ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2488/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2488/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală

W.131/F din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare

formulată de condamnatul P. (fost B.) Gh. împotriva Sentinței penale nr. 36/F

din 7 februarie 2014 a Curții de Apel Galați.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 100 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat M.A.), s-a

dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Galați.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, prin Sentința penală nr. 36/F din 3

februarie 2014 a Curții de Apel Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 65/A

din 25 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 132

alin. (4) și 6 din Legea nr. 302/2004 (în forma nemodificată prin Legea nr.

300/2013), s-a recunoscut Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003

pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, astfel cum a rămas

definitivă prin Decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție - Secția Penală 6 - Turcia și s-a substituit pedepsei de

10 ani închisoare, aplicată condamnatului P. (fost B.) Gh. pentru săvârșirea

infracțiunilor de „tâlhărie" și „lovire", o pedeapsă de 10 ani

închisoare pentru infracțiunea de „tâlhărie" prevăzută de art. 233 - 234

alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

S-a dedus din durata

pedepsei perioada executată de condamnat în Turcia, respectiv 2 zile

supraveghere, de la 28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 și 1334 zile închisoare,

de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.

S-a substituit

pedepselor complementară și accesorie, aplicate prin Decizia penală mai sus

arătată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66

alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea

pedepsei principale și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a

prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a

pedepsei principale.

Conform art. 275

alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei.

S-a dispus ca suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se fie virată

către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (av. D.C.A.).

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Prin Adresa

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1215/44/2013 din 12

noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a transmis cererea

formulată de autoritățile judiciare din Turcia privind recunoașterea și punerea

în executare a Deciziei penale nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, față de condamnatului P. (fost B.) Gh.

La data sesizării

instanței, procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine, formulată

de autoritatea competentă a statului străin solicitant, era reglementată de

art. 132 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală, pentru ca ulterior, prin art. I pct. 47 din Legea nr. 300 din

15 noiembrie 2013, aceste dispoziții să fie modificate, sediul materiei

constituindu-l în prezent art. 134 - 139 din Legea nr. 302/2004.

Cu toate acestea,

potrivit art. III din Legea nr. 300 din 15 noiembrie 2013, cererile aflate în

curs de judecată la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. I rămân să

fie soluționate de instanțele judecătorești competente, potrivit legii în

vigoare la data sesizării lor, astfel încât instanța, ținând seama de data

sesizării cu prezenta cerere, a avut în vedere la soluționarea cauzei

dispozițiile Legii nr. 302/2004, nemodificată prin Legea nr. 300/2013.

Raportat la cele mai

sus arătate, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (4) și (6)

din Legea nr. 302/2004, instanța, ascultând concluziile procurorului și

declarațiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condițiile legale,

recunoaște hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul

în care pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost

executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de

pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române.

Cu privire la

condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine,

s-a reținut că acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 131 alin. (1) din

Legea nr. 302/2004, conform cărora:

Recunoașterea pe

teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar

străin poate avea loc dacă:

a) România și-a

asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este parte;

b) a fost respectat

dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încheiată la Roma la 4

noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994;

c) nu a fost

pronunțată pentru o infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară care

nu este o infracțiune de drept comun;

d) respectă ordinea

publică a statului român;

e) hotărârea sau

actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale

române;

f) nu s-a pronunțat o

condamnare pentru aceleași fapte împotriva aceleiași persoane în România;

g) nu s-a pronunțat o

condamnare pentru aceleași fapte împotriva aceleiași persoane într-un alt stat,

care a fost recunoscută în România.

În speță, din actele

transmise de autoritățile judiciare din Turcia, a rezultat că prin Decizia

penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Special

Secția 4 -Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr.

2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția

Penală 6 - Turcia, s-a dispus condamnarea lui P. (fost B.) Gh. la o pedeapsă de

10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de „tâlhărie" și

„lovire".

Ca situație de fapt,

s-a reținut că, la data de 27 aprilie 2001, împreună cu numiții L.R. și S.D.,

condamnatul P. (fost B.) Gh. a agresat două persoane, care au suferit leziuni

vindecabile în 25 zile, respectiv 10 zile îngrijiri medicale, sustrăgând din

locuința acestora suma de 3.250 dolari și mai multe bijuterii.

Curtea de apel a

constatat că o astfel de faptă constituie infracțiunea de „tâlhărie",

prevăzută de C. pen. în art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) și sancționată

cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Față de cele mai sus

arătate, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 alin.

(1) din Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea unei hotărâri penale străine

și că nu există motive pentru a respinge cererea formulată de autoritățile

judiciare din Turcia, curtea de apel a admis cererea formulată și, potrivit

dispozițiilor art. 132 alin. (4) din legea anterior menționată, a substituit

pedepsei principale aplicate prin Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie

2003 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, o pedeapsă

corespunzătoare, potrivit legii penale române.

În acest sens, s-a

constatat că pedeapsa aplicată se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute

de Codul penal în vigoare, aplicabil în cauză ca lege penală mai favorabilă

întrucât potrivit C. pen. din 1969, în vigoare la data faptei, pedeapsa

prevăzută era mult mai aspră, respectiv închisoarea de la 7 la 20 de ani și

interzicerea unor drepturi.

Curtea de apel a

substituit pedepsei aplicate prin hotărârea ce se va recunoaște o pedeapsă

echivalentă, nefiind posibil să se facă o individualizare a pedepsei, potrivit

criteriilor prevăzute de legea penală română, câtă vreme aceasta se încadrează

în limitele de pedeapsă cu care Codul penal românesc sancționează fapta comisă

de condamnat.

În consecință, s-a

dispus aplicarea față de condamnat a pedepsei de 10 ani închisoare, din care

s-au dedus perioadele executate în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la

28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 și 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie

2001 la 24 decembrie 2004.

Din această

perspectivă, s-a apreciat că nu este just față de condamnat să se dispună

executarea restului de pedeapsă de 6 ani, 4 luni și 4 zile întrucât, pe de o

parte, nu aceasta a fost pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare din

Turcia, iar pe de altă parte, prin dispunerea executării restului de pedeapsă

s-ar ajunge la o prelungire nejustificată a perioadei pe care condamnatul va

trebui să o execute efectiv pentru a putea beneficia de liberarea condiționată

conform legii penale române.

Astfel, în cazul

pedepsei de 10 ani închisoare, condamnatul ar putea beneficia de liberarea

condiționată după executarea a 6 ani și 8 luni închisoare, din care s-ar deduce

perioada executată în Turcia de 3 ani, 7 luni și 26 de zile, rămânând deci să

execute efectiv 3 ani și 5 zile, pe când în cazul aplicării unei pedepse de 6

ani, 4 luni și 4 zile, condamnatul s-ar putea libera condiționat după

executarea efectivă a 4 ani, 2 luni și 22 de zile.

Sub un alt aspect,

s-a constatat că prin hotărârea autorităților turce s-a aplicat condamnatului

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor cetățenești pe toată viața

și pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi până la executarea

pedepsei, astfel că, reținându-se că aceste pedepse sunt prevăzute pentru

infracțiunea comisă și de legea penală română, au fost aplicate condamnatului,

adaptându-se conținutul și cuantumul acestora potrivit C. pen. român.

Hotărârea a rămas

definitivă prin Decizia penală nr. 65 din 25 martie 2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Împotriva acestei

hotărâri pronunțată de Curtea de Apel Galați, condamnatul P.Gh. a formulat

contestație la executare, potrivit art. 598 C. proc. pen.

În susținerea

contestației, acesta a arătat că pedeapsa de 10 ani închisoare ce i-a fost

aplicată de autoritățile turce și a fost recunoscută de o instanță din România,

a fost executată în perioada 2001 - 2004, respectiv pe 28 și pe 29 aprilie

2001, două zile de supraveghere și de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004 (1.344

zile), când printr-o hotărâre a Tribunalului Special Secția 4 - Bakirkoy, s-a

constatat că există o lege mai favorabilă și s-a dispus încetarea executării

pedepsei.

Ca atare, s-a reținut

că se poate considera că pedeapsa a fost executată sau s-ar pune în discuție

perioada care a mai rămas de executat.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 598 lit. d) C. proc. pen.

Contestația la

executare a fost apreciată ca fiind nefondată.

S-a reținut că,

potrivit art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii

penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în

executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea

este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de

condamnare;

c) când se ivește vreo

nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare;

d) când se invocă

amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de

micșorare a pedepsei.

Analizând contestația

formulată de condamnatul P. (fost B.) Gh., instanța a reținut următoarele:

Prin Decizia penală

nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 -

Bakirkoy, definitivă prin Decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală 6 Turcia, s-a dispus

condamnarea lui P. (fost B.) Gh. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Această hotărâre a

fost recunoscută de o instanță din România (Curtea de Apel Galați), fiind

substituită pedepsei de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și lovire, o pedeapsă de 10 ani închisoare

pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d)

și f) C. pen. român.

S-a dedus din

pedeapsă perioada pe care a executat-o condamnatul în Turcia, respectiv 2 zile

de supraveghere, de la 28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 și 1.344 zile

închisoare de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.

Prin sentința

contestată a fost recunoscută întreaga pedeapsă, din care au fost deduse

perioadele executate, în mod corect reținându-se că nu este just față de

condamnat să se dispună executarea restului de pedeapsa de 6 ani, 4 luni și 4

zile, având în vedere că s-ar ajunge la o prelungire nejustificată a perioadei

pe care condamnatul va trebui să o execute efectiv pentru a putea beneficia de

liberarea condiționată conform legii penale române.

Astfel, a rezultat că

este în avantajul condamnatului să i se recunoască întreaga pedeapsă din care

să se deducă perioada executată pentru a se putea libera mai repede.

S-a reținut că, în

cazul pedepsei de 10 ani închisoare, condamnatul ar putea beneficia de

liberarea condiționată după executarea a 6 ani și 8 luni închisoare, din care

s-ar deduce perioada executată în Turcia de 3 ani, 7 luni și 26 de zile, acesta

urmând să execute efectiv 3 ani și 5 zile. Or, în cazul aplicării unei pedepse

de 6 ani, 4 luni și 4 zile, condamnatul s-ar putea libera condiționat după

executarea efectivă a 4 ani, 2 luni și 44 zile.

Totodată, a fost avut

în vedere că sentința penală pronunțată de Curtea de Apel Galați împotriva

căreia a fost promovată contestația la executare a fost verificată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, fiind pronunțată Decizia penală nr. 65 din 25

martie 2014.

Ca atare, a fost

respinsă, ca nefondată, contestația la executare promovată de condamnatul P.Gh.

Împotriva Sentinței

penale nr. 131/F din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori a formulat contestație condamnatul P.G., care a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la

data de 25 iulie 2014.

La termenul de

judecată din 8 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat

excepția tardivității contestației, susținând că aceasta a fost formulată cu

nerespectarea termenului prevăzut de lege.

Concluziile formulate

de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul contestatorului condamnat

și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație este

tardivă, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu

prevederile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă

instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu

contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la

comunicare.

În prezenta cauză,

sentința instanței de fond a fost comunicată contestatorului condamnat P.Gh. la

data de 11 iulie 2014.

Cu toate acestea, se

constată că exercitarea căii de atac a contestației s-a realizat abia la data

de 18 iulie 2014, rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal de 3

zile prevăzut de dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

Se reține în acest

sens că instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu

fundamental al acestei activități judiciare, și anume operativitatea și are ca

scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe

de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând

operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 268

alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului

înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual, sancțiune ce constă în

pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu

prevăzut de lege.

Pentru considerentele

expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1

lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestația

formulată de condamnatul P.Gh. împotriva Sentinței penale nr. 131/F din 30

iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă,

contestația formulată de condamnatul P.Gh. împotriva Sentinței penale nr. 131/F

din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze eu

minori.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM