ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1588 din 28 iunie 2006, a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active și tardivitatea acțiunii, iar pe fondul cauzei a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul H.L.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României precum și cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul M.A.I. Reclamantul a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 933/2004 susținând că acest act normativ este nelegal și neconstituțional deoarece obligă proprietarii de apartamente dotate cu calorifere ce utilizează energia termică la montarea repartitoarelor de consum, cu suportarea costului lor de cca.

5 milioane ROL, cu termen de garanție 2 ani și acordă R.A.D.E.T. dreptul de acces lunar în apartamente pentru citirea consumului în vederea facturării. De asemenea, sunt nelegale și dispozițiile potrivit cărora proprietarii care nu-și vor monta repartitoare până la 31 iulie 2007 vor fi amendați cu suma minimă de 30 milioane ROL. Totodată, acest act normativ încalcă și prevederile art. 108 alin. (1) din Constituția României, conform cărora Guvernul României emite hotărâri numai pentru organizarea executării legii. Pârâtul Guvernul României și intervenientul M.A.I. au invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și tardivității acțiunii, motivat de faptul că aceasta nu a făcut dovada dreptului vătămat și a introdus acțiunea cu încălcarea art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prima Instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, a introdus acțiunea în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și are calitate procesuală activă în sensul dispozițiilor art. 1 din aceeași lege, având un drept vătămat prin obligarea sa la montarea repartitoarelor privind consumul de energie termică, pe cheltuiala sa, precum și un interes legitim în promovarea acestei acțiunii. Pe fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, întrucât asociația de proprietari din care face parte reclamantul nu a hotărât preluarea în facturare individuală și nici nu au fost montate repartitoare pentru toate apartamentele, aplicându-se astfel prevederile art. 42 alin. (1) din Normele metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin H.G.

nr. 400/2003 în acest sens reclamantul primind și un răspuns de la A.N.R.S.P.G.C. cu adresa din 2 mai 2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, H.L.I. solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, urmând a se dispune că amenda contravențională prevăzută la art. 9 din H.G. nr. 933/2004 se aplică numai furnizorilor de energie, nu și proprietarilor de apartamente care nu pot fi obligați la montarea de repartitoare, aceasta fiind facultativă conform prevederilor art. 42 alin. (1) din H.G. nr. 400/2003 și a fi obligați pârâții la completarea Normelor metodologice (Ordinul A.N.R.S.P.G.C. din 30 august 2004) astfel încât calculul consumului în astfel de situații să se facă prin scăderea din totalul sumei facturate de R.A.D.E.T.

pentru întregul bloc a consumului aferent apartamentelor care au montat repartitoare și suportarea diferenței de către ceilalți proprietari proporțional cu spațiul locativ deținut, percepându-se tarife superioare numai pentru agenții economici. A mai solicitat recurentul a se dispune ca montarea repartitoarelor, stabilirea și facturarea consumurilor de energie termică pentru încălzit, conform H.G. nr. 933/2004, să se facă numai de furnizorul de energie termică nu și de puzderia de SRL-uri din țară care percep sume mari pentru montare și citirea consumului. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8,9 și 10 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, prin interpretarea greșită a actului dedus judecății și ca urmare a nepronunțării asupra dovezilor administrate privind obiectul de bază al acțiunii reclamantului.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul - recurent a susținut, în esență, că Instanța de Fond nu s-a pronunțat asupra nelegalității amenzii stabilite prin art. 9 din H.G. nr. 933/2004, iar pentru a motiva soluția de respingere a acțiunii a făcut referire la normele metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari aprobate prin H.G. nr. 400/2004 invocând în acest context adresa A.N.R.S.P.G.C. din 2 mai 2006, adresă care în realitate justifica temeinicia acțiunii sale. A mai precizat reclamantul că și prin prisma prevederilor H.G. nr. 400/2004 montarea repartitoarelor constituie o opțiune facultativă, astfel încât proprietarii de apartamente nu pot fi obligați la montarea lor invocându-se în acest sens prevederile H.G.

nr. 933/2004 și, prin urmare, se impunea admiterea acțiunii. Considerentul potrivit căruia asociația de proprietari nu a hotărât preluarea în facturare individuală nu are nici o tangență cu obiectul cauzei, iar Instanța de Fond a fost sesizată cu privire la necesitatea elaborării unor norme de calcul, întrucât prin măsurile stabilite de asociație reclamantului i-au fost lezate interesele legitime fiind obligat să plătească majorări nelegale. Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate de recurentul - reclamant și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Pct. 10 al art. 304 C. proc.

civ. a fost abrogat prin art. 1 pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 219/2005. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este incident numai atunci când Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Or, în speță, raportat la obiectul acțiunii al reclamantului, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conținutului vreunui act juridic în sensul acestui text de lege, Instanța pronunțându-se în limitele investirii asupra temeiniciei acțiunii reclamantului având ca obiect anularea parțială a unui act administrativ cu caracter normativ, respectiv a H.G.

nr. 933/2004. Nefondate sunt și criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materie. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa Instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim privat la care face referire teza finală a acestui text este definit prin art. 2 lit. o) din lege ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept viitor și previzibil, justificat, iar procedura de soluționare a cererilor în contencios administrativ, obiectul acțiunii judiciare și soluțiile pe care le poate adopta Instanța sunt reglementările prin art. 7,8 și 18 din lege. În speță acțiunea reclamantului având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 933/2004 a fost soluționată numai în contradictoriu cu emitentul actului, pârâtul Guvernul României și intervenientul în interesul acestuia M.A.I. Prin urmare, examinarea oricărei alte cereri formulată direct în recurs de natura actelor referitoare la modalitatea și condițiile de montare a repartitoarelor ori obligarea altei autorități la completarea unui ordin nu este legalmente posibilă.

Pe de altă parte, în raport cu soluția adoptată de prima Instanță, aceea de respingere a acțiunii ca fiind neîntemeiată, nu se poate reține că aceasta nu s-a pronunțat asupra vreunui capăt de cerere. Instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei acțiunii în anularea unui act administrativ cu caracter normativ trebuie să verifice concordanța acestuia cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a acestora consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

H.G. nr. 933/2004 atacată în speță a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României și art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor publice de gospodărire comunală nr. 326/2001, cu modificările ulterioare. Codul juridic privind înființarea, organizarea, gestionarea, reglementarea, finanțarea, monitorizarea și controlul funcționării serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat este dat de Legea nr. 326/2001, cu modificările și completările ulterioare și O.G. nr. 73/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat. Potrivit prevederilor acestor acte normative măsurarea cantităților de energie termică furnizate prin intermediul sistemelor publice centralizate aparținând unităților administrativ teritoriale, sub formă de agent termic de încălzire și de apă caldă pentru consum este obligatorie.

De asemenea furnizarea energiei termice se efectuează în baza unui contract de furnizare prin care se reglementează raporturile dintre furnizor și consumator cu privire la furnizarea, facturarea, utilizarea și plata serviciului. Contorizarea consumurilor se realizează prin instalarea la nivelul branșamentelor utilizatorilor, în punctul de delimitare a proprietăților, a echipamentelor de măsurare, înregistrare și control. Sarcina contorizării condominiilor la nivel de scară sau imobile revine furnizorilor de energie termică și se realizează din fonduri proprii ale acestora, iar contorizarea individuală la nivel de apartament cade în sarcina proprietarilor de apartamente.

Hotărârea de Guvern atacată este în concordanță cu aceste acte normative cu forță superioară, fiind emisă în exercitarea lor pentru așezarea pe baze obiective a relațiilor și raporturilor dintre furnizor și utilizator, pentru reducerea cheltuielilor aferente alimentării cu energie termică și facturarea corectă a consumurilor efective ale fiecărui beneficiar în parte, pentru încurajarea măsurilor de reabilitare termică a imobilelor, stimularea economisirii și îmbunătățirea gradului de încasare a facturilor, sens în care au fost stabilite măsurile necesare pentru finalizarea contorizării și corespunzător, sancțiunile pentru nerespectarea acestora. Prin urmare, prima Instanță a reținut în mod corect netemeinicia acțiunii reclamantului, motivele invocate de recurentul - reclamant circumscrise în mare parte modalităților de aplicare a acestor prevederi cu caracter normativ nefiind de natură a impune anularea lor.

Pe de altă parte, după cum în mod justificat a reținut Instanța de Fond, în speță asociația de proprietari din care face parte reclamantul nu a hotărât preluarea în facturare individuală și nici nu au fost montate repartitoare la toate apartamentele, aplicându-se dispozițiile art. 42 alin. (1) din Normele metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari aprobată prin H.G. nr. 400/2003, astfel încât nici din această perspectivă nu se poate concluziona că prin actul administrativ atacat reclamantului i-ar fi fost vătămat un drept recunoscut de lege ori nu interes legitim. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.L.I. împotriva sentinței civile nr. 1588 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007