ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 649/2015

Decizia nr. 649/2015

Deliberând asupra cauzei penale de față,

În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28 din 10 martie 2015 Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a respins ca nefondată contestația la executare formulată de petentul A., împotriva sentinței penale nr. 16 din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosar nr. x/32/2013, definitivă prin decizia penală nr. 64 din 25 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 16/2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în numele Parchetului General din Turcia privind recunoașterea deciziei penale nr. 2003/8322 pronunțate de Tribunalul Penal Special Secția 4 Bakirkoy - Turcia la data de 22 octombrie 2003 în Dosarul nr. x/278, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 2004/8070 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție camera 6, secția penală, în Dosarul nr. x/5718, cu referire la inculpații A. și B.

În temeiul art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea deciziei penale mai sus menționate și executarea pedepselor de câte 6 ani, 4 luni și 14 zile închisoare aplicate inculpaților A., și B.

Prin decizia penală nr. 64/A/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 16 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cuze minori și familie, a fost desființată sentința atacată și rejudecând, în baza art. 132 alin. (4) și (6) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea deciziei penale nr. 2003/322 din 20 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, - Turcia și s-a substituit pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată condamnaților persoane transferabile A. și B. pentru săvârșirea infracțiunilor de „tâlhărie" și „lovire", o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de „tâlhărie" prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. d) și f).

A fost dedusă din durata pedepsei pentru fiecare persoană transferabilă perioadele executate în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la 24 aprilie 2001 la 25 aprilie 2001, și 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.

S-a substituit pedeapsa complementară și accesorie, aplicate prin decizia penală mai sus arătată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (cauză de micșorare a pedepsei) vizează situațiile în care se ivește o cauză de stingere a pedepsei, cum ar fi amnistia, prescripția sau grațierea.

Astfel, din adresa emisă de Ambasada Republicii Turcia a rezultat că A. a fost condamnat în Turcia la 10 ani închisoare și că nu există grațiere sau o hotărâre de eliberare condiționată.

Totodată, instanța a observat faptul că nemulțumirile petentului sunt legate de aspecte care țin de situația de fapt reținută de instanța care a soluționat cauza în fond și de probatoriul administrat. Or, pe calea contestației la executare nu pot fi analizate aceste aspecte, care au dobândit autoritate de lucru judecat prin rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 16 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Bacău prin decizia penală nr. 64 din 25 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A. solicitând admiterea contestației la executare, recunoașterea hotărârii pronunțate în Turcia și executarea pedepsei în Turcia. Totodată a arătat că a fost arestat preventiv în Turcia, dus la centrul de expulzări unde i s-a dat un document de călătorie și a fost trimis în România, însă nu știe pentru ce este condamnat, întrucât dosarul a fost judecat în absența sa.

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 64/A/2014 din 25 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/32/2013, Înalta Curte a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 16 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a desființat sentința atacată și, în rejudecare, în baza art. 132 alin. (4) și (6) din Legea nr. 302/2004 a dispus recunoașterea deciziei penale nr. 2003/322 din 20 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Special Secția 4 - Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală 6, - Turcia și a substituit pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată condamnaților persoane transferabile A. și B. pentru săvârșirea infracțiunilor de „tâlhărie" și „lovire", o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de „tâlhărie" prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. d) și f).

A fost dedusă din durata pedepsei pentru fiecare persoană transferabilă perioadele executate în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la 24 aprilie 2001 la 25 aprilie 2001, și 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.

Contestatorul A: a considerat că există o cauză de împiedicare executării pedepsei de 10 ani închisoare întrucât a fost liberat condiționat în Turcia ca urmare a intervenirii unei legi de grațiere de care ar fi beneficiat și el. În acest sens, contestatorul a depus un înscris reprezentând o hotărâre a Tribunalului Bakirkoy - Turcia, respectiv decizia nr. 602/2004, în limba română.

Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013 prin art. 150 consacră regula că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile capitolului II din lege, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a Statului Român.

Recunoașterea hotărârii străine impune asimilarea în ordinea juridică a unui stat a acelei hotărâri în aceeași manieră ca o hotărâre pronunțată de autoritățile judiciare ale statului respectiv și acceptarea efectelor juridice ale acesteia, în egală măsură cu ale hotărârii judecătorești interne, în ciuda diferențelor existente între cele două ordine de drept, precum și executarea sa.

Înalta Curte constată că prezenta contestație este introdusă împotriva sentinței penale nr. 28 din 10 martie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/180/2014, hotărâre prin care a fost recunoscută decizia străină de condamnare, această din urmă decizie bucurându-se deja de autoritate de lucru judecat.

Contestația la executare este procedeul jurisdicțional prin care se rezolvă incidentele ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale, nefiind permis ca pe această cale să se revină asupra unor dispoziții care au autoritate de lucru judecat.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 589 lit. d) C. proc. pen. vizează situațiile în care se ivește o cauză de stingere a pedepsei, cum ar fi amnistia, prescripția sau grațierea.

Dacă petentul contestator ar fi beneficiat de grațiere din partea autorităților judiciare turce, instanța națională ar fi trebuit să recunoască, odată cu recunoașterea hotărârii străine de condamnare, și efectele actului de clemență.

Așa cum rezultă din adresa emisă de Ambasada Republicii Turcia, A. a fost condamnat în Turcia la 10 ani închisoare și nu a beneficiat de grațiere sau de o hotărâre de eliberare condiționată.

Este adevărat că beneficiile obținute cu ocazia executării pedepsei în statul de condamnare trebuie valorificate după transferarea în România, însă această chestiune nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestație la executare, ci vizează modul de executare a pedepsei, problema necesitând rezolvare numai cu ocazia unei eventuale cereri de liberare condiționată formulate conform art. 100 C. pen. și Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În ce privește înscrisul depus de contestator la dosarul instanței de fond, ce se dorește a fi o hotărâre a Tribunalului Bakirkoy - Turcia, tradusă în limba română, nu poate fi valorificat de instanța de apel, întrucât, pe de o parte, nu este însoțit de original, iar pe de altă parte, nu are ștampila unui traducător autorizat.

În ce privește împrejurarea că dosarul a fost judecat în lipsa sa în Turcia și faptul că nu este de acord să execute pedeapsa în România, acestea sunt chestiuni care au fost avute în vedere la soluționarea Dosarului nr. x/32/2013 când s-a dispus recunoașterea hotărârii străine de condamnare, statuându-se asupra lor în mod definitiv, astfel că instanța este oprită a interveni în autoritatea de lucru judecat de care se bucură respectiva hotărâre.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 28 din 10 martie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/180/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 28 din 10 martie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/180/2014.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2015.