ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7043/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 99/CA din

12 februarie 2007, Tribunalul Argeș a respins acțiunea formulată de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul C.M., reținând că

pârâtul a fost returnat din Italia, la data de 25 noiembrie 2006, în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat.

Cererea reclamantei se încadrează în

dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, măsura nu a fost

anulată de către autoritățile italiene, Italia este membru al Uniunii Europene,

iar România a devenit membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007.

S-a mai reținut că reclamanta nu a

arătat care este motivul pentru care a fost returnat pârâtul din Italia, în ce

condiții a fost returnat sau că împotriva acestuia s-a luat și măsura

interzicerii intrării în Italia pe anumite perioade de timp, însă din

declarația dată de pârât în fața autorităților de frontieră rezultă că a fost

judecat în Italia și s-a dispus expulzarea. Or, pentru aceeași faptă nu se pot

dispune măsuri de restricție, având prioritate hotărârea autorităților

italiene, iar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, dispozițiile

art. 52 din Legea nr. 248/2005 își încetează aplicabilitatea.

Prin încheierea dată la 26 martie

2007 a fost admisă cererea reclamantei și s-a îndreptat eroarea materială

strecurată în această sentință, în sensul că prenumele corect al pârâtului este

M.N. și nu M.S., cum eronat s-a consemnat în hotărâre.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 238/A din 25 mai 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă, reținând că după aderarea României la Uniunea Europeană, conform

Tratatului de înființare a Comunității Europene, Legii nr. 157/2005 pentru

ratificarea Tratatului dintre statele membre ale Uniunii Europene și România și

actului de aderare la Uniunea Europeană, toți cetățenii membri ai Uniunii au

dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul tuturor

statelor membre, fiind supuși numai limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat

și de măsurile adoptate pentru punerea lui în aplicare.

În raport de prevederile

Constituției, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii

interne privind libera circulație a persoanelor, cu pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,

nefiind ținută să aplice „în litera lor” dispozițiile Legii nr. 248/2005.

S-a mai reținut că, începând cu data

de 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, iar

consecința directă este aceea că are obligația să respecte ordinea juridică

instituită la nivelul Uniunii. Se aplică principiul efectului direct al

directivelor, cel al supremației dreptului comunitar și obligația de a nu se

aplica dreptul național contrar dreptului comunitar.

Articolul 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 prevede că restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate

a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost

returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și acel stat, însă art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că statele membre

pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a

membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Pentru că norma internă prevede o

categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea

dreptului cetățeanului român la libera circulație, se face aplicarea

principiilor dreptului comunitar, iar, în speță, nu există nici una din

situațiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directivă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de

recurs, a arătat că intimatul a fost returnat din Italia, la data de 25

noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această

țară, iar autoritățile române au luat act de măsura autorităților italiene,

fără să poată cenzura măsura dispusă.

Recurenta a arătat că temeiul

acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei dispusă în baza acordului de

readmisie și că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin.

(1) din Legea nr. 248/2005, față de care unica condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație este

returnarea dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie.

Prin decizia nr. 855 din 28

noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura prevăzută de art. 38

din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 53 din

Constituție, iar art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu au o

aplicabilitate temporară. Prevederile acestor texte se aplică și după data de 1

ianuarie 2007, iar Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor

constituționale, a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a

art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și

a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale.

S-a mai reținut că, așa cum

recunoaște însuși pârâtul, acesta nu a respectat condițiile de ședere în

spațiul Uniunii Europene și, fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de

călătorie în străinătate, trebuie să suporte consecințele faptelor sale.

Față de prevederile art. 25 din

Constituție, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, iar

regulile după care se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în

art. 5, prevede limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe

perioada șederii în străinătate.

Recurenta a arătat că art. 29 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează „În exercitarea

drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai

îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita

recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora …”.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor

readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de

aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la

dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libertatea de

circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de

art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în

cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că

drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală, dintr-un

stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține

recurenta.

Restrângerea exercitării dreptului

la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate

în acord cu dreptul comunitar, chiar dacă returnarea s-a produs anterior

aderării României la Uniunea Europeană, deoarece legislația comunitară este de

imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Italia pentru ședere ilegală. Nu s-a dovedit că acesta a săvârșit vreo faptă

care să justifice restrângerea dreptului de liberă circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză,

măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al intimatului-pârât doar pe

motiv de ședere ilegală în Italia nu ar respecta principiul proporționalității

și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 238 A din 25 mai 2007 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2007.