ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2488/2014

Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală W.131/F din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul P. (fost B.) Gh. împotriva Sentinței penale nr. 36/F din 7 februarie 2014 a Curții de Apel Galați. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat M.A.), s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Galați.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Sentința penală nr. 36/F din 3 februarie 2014 a Curții de Apel Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 65/A din 25 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 132 alin. (4) și 6 din Legea nr. 302/2004 (în forma nemodificată prin Legea nr. 300/2013), s-a recunoscut Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală 6 - Turcia și s-a substituit pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată condamnatului P. (fost B.) Gh. pentru săvârșirea infracțiunilor de „tâlhărie" și „lovire", o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de „tâlhărie" prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei perioada executată de condamnat în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la 28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 și 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004. S-a substituit pedepselor complementară și accesorie, aplicate prin Decizia penală mai sus arătată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei. S-a dispus ca suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se fie virată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (av. D.C.A.). Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele: Prin Adresa înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1215/44/2013 din 12 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a transmis cererea formulată de autoritățile judiciare din Turcia privind recunoașterea și punerea în executare a Deciziei penale nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, față de condamnatului P. (fost B.) Gh.

La data sesizării instanței, procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine, formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, era reglementată de art. 132 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pentru ca ulterior, prin art. I pct. 47 din Legea nr. 300 din 15 noiembrie 2013, aceste dispoziții să fie modificate, sediul materiei constituindu-l în prezent art. 134 - 139 din Legea nr. 302/2004. Cu toate acestea, potrivit art. III din Legea nr. 300 din 15 noiembrie 2013, cererile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. I rămân să fie soluționate de instanțele judecătorești competente, potrivit legii în vigoare la data sesizării lor, astfel încât instanța, ținând seama de data sesizării cu prezenta cerere, a avut în vedere la soluționarea cauzei dispozițiile Legii nr. 302/2004, nemodificată prin Legea nr. 300/2013.

Raportat la cele mai sus arătate, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (4) și (6) din Legea nr. 302/2004, instanța, ascultând concluziile procurorului și declarațiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condițiile legale, recunoaște hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române.

Cu privire la condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine, s-a reținut că acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora: Recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă: a) România și-a asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este parte; b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994; c) nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară care nu este o infracțiune de drept comun; d) respectă ordinea publică a statului român; e) hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române; f) nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte împotriva aceleiași persoane în România; g) nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte împotriva aceleiași persoane într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

În speță, din actele transmise de autoritățile judiciare din Turcia, a rezultat că prin Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 -Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală 6 - Turcia, s-a dispus condamnarea lui P. (fost B.) Gh. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de „tâlhărie" și „lovire". Ca situație de fapt, s-a reținut că, la data de 27 aprilie 2001, împreună cu numiții L.R. și S.D., condamnatul P. (fost B.) Gh. a agresat două persoane, care au suferit leziuni vindecabile în 25 zile, respectiv 10 zile îngrijiri medicale, sustrăgând din locuința acestora suma de 3.250 dolari și mai multe bijuterii.

Curtea de apel a constatat că o astfel de faptă constituie infracțiunea de „tâlhărie", prevăzută de C. pen. în art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) și sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Față de cele mai sus arătate, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea unei hotărâri penale străine și că nu există motive pentru a respinge cererea formulată de autoritățile judiciare din Turcia, curtea de apel a admis cererea formulată și, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (4) din legea anterior menționată, a substituit pedepsei principale aplicate prin Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, o pedeapsă corespunzătoare, potrivit legii penale române.

În acest sens, s-a constatat că pedeapsa aplicată se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare, aplicabil în cauză ca lege penală mai favorabilă întrucât potrivit C. pen. din 1969, în vigoare la data faptei, pedeapsa prevăzută era mult mai aspră, respectiv închisoarea de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Curtea de apel a substituit pedepsei aplicate prin hotărârea ce se va recunoaște o pedeapsă echivalentă, nefiind posibil să se facă o individualizare a pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de legea penală română, câtă vreme aceasta se încadrează în limitele de pedeapsă cu care Codul penal românesc sancționează fapta comisă de condamnat.

În consecință, s-a dispus aplicarea față de condamnat a pedepsei de 10 ani închisoare, din care s-au dedus perioadele executate în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la 28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 și 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004. Din această perspectivă, s-a apreciat că nu este just față de condamnat să se dispună executarea restului de pedeapsă de 6 ani, 4 luni și 4 zile întrucât, pe de o parte, nu aceasta a fost pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare din Turcia, iar pe de altă parte, prin dispunerea executării restului de pedeapsă s-ar ajunge la o prelungire nejustificată a perioadei pe care condamnatul va trebui să o execute efectiv pentru a putea beneficia de liberarea condiționată conform legii penale române.

Astfel, în cazul pedepsei de 10 ani închisoare, condamnatul ar putea beneficia de liberarea condiționată după executarea a 6 ani și 8 luni închisoare, din care s-ar deduce perioada executată în Turcia de 3 ani, 7 luni și 26 de zile, rămânând deci să execute efectiv 3 ani și 5 zile, pe când în cazul aplicării unei pedepse de 6 ani, 4 luni și 4 zile, condamnatul s-ar putea libera condiționat după executarea efectivă a 4 ani, 2 luni și 22 de zile. Sub un alt aspect, s-a constatat că prin hotărârea autorităților turce s-a aplicat condamnatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor cetățenești pe toată viața și pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi până la executarea pedepsei, astfel că, reținându-se că aceste pedepse sunt prevăzute pentru infracțiunea comisă și de legea penală română, au fost aplicate condamnatului, adaptându-se conținutul și cuantumul acestora potrivit C. pen.

român. Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 65 din 25 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei hotărâri pronunțată de Curtea de Apel Galați, condamnatul P.Gh. a formulat contestație la executare, potrivit art. 598 C. proc. pen. În susținerea contestației, acesta a arătat că pedeapsa de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată de autoritățile turce și a fost recunoscută de o instanță din România, a fost executată în perioada 2001 - 2004, respectiv pe 28 și pe 29 aprilie 2001, două zile de supraveghere și de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004 (1.344 zile), când printr-o hotărâre a Tribunalului Special Secția 4 - Bakirkoy, s-a constatat că există o lege mai favorabilă și s-a dispus încetarea executării pedepsei.

Ca atare, s-a reținut că se poate considera că pedeapsa a fost executată sau s-ar pune în discuție perioada care a mai rămas de executat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 lit. d) C. proc. pen. Contestația la executare a fost apreciată ca fiind nefondată. S-a reținut că, potrivit art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Analizând contestația formulată de condamnatul P. (fost B.) Gh., instanța a reținut următoarele: Prin Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, definitivă prin Decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală 6 Turcia, s-a dispus condamnarea lui P. (fost B.) Gh. la o pedeapsă de 10 ani închisoare. Această hotărâre a fost recunoscută de o instanță din România (Curtea de Apel Galați), fiind substituită pedepsei de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și lovire, o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

român. S-a dedus din pedeapsă perioada pe care a executat-o condamnatul în Turcia, respectiv 2 zile de supraveghere, de la 28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 și 1.344 zile închisoare de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004. Prin sentința contestată a fost recunoscută întreaga pedeapsă, din care au fost deduse perioadele executate, în mod corect reținându-se că nu este just față de condamnat să se dispună executarea restului de pedeapsa de 6 ani, 4 luni și 4 zile, având în vedere că s-ar ajunge la o prelungire nejustificată a perioadei pe care condamnatul va trebui să o execute efectiv pentru a putea beneficia de liberarea condiționată conform legii penale române. Astfel, a rezultat că este în avantajul condamnatului să i se recunoască întreaga pedeapsă din care să se deducă perioada executată pentru a se putea libera mai repede.

S-a reținut că, în cazul pedepsei de 10 ani închisoare, condamnatul ar putea beneficia de liberarea condiționată după executarea a 6 ani și 8 luni închisoare, din care s-ar deduce perioada executată în Turcia de 3 ani, 7 luni și 26 de zile, acesta urmând să execute efectiv 3 ani și 5 zile. Or, în cazul aplicării unei pedepse de 6 ani, 4 luni și 4 zile, condamnatul s-ar putea libera condiționat după executarea efectivă a 4 ani, 2 luni și 44 zile. Totodată, a fost avut în vedere că sentința penală pronunțată de Curtea de Apel Galați împotriva căreia a fost promovată contestația la executare a fost verificată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind pronunțată Decizia penală nr. 65 din 25 martie 2014. Ca atare, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare promovată de condamnatul P.Gh.

Împotriva Sentinței penale nr. 131/F din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație condamnatul P.G., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 25 iulie 2014. La termenul de judecată din 8 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității contestației, susținând că aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de lege. Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul contestatorului condamnat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație este tardivă, pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. În prezenta cauză, sentința instanței de fond a fost comunicată contestatorului condamnat P.Gh. la data de 11 iulie 2014. Cu toate acestea, se constată că exercitarea căii de atac a contestației s-a realizat abia la data de 18 iulie 2014, rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal de 3 zile prevăzut de dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc.

pen. Se reține în acest sens că instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale. Dispozițiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual, sancțiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege. Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza I C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestația formulată de condamnatul P.Gh. împotriva Sentinței penale nr. 131/F din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, contestația formulată de condamnatul P.Gh. împotriva Sentinței penale nr. 131/F din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze eu minori. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM