ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 886/2008

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 938 din 30 martie 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis, în parte, cererea formulată de reclamanta F.R.F., în contradictoriu cu

pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. a Municipiului București, anulând Decizia nr. 330

din 16 august 2006, emisă de pârâtă, și obligând-o pe aceasta să înainteze

contestația, în vederea soluționării, organului de soluționare a contestației

competent din cadrul A.N.A.F.

Pentru a pronunța

această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 179 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., așa cum se

arată și în prevederile art. 178 din Normele Metodologice de aplicare a O.G.

nr. 92/2003, aprobate prin H.G. nr. 1050/2004, și ale pct. 5.4 lit. b) din

Instrucțiunile pentru aplicarea titlului 9 din O.G. nr. 92/2003 privind C.

proc. fisc., republicată, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr.

519/2005. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de soluționare a contestației

formulate de reclamantă aparține organului competent constituit la nivel

central, respectiv la nivelul A.N.A.F., iar nu pârâtei D.G.F.P. a Municipiului

București, care, constatând că suma contestată este mai mare de 500.000 lei, ar

fi trebuit să facă aplicarea art. 177 alin. (2) C. proc. fisc. și să înainteze

contestația organului competent.

Cu privire la capătul

de cerere prin care reclamanta solicita anularea deciziei de impunere

contestate și dispunerea rambursării sumei solicitate, Instanța de judecată a

reținut că nu poate proceda la analizarea pe fond a acestor aspecte, mai

înainte ca organul de soluționare a contestației competent să se pronunțe

asupra contestației în condițiile art. 175 - 188 C. proc. fisc.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta, susținând că

este netemeinică și nelegală.

În motivarea

recursului, recurenta - reclamantă susține, în esență, că Instanța de judecată

„ar fi trebuit să cerceteze pe fond cererea" de rambursare și să se

pronunțe asupra temeiniciei acesteia.

Pârâta își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. fisc., reiterând,

în esență, argumentele invocate în fața Instanței de Fond. În plus arată că, în

speță, sunt aplicabile prevederile de la pct. 5.4 lit. b) din Instrucțiunile

pentru aplicarea titlului 9 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

republicată, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005,

prevederi față de care în mod corect contestația formulată de intimata - reclamantă

a fost soluționată de D.G.F.P. a Municipiului București, întrucât TVA aprobată

la rambursare este sub 500.000 lei.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de

recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt

nefondate, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul contestației

formulate de reclamantă în temeiul art. 103 alin. (3) și art. 186 din O.G. nr.

92/2003, republicată, îl constituie suma de 694.383 lei, reprezentând TVA

neadmisă la rambursare, potrivit Deciziei de impunere nr. 497 din 30 iunie 2006.

Or, conform

dispozițiilor art. 179 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., în forma în vigoare la

data soluționării cauzei în fond, „contestațiile care au ca obiect impozite,

taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este

de 500.000 lei sau mai mare, precum și cele formulate împotriva actelor emise

de organe centrale se soluționează de către organe competente de soluționare

constituite la nivel central".

Aceeași regulă este

redată și în cuprinsul prevederilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Normele

Metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobate

prin H.G. nr. 1050/2004.

Așa fiind,

cum potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. fisc., în forma în vigoare la data

soluționării cauzei de către Instanța de Fond, „În cazul în care competența de

soluționare nu aparține organului emitent al actului administrativ fiscal

atacat, contestația va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la

înregistrare, organului de soluționare competent", în mod corect a

procedat prima Instanță dispunând obligarea pârâtei să procedeze conform

dispozițiilor legale citate.

Prevederile

pct. 5.4 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului 9 din O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc., republicată, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F.

nr. 519/2005, invocate de recurenta - pârâtă, nu sunt de natură a impune o altă

concluzie.

Astfel, potrivit instrucțiunilor

respective, „Competența de soluționare este dată de cuantumul total al sumelor

contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuții stabilite de plată de

către organul fiscal, precum și accesorii ale acestora, sau de cuantumul total

al taxelor, impozitelor, contribuțiilor, aprobate la rambursare, respectiv

restituire, după caz".

Prin norma

citată se introduce, așadar, o distincție pe care O.G. nr. 92/2003, în

aplicarea căreia au fost emise Instrucțiunile, nu o prevede, ordonanța

stabilind, în mod neechivoc, drept criteriu de determinare a organului

administrativ de soluționare competent: cuantumul impozitului, taxei,

contribuției, datoriei vamale ori al accesoriilor acestora, ce constituie

obiectul contestației.

Or, conform

principiului ierarhiei actelor normative, scopul actelor administrative

normative emise în aplicarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului

este exclusiv acela al executării actelor în temeiul cărora au fost emise,

rațiunea și legitimitatea unui asemenea act administrativ, cum sunt și

instrucțiunile în discuție, fiind date numai de măsura în care regulile

stabilite prin acest act subsecvent asigură corecta aplicare a prevederilor

legale ori conduc la înlăturarea unor dificultăți în aplicarea legii sau la

organizarea corespunzătoare a unor activități.

Principiul

susmenționat este consacrat de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, potrivit cărora fețele normative date în executarea legilor, ordonanțelor

sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le

ordonă".

Făcând aplicarea

acestui principiu, art. 75 din Legea nr. 24/2000 prevede că „ordinele cu

caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor

ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de

specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe

baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor

Guvernului".

De asemenea, conform

art. 76 din aceeași lege, „ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte

trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în

executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină

prevederilor acestora".

Făcând

distincție între cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite,

taxe, contribuții stabilite de plată de către organul fiscal, precum și

accesorii ale acestora, și cuantumul total al taxelor, impozitelor, contribuțiilor,

aprobate la rambursare, respectiv restituire, prevederile pct. 5.4 din

Instrucțiunile aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005

contravin dispozițiilor C. proc. fisc., în aplicarea cărora au fost emise,

neputând fi luate în considerare.

În ceea ce

privește recursul declarat de reclamantă, se va reține, de asemenea, că este

neîntemeiat.

Astfel,

pentru soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative

fiscale, C. proc. fisc. cuprinde o procedură care se realizează după reguli și

de către organe expres prevăzute și cu o competență strict determinată (art.

175 - 188, în forma în vigoare la data soluționării de către Instanța de Fond),

procedură care se finalizează cu emiterea de către organul competent a unei decizii,

care poate fi atacată la Instanța judecătorească de contencios administrativ

competentă.

Cum decizia atacată

în cauză a fost emisă de către un organ administrativ necompetent potrivit

legii, în mod corect a reținut prima Instanță că nu poate proceda la analizarea

pe fond a cererilor formulate de reclamantă, mai înainte ca organul

administrativ de soluționare a contestației competent, potrivit dispozițiilor

legale susmenționate, să se pronunțe asupra contestației.

Pentru

motivele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamanta F.R.F. și de pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. a Municipiului București

împotriva sentinței nr. 938 din 30 martie 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 martie 2008.