ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1466/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă cererea petiționarului condamnat S.A., pentru continuarea executării într-un penitenciar din Republica Turcia a pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 920 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 600 din 31 ianuarie 2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1124 din 13 februarie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a considerat că transferarea persoanei condamnate se impune a fi refuzată întrucât conform art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004 există indicii că odată transferat condamnatul ar putea fi pus în libertate într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămasă de executat potrivit legii române.

Astfel, s-a constatat că, potrivit legii române, respectiv art. 59 alin. (1) C. pen. român, condamnatul poate fi liberat condiționat după executarea a cel puțin 13 ani și 6 luni închisoare, din care se scade perioada executată de 4 ani și 2 luni rămânând de executat 9 ani și 4 luni închisoare, iar potrivit legii penale din Republica Turcia, condamnatul poate fi liberat condiționat fie pe data de 3 februarie 2013, sau 20 aprilie 2011 ceea ce înseamnă că ar mai avea de executat aproximativ 3 ani închisoare. Având în vedere gravitatea infracțiunii de omor calificat, comisă cu premeditare, asupra unui conațional, căsătorit cu o româncă s-a apreciat că executarea pedepsei în condițiile legii penale turcești, nu poate asigura îndeplinirea scopurilor punitiv și educativ al pedepsei închisorii, impunându-se menținerea persoanei condamnate în statul român, pentru continuarea executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul S.A., care a susținut că sunt întrunite toate condițiile legale pentru încuviințarea transferării în vederea continuării executării pedepsei în Republica Turcia. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată în cazul când există indicii suficiente că, o dată transferat condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române. Din examinarea actelor dosarului se constată că cetățeanul turc S.A.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 920 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 600 din 31 ianuarie 2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., reținându-se în fapt că, la data de 3 ianuarie 2004, în loc public a ucis-o, cu mai multe lovituri de cuțit pe victima D.E.H., conațional, căsătorit cu o româncă. Executarea pedepsei a început la 3 februarie 2004, urmând să expire de drept la 2 februarie 2022. Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. (1) C. pen. român, condamnatul poate fi liberat condiționat după executarea a cel puțin 13 ani și 6 luni închisoare, din care se scade perioada executată de 4 ani și 2 luni, astfel că restul rămas de executat este de 9 ani și 4 luni închisoare.

Această durată se împlinește la 3 august 2017 când condamnatul devine propuzabil pentru a fi discutat în comisia pentru acordarea liberării condiționate. Potrivit legii penale din Republica Turcia condamnatul poate fi liberat condiționat mai devreme decât prevede legea română și anume la 3 februarie 2013, ceea ce înseamnă că nu mai avea de executat un rest de pedeapsă de aproximativ 4 ani și 10 luni închisoare ori la 20 aprilie 2011, ceea ce înseamnă că ar mai rămâne de executat aproximativ 3 ani închisoare. Rezultă deci că persoana condamnată, odată transferată ar putea fi pusă în libertate într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române, ceea ce ar însemna că scopurile coercitiv și reeducativ al pedepsei nu se pot realiza.

În consecință, fiind întrunite cerințele textului de lege evocat în mod justificat, prima instanță a refuzat cererea de transferare a condamnatului. Față de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate de recurentul condamnat S.A., Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat cu obligarea sus-numitului la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariile interpretului de limba turcă desemnat recurentului să fie plătit din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă S.A. împotriva sentinței penale nr. 97 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 780/2/2008. Obligă recurenta persoană transferabilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul interpretului de limbă turcă desemnat recurentei persoane transferabile S.A. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2008.