ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1554/2008

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 17

din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petentul D.M. împotriva rezoluțiilor nr. 374/P/2007 din 13 august 2007 și nr. 965/II/2/2007

și 967/II/2/2007 din 28 august 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, prin care, în baza art. 228 alin. (4) combinat cu art. 10 lit. a) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului M.A.,

judecător în cadrul Judecătoriei Mizil, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 242 și 246 C. pen.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată la instanță,

petentul a solicitat desființarea celor trei rezoluții ale Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, respectiv trimiterea cauzei la procuror pentru

efectuarea cercetărilor penale față de intimat sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 242 și art. 246 C. pen., iar față de

procurorii B.G. și C.E., procurori în cadrul aceleiași instituții, care au

adoptat aceste soluții, efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii

infracțiunilor de fals, uz de fals, favorizarea infractorilor, neglijență în

serviciu, reținere și distrugere de înscrisuri, îngrădirea drepturilor, comise

în exercitarea funcției cu rea credință.

Instanța fondului reține că

din formularea plângerii nu reies cu claritate împrejurările în care se

pretinde că s-ar fi comis actele materiale care intră în compunerea

infracțiunilor reclamate, dar nici mijloacele de probă ce se solicită a se

administra pentru aflarea adevărului, în sensul dispozițiilor art. 222 C. proc.

pen.

La data de 6 februarie 2008,

reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția autorității de lucru

judecat, dat fiind că cele trei rezoluții au mai fost supuse controlului jurisdicțional,

ele fiind menținute inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond reține că

din actele existente la dosar rezultă că, atacând aceleași rezoluții care fac

obiectul cauzei de față, petentul s-a adresat cu plângere în temeiul dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., la data de 10 octombrie 2007, prin care a

solicitat desființarea actelor procurorului și trimiterea cauzei la parchet

pentru începerea sau redeschiderea urmăririi penale, între alții și împotriva

judecătorilor M.A. și Ș.L., pentru infracțiunile prevăzută de art. 242 și art. 246

C. pen.

De asemenea, petentul a

formulat plângere și împotriva celor doi procurori care și-ar fi îndeplinit cu

rea credință atribuțiile de serviciu în adoptarea actelor procedurale atacate

și neprecizând motivele unei astfel de sesizări.

Prin sentința penală nr. 101

din 1 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploiești a respins plângerea formulată de

petenta I. SA, prin reprezentantul său legal, D.M. și a menținut ca legale și

temeinice rezoluțiile nr. 965/II/2/2007, 967/II/2/2007 și 374/P/2007 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Plângerea formulată

împotriva celor doi procurori a fost apreciată, ca inadmisibilă, dat fiind că

dispozițiile legale în materie nu prevăd posibilitatea formulării unor astfel

de plângeri împotriva procurorilor care au instrumentat cauza.

Recursul formulat de petent

a fost respins prin decizia nr. 5351 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond a apreciat

că, deși formulată doar de reprezentantul legal al SA I., în nume propriu,

plângerea prezintă identitate de obiect, părți și interes legitim ca și cea

care deja a fost supusă controlului jurisdicțional, în așa fel încât ea nu mai

poate fi supusă aceluiași control, deja exercitat.

Împotriva sentinței a

declarat recurs petentul, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, fără

a indica însă cu claritate care sunt eventualele motive pentru care critică

sentința dată în fond.

Examinând hotărârea, sub

toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin sentința penală nr. 101

din 1 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosar nr. 1659/42/2007,

s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SA I. prin

reprezentantul său legal, D.M., menținându-se rezoluțiile nr. 965/II/2/2007,

967/II/2/2007 și 374/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, ca legale și temeinice.

La data de 3 septembrie

2007, petentul sesizează aceeași instanță cu plângere împotriva acelorași

rezoluții, invocând aceleași motive de nelegalitate și netemeinicie, aspecte

care au fost, în mod justificat, sesizate de prima instanță ca fiind definitiv

analizate și care au dus la concluzia inadmisibilității plângerii ce constituie

obiectul prezentei cauze.

În consecință, constatând că

hotărârea atacată este temeinică și legală, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petent.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul D.M. împotriva sentinței penale nr. 17 din 6

februarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar

să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 mai 2008.