ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7043/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 99/CA din 12 februarie 2007, Tribunalul Argeș a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul C.M., reținând că pârâtul a fost returnat din Italia, la data de 25 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat.

Cererea reclamantei se încadrează în dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, măsura nu a fost anulată de către autoritățile italiene, Italia este membru al Uniunii Europene, iar România a devenit membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007. S-a mai reținut că reclamanta nu a arătat care este motivul pentru care a fost returnat pârâtul din Italia, în ce condiții a fost returnat sau că împotriva acestuia s-a luat și măsura interzicerii intrării în Italia pe anumite perioade de timp, însă din declarația dată de pârât în fața autorităților de frontieră rezultă că a fost judecat în Italia și s-a dispus expulzarea. Or, pentru aceeași faptă nu se pot dispune măsuri de restricție, având prioritate hotărârea autorităților italiene, iar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 își încetează aplicabilitatea.

Prin încheierea dată la 26 martie 2007 a fost admisă cererea reclamantei și s-a îndreptat eroarea materială strecurată în această sentință, în sensul că prenumele corect al pârâtului este M.N. și nu M.S., cum eronat s-a consemnat în hotărâre. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 238/A din 25 mai 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reținând că după aderarea României la Uniunea Europeană, conform Tratatului de înființare a Comunității Europene, Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale Uniunii Europene și România și actului de aderare la Uniunea Europeană, toți cetățenii membri ai Uniunii au dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul tuturor statelor membre, fiind supuși numai limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de măsurile adoptate pentru punerea lui în aplicare.

În raport de prevederile Constituției, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor, cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind ținută să aplice „în litera lor” dispozițiile Legii nr. 248/2005. S-a mai reținut că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, iar consecința directă este aceea că are obligația să respecte ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii. Se aplică principiul efectului direct al directivelor, cel al supremației dreptului comunitar și obligația de a nu se aplica dreptul național contrar dreptului comunitar.

Articolul 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, însă art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Pentru că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, se face aplicarea principiilor dreptului comunitar, iar, în speță, nu există nici una din situațiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că intimatul a fost returnat din Italia, la data de 25 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, iar autoritățile române au luat act de măsura autorităților italiene, fără să poată cenzura măsura dispusă. Recurenta a arătat că temeiul acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei dispusă în baza acordului de readmisie și că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, față de care unica condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație este returnarea dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie.

Prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 53 din Constituție, iar art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu au o aplicabilitate temporară. Prevederile acestor texte se aplică și după data de 1 ianuarie 2007, iar Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. S-a mai reținut că, așa cum recunoaște însuși pârâtul, acesta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene și, fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, trebuie să suporte consecințele faptelor sale.

Față de prevederile art. 25 din Constituție, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, iar regulile după care se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în art. 5, prevede limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii în străinătate. Recurenta a arătat că art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează „În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora …”. Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu dreptul comunitar, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, deoarece legislația comunitară este de imediată aplicare. În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din Italia pentru ședere ilegală. Nu s-a dovedit că acesta a săvârșit vreo faptă care să justifice restrângerea dreptului de liberă circulație. Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Italia nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 238 A din 25 mai 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2007.