ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1466/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97

din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă

cererea petiționarului condamnat S.A., pentru continuarea executării într-un

penitenciar din Republica Turcia a pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 920 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 600 din 31 ianuarie 2006,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza căreia s-a emis mandatul de

executare a pedepsei închisorii nr. 1124 din 13 februarie 2006.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a considerat că transferarea persoanei condamnate se impune

a fi refuzată întrucât conform art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004 există

indicii că odată transferat condamnatul ar putea fi pus în libertate într-un

termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămasă de executat potrivit

legii române.

Astfel, s-a constatat că,

potrivit legii române, respectiv art. 59 alin. (1) C. pen. român, condamnatul

poate fi liberat condiționat după executarea a cel puțin 13 ani și 6 luni

închisoare, din care se scade perioada executată de 4 ani și 2 luni rămânând de

executat 9 ani și 4 luni închisoare, iar potrivit legii penale din Republica

Turcia, condamnatul poate fi liberat condiționat fie pe data de 3 februarie

2013, sau 20 aprilie 2011 ceea ce înseamnă că ar mai avea de executat

aproximativ 3 ani închisoare.

Având în vedere gravitatea

infracțiunii de omor calificat, comisă cu premeditare, asupra unui conațional,

căsătorit cu o româncă s-a apreciat că executarea pedepsei în condițiile legii

penale turcești, nu poate asigura îndeplinirea scopurilor punitiv și educativ

al pedepsei închisorii, impunându-se menținerea persoanei condamnate în statul

român, pentru continuarea executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs condamnatul S.A., care a susținut că sunt întrunite toate

condițiile legale pentru încuviințarea transferării în vederea continuării

executării pedepsei în Republica Turcia.

Recursul declarat nu este

întemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală, cererea de transferare a persoanei

condamnate poate fi refuzată în cazul când există indicii suficiente că, o dată

transferat condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen

mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii

române.

Din examinarea actelor

dosarului se constată că cetățeanul turc S.A. a fost condamnat prin sentința

penală nr. 920 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 600 din 31 ianuarie 2006, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 alin.

(1) lit. a) și i) C. pen., reținându-se în fapt că, la data de 3 ianuarie 2004,

în loc public a ucis-o, cu mai multe lovituri de cuțit pe victima D.E.H.,

conațional, căsătorit cu o româncă.

Executarea pedepsei a

început la 3 februarie 2004, urmând să expire de drept la 2 februarie 2022.

Potrivit dispozițiilor art. 59

alin. (1) C. pen. român, condamnatul poate fi liberat condiționat după

executarea a cel puțin 13 ani și 6 luni închisoare, din care se scade perioada

executată de 4 ani și 2 luni, astfel că restul rămas de executat este de 9 ani

și 4 luni închisoare. Această durată se împlinește la 3 august 2017 când

condamnatul devine propuzabil pentru a fi discutat în comisia pentru acordarea

liberării condiționate.

Potrivit legii penale din

Republica Turcia condamnatul poate fi liberat condiționat mai devreme decât

prevede legea română și anume la 3 februarie 2013, ceea ce înseamnă că nu mai

avea de executat un rest de pedeapsă de aproximativ 4 ani și 10 luni închisoare

ori la 20 aprilie 2011, ceea ce înseamnă că ar mai rămâne de executat

aproximativ 3 ani închisoare.

Rezultă deci că persoana

condamnată, odată transferată ar putea fi pusă în libertate într-un termen mult

prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române,

ceea ce ar însemna că scopurile coercitiv și reeducativ al pedepsei nu se pot

realiza.

În consecință, fiind

întrunite cerințele textului de lege evocat în mod justificat, prima instanță a

refuzat cererea de transferare a condamnatului.

Față de considerentele ce

preced, constatând nefondate criticile formulate de recurentul condamnat S.A.,

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat cu obligarea sus-numitului

la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariile interpretului

de limba turcă desemnat recurentului să fie plătit din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana transferabilă S.A. împotriva sentinței penale nr.

97 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în dosarul nr. 780/2/2008.

Obligă recurenta persoană

transferabilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Onorariul interpretului de

limbă turcă desemnat recurentei persoane transferabile S.A. se va plăti din

fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 aprilie 2008.