ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 503/2008

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la data

de 19 noiembrie 2003, la Judecătoria sectorului 1 București, reclamanta L.A.M.

a chemat în judecată pe pârâții B.M. și M.Z. solicitând instanței ca, prin

hotărârea

pe care o va pronunța: (1) să constate inexistența

dreptului pârâtului B.M. de a încheia, în calitate de mandatar al soțului

reclamantei, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2656 din 24

octombrie 2003 de notar public E.C. la BNP Expert; (2) să constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare menționat; (3) să dispună

repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui contract, în

sensul întoarcerii bunului imobil ce constituie obiectul acestui contract, în

patrimoniul soțului reclamantei, L.M., decedat în prezent și obligării

pârâtului B.M. la restituirea către pârâta M.Z. a sumei de bani înscrisă cu

titlu de preț al vânzării în acest contract și (4) să dispună obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria sectorului 1

București, prin sentința civilă nr. 1390 din 16 februarie 2005, a hotărât

următoarele:

A admis

capătul unu și doi al acțiunii formulate de reclamanta L.A.M.

în

contradictoriu cu pârâții B.M. și M.Z.

A constatat nul absolut contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2656 din 24 octombrie 2003 la BNP

Expert.

A admis în parte capătul trei din

acțiune.

A repus părțile în situația

anterioară încheierii contractului nr. 2656/2003.

A respins cererea privind

obligarea pârâtului B.M. la restituirea prețului către pârâta M.Z.

A admis capătul patru din acțiune.

A obligat pârâții în solidar la

plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 26.802.216 lei,

taxa de timbru și 40.000.000 lei, onorariu de avocat.

Prin aceeași sentință au fost

respinse, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesual active a

reclamantei, a lipsei de interes a reclamantei, a lipsei calității procesual

active a reclamantei de a invoca nerespectarea dreptului de preemțiune și a

necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București în soluționarea

acțiunii.

Împotriva acestei din urmă decizii

au declarat recurs atât pârâtul B.M. cât și pârâta M.Z.

În această situație, apărătorul

recurentei-pârâte M.Z. a invocat excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 156 C. proc. civ., susținând că aceste dispoziții sunt

neconstituționale, dreptul la apărare fiind un drept garantat de Constituție,

iar faptul că a fost angajat recent în cauză

și

nu a luat cunoștință de actele dosarului îl pune în imposibilitatea obiectivă

de a

asigura apărarea recurentei-pârâte.

Curtea de Apel București, secția a

IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin încheierea

din 19 iunie 2007, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca

inadmisibilă.

Instanța a motivat că, potrivit

art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională poate fi sesizată cu

soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a unei dispoziții cuprinse

într-o lege sau ordonanță aflată în vigoare, cu condiția ca acea dispoziție să

aibă legătură cu soluționarea cauzei, ceea ce nu este cazul în speță. Instanța

a mai motivat că atâta vreme cât aplicarea și interpretarea prevederilor art.

156 C. proc. civ. nu a constituit obiect de critică prin motivele de recurs și

câtă vreme temeinicia cererii de amânare a cauzei în temeiul art. 156 C. proc.

civ. se apreciază de

către instanța de

judecată în raport de „motivele temeinice invocate", soluționarea

recursului,

în limitele în care instanța a fost investită, nu este influențată de

soluționarea

unei excepții de neconstituționalitate a art. 156 C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 19 iunie

2007 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, pârâta M.Z. a formulat recurs și a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii menționate și sesizarea Curții

Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate

invocată.

În motivarea recursului, pârâta

M.Z. a arătat că, deși Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, a apreciat că excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ., în raport cu

prevederile art. 24 din Constituție și de cele ale art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, este inadmisibilă și a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții, nu se poate considera

că dispozițiile dreptului la apărare nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Recurenta-pârâtă a susținut că,

pentru a putea pune concluzii pertinente pe fondul cauzei, părții trebuie să-i

fie asigurate toate mijloacele legale pentru a putea cunoaște actele aflate la

dosarul cauzei, pentru a putea fi asistată și reprezentată de avocat, o

persoană specializată care are pregătire necesară pentru a consilia partea în

alegerea celor mai avantajoase soluții pentru obținerea succesului în proces.

Fără garantarea, în fapt, a dreptului a apărare, partea nu poate participa în

mod util și pertinent la soluționarea în fond a pricinii, cu șanse reale de a

obține cele mai mari beneficii posibile pentru ea.

Recursul este nefondat pentru

considerentele care succed.

Potrivit art. 156 alin. (1) C.

proc. civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare,

temeinic motivată iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când instanța

refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții,

pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Din examinarea lucrărilor

dosarului reiese că la termenul din 8 mai 2007, recurenta-pârâtă M.Z. a fost

prezentă personal în instanță și a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă

de apărare, cerere încuviințată de

instanță,

care i-a pus în vedere că nu poate beneficia decât de un singur termen,

pentru acest motiv și a amânat soluționarea cauzei la data

de 19 iunie 2007 (astfel

cum reiese din

încheierea de ședință de la acel termen, aflată la filele 34-35 din dosarul nr.

31866/3/2005 al Curții de Apel București, secția a IX a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală).

Deși între termenele de judecată

(8 mai 2007 - 19 iunie 2007) a existat o perioadă de 41 de zile în care

recurenta-pârâtă avea posibilitatea de a-și angaja un apărător care să ia

cunoștință, în timp util de înscrisurile aflate la dosar, aceasta a înțeles să

încheie contract de asistență judiciară cu un avocat abia la data de 18 iunie

2007, respectiv doar cu o zi înaintea termenului de judecată din 19 iunie 2007(

conform delegației avocațiale depuse la fila 45 din dosarul nr. 31866/3/2005 al

Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală).

Așa fiind, încuviințarea noii

cereri de amânare a judecării cauzei în temeiul aceluiași art. 156 C. proc.

civ., formulată de apărătorul recurentei-pârâte la termenul din 19 iunie 2007

nu-și găsea justificare, câtă vreme legea prevede expres că „instanța va putea

da un singur termen pentru lipsă de apărare,

temeinic

motivată" iar în speță recurenta-pârâtă M.Z. beneficiase deja

de

acest termen, culpa pentru lipsa de diligentă în valorificarea lui

datorându-i-se exclusiv, dreptul la apărare al recurentei-pârâte nefiind deci

încălcat.

Este de reținut că dispozițiile

art. 156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere și nici nu încalcă dreptul la

apărare consacrat de art. 24 din Constituție, ci reprezintă o măsură de

descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri

de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării

înfăptuirii justiției.

De asemenea, facultatea instituită

pentru judecător, de a nu acorda un

termen

pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunțarea, la cererea

părții,

pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în

acest scop, implică responsabilitatea acestuia în

înfăptuirea actului de justiție, iar

pentru eventualele abuzuri sau

greșeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede

remediile necesare.

De altfel, în acest sens s-a

pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 38/2002, nr. 337/2004 și

nr. 490/2006, care, sesizată în mai multe rânduri, cu excepția de

neconstituționalitate a art. 156 C. proc. civ., a respins-o ca neîntemeiată,

pentru considerentele menționate.

Având în vedere temeiurile

arătate, soluția Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, care a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstitutionalltate a art. 156 C. proc. civ.

în considerarea argumentelor prezentate în expunerea rezumativă a lucrărilor

cauzei, se verifică a fi legală.

Această soluție se impunea cu atât

mai mult cu cât, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992 (conform cărora „Curtea

Constituțională

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de

arbitraj

comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege

sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură

cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia") s-a decis constant că una din

cauzele de

inadmisibilitate în jurisdicția

constituțională, cauză legată de obiectul sesizării, o constituie o lege ori o

dispoziție dintr-o lege care, deși este reclamată ca neconstituțională de una

dintre părțile în proces, de acea prevedere legală nu

depinde

soluționarea cauzei.

Totodată, este de reținut că

textul art. 29 al Legii nr. 47/2002 leagă excepția de neconstitutionalltate de

o lege „de care depinde soluționarea cauzei". Prin

sintagma „soluționarea cauzei" legiuitorul a înțeles rezolvarea în

fond a unui proces,

adică s-a referit la hotărârea finală ce se va

pronunța de o instanță judecătorească și prin care se rezolvă conflictele

dintre părțile în litigiu, iar nu la

măsurile

pe care instanța le poate dispune pe parcursul soluționării cum este cea

de

amânare a judecării cauzei pentru lipsa de apărare invocată de părțile din

proces și care constituie doar un incident în normala desfășurare a activității

judiciare ce intervine numai în condițiile determinate de lege.

Așa fiind, pentru considerentele

care preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă L.A.M. va fi, de

asemenea, respinsă, având în vedere că nu au fost depuse la dosar înscrisuri

care să facă dovada acestor cheltuieli, conform art. 1169 C. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâta M.Z. împotriva încheierii

din 19 iunie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.

Respinge, ca nedovedită, cererea

de cheltuieli de judecată formulată de intimata-reclamantă L.A.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 30 ianuarie 2008.