avea nevoie de construcțiile edificate pe teren, împrejurare care justifică restituirea terenului în natură. Susținerea contestatoarelor corespunde prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea 10/2001 modificată și republicată, potrivit cu care „ se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare…”, dispoziții legale care includ și imobilele expropriate al căror regim juridic este reglementat prin art. 11 din aceeași lege.

În speță nu s-a făcut dovada că intimata nu mai are nevoie de amenajările și construcțiile edificate pe terenul expropriat, faptul că aceasta a închiriat parte din construcții pe o perioadă determinată, neconstituind dovadă în sensul susținut de contestatoare. Ca urmare, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 10 pct. 5 din Legea 10/2001 modificată și republicată și nici pe cele ale art. 21 alin. (3) din aceeași lege care prevăd obligații ale unităților deținătoare ulterioare emiterii dispoziției de restituire în natură a imobilelor. În fine, nu poate fi primită nici ultima susținere, întrucât firesc dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor atâta timp cât contestatoarele au atacat în justiție dispoziția emisă de intimată.

În raport cu cele astfel constatate, recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de T.L. și D.V.A. împotriva deciziei nr. 95/A/2007 din 2 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.