ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3891/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: T.A., în temeiul art. 24 alin. (3)/1 din Legea nr. 10/2001 republicată, a contestat dispoziția nr. 4/2005 din 3 ianuarie 2006 emisă de Primarul orașului Vișeu de Sus prin care i s-a respins notificarea nr. 16 din 13 septembrie 2005 solicitând restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 451 Vișeul de Sus cu nr. top. 504, iar în măsura în care acest lucru nu ar fi fost posibil, acordarea de despăgubiri. A mai precizat că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, a fost repusă în termenul de depunere a notificării și că în orice caz comisia trebuia să verifice dacă imobilul în litigiu intra sub incidența Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin sentința nr. 1342 din 17 noiembrie 2006 a admis în parte contestația formulată de petenta T.A. în contradictoriu cu Primarul orașului Vișeu de Sus și în consecință a anulat dispoziția nr. 4 din 3 ianuarie 2006 și a obligat intimatul în vederea soluționării notificării nr. 16 din 13 septembrie 2005 și să emită o nouă dispoziție. Instanța a reținut că prin notificarea nr. 16 din 13 septembrie 2005 petenta T.A. a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru terenul identificat în CF nr. 451 Vișeu de Sus cu nr. top. 504 în suprafață de 889 m.p. teren preluat abuziv de stat prin expropriere și pe care a fost construit blocul de locuințe T 8. Primarul orașului Vișeu de Sus, prin dispoziția nr. 4 din 3 ianuarie 2006 a respins notificarea pe motiv că nu a depus-o în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Or, prevederile Legii nr. 247/2005 trebuie interpretate ca fiind de imediată aplicare față de toate persoanele îndreptățite, reprezentând o nouă repunere în termenul inițial de depunere a notificărilor. În aceste condiții, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nefiind posibilă restituirea imobilului în natură, se impunea anularea dispoziției atacate și obligării intimatului de a emite o nouă dispoziție. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, prin decizia nr. 91 din 23 martie 2007 a admis apelul declarat de Primarul orașului Vișeu de Sus împotriva sentinței nr. 1342 din 17 noiembrie 2006 a Tribunalului Maramureș, secția civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca nefondată contestația petentei T.A.

și a păstrat efectele dispoziției nr. 4 din 3 ianuarie 2006 emisă de Primarul orașului Vișeu de Sus. S-a reținut că Legea nr. 247/2005 nu conține nici o dispoziție expresă referitoare la o repunere în termenul de depunere a notificărilor prevăzută la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în vechea redactare, prelungit succesiv până la 14 februarie 2002, astfel că nu îi este permis judecătorului, în afara cadrului legal, să procedeze la o repunere în termen. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care prin Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată în care se stipulează că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificărilor atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent.

Curtea Constituțională a evidențiat că legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este și cel în discuție și că acest termen nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată și a fost reglementat în limitele dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza II din Constituție. Cum în speță T.A. a formulat notificarea la 13 noiembrie 2005, peste termenul prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar repunerea în termen nu operează, sancțiunea nerespectării lui este stingerea dreptului subiectiv la măsuri reparatorii, consecința unei conduite neglijente a persoanei îndreptățite. În contra menționatei decizii a declarat recurs T.A.

fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute la art. 304 C. proc. civ. dar susținând în esență că instanța de apel deși s-a pronunțat pe excepție, nu a negat că imobilul în litigiu a format proprietatea tabulară a antecesorului ei și a fost preluat abuziv de stat. Or, o astfel de atitudine încalcă normele europene în ceea ce privește respectarea dreptului de proprietate ca și art. 44 din Constituția României vizând protejarea dreptului de proprietate. Criticile formulate pot fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001 evidențiate punctual prin Titlul I al legii.

Aceste modificări nu se referă însă la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevedea obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și ca atare nu poate fi vorba de o repunere în termen sugerată de judecătorul fondului. Ca atare, în mod corect s-a reținut în cauză că reclamanta a formulat notificarea la 13 septembrie 2005, mult după expirarea termenului prevăzut de lege în acest sens (14 februarie 2002). Așadar, întrucât notificarea a fost tardiv formulată, cu nesocotirea unei condiții imperative prevăzută de lege, corect instanța de apel, schimbând sentința promovată în prim grad de jurisdicție, a respins contestația.

Soluția nu este de natură a încălca normele europene și respectiv Constituția României care garantează dreptul de proprietate ci sancționează, în condițiile legii, starea de pasivitate a reclamantei care nu a înțeles să-și valorifice dreptul pretins cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Cu alte cuvinte, neîndeplinirea de către reclamantă a unei condiții imperative prevăzută la art. 21 din legea nr. 10/2001 în vechea redactare, art. 22 după republicare datorată exclusiv propriei culpe, face ca instanțele de judecată să nu mai aibă posibilitatea legală de a se pronunța asupra fondului dreptului invocat de reclamantă. Astfel fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta T.A. împotriva Deciziei nr. 91/A din 23 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009 .