ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4121/2008

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 398/2006 la Tribunalul Maramureș, M.M. a solicitat anularea parțială a Dispoziției nr. 1346 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Vișeu de Sus și obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor bănești pentru toate imobilele situate în orașul Vișeu de Sus, actualmente demolate (două case și anexe gospodărești) și înglobate în Liceul Teoretic Bogdan Vodă (teren și construcție, curți și grădină). Prin sentința civilă nr. 1280 din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului Maramureș, plângerea pârâtei M.M. a fost admisă.

Anulându-se în parte Dispoziția nr. 1346 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul orașului Vișeu de Sus, instanța l-a obligat pe intimat să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, conform procedurii stabilite în titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru ambele imobile demolate și pentru terenul aferent acestora, înscris în C.F. nr. 6396 și C.F. nr. 5680 Vișeu de Sus, prin emiterea unei noi dispoziții. În considerentele sentinței, instanța a reținut că M.M. și-a probat dreptul de proprietate asupra celor două construcții, case de locuit, preluate în mod abuziv de stat de la autorii săi, ulterior demolate, și că pe terenul astfel eliberat s-a construit un liceu. Contrar acestor realități, intimatul, care nu a contestat petentei calitatea de persoană îndreptățită, prin Dispoziția nr. 1346 din 17 noiembrie 2001 a propus, în condițiile art. VII din Legea nr. 247/2005, acordarea de despăgubiri numai pentru terenuri și o singură casă de locuit.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 123 A din 13 aprilie 2007 a admis apelul declarat de Primarul orașului Vișeu de Sus împotriva sentinței civile nr. 1280 din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului Maramureș pe care a schimbat-o în sensul respingerii plângerii petentei M.M. în contra dispoziției nr. 1346 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul orașului Vișeu de Sus. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în raport de prevederile art. 2 3 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 reclamanta M.M. nu a depus înscrisuri care să ateste existența celei de-a doua construcții casă de locuit, preluată de stat abuziv și demolată. Fotografiile depuse la dosarul cauzei nu au valoarea unor înscrisuri probatorii în sensul art. 1172 C. civ., iar informațiile celor doi martori, audiați în primă instanță, nu pot avea valoare probatorie în lipsa unor acte doveditoare.

În ipoteza demolării construcției preluate, dovada existenței acesteia și a dreptului de proprietate în patrimoniul antecesorilor, prin înscrisuri apare absolut necesară pentru cuantificarea măsurilor reparatorii prin echivalent, iar reclamanta căreia îi revenea sarcina probei în temeiul art. 1169 C. civ. și a normei speciale cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 10/2001, a abdicat de la această obligație, astfel că soluția instanței de fond sub aspectul acordării măsurilor reparatorii este nu numai netemeinică dar și nelegală. În recursul declarat și motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., M.M. critică decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, susținând, în esență, că a probat existența celei de-a doua construcții pe terenul identificat cu date de carte funciară, demolată după preluarea acesteia de către Statul Român, cu declarațiile a doi martori și fotografiile depuse în dosar.

Actele doveditoare solicitate de instanță nu au putut fi depuse din motive obiective, arhiva depozitară a acestora fiind distrusă. În cauză, recurenta M.M. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru un teren în suprafață de 320 mp și două construcții, case de locuit aflate pe acest teren, preluate de stat și demolate, pe locul acestora aflându-se în prezent Liceul Teoretic Bogdan Vodă. Potrivit extrasului de carte funciară nr. 5680 nr. top 216/B/2, petenta a probat existența dreptului de proprietate numai în privința terenului și a unei singure construcții care fiind preluată de stat i-au fost acordate petentei măsuri reparatorii prin echivalent, prin dispoziția nr. 1346 din 17 noiembrie 2005, în condițiile Cap. III al Legii nr. 247/2005.

Este adevărat că în accepțiunea art. 23 din Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare a legii pct. 23/1, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg actele translative de proprietate care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită la măsuri reparatorii sau ascendentul acesteia, la data preluării abuzive, precum și orice acte care descriu construcția, dacă aceasta a fost demolată. Articolul 23 din Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate imobiliară, fiind aplicabile regulile de drept comun; dar, în sistemul de publicitate imobiliară reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938 care guvernează și această materie, în zonele cu regim de carte funciară, transmiterea dreptului de proprietate și deci dovedirea acestui drept, operează prin înscrierea în C.F.

cu efecte constitutive de drepturi în condițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1938 . În raport de aceste reglementări, actele doveditoare la care se referă art. 23 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se înscrie regimului probator special prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938. În cauză, reclamanta-contestatoare nu a depus înscrisurile care să ateste existența celei de a doua construcții, casă de locuit care nu figurează înscrisă nici în C.F., astfel că în mod corect instanța de apel a concluzionat că reclamanta nu și-a probat existența dreptului de proprietate în privința acestui imobil și că declarațiile martorilor, precum și fotografiile, sunt lipsite de relevanță.

Afirmațiile recurentei privitoare la existența unor cauze obiective care ar fi împiedicat-o că înfățișeze acte doveditoare dat fiind că arhiva a fost distrusă nu este susținută de probe și nici de prezumția existenței dreptului de proprietate decurgând din aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, deoarece recurenta nu a înfățișat instanței actul de preluare a imobilului. Din perspectiva celor expuse mai sus soluția instanței de apel este legală, iar criticile formulate de contestatoarea M.M. nefondate, considerent pentru care recursul acesteia va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 123 A din 13 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.