ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1770/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 1 aprilie 2002, E.M.

Livezeni, a chemat în judecată Primăria Municipiului Petroșani, pentru a se

dispune anularea dispoziției nr. 991 din 22 februarie 2002, emisă de pârâtă,

prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului, în

suprafață de 705,986,4 m.p., înscris în C.F. nr. 582 Livezeni. S-a solicitat să

se constate dreptul său de proprietate asupra terenului solicitat, și calitatea

C.N.H. Petroșani, de persoană juridică continuatoare a activității de

exploatare a cărbunelui din Valea Jiului, a fostei S.A.R. Petroșani, cu

consecința obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului sau prin

echivalent, în raport de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1450 din 26

septembrie 2002, a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, a fost respinsă

acțiunea, ca nefondată, avându-se în vedere că actuala E.M. Livezeni, a fost o

întreprindere socialistă de stat, nu o întreprindere particulară, care să fi

deținut în proprietate imobile preluate apoi abuziv de stat. S-a constatat și

că reclamanta nu are calitatea de continuatoare a activității S.A.R. Petroșani,

în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, și, ca atare, nu are vocație la

restituirea imobilului în litigiu.

Apelul, declarat de E.M. Livezeni,

împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr.

146 din 13 februarie 2003, a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

S-a reținut că instanța de fond a

hotărât temeinic asupra lipsei calității reclamantei, de continuatoare a

activității S.A.R. Petroșani, nefiind întrunite cerințele art. 22 din Legea nr.

10/2001.

S-a avut în vedere că reclamanta a

fost dintotdeauna o întreprindere socialistă de stat, nu o persoană juridică de

tip capitalist particular, și nu a deținut în proprietate imobile de care să fi

fost deposedată abuziv.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recursul de față; în condițiile art. 304, pct. 7, 9, 10 C.

proc. civ., susținând, în esență, că este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R.

Petroșani, că instanțele au dat o interpretare restrictivă dispozițiilor Legii nr.

10/2001, cu referire la art. 3 lit. c).

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului, rezultă că, în principal, instanțele au respins

contestația de față, în considerarea prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

potrivit căruia sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri

reparatorii, constând în restituire în natură, sau, după caz, prin echivalent

persoanele juridice proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat;

îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este

condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la intrarea

în vigoare a prezentei legi.

S-a considerat că aceste prevederi

nu sunt incidente, în cauză, întrucât reclamanta a fost întreprindere de stat,

nu particulară, care să fi deținut în proprietate imobile care să fie preluate

abuziv de stat, și ca atare nu este îndreptățită la măsuri reparatorii. S-a

reținut temeinic și că reclamanta nu este continuatoarea activității S.A.R.

Petroșani.

Interpretarea și aplicarea, în speță,

a prevederilor redate este corectă.

Dar, în speță, sunt aplicabile și

prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat

textul inițial, prin completarea cu alin. (2), prin O.U.G. nr. 184/2002,

publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 929, din 18 decembrie

2002, potrivit căruia companiile, societățile naționale nu au calitatea de

persoane îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi. De asemenea potrivit

art. 33 alin. final din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 498/2003, publicate în Monitorul Oficial al României p. I, nr. 324 din

14 mai 2003, în cazul în care există notificări formulate cu astfel de persoane

juridice, ele vor fi respinse ca inadmisibile.

Față de cele arătate, este important

de stabilit dacă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt

aplicabile, în speță, pentru că, în caz afirmativ, soluția adoptată este în

afara criticii, aceasta fiind o aplicare directă a textului menționat.

Este exact că modificarea, respectiv

completarea legii, a intervenit după introducerea acțiunii și soluționarea

cauzei de instanța de fond. Dar, aceasta poate fi definită ca o normă

interpretativă, textul redat fiind rezultatul unei interpretări oficiale

autentice, ce se integrează Legii nr. 10/2001. Ca atare, în condițiile generale

ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data

intrării în vigoare a legii interpretate.

În plus, este indubitabil că vizând

satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor

(facto

futura)

unor raporturi juridice trecute, ceea ce înseamnă că, pentru

unitate și obligativitate generală, textul nou este de imediată aplicare.

De altfel, ar fi discriminatoriu, și,

ca atare, inadmisibil, ca accesul companiilor, societăților naționale la

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, să fie condiționat de momentul

notificării deținătorului bunului sau al sesizării instanței de judecată.

Față de cele arătate, se impune

respingerea recursului declarat, în cauză, cu completarea motivării hotărârii

date în apel, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta, E.M. Livezeni, împotriva deciziei nr. 146/A din 13

februarie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 5 martie 2004.