ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1550

din 27 iunie 2006 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 1743/2005,

a fost admisă excepția tardivității formulării acțiunii, s-a admis cererea de

intervenție accesorie formulată de A.N.R.M. și a fost respinsă, ca tardivă,

acțiunea numitului P.M., având ca obiect anularea H.G. nr. 511/1997 și nr. H.G.

nr. 512/1997, emise de pârâtul Guvernul României.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, în esență, că cele două hotărâri considerate nelegale de către

reclamant au fost publicate în M. Of. nr. 240/12.09.1997, iar reclamantul a

cunoscut împrejurarea că terenurile pe care le consideră proprietatea sa, sunt

incluse în perimetrele actului de dat în administrare față de conținutul

Ordinului Președintelui A.N.R.M. nr. 14/1997 (M. Of. nr. 54/1.04.1997).

A constatat instanța și că

reclamantul a mai solicitat reanalizarea celor două hotărâri ale Guvernului în

februarie 2000 și a apreciat că împrejurarea că actele de dare în plată nu au

fost publicate în Monitorul Oficial, nu are relevanță în speță, deoarece actul

administrativ public și pe care putea să-l atace a fost publicat în M. Of. la

12 septembrie 1997.

A considerat instanța că în

raport cu data publicării hotărârilor în Monitorul Oficial - 12 septembrie 1997,

curge termenul de un an în care acțiunea putea fi introdusă.

Asupra completărilor la

acțiune depuse la 27 iunie 2006 a apreciat instanța că nu pot fi luate în

considerare, fiind făcute cu depășirea primei zile de înfățișare care, în

speță, a fost 27 septembrie 2005.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivare sunt invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și sunt aduse următoarele

argumente în susținerea nelegalității sentinței:

- că actul de dare în

administrare a 225 de perimetre către P., aprobat prin H.G. nr. 511/1997, nu

există, întrucât conform procedurilor din Legea nr. 134/1995 și ale Legii nr. 238/2004,

singurul act de dare în administrare este „acordul petrolier” care se încheie

de autoritatea competentă A.N.R.M. și persoanele juridice române sau străine,

pentru efectuarea operațiunilor petroliere și concesionarea bunurilor necesare

realizării acestora;

- că inexistența actului de

dare în administrare rezultă din art. 45 din „Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 134/1995”, aprobate prin H.G. nr. 1265/1996;

- că susținerile

intervenientei A.N.R.M., că acțiunea ar fi lipsită de interes, întrucât

hotărârile atacate nu mai sunt în vigoare, sunt neadevărate;

- că acordul de concesiune a

225 de perimetre pentru dezvoltarea petrolieră, încheiată de A.N.R.M., cu S.N.

P. nu există, deoarece H.G. nr. 223/1999 a fost adoptată ca urmare a

desființării R.A. P., menționată în H.G. nr. 511/1997 și a reînființării, prin

O.U.G. nr. 49/1997, a S.N.P. P. SA;

- că dacă acordul de

concesiune ar exista, conform art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 și

ale art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/1998, acordul de concesiune ar

fi trebuit să-l reprezinte bogățiile de orice natură ale subsolului, conform art.

135 alin. (4) și art. 136 alin. (3) din Constituția României, iar nu terenurile

aferente bogățiilor subsolului;

- că H.G. nr. 223/1999 a

fost abrogată prin H.G. nr. 1599/2004 care, în Anexa nr. 1, conține 76 de

acorduri de concesiune ce au fost aprobate prin această hotărâre, lista

neincluzând perimetrele (zăcămintele comerciale) Vâlcele Vest și Vâlcele Est în

care sunt situate terenurile pe care reclamantul le deține;

- că din prevederile art. 2

din H.G. nr. 223/1999 și ale H.G. nr. 287/2000 rezultă că acordurile de

concesiune aprobate și care nu există, au fost „transmise” semnatarilor lor;

- că prin Ordinul

Președintelui A.N.R.M. nr. 54 din 1 aprilie 1997 s-a făcut publică lista a 469

de perimetre propuse pentru darea în administrarea P., iar prin H.G. nr. 511/1997

s-a aprobat actul de dare în administrarea P., a doar 225 de perimetre, față de

469 câte fuseseră propuse prin ordin;

- că instanța a respins în

mod greșit acțiunea ca tardivă, deoarece nu se poate pretinde că prin „actul

public” s-a aprobat „actul clarificat” de dare în administrare, pentru că

acesta nu există și nu rezultă cui a fost transmis actul public propus spre

adoptare;

- că instanța, în mod

nelegal, nu a luat în considerare înscrisurile depuse la 27 iunie 2006, întrucât

ele reprezentau „concluzii scrise” pentru judecarea cauzei, în condițiile în

care la trei termene reclamantul nu a avut acces la înscrisurile prezentate de

reprezentantul A.N.R.M.

Recursul nu se fondează.

din recurs vizează fondul cauzei, și anume, motivele care ar fi justificat

anularea celor două hotărâri.

Acestea nu vor putea fi,

însă, analizate în recurs, având în vedere că acțiunea a fost respinsă pe

temeiul unei excepții dirimante, așadar, fără a intra în fondul cauzei.

argumentele recurentului, referitoare la tardivitatea acțiunii și, sub acest

aspect, Curtea de față constată că excepția a fost corect reținută de către

instanța de fond.

Potrivit art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, în cazul actului administrativ unilateral, cererea

poate fi introdusă, pentru motive temeinice, peste termenul de 6 luni prevăzut

de art. 11 alin. (1), într-un termen de un an de la data emiterii actului.

În raport cu precizarea

acțiunii de la termenul din 27 septembrie 2005, instanța de fond a constatat în

mod corect că este relevantă, la verificarea excepției de tardivitate, data

publicării celor două hotărâri ale Guvernului, iar nu data emiterii unor acte

de dare în administrare care nu făceau obiectul cererii de chemare în judecată.

cererea depusă la 27 iunie 2006, din conținutul ei rezultă explicit că

reclamantul își completase petitul acțiunii, solicitând anularea și a H.G. nr. 2060/2004,

Anexa nr. 21, precum și obligarea Guvernului României la plata sumei de 1137

mii dolari SUA cu titlu de „rentă petrolieră”. Așadar, nu erau simple

„concluzii scrise”, cum susține reclamantul în recurs, astfel încât

soluționarea în fond a acestei cereri era inadmisibilă în raport cu

dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

critica adusă de recurent asupra excepției lipsei de interes a acțiunii, invocată

de A.N.R.M., motivat de abrogarea celor două hotărâri atacate, se constată că

instanța de fond, în condițiile în care a reținut tardivitatea formulării

acțiunii, în mod legal nu s-a mai pronunțat asupra ei, întrucât tardivitatea ca

excepție legală (conform art. 11 din Legea nr. 554/2004) primează asupra

celorlalte excepții care s-ar ridica privitor la acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.M. împotriva sentinței civile nr. 1550 din 27 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2007.