ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8103/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

18 decembrie 2002, reclamanta SA A.L.B. SAI a chemat în judecată pe pârâții

P.I., P.C., P.G. și P.G.G., solicitând să se dispună obligarea pârâților să-i

lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 36.000 mp,

parcela A 1342 situată în zona străzii P., sector 3.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a învederat că prin protocolul nr. 42 din 24 ianuarie 1992, Comisia

de lichidare a C.A.P. Bălăceanca a dispus trecerea bunului cu plată în

proprietatea sa și că, încă de la preluarea imobilului, pârâții îi interzice

prin violență folosirea acestuia.

Mai mult, cu rea credință au obținut

mai multe hotărâri judecătorești prin care se constată că au devenit

proprietarii terenului prin uzucapiune.

În drept, cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 906 din 28

octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, instanța la care

prezenta cauză a fost înregistrată la data de 1 aprilie 2004, urmare a

declinării competenței soluționării sale prin sentința civilă nr. 736 din 2

februarie 2004 a Judecătoriei sector 3 București, a fost respinsă ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

S-a luat act de renunțarea pârâților-reclamanți

la judecata capătului de cerere privind radierea înscrisurilor transcrise de

către reclamanta-pârâtă în registrul de transcripțiuni.

A fost admisă acțiunea formulată de

reclamantă și obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie

imobilul teren în suprafață de 36.312,65 mp, astfel cum acesta a fost

identificat în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert N.I.D.,

situat în str. P. , sector 1, parcela A 1342.

Prima instanță a reținut, în esență,

că titlul exhibat de reclamantă asupra terenului ce face obiectul cauzei,

constând în protocolul nr.42 din 24 ianuarie 1992, transcris la Biroul de carte

funciară a Judecătoriei sector 3 sub nr. 20842 din 24 noiembrie 1992 și

procesul-verbal de punere în posesie transcris sub nr. 1345 din 12 mai 1992,

este mai bine caracterizat decât hotărârile judecătorești invocate ca titluri

asupra aceluiași teren.

Suplimentar, ca argument privind

natura mai caracterizată a titlului reclamantei, s-a reținut și faptul că

acesta a fost cel dintâi transcris în evidențele de publicitate imobiliară.

Apelul declarat de pârâți împotriva

susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 94

A din 25 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Instanța de apel urmare a comparării

titlurilor exhibate de părți, a acordat preferința titlului considerat mai bine

caracterizat și care-l constituie înscrisurile prezentate de reclamantă în

dovedirea dreptului invocat.

S-a reținut că atât procesul-verbal

de predare-primire, cât și protocolul încheiat la data de 24 ianuarie 1992,

încheiate între reclamantă și Comisia de lichidare a C.A.P. Bălăceanca au

valoarea unor înscrisuri autentice, întocmite de membrii acestei comisii și care,

în conformitate cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 131/1991 raportat la

prevederile art. 26 din Legea nr. 18/1991, sunt considerați funcționari

publici.

S-a mai arătat că cele două

înscrisuri au fost transcrise în registrul de transcripțiuni, anterior

pronunțării hotărârilor judecătorești invocate de pârâți drept titlu de

proprietate și nu sunt afectate de vicii care le-ar face susceptibile de

anulare.

Deși pârâții au contestat

valabilitatea acestor înscrisuri, nu au înțeles să uzeze de procedura înscrierii

în fals, renunțând la judecata cererii prin care solicitaseră radierea lor din

evidențele de publicitate imobiliară.

Cu privire la dreptul de proprietate

invocat de pârâți s-a reținut că hotărârile judecătorești prezentate de aceștia

nu au fost pronunțate în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, față

de care au valoarea probatorie a unui înscris autentic.

Reținând preferabilitatea titlului

reclamantei, în temeiul prevederilor art. 296 C. proc. civ. apelul pârâților a

fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate, critici care, generic

au fost încadrate în prevederile art. 304 și urm. C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului lor, ale

căror critici pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pârâții au susținut că actele exhibate de reclamantă nu fac dovada că terenul

litigios ar fi intrat în patrimoniul său întrucât nu s-a făcut dovada și nu

s-au administrat dovezi din care să rezulte că autoarea reclamantei, C.A.P.

Bălăceanca, ar fi avut bunul în patrimoniul său.

Au mai invocat nevalabilitatea

titlurilor, justificat de conținutul alterat al acestora, constând în

ștersături și adăugiri, care le afectează validitatea, ca și succesiunea

temporală logică a actelor de transmisiune a bunului litigios.

Nevalabilitatea titlurilor de

proprietate a mai fost întemeiată și pe neîndeplinirea cerinței prevăzute de

dispozițiile art. 46 din Legea nr. 18/1991, care impun ad validitatem forma

autentică a actului de transmisiune a terenurilor.

Instanțele au procedat în mod

nepermis la cenzurarea hotărârilor judecătorești invocate ca dovadă a dreptului

de proprietate asupra terenului, deși ar fi trebuit să se limiteze la

compararea titlurilor exhibate de părți și să dea preferință celui mai bine

caracterizat.

Recursul este fondat potrivit

considerentelor ce succed:

Potrivit art. 480 C. civ.

„proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un

lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”, iar

potrivit art. 481 C. civ. „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa,

afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și

prealabilă despăgubire”.

Consacrarea legală și

constituțională a dreptului de proprietate privată, prevăzute de art.44 din

Constituția României, fac ca acesta să se bucure de o protecție juridică prin

care să i se asigure exercițiul nestingherit, iar unul dintre mijloacele

juridice specifice de apărare a dreptului de proprietate îl constituie acțiunea

în revendicare.

Deși nu are o reglementare

legislativă, doctrina și jurisprudența definesc acțiunea în revendicare ca o

acțiune prin care proprietarul unui bun individual determinat care a pierdut

posesia asupra acestuia în favoarea unei alte persoane, posesor neproprietar,

încearcă să-și recapete dreptul de proprietate asupra bunului și să obțină

posesia asupra acestuia față de terțul neproprietar.

Revendicarea, ca acțiune petitorie,

imprescriptibilă, tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate

al reclamantului și, accesoriu, obținerea posesiei.

Prin urmare, pentru admisibilitatea

unei atari acțiuni este necesară atât dovada pozitivă că reclamantul este

titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, cât și pe aceea a

stăpânirii bunului de către posesorul neproprietar.

Or, în speță, instanțele preocupate

de analiza titlurilor exhibate de părți în dovedirea dreptului de proprietate

invocat, au omis analiza celei de-a doua condiții de admisibilitate a acțiunii

introductive.

Cu referire la aspectul evocat, este

de menționat că doar la judecata în primă instanță, la judecătorie, a fost

administrată proba cu expertiză tehnică topografică pentru identificarea

terenului în litigiu, din care ar rezulta că doar o porțiune de aproximativ 700

mp este deținută de pârâți, restul terenului constituindu-l „o serie de grădini

cultivate, cu proprietari neidentificați”, pentru ca într-un alt alineat al

lucrării de expertiză să se facă mențiunea că „suprafața revendicată de

reclamant se suprapune peste suprafața pârâților”.

Neconcordanțele evidente din

lucrarea de specialitate amintite și a cărei concludență în soluționarea cauzei

este de necontestat, nu au fost sesizate nici de părțile litigante și nici de

instanțe, care s-au limitat să oblige pârâții la restituirea terenului

identificat potrivit schiței anexă la expertiza tehnică.

Aspectele evidențiate, cu consecințe

asupra justei soluționări a cauzei și pronunțării unei hotărâri judecătorești

legale și temeinice, ca act final al dezbaterii judiciare, este necesar a fi

clarificate prin suplimentarea corespunzătoare a probatoriului admisibil, în

vederea lămuririi pe deplin a situației de fapt, în scopul aplicării corecte a

legii, operațiune ce nu poate potrivit limitelor probațiunii impuse de art. 305

C. proc. civ., să fie efectuată în această etapă procesuală.

Cu prilejul rejudecării cauzei, în

operațiunea tehnică juridică de comparare a titlurilor exhibate de părți,

instanța de rejudecare va analiza preferabilitatea acestora, din perspectiva

prevederilor art. 27-29 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar ca și a

prevederilor art. 10 din Legea nr. 36/1991, privind societățile agricole și

alte forme de asociere în agricultură, ca și a nevalabilității titlului

reclamantei din perspectiva prevederilor art. 47 din Legea nr. 18/1991, apărări

invocate de pârâți în tot cursul desfășurării procedurii judiciare. Se va

proceda și la identificarea terenurilor pentru care pârâții exhibă hotărârile

judecătorești depuse la dosarul cauzei și a identității acestora cu terenul în

litigiu, pentru a determina cu certitudine dacă între terenul revendicat și cel

cu privire la care pretinde de către pârâți un drept de proprietate, în temeiul

acestor hotărâri judecătorești există deplină concordanță.

Întrucât lămurirea aspectelor

menționate, presupunem suplimentarea probatoriului prin administrarea probei cu

expertiză tehnică de specialitate, înscrisuri și alte probe considerate a fi

pertinente în cauză, în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis,

iar hotărârea atacată trimisă curții de apel pentru rejudecarea apelului

pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții P.I.,

P.C. și P.G.G. împotriva deciziei nr. 94/A din 25 mai 2006 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie

2007.